Sony STR-DN1040 Instrucțiuni de utilizare

Categorie
Receptoare AV
Tip
Instrucțiuni de utilizare
4-454-443-41(1) (RO)
STR-DN1040
Receptor AV
multicanal
Instrucţiuni de utilizare
2
RO
Pentru a reduce riscul de incendiu
sau de electrocutare, nu expuneţi
acest aparat la ploaie sau umezeală.
Pentru a reduce riscul de incendiu, nu
acoperiţi orificiul de ventilare al aparatului
cu ziare, feţe de masă, draperii etc.
Nu expuneţi aparatul la surse de flacără
deschisă (de exemplu lumânări aprinse).
Pentru a reduce riscul de incendiu şi de
electrocutare, evitaţi stropirea aparatului şi
posibilitatea ca pe acesta să se scurgă lichide
şi nu plasaţi pe aparat obiecte pline cu lichide,
precum vazele.
Nu instalaţi echipamentul într-un spaţiu
închis, cum ar fi o bibliotecă sau un dulap
încorporat.
Deoarece pentru deconectarea unităţii de la
priză se foloseşte ştecărul principal, conectaţi
unitatea la o priză CA uşor accesibilă. Dacă
observaţi nereguli în funcţionarea unităţii,
deconectaţi imediat ştecărul principal de la
priza CA.
Nu expuneţi bateriile sau aparatele cu baterii
instalate la căldură excesivă, precum lumina
directă a soarelui şi focul.
Unitatea rămâne sub tensiune chiar şi atunci
când este oprită, atât timp cât este conectată la
priza CA.
Presiunea fonică excesivă din căşti poate
provoca pierderea auzului.
Acest simbol are scopul de
a alerta utilizatorul cu privire
la prezenţa unei suprafeţe ce
poate fi fierbinte dacă este
atinsă în timpul funcţionării
normale.
Acest echipament a fost testat şi s-a constatat
că respectă limitele specificate în Directiva
privind compatibilitatea electromagnetică
utilizând un cablu de conectare mai scurt
de 3 metri.
Pentru clienţii din Europa
Casarea
echipamentelor
electrice şi electronice
uzate (valabil în ţările
Uniunii Europene şi în
alte ţări din Europa care
au sisteme de colectare
diferenţiată)
Acest simbol prezent pe produs sau pe
ambalaj indică faptul că produsul respectiv
nu trebuie tratat ca deşeu menajer. În schimb,
acesta trebuie predat la punctul de colectare
relevant pentru reciclarea echipamentelor
electrice şi electronice. Asigurându-vă că acest
produs este casat în mod corect veţi ajuta la
prevenirea eventualelor consecinţe negative
asupra mediului şi sănătăţii umane,
consecinţe ce ar putea rezulta altfel din
manipularea incorecca deşeu a acestui
produs. Reciclarea materialelor contribuie
la conservarea resurselor naturale. Pentru
informaţii mai detaliate referitoare la
reciclarea acestui produs, contactaţi
autorităţile locale, serviciul local de eliminare
a deşeurilor menajere sau magazinul de la care
aţi achiziţionat produsul.
Eliminarea bateriilor
uzate (valabil în ţările
Uniunii Europene şi în
alte ţări din Europa care
au sisteme de colectare
diferenţiată)
Acest simbol prezent pe baterie sau pe ambalaj
indică faptul că bateria furnizată împreună
cu produsul respectiv nu trebuie tratată ca
deşeu menajer.
Este posibil ca pe anumite baterii, acest
simbol să fie utilizat în combinaţie cu un
simbol chimic. Se adaugă simbolurile chimice
pentru mercur (Hg) sau plumb (Pb) dacă
bateria conţine mai mult de 0,0005% mercur
sau 0,004% plumb.
AVERTISMENT
3
RO
Asigurându-vă că aceste baterii sunt eliminate
în mod corect veţi ajuta la prevenirea
eventualelor consecinţe negative asupra
mediului şi sănătăţii umane, consecinţe ce ar
putea rezulta altfel din manipularea incorectă
ca deşeu a bateriilor. Reciclarea materialelor
contribuie la conservarea resurselor naturale.
În cazul produselor care, din motive de
siguranţă, de performanţă sau de integritate
a datelor, necesită o conexiune permanentă la
o baterie încorporată, aceasta trebuie înlocuită
doar de către personal de service calificat.
Pentru a vă asigura că bateria este tratată în
mod corespunzător, predaţi produsul la
sfârşitul duratei de exploatare la punctul
de colectare relevant pentru reciclarea
echipamentelor electrice şi electronice.
Pentru toate celelalte baterii, consultaţi
secţiunea referitoare la modul de eliminare
în siguranţă a bateriilor din produs. Predaţi
bateriile la punctul de colectare relevant
pentru reciclarea bateriilor uzate.
Pentru informaţii mai detaliate referitoare
la reciclarea acestui produs sau a bateriilor,
contactaţi autorităţile locale, serviciul local
de eliminare a deşeurilor menajere sau
magazinul de la care aţi achiziţionat produsul.
Aviz pentru clienţi: Următoarele
informaţii sunt valabile doar în
cazul echipamentelor vândute în
statele ce aplică directivele UE.
Acest produs a fost fabricat de sau în numele
Sony Corporation, 1-7-1 Konan Minato-ku
Tokyo, 108-0075 Japonia. Întrebările
referitoare la modul în care acest produs
respectă legislaţia Uniunii Europene trebuie
să fie adresate reprezentantului autorizat,
Sony Deutschland GmbH, Hedelfinger
Strasse 61, 70327 Stuttgart, Germania.
Comunicaţi orice probleme legate de
service sau garanţie la adresele menţionate în
documentele separate de service sau garanţie.
Prin prezenta, Sony Corporation declară
că acest echipament este în conformitate cu
cerinţele de bază şi cu alte prevederi relevante
ale Directivei 1999/5/CE.
Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi următorul
URL: http://www.compliance.sony.de/
Despre acest manual
Instrucţiunile din acest manual sunt valabile
pentru modelul STR-DN1040. Numărul
modelului se află în colţul din dreapta jos al
panoului frontal. Ilustraţiile utilizate în acest
manual sunt pentru modelul din Europa şi
pot diferi de modelul dumneavoastră. Toate
diferenţele de funcţionare sunt marcate în
manual cu textul „Doar pentru modelul
din Europa”.
Instrucţiunile din acest manual descriu
funcţionarea receptorului cu telecomanda
furnizată. Puteţi utiliza în egală măsură
butoanele sau butoanele rotative de pe
receptor, dacă acestea au nume identice
sau similare cu cele de pe telecomandă.
4
RO
Acest receptor încorporează sistemele Dolby*
Digital şi Pro Logic Surround şi sistemul
DTS** Digital Surround.
* Fabricat sub licenţă Dolby Laboratories.
Dolby, Pro Logic, Surround EX şi simbolul
dublu-D sunt mărci comerciale ale Dolby
Laboratories.
** Fabricat sub licenţă, conform brevetelor
emise în S.U.A. cu numerele: 5,956,674;
5,974,380; 6,226,616; 6,487,535; 7,212,872;
7,333,929; 7,392,195; 7,272,567 şi alte
brevete din S.U.A. şi din întreaga lume,
publicate sau în curs de publicare.
DTS-HD, simbolul şi DTS-HD împreună
cu simbolul sunt mărci comerciale
înregistrate, iar DTS-HD Master Audio
este marcă comercială a DTS, Inc.
Produsul include software. © DTS, Inc.
Toate drepturile rezervate.
Acest receptor încorporează tehnologia
HighDefinition Multimedia Interface
(HDMI) (Interfaţă multimedia de
înaltă definiţie).
Termenii HDMI, High-Definition
Multimedia Interface şi sigla HDMI sunt
mărci comerciale sau mărci comerciale
înregistrate ale HDMI Licensing LLC în
Statele Unite şi în alte ţări.
AirPlay, iPhone, iPod, iPod classic, iPod nano
şi iPod touch sunt mărci comerciale ale Apple
Inc., înregistrate în S.U.A. şi în alte ţări.
Toate celelalte mărci comerciale şi mărci
comerciale înregistrate aparţin deţinătorilor
de drept ai acestora. În acest manual nu sunt
specificate mărcile şi ®.
„Made for iPod” şi „Made for iPhone”
înseamnă că un accesoriu electronic a fost
conceput pentru a se conecta în mod specific
la iPod sau, respectiv, la iPhone şi că
respectarea standardelor de performanţă
Apple a fost certificată de către dezvoltator.
Compania Apple nu este responsabilă pentru
funcţionarea acestui dispozitiv şi nici pentru
conformarea acestuia cu standardele de
siguranţă şi de reglementare. Reţineţi
utilizarea acestui accesoriu cu iPod sau
iPhone poate afecta performanţa în regim
de funcţionare wireless.
DLNA, sigla DLNA şi DLNA
CERTIFIED sunt mărci comerciale,
mărci de servicii sau mărci de certificare
ale Digital Living Network Alliance.
Sigla „Sony Entertainment Network” şi
„Sony Entertainment Network” sunt mărci
comerciale ale Sony Corporation.
Wake-on-LAN este marcă comercială
a International Business Machines
Corporation în Statele Unite.
Windows şi sigla Windows sunt mărci
comerciale înregistrate sau mărci comerciale
ale Microsoft Corporation în Statele Unite
şi/sau în alte ţări.
Acest produs este protejat prin anumite
drepturi de proprietate intelectuală ale
Microsoft Corporation. Utilizarea sau
distribuirea unei astfel de tehnologii în afara
acestui produs este interzisă fără a deţine
o licenţă din partea Microsoft sau a unui
subsidiar autorizat al Microsoft.
Tehnologia de codificare audio MPEG
Layer3 şi brevetele sunt utilizate sub
licenţă Fraunhofer IIS şi Thomson.
„x.v.Color (x.v.Colour)” şi sigla „x.v.Color
(x.v.Colour)” sunt mărci comerciale ale
Sony Corporation.
„BRAVIA” este marcă comercială a
Sony Corporation.
„PlayStation” este marcă comercială
înregistrată a Sony Computer Entertainment
Inc.
„WALKMAN” şi sigla „WALKMAN”
sunt mărci comerciale înregistrate ale
Sony Corporation.
Cu privire la drepturile de
autor
5
RO
MICROVAULT este marcă comercială
a Sony Corporation.
VAIO şi VAIO Media sunt mărci comerciale
înregistrate ale Sony Corporation.
PARTY STREAMING şi sigla PARTY
STREAMING sunt mărci comerciale ale
Sony Corporation.
Sigla Wi-Fi CERTIFIED este marcă de
certificare a Wi-Fi Alliance.
MHL, Mobile High-Definition Link şi
sigla MHL sunt mărci comerciale sau
mărci comerciale înregistrate ale
MHL Licensing, LLC.
InstaPrevue este marcă comercială sau
marcă comercială înregistrată a Silicon Image,
Inc. în Statele Unite ale Americii şi în alte ţări.
FLAC Decoder
Drepturi de autor © 2000, 2001, 2002, 2003,
2004, 2005, 2006, 2007 Josh Coalson
Redistribuirea şi utilizarea sub formă de
cod sursă şi sub formă digitală, cu sau fără
modificare, este permisă doar dacă sunt
respectate următoarele condiţii:
Redistribuirile codului sursă trebuie să
păstreze notificarea drepturilor de autor de
mai sus, prezentele condiţii şi următoarele
precizări legale.
Redistribuirile în formă digitală trebuie să
reproducă în documentaţie şi/sau în alte
materiale furnizate în cadrul distribuţiei
notificarea drepturilor de autor de mai sus,
prezentele condiţii şi următoarele precizări
legale.
Numele Xiph.org Foundation sau numele
contribuitorilor săi nu pot fi utilizate pentru
a susţine sau a promova produse derivate
din acest software fără permisiune
prealabilă specifică scrisă.
ACEST SOFTWARE ESTE FURNIZAT DE
DEŢINĂTORII ŞI CONTRIBUITORII
DREPTURILOR DE AUTOR „CA ATARE”
ŞI ESTE NEGATĂ ORICE GARANŢIE
EXPRESĂ SAU IMPLICITĂ, INCLUZÂND,
DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA, GARANŢIILE
IMPLICITE DE VANDABILITATE ŞI
COMPATIBILITATE CU UN ANUMIT
SCOP. FUNDAŢIA SAU CONTRIBUITORII
NU VOR FI ÎN NICIO CIRCUMSTANŢĂ
RĂSPUNZĂTORI PENTRU NICIO
PAGUBĂ DIRECTĂ, INDIRECTĂ,
INCIDENTALĂ, SPECIALĂ, TIPICĂ SAU
CONSECUTIVĂ (INCLUZÂND, FĂRĂ A SE
LIMITA LA, PROCURAREA BUNURILOR
SAU SERVICIILOR DE SCHIMB,
ÎNTRERUPEREA UTILIZĂRII, PIERDEREA
DE DATE SAU DE PROFITURI SAU
ÎNTRERUPEREA ACTIVITĂŢII) DIN
NICIO CAUZĂ ŞI CONFORM NICIUNEI
TEORII A RESPONSABILITĂŢII,
INDIFERENT DACĂ ESTE DE TIP
CONTRACTUAL, DE RĂSPUNDERE
STRICTĂ SAU DE NATURĂ PENALĂ
(INCLUZÂND NEGLIJENŢA SAU ALTE
SITUAŢII SIMILARE), CARE AR PUTEA
REZULTA ÎN ORICE MOD DIN
UTILIZAREA ACESTUI SOFTWARE,
CHIAR DACĂ AR EXISTA INFORMAŢII
PRIVIND ASEMENEA PAGUBE.
6
RO
Despre acest manual ........................ 3
Accesorii furnizate ........................... 8
Descrierea şi amplasarea
pieselor ....................................... 9
Introducere .....................................20
Conexiuni
1: Instalarea boxelor ......................23
2: Conectarea boxelor ....................25
3: Conectarea televizorului ...........27
4: Conectarea altor
echipamente .............................28
5: Conectarea antenelor
(aeriene) ...................................33
6: Conectarea la reţea ....................34
Pregătirea receptorului
Conectarea cablului de alimentare
CA (de la reţea) .......................36
Pornirea receptorului ....................36
Configurarea receptorului
cu ajutorul Easy Setup ............36
Configurarea setărilor de reţea
ale receptorului ........................38
Ghid pentru operarea
interfeţei grafice
cu utilizatorul (GUI) ...............42
Operaţiuni de bază
Imagini/sunet de la echipamentul
conectat ....................................44
Redarea de pe un iPod/iPhone .....46
Redarea unui dispozitiv USB ........48
Operaţii tuner
Ascultarea de radio FM/AM ........51
Presetarea posturilor
de radio FM/AM
(Preset Memory) .....................52
Recepţionarea de transmisii
RDS ...........................................53
Ascultarea de efecte de sunet
Selectarea câmpului de sunet .......54
Reglarea egalizatorului ..................57
Utilizarea funcţiei
Sound Optimizer .....................58
Selectarea tipului de calibrare ......58
Utilizarea funcţiei Pure Direct .....58
Reiniţializarea câmpurilor de
sunet la setările implicite ........59
Utilizarea caracteristicilor
de reţea
Despre funcţiile de reţea ale
receptorului ..............................59
Configurarea serverului ................60
Ascultarea de conţinut audio
stocat pe server ........................ 66
Bucuraţi-vă de
Sony Entertainment
Network (SEN) ........................69
Utilizarea funcţiei PARTY
STREAMING .......................... 72
Redarea de muzică în flux de pe
iTunes, cu AirPlay ...................73
Actualizarea software-ului ............75
Căutarea unui articol utilizând
un cuvânt cheie ........................ 77
Cuprins
7
RO
Caracteristicile
„BRAVIA” Sync
Ce este „BRAVIA” Sync? .............. 78
Pregătirea pentru
„BRAVIA” Sync ...................... 78
Redare printr-o apăsare
de buton ................................... 79
Controlul audio al sistemului ...... 79
Oprirea alimentării sistemului ..... 80
Selectarea scenei ............................. 80
Comandă Home Theatre .............. 80
Control rapid la distanţă ............... 81
Controlarea dispozitivului
MHL ......................................... 81
Comutarea monitoarelor
care scot semnalele
video HDMI ............................ 82
Alte operaţiuni
Comutarea între audio
digital şi analogic
(INPUT MODE) ..................... 82
Utilizarea altor mufe de intrare
video/audio
(Input Assign) ......................... 83
Utilizarea unei conexiuni
biamplificator ........................ 84
Utilizarea caracteristicilor
zone multiple ........................... 85
Revenirea la setările implicite
din fabrică ................................ 87
Ajustarea setărilor
Utilizarea meniului Settings ......... 87
Easy Setup ....................................... 90
Meniul Speaker Settings ............... 90
Meniul Audio Settings .................. 94
Meniul HDMI Settings ................. 96
Meniul Input Settings ................... 97
Meniul Network Settings .............. 98
Meniul System Settings ................. 99
Operare fără utilizarea GUI ....... 100
Utilizarea telecomenzii
Programarea telecomenzii .......... 106
Reiniţializarea telecomenzii ....... 111
Informaţii suplimentare
Măsuri de precauţie ..................... 112
Depanare ....................................... 113
Specificaţii ..................................... 126
Index .............................................. 129
8
RO
Accesorii furnizate
Instrucţiuni de utilizare (Doar pentru
modelul din Australia) (acest manual)
Ghid de configurare rapidă (1)
Ghid de referinţă (1) (doar pentru
modelul din Europa)
Telecomandă (RM-AAP103) (1)
Baterii R6 (dimensiune AA) (2)
Antenă cu fir pentru FM (aeriană) (1)
Antenă cadru pentru AM (aeriană) (1)
Microfon de optimizare (ECM-AC2) (1)
Introduceţi în telecomandă două baterii R6
(dimensiunea AA) (furnizate). Respectaţi
polaritatea corectă atunci când instalaţi
bateriile.
• Nu lăsaţi telecomanda în locuri extrem de calde
sau cu umiditate excesivă.
• Nu utilizaţi o baterie nouă împreună cu unele
uzate.
• Nu combinaţi bateriile cu mangan cu alte tipuri
de baterii.
• Nu expuneţi senzorul telecomenzii direct
la lumina soarelui sau la cea a corpurilor
de iluminat. Acest lucru poate provoca
o defecţiune.
• Dacă nu intenţionaţi să utilizaţi telecomanda
pentru o perioadă de timp mai îndelungată,
scoateţi bateriile pentru a evita eventualele
deteriorări provocate de scurgerea electrolitului
din baterii şi de corodare.
• Atunci când înlocuiţi sau scoateţi bateriile,
este posibil să fie şterse codurile programate.
Dacă se întâmplă acest lucru, programaţi din
nou telecomanda (pagina 106).
• Dacă receptorul nu mai reacţionează
corespunzător la telecomandă, înlocuiţi toate
bateriile cu unele noi.
Introducerea bateriilor
în telecomandă
Note
9
RO
Descrierea şi amplasarea pieselor
A ?/1 (pornire/standby)
(pagina 36, 59, 87)
Indicatorul de deasupra butonului
se aprinde după cum urmează:
Verde: Receptorul este pornit.
Portocaliu: Receptorul se află în modul
standby, şi
Fie „Control for HDMI” (pagina 96),
fie „Network Standby” (pagina 99)
este setată pe „On”.
„Pass Through” este setat pe „On”*
sau „Auto” (pagina 96).
– Receptorul din zona 2 este pornit
(pagina 86).
Se stinge atunci când receptorul se
află în modul standby şi „Control for
HDMI”, „Pass Through” şi „Network
Standby” sunt setate pe „Off”.
* Doar pentru modelul din Australia.
Dacă indicatorul clipeşte lent, actualizarea
software este în curs de desfăşurare
(pagina 75).
B SPEAKERS (pagina 38)
C TUNING MODE, TUNING +/–
Apăsaţi TUNING MODE pentru
a utiliza un tuner (FM/AM).
Apăsaţi TUNING+/- pentru a găsi
un post.
D A.F.D./2CH, MOVIE, MUSIC
(pagina 45, 54, 59)
E Panoul de afişaj (pagina 11)
F SOUND OPTIMIZER (pagina 58)
G INPUT MODE (pagina 82)
H DIMMER
Reglează luminozitatea panoului
de afişaj în 3 niveluri.
I DISPLAY (pagina 105)
J Senzor telecomandă
Primeşte semnale de la telecomandă.
K PURE DIRECT (pagina 58)
Indicatorul de deasupra butonului
se aprinde atunci când funcţia Pure
Direct este activată.
L MASTER VOLUME (pagina 45, 94)
M INPUT SELECTOR (pagina 38, 45, 83)
Panoul frontal
Notă
10
RO
N Mufă HDMI/MHL (VIDEO 2 IN)
(pagina 31)
O Port (USB) (pagina 33)
P Mufă AUTO CAL MIC
Q Mufă PHONES
Se conectează la căşti.
11
RO
A Indicator de intrare
Se aprinde pentru a indica intrarea
actuală.
HDMI
Receptorul recunoaşte echipamentul
conectat printr-o mufă HDMI IN.
ARC
Este selectată intrarea TV şi sunt
detectate semnalele Audio Return
Channel (ARC).
COAX
Semnalul digital intră prin mufa
COAXIAL (pagina 82).
OPT
Semnalul digital intră prin mufa
OPTICAL (pagina 82).
B PARTY
Se aprinde atunci când este activată
funcţia PARTY STREAMING
(pagina 72).
C S.OPTIMIZER
Se aprinde atunci când este activată
funcţia Sound Optimizer (pagina 58).
D D.C.A.C.
Se aprinde atunci când sunt aplicate
rezultatele măsurătorii funcţiei Auto
Calibration.
E Indicator Dolby Digital Surround*
Indicatorul respectiv se aprinde atunci
când receptorul decodifică semnalele
în format Dolby Digital
corespunzătoare.
F Indicator DTS(-HD)*
Indicatorul respectiv se aprinde atunci
când receptorul decodifică semnalele
în format DTS corespunzătoare.
G Indicator sistem de boxe (pagina 37)
H Indicator de acord
ST
Se aprinde atunci când receptorul
prinde o transmisie stereo.
MEM
Se aprinde când funcţia de memorie,
precum Preset Memory (pagina 52)
etc., este activată.
I HDMI OUT A + B (pagina 82)
J SLEEP
Se aprinde atunci când este activat
Sleep Timer (pagina 15).
K EQ
Se aprinde atunci când este activat
egalizatorul.
Indicatorii de pe panoul de afişaj
Dolby Digital
TrueHD
Dolby TrueHD
DTS
DTS
DTS-HD
DTS-HD
12
RO
L D.L.L.
Se aprinde atunci când este activată
funcţia Digital Legato Linear (D.L.L.)
(pagina 94).
M D.R.C.
Se aprinde atunci când este activată
compresia în interval dinamic
(pagina 96).
N NEO:6
Se aprinde atunci când este activată
decodarea DTS Neo:6 Cinema/Music
(pagina 55, 56).
O Indicator Dolby Pro Logic
Indicatorul respectiv se aprinde atunci
când receptorul efectuează procesarea
Dolby Pro Logic. Această tehnologie
de decodare surround în matrice poate
îmbunătăţi semnalele de intrare.
Este posibil ca aceşti indicatori să nu se
aprindă, în funcţie de setarea modelului
de boxe.
P ZONE 2
Se aprinde în timp ce este activată
operarea în zona 2.
Q A.P.M.
Se aprinde atunci când este activată
funcţia A.P.M. (Potrivire automată
afazei).
Puteţi seta funcţia A.P.M. doar în
cadrul funcţiei DCAC (Digital Cinema
Auto Calibration) (pagina 92).
R UPDATE
Se aprinde atunci când este disponibil
un software nou (pagina 75).
S Indicator intensitate semnal LAN
wireless
Se aprinde pentru a indica intensitatea
semnalului LAN wireless
(pagina 40, 41).
T Indicator Wired LAN
Se aprinde atunci când este conectat
un cablu LAN.
U USB
Se aprinde atunci când este detectat un
iPod/iPhone sau un dispozitiv USB.
* Atunci când se redă un disc în format Dolby
Digital sau DTS, asiguraţi-vă că aţi efectuat
conexiunile digitale şi că „INPUT MODE”
nu este setat pe „ANALOG” (pagina 82) sau
că nu este selectat „2ch Analog Direct”.
PL
Dolby Pro Logic
PLII
Dolby Pro Logic II
PLIIx
Dolby Pro Logic IIx
PLIIz
Dolby Pro Logic IIz
Notă
Lipsă semnal.
Semnalul este slab.
Intensitatea semnalului este
moderată.
Semnalul este puternic.
13
RO
A Secţiunea DIGITAL INPUT/OUTPUT
B Secţiunea TUNER
C Mufe de control pentru echipamente
Sony şi alte echipamente externe
D Secţiunea NETWORK
E Secţiunea SPEAKERS (pagina 25)
F Secţiunea AUDIO INPUT/OUTPUT
Panoul din spate
Mufe HDMI IN/OUT*
(pagina 27, 30)
Mufe OPTICAL IN
(pagina 27, 32)
Mufă COAXIAL IN
(pagina 32)
Mufă FM ANTENNA
(pagina 33)
Terminale AM ANTENNA
(pagina 33)
Mufe IR REMOTE IN/OUT
(pagina 85)
Port LAN** (pagina 35)
Antenă LAN wireless
(pagina 35)
Mufe AUDIO IN
(pagina 32)
Mufe SUBWOOFER
OUT (pagina 25)
Mufe ZONE 2 OUT
(pagina 85)
Alb (L)
Roşu (R)
Negru
14
RO
G Secţiunea VIDEO INPUT/OUTPUT
(pagina 27, 32)
H Secţiunea COMPONENT VIDEO
INPUT/OUTPUT (pagina 27, 32)
* Trebuie să conectaţi mufa HDMI OUT sau
MONITOR OUT la televizor pentru a viziona
imaginea de intrare selectată (pagina 27).
** De asemenea, puteţi utiliza acest port pentru
întreţinere şi service (pagina 99).
Utilizaţi telecomanda furnizată pentru
a comanda acest receptor şi alte
echipamente. Telecomanda este
preprogramată pentru a comanda
echipamente audio/video Sony. Puteţi
programa, de asemenea, telecomanda
pentru a comanda echipament care nu
poartă marca Sony. Pentru detalii,
consultaţi „Programarea telecomenzii”
(pagina 106).
RM-AAP103
Mufe VIDEO
IN/OUT*
Mufe Y, P
B, PR
IN/OUT*
Telecomandă
Galben
Verde (Y)
Albastru (P
B)
Roşu (PR)
15
RO
A ?/1 (pornire/standby)
Porneşte receptorul sau îl trece în
modul standby.
Dacă apăsaţi ZONE (
T) pentru a
comuta telecomanda la modul zonei 2,
puteţi porni sau opri alimentarea
pentru zona 2 utilizând ?/1
(pagina 86).
Economia de energie în modul
standby
Când „Control for HDMI”, „Pass
Through” şi „Network Standby” sunt
setate pe „Off” şi receptorul din zona 2
este dezactivat.
B AV ?/1
1)
(pornire/standby)
Porneşte sau opreşte echipamentul
audio/video pe care telecomanda
este programată să îl comande.
Pentru a porni sau opri televizorul,
apăsaţi TV (
U) şi apoi AV ?/1.
Funcţia AV ?/1 se modifică automat
de fiecare dată când apăsaţi butoanele
de intrare (E).
C SLEEP
Apăsaţi AMP (4), apoi apăsaţi SLEEP
pentru a seta receptorul să se oprească
automat după o perioadă de timp
specificată.
De fiecare dată când apăsaţi SLEEP,
afişajul se modifică ciclic, după cum
urmează:
0:30:00 t 1:00:00 t 1:30:00 t
2:00:00 t OFF
Pentru a verifica timpul rămas până
la oprirea receptorului, apăsaţi SLEEP.
Timpul rămas apare pe panoul de afişaj.
Sleep Timer va fi revocat când faceţi
următoarele.
–Apăsaţi in nou SLEEP.
–Actualizaţi software-ul receptorului.
–Apăsaţi ?/1.
TV INPUT
Apăsaţi TV (U), apoi apăsaţi TV
INPUT sau pentru a selecta semnalul
de intrare (intrare TV sau intrare
video).
D AMP
Activează funcţionarea receptorului
pentru zona principală (pagina 105).
E Butoane de intrare
2)
Selectează echipamentul pe care doriţi
să-l utilizaţi. Atunci când apăsaţi pe
oricare dintre butoanele de intrare,
va porni receptorul. Butoanele de
intrare sunt setate în prealabil
controleze automat echipamentele
Sony atunci când le selectaţi.
De asemenea, puteţi programa
telecomanda pentru a controla
echipamentele care nu poartă marca
Sony urmând paşii din „Programarea
telecomenzii” de la pagina 106.
F HDMI OUTPUT (pagina 82)
G Butoane numerice/text
1)2)
Apăsaţi pentru a
– preseta/accesa posturile presetate
(pagina 52).
selecta numerele pieselor.
Apăsaţi 0/10 pentru a selecta
numărul de piesă 10.
selecta numerele canalelor.
selecta literele (ABC, DEF, etc.).
selecta @ pentru semnele de
punctuaţie (!, ? etc.) sau alte
simboluri (#, % etc.) atunci când
introduceţi caractere pentru
caracteristicile de reţea.
Apăsaţi TV (
U), apoi apăsaţi
butoanele numerice pentru a selecta
canalele TV.
ENT (ENTER)
1)
Introduce valoarea după selectarea
unui canal, a unui disc sau a unei piese,
utilizând butoanele numerice.
CHARACTER
Selectează tipul de caractere pentru
opţiunile de reţea.
De fiecare dată când apăsaţi
CHARACTER, tipul de caracter se
modifică succesiv, după cum urmează:
„abc” (litere mici) t „ABC”
(litere mari) t „123” (numere)
Notă
Sfaturi
16
RO
CLR (CLEAR)
1)
Apăsaţi pentru a
şterge o literă pentru caracteristicile
de reţea.
şterge o greşeală, atunci când aţi apăsat
pe butonul numeric/text incorect.
-/--
1)
Selectează modul de introducere a
canalului, cu una sau cu două cifre.
Apăsaţi TV (
U), apoi apăsaţi -/--
pentru a selecta modul de introducere
a canalelor TV.
>10
1)
Selectează numerele pieselor mai mari
decât 10.
INPUT MODE (pagina 82)
H AMP MENU
Afişează meniul pentru a comanda
receptorul (pagina 100).
I
Apăsaţi V/v/B/b pentru a selecta
elementele din meniu, după care
apăsaţi pentru a introduce/
confirma selecţia.
J OPTIONS
1)
Afişează şi selectează elemente din
meniurile de opţiuni.
Apăsaţi TV (
U), apoi apăsaţi
OPTIONS pentru a afişa opţiunile
funcţiilor TV.
K HOME
1)
Afişează meniul cu echipamentele
audio/video pe care telecomanda le
poate controla în momentul respectiv.
De exemplu, apăsaţi AMP (
4), apoi
apăsaţi HOME pentru a afişa meniul
de pornire (pagina 43).
Apăsaţi butoanele de intrare (
E), apoi
apăsaţi HOME pentru a afişa meniul
echipamentului controlat.
L ./>
1)
,
m/M
1)
, N
1)2)
, X
1)
,
x
1)
Săriţi peste, derulaţi înapoi/înainte,
redaţi, puneţi pauză, opriţi.
PRESET +/
1)
Selectează posturi sau canale presetate.
TUNING +/–
Scanează un post.
D.TUNING
2)
Intră în modul de acord direct.
PARTY START/CLOSE
Deschide sau închide o sesiune
PARTY (pagina 72).
PARTY JOIN/LEAVE
Accesează sau părăseşte o sesiune
PARTY (pagina 73).
(Guide)
1)
Press TV (U), then press (Guide)
to display the on-screen program
guide.
REPEAT
1)
Redă o piesă sau un folder în mod
repetat.
SHUFFLE
1)
Redă o piesă sau un folder în ordine
aleatorie.
M PROG +/–
1)2)
Press TV (U), then press PROG +/–
to scan for the preset TV channels.
SOUND FIELD +/–
2)
Selectează un câmp de sunet
(pagina 54).
N ALPHABET SEARCH
Caută un element utilizând un cuvânt
cheie (pagina 77).
ALPHABET PREVIOUS
Caută elementul anterior.
ALPHABET NEXT
Caută elementul următor.
PREVIEW (HDMI)
Selectează funcţia „Preview for HDMI”.
Activează o previzualizare picture in
picture live a intrărilor HDMI
conectate la acest receptor.
Apăsaţi V/v în mod repetat pentru a
selecta fiecare previzualizare de intrare
HDMI, după care apăsaţi pentru
a introduce/confirma selecţia.
(Această caracteristică este disponibilă
prin tehnologia Silicon Image
InstaPrevue)
,
1)
V/v/B/b
1)
17
RO
Funcţia „Preview for HDMI” este
disponibilă pentru intrarea HDMI BD,
DVD, GAME şi VIDEO 2.
Această funcţie nu este disponibilă în
următoarele cazuri:
Echipamentul nu este conectat la mufa
de intrare HDMI.
Echipamentul conectat la mufa de
intrare HDMI acceptată nu este pornit.
Intrarea curentă nu este intrare HDMI.
Când „Fast View” este setată pe „Off”.
Dacă se introduce un format video
HDMI neacceptat (480i, 576i, 4K, un
semnal video 3D un semnal de cameră
video sau semnal VGA).
Previzualizarea picture-in-picture va fi
întunecată dacă se introduce un semnal
4K sau un semnal video 3D.
TOP MENU
1)
Deschide sau închide meniul principal
al suportului BD-ROM sau al
DVDului.
POP UP/MENU
1)
Deschide sau închide meniul pop-up
al suportului BD-ROM sau meniul
DVD-ului.
O iPhone CTRL
Intra în modul de comandă iPod/
iPhone, atunci când utilizaţi un
iPod/iPhone.
MEMORY
Memorează un post în timpul
funcţionării tunerului.
P
(Dezactivarea sunetului)
1)
Dezactivează temporar sunetul.
Apăsaţi butonul din nou pentru
a restabili sunetul.
Apăsaţi TV (
U), după care apăsaţi
pentru a activa funcţia televizorului de
dezactivare a sunetului.
Q (Volum) +/–
1)
Reglează nivelul volumului tuturor
boxelor în acelaşi timp.
Apăsaţi TV (
U), după care
apăsaţi +/– pentru a regla nivelul
volumului televizorului.
R RETURN O
1)
Revine la meniul anterior sau părăseşte
meniul în timp ce meniul sau ghidul pe
ecran este afişat pe ecranul
televizorului.
Apăsaţi TV (
U), după care apăsaţi
RETURN O pentru a reveni la
meniul anterior al televizorului Sony.
S DISPLAY
1)
Afişează informaţii pe panoul de afişaj.
Apăsaţi TV (
U), apoi apăsaţi
DISPLAY pentru a afişa informaţiile
televizorului.
T ZONE (pagina 86)
U TV
Modifică funcţia butonului
telecomenzii, pentru a activa butoanele
imprimate cu galben.
V RM SET UP
Programează telecomanda
(pagina 106).
W PURE DIRECT (pagina 58)
1)
Consultaţi tabelul de la pagina 18 şi 19 pentru
informaţii cu privire la butoanele pe care le
puteţi utiliza pentru a controla fiecare
echipament.
2)
Butoanele VIDEO 2, 5, N/D.TUNING şi
PROG +/SOUND FIELD + sunt prevăzute
cu puncte tactile. Folosiţi aceste puncte drept
referinţă, atunci când utilizaţi receptorul.
• Explicaţia de mai sus are scop de exemplificare.
• În funcţie de modelul echipamentului conectat,
este posibil ca unele funcţii explicate în această
secţiune să nu fie executate cu telecomanda
furnizată.
Notă
Sfaturi
Note
18
RO
Pentru a controla alte echipamente Sony
a)
Doar pentru DVD player.
b)
Doar pentru LD player.
c)
Doar player CD video.
Nume TV VCR DVD player,
DVD/VCR
combo
Player
Blu-ray Disc
Recorder cu
HDD
PSX Player CD
video,
player LD
B AV ?/1
zzzzzzz
G Butoane numerice
zzzzzzz
ENT (ENTER)
zzzzzzz
b)
CLR (CLEAR)
zz z
-/--
zz
>10
zz
I V/v/B/b,
zzzzzz
J OPTIONS
zzzzz
K HOME
zzzzzz
L ./>
zzzzzzz
PRESET +/–
m/M
zzzzzzz
N, X, x
zzzzzzz
(Ghid)
zz
a)
zzz
REPEAT
z
c)
SHUFFLE
z
c)
M PROG +/–
z
N TOP MENU, POP UP/
MENU
zz z
P (Dezactivarea
sunetului)
z
Q (Volum) +/–
z
R RETURN O
zzzzzz
S DISPLAY
zzzzzzz
19
RO
d)
Doar pentru casetofon B.
Nume Terminal
CATV
digital
DSS
Receptor
digital
satelit/
terestru
Casetofon
A/B
Casetofon
DAT
CD player,
player MD
B AV ?/1
zzz zz
G Butoane numerice
zzzzzz
ENT (ENTER)
zzzzzz
CLR (CLEAR)
-/--
zz
>10
zz
I V/v/B/b,
zzz
J OPTIONS
zz
K HOME
zzz
L ./>
zz
d)
zz
PRESET +/–
zz
m/M
zzzz
N, X, x
zzzz
(Ghid)
zz
REPEAT
z
d)
zz
SHUFFLE
z
M PROG +/–
N TOP MENU, POP UP/
MENU
P (Dezactivarea
sunetului)
Q (Volum) +/–
R RETURN O
zzz
S DISPLAY
zzzz
d)
zz
20
RO
Introducere
Vă puteţi bucura de echipamentul audio/video conectat la receptor, urmând paşii simpli
de mai jos.
Înainte de a conecta cablurile, deconectaţi cablul de alimentare CA (de la reţea).
Instalarea şi conectarea boxelor
(pagina 23, 25)
Conectarea televizorului şi a altor
echipamente video (pagina 27, 28)
Calitatea imaginii depinde de mufa de
conectare. Consultaţi ilustraţia de mai jos.
Selectaţi conexiunea în funcţie de mufele cu
care este dotat echipamentul dumneavoastră.
Vă recomandăm să conectaţi echipamentul
prin intermediul conexiunii HDMI, dacă
acesta este dotat cu mufe HDMI.
Pregătirea receptorului
Consultaţi „Conectarea cablului de alimentare
CA (de la reţea)” (pagina 36) şi „Pornirea
receptorului” (pagina 36).
Setarea receptorului
Consultaţi „Configurarea receptorului cu
ajutorul Easy Setup” (pagina 36).
Analogic
Imagine de înaltă calitate
Digital
Configurarea setărilor de ieşire pe
echipamentul conectat
Pentru a configura o ieşire audio digitală
multicanal, verificaţi setarea ieşirii audio
digitale de pe echipamentul conectat.
Pentru un Sony Blu-ray Disc player,
asiguraţivă că „Audio (HDMI)”, „BD Audio
MIX Setting”, „Dolby Digital/DTS”,
„Dolby Digital” şi „DTS” sunt setate la „Off”,
„Bitstream”, „Dolby Digital” şi, respectiv,
„DTS” (începând cu 1 august 2012).
Pentru un dispozitiv PlayStation 3, du
conectarea receptorului cu un cablu HDMI,
selectaţi „Audio Output Settings” din
„Sound Settings”, apoi selectaţi „HDMI” şi
„Automatic” (cu versiunea 4.21 a software-ului
de sistem).
Pentru detalii, consultaţi instrucţiunile de
utilizare primite împreună cu echipamentul
conectat.
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20
  • Page 21 21
  • Page 22 22
  • Page 23 23
  • Page 24 24
  • Page 25 25
  • Page 26 26
  • Page 27 27
  • Page 28 28
  • Page 29 29
  • Page 30 30
  • Page 31 31
  • Page 32 32
  • Page 33 33
  • Page 34 34
  • Page 35 35
  • Page 36 36
  • Page 37 37
  • Page 38 38
  • Page 39 39
  • Page 40 40
  • Page 41 41
  • Page 42 42
  • Page 43 43
  • Page 44 44
  • Page 45 45
  • Page 46 46
  • Page 47 47
  • Page 48 48
  • Page 49 49
  • Page 50 50
  • Page 51 51
  • Page 52 52
  • Page 53 53
  • Page 54 54
  • Page 55 55
  • Page 56 56
  • Page 57 57
  • Page 58 58
  • Page 59 59
  • Page 60 60
  • Page 61 61
  • Page 62 62
  • Page 63 63
  • Page 64 64
  • Page 65 65
  • Page 66 66
  • Page 67 67
  • Page 68 68
  • Page 69 69
  • Page 70 70
  • Page 71 71
  • Page 72 72
  • Page 73 73
  • Page 74 74
  • Page 75 75
  • Page 76 76
  • Page 77 77
  • Page 78 78
  • Page 79 79
  • Page 80 80
  • Page 81 81
  • Page 82 82
  • Page 83 83
  • Page 84 84
  • Page 85 85
  • Page 86 86
  • Page 87 87
  • Page 88 88
  • Page 89 89
  • Page 90 90
  • Page 91 91
  • Page 92 92
  • Page 93 93
  • Page 94 94
  • Page 95 95
  • Page 96 96
  • Page 97 97
  • Page 98 98
  • Page 99 99
  • Page 100 100
  • Page 101 101
  • Page 102 102
  • Page 103 103
  • Page 104 104
  • Page 105 105
  • Page 106 106
  • Page 107 107
  • Page 108 108
  • Page 109 109
  • Page 110 110
  • Page 111 111
  • Page 112 112
  • Page 113 113
  • Page 114 114
  • Page 115 115
  • Page 116 116
  • Page 117 117
  • Page 118 118
  • Page 119 119
  • Page 120 120
  • Page 121 121
  • Page 122 122
  • Page 123 123
  • Page 124 124
  • Page 125 125
  • Page 126 126
  • Page 127 127
  • Page 128 128
  • Page 129 129
  • Page 130 130
  • Page 131 131
  • Page 132 132
  • Page 133 133
  • Page 134 134
  • Page 135 135
  • Page 136 136

Sony STR-DN1040 Instrucțiuni de utilizare

Categorie
Receptoare AV
Tip
Instrucțiuni de utilizare