Sony STR-DN850 Ghid de referință

Tip
Ghid de referință

Acest manual este potrivit și pentru

4-488-942-21(2) (RO)
STR-DN1050/STR-DN850
Receptor AV
multicanal
Ghid de referinţă
2
RO
Pentru a reduce riscul de incendiu
sau de electrocutare, nu expuneţi
acest aparat la ploaie sau umezeală.
Pentru a reduce riscul de incendiu,
nu acoperiţi orificiul de ventilare al aparatului
cu ziare, feţe de masă, draperii etc.
Nu expuneţi aparatul la surse de flacără
deschisă (de exemplu lumânări aprinse).
Pentru a reduce riscul de incendiu şi de
electrocutare, evitaţi stropirea aparatului şi
posibilitatea ca pe acesta să se scurgă lichide şi,
nu plasaţi pe aparat obiecte pline cu lichide,
precum vazele.
Nu instalaţi echipamentul într-un spaţiu
închis, cum ar fi o bibliotecă sau un dulap
încorporat.
Deoarece pentru deconectarea unităţii de la
priză se foloseşte ştecărul principal, conectaţi
unitatea la o priză CA uşor accesibilă. Dacă
observaţi nereguli în funcţionarea unităţii,
deconectaţi imediat ştecărul principal de
la priza CA.
Nu expuneţi bateriile sau aparatele cu baterii
instalate la căldură excesivă, precum lumina
directă a soarelui şi focul.
Unitatea rămâne sub tensiune chiar şi atunci
când este oprită, atât timp cât este conectată
la priza CA.
Presiunea fonică excesivă din căşti poate
provoca pierderea auzului.
Acest simbol are scopul de
a alerta utilizatorul cu privire la
prezenţa unei suprafeţe ce poate
fi fierbinte dacă este atinsă în
timpul funcţionării normale.
Acest echipament a fost testat şi s-a constatat
că respectă limitele specificate în Directiva
privind compatibilitatea electromagnetică
utilizând un cablu de conectare mai scurt
de 3 metri.
Pentru clienţii din Europa
Casarea bateriilor
şi echipamentelor
electrice şi electronice
uzate (valabil în ţările
Uniunii Europene şi în
alte ţări din Europa care
au sisteme de colectare
diferenţiată)
Acest simbol prezent pe produs, pe baterie sau
pe ambalaj indică faptul că produsul şi bateria
nu trebuie tratate ca deşeuri menajere. Este
posibil ca pe anumite baterii, acest simbol să
fie utilizat în combinaţie cu un simbol chimic.
Se adaugă simbolurile chimice pentru
mercur (Hg) sau plumb (Pb) dacă bateria
conţine mai mult de 0,0005% mercur sau
0,004% plumb. Asigurându-vă că aceste
produse şi baterii sunt eliminate în mod
corect veţi ajuta la prevenirea eventualelor
consecinţe negative asupra mediului şi
sănătăţii umane, consecinţe ce ar putea
rezulta altfel din manipularea incorectă
a deşeurilor. Reciclarea materialelor
contribuie la conservarea resurselor naturale.
În cazul produselor care, din motive de
siguranţă, de performanţă sau de integritate
a datelor, necesită o conexiune permanentă
la o baterie încorporată, aceasta trebuie
înlocuită doar de către personal de service
calificat. Pentru a vă asigura că bateria şi
echipamentele electrice şi electronice vor fi
tratate în mod corespunzător, predaţi aceste
produse la sfârşitul duratei de exploatare la
punctul de colectare relevant pentru reciclarea
echipamentelor electrice şi electronice. Pentru
toate celelalte baterii, consultaţi secţiunea
referitoare la modul de eliminare în siguranţă
a bateriilor din produs. Predaţi bateriile
la punctul de colectare relevant pentru
reciclarea bateriilor uzate. Pentru informaţii
mai detaliate referitoare la reciclarea acestui
produs sau a bateriilor, contactaţi autorităţile
locale, serviciul local de eliminare a deşeurilor
menajere sau magazinul de la care aţi
achiziţionat produsul sau bateria.
AVERTISMENT
3
RO
Aviz pentru clienţi: Următoarele
informaţii sunt valabile doar
în cazul echipamentelor vândute
în statele ce aplică directivele UE.
Acest produs a fost fabricat de sau în numele
Sony Corporation, 1-7-1 Konan Minato-ku
Tokyo, 108-0075 Japonia. Întrebările
referitoare la modul în care acest produs
respectă legislaţia Uniunii Europene trebuie
să fie adresate reprezentantului autorizat,
Sony Deutschland GmbH, Hedelfinger
Strasse 61, 70327 Stuttgart, Germania.
Comunicaţi orice probleme legate de service
sau garanţie la adresele oferite în documentele
separate de service sau garanţie.
Prin prezenta, Sony Corporation declară
că acest echipament este în conformitate
cu cerinţele de bază şi cu alte prevederi
relevante ale Directivei 1999/5/CE.
Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi
următorul URL:
http://www.compliance.sony.de/
Acest receptor încorporează sistemele
Dolby* Digital şi Pro Logic Surround
şi sistemul DTS** Digital Surround.
* Fabricat sub licenţă Dolby Laboratories.
Dolby, Pro Logic, Surround EX
şi simbolul dublu-D sunt mărci
comerciale ale Dolby Laboratories.
** Pentru brevetele DTS, a se vedea
http://patents.dts.com. Fabricat sub licenţă
DTS Licensing Limited. DTS, DTS-HD,
simbolul şi DTS şi simbolul împreună sunt
mărci comerciale înregistrate, iar DTS-HD
Master Audio este marcă comercială
a DTS, Inc. © DTS, Inc. Toate drepturile
sunt rezervate.
Acest receptor încorporează tehnologia
High-Definition Multimedia Interface
(HDMI) (Interfaţă multimedia de înaltă
definiţie).
Termenii HDMI, High-Definition
Multimedia Interface şi sigla HDMI sunt
mărci comerciale sau mărci comerciale
înregistrate ale HDMI Licensing LLC
în Statele Unite şi în alte ţări.
AirPlay, iPad, iPhone, iPod, iPod classic, iPod
nano şi iPod touch sunt mărci comerciale ale
Apple Inc., înregistrate în S.U.A. şi în alte ţări.
App Store este o marcă de serviciu
a companiei Apple Inc.
Toate celelalte mărci comerciale şi mărci
comerciale înregistrate aparţin deţinătorilor
de drept ai acestora. În acest manual nu sunt
specificate mărcile şi ®.
„Made for iPod” şi „Made for iPhone” şi
„Made for iPad” înseamnă că un accesoriu
electronic a fost conceput pentru a se conecta
în mod specific la iPod, iPhone, respectiv iPad
şi că respectarea standardlor de performanţă
Apple a fost certificată de către dezvoltator.
Compania Apple nu este responsabilă
pentru funcţionarea acestui dispozitiv şi nici
pentru conformitatea acestuia cu standardele
de siguranţă şi de reglementare. Reţineţi
că utilizarea acestui accesoriu cu iPod, iPhone
sau iPad poate afecta performanţa în regim
de funcţionare wireless.
DLNA, sigla DLNA şi DLNA
CERTIFIED sunt mărci comerciale,
mărci de servicii sau mărci de certificare
ale Digital Living Network Alliance.
Sigla „Sony Entertainment Network”
şi „Sony Entertainment Network” sunt
mărci comerciale ale Sony Corporation.
Windows şi sigla Windows sunt mărci
comerciale înregistrate sau mărci comerciale
ale Microsoft Corporation în Statele Unite
şi/sau în alte ţări.
Cu privire la drepturile
de autor
4
RO
Acest produs este protejat prin anumite
drepturi de proprietate intelectuală ale
Microsoft Corporation. Utilizarea sau
distribuirea unei astfel de tehnologii în
afara acestui produs este interzisă fără
a deţine o licenţă din partea Microsoft
sau a unui subsidiar autorizat al Microsoft.
Tehnologia de codificare audio
MPEG Layer-3 şi brevetele sunt utilizate
sub licenţă Fraunhofer IIS şi Thomson.
„x.v.Color (x.v.Colour)” şi sigla „x.v.Color
(x.v.Colour)” sunt mărci comerciale
ale Sony Corporation.
„BRAVIA” este marcă comercială
a Sony Corporation.
„PlayStation” este marcă comercială
înregistrată a Sony Computer
Entertainment Inc.
„WALKMAN" şi sigla „WALKMAN"
sunt mărci comerciale înregistrate ale
Sony Corporation.
MICROVAULT este marcă comercială
a Sony Corporation.
VAIO și VAIO Media sunt mărci comerciale
înregistrate ale Sony Corporation.
Sigla Wi-Fi CERTIFIED este marcă
de certificare a Wi-Fi Alliance.
MHL, Mobile High-Definition Link şi
sigla MHL sunt mărci comerciale sau
mărci comerciale înregistrate ale
MHL Licensing, LLC.
Marca cuvântului Bluetooth
®
şi siglele
sunt mărci comerciale înregistrate deţinute
de Bluetooth SIG, Inc. şi orice utilizare a unor
astfel de mărci de către Sony Corporation se
face în baza unei licenţe.
Alte mărci comerciale şi denumiri comerciale
aparţin deţinătorilor de drept ai acestora.
© 2013 CSR plc şi companiile din cadrul
grupului. Marca aptX
®
şi sigla aptX sunt
mărci comerciale ale CSR plc sau ale uneia
dintre companiile membre ale grupului şi pot
fi înregistrate în una sau mai multe jurisdicţii.
Marca N este marcă comercială sau mar
comercială înregistrată a NFC Forum, Inc.
în Statele Unite ale Americii şi în alte ţări.
Android este marcă comercială a Google Inc.
Google Play este marcă comercială a
Google Inc.
„Spotify” și siglele „Spotify” sunt mărci
comerciale ale Spotify Group.
Pentru informaţii despre licenţa software,
vizitaţi Ghidul de ajutor.
Măsuri de precauţie
Cu privire la siguranţă
Dacă în carcasă cad obiecte solide sau
lichide, deconectaţi receptorul de la priză
şi dispuneţi verificarea lui de către personal
calificat, înainte de reutilizare.
Cu privire la sursele de
alimentare
Înainte de a utiliza receptorul, verificaţi
ca tensiunea de alimentare să fie aceeaşi
cu cea a sursei locale de alimentare
electrică.
Tensiunea de alimentare este indicată
pe plăcuţa de identificare de pe spatele
receptorului.
Unitatea nu este deconectată de la
sursa CA (reţea) chiar şi atunci când
este oprită, atât timp cât este conectată
la priza de perete.
Dacă nu utilizaţi receptorul pentru o
perioadă mai îndelungată, deconectaţi-l
de la priza de perete. Pentru a deconecta
cablul de alimentare CA (de la reţea),
apucaţi de ştecăr; nu trageţi niciodată
de cablu.
Cablul de alimentare CA (de la reţea)
trebuie înlocuit doar la un centru
de service autorizat.
5
RO
Cu privire la încălzire
Receptorul se încălzeşte în timpul
funcţionării, aceasta nefiind o defecţiune.
Dacă utilizaţi continuu acest receptor la
un volum ridicat, temperatura carcasei
în părţile superioară, laterală şi inferioară
va creşte considerabil. Nu atingeţi carcasa,
pentru a evita arsurile.
Cu privire la amplasare
Amplasaţi receptorul într-un loc cu
ventilaţie adecvată, pentru a preveni
încălzirea excesivă şi pentru a prelungi
durata de viaţă a acestuia.
Nu amplasaţi receptorul în apropierea
unor surse de căldură sau în locuri expuse
direct la lumina soarelui, la praf excesiv
sau la şocuri mecanice.
Nu puneţi pe carcasă niciun obiect
ce ar putea bloca orificiile de ventilare,
provocând defecţiuni.
Nu amplasaţi receptorul lângă
echipamente precum un televizor, un
VCR sau un casetofon. (Dacă receptorul
este utilizat în combinaţie cu un televizor,
un VCR sau un casetofon şi este amplasat
prea aproape de echipamentul respectiv,
pot apărea zgomote, iar calitatea imaginii
poate avea de suferit. Acest lucru este
probabil, mai ales când se utilizează
o antenă de interior (aeriană). Prin
urmare, vă recomandăm să utilizaţi
o antenă de exterior (aeriană).)
Aveţi grijă atunci când amplasaţi
receptorul pe suprafeţe tratate special
(cu ceară, ulei, lustruite etc.), deoarece
suprafaţa se poate păta sau decolora.
Cu privire la funcţionare
Înainte de a conecta alte echipamente,
opriţi receptorul şi deconectaţi-l de la priză.
Cu privire la curăţare
Curăţaţi carcasa, panoul şi butoanele de
comandă cu o cârpă moale, umezită uşor
cu o soluţie slabă de detergent. Nu utilizaţi
niciun fel de burete abraziv, praf de curăţat
sau solvenţi, cum ar fi alcoolul sau benzina.
Despre comunicaţia Bluetooth
•Dispozitivele Bluetooth trebuie utilizate
la o distanţă de maximum 10 metri
(distanţă fără obstacole) unul de altul.
Raza de comunicaţie efectivă poate
fi redusă în următoarele condiţii.
Dacă o persoană, un obiect de metal,
un perete sau un alt obstacol se află
între dispozitivele cu conexiune
Bluetooth
Locaţii unde este instalată o reţea
LAN wireless
În jurul cuptoarelor cu microunde
aflate în uz
Locaţii unde apar alte unde
electromagnetice
•Dispozitivele Bluetooth şi reţeaua LAN
wireless (IEEE 802.11b/g) utilizează
aceeaşi frecvenţă de bandă (2,4 GHz).
Dacă utilizaţi dispozitivul Bluetooth lângă
un dispozitiv cu capacitate LAN wireless,
este posibil să apară interferenţă
electromagnetică. Aceasta poate duce
la rate mai mici de transfer al datelor,
zgomot sau incapacitate de conectare.
Dacă se întâmplă acest lucru, încercaţi
următoarele remedii:
Utilizaţi acest receptor la cel puţin
10 metri distanţă de dispozitivul
LAN wireless.
Opriţi alimentarea echipamentului
LAN wireless atunci când utilizaţi
dispozitivul Bluetooth pe o rază
de 10 metri.
Instalaţi acest receptor cât mai aproape
posibil de dispozitivul Bluetooth.
Undele radio transmise de acest receptor
pot interfera cu funcţionarea unor
dispozitive medicale. Deoarece această
interferenţă poate duce la defecţiuni,
opriţi întotdeauna alimentarea acestui
receptor şi a dispozitivului Bluetooth
în următoarele locaţii:
În spitale, în trenuri, în avioane,
la benzinării şi în orice loc în care
pot fi prezente gaze inflamabile
În apropierea uşilor automate sau
aalarmelor de incendiu
6
RO
Acest receptor acceptă funcţii de
securitate care respectă specificaţia
Bluetooth pentru a asigura o conexiune
securizată în timpul comunicaţiilor cu
ajutorul tehnologiei Bluetooth. În orice
caz, această securitate poate fi insuficientă,
în funcţie de conţinutul setărilor şi
de alţi factori, aşa că, aveţi întotdeauna
grijă atunci când efectuaţi comunicaţii
cu ajutorul tehnologiei Bluetooth.
Compania Sony nu poate fi trasă la
răspundere în niciun fel pentru daune
sau alte prejudicii ce rezultă din scurgerea
de informaţii în timpul comunicaţiilor
cu ajutorul tehnologiei Bluetooth.
•Comunicaţia Bluetooth nu este garantată
în mod necesar cu toate dispozitivele
Bluetooth care au acelaşi profil cu acest
receptor.
•Dispozitivele Bluetooth conectate cu
acest receptor trebuie să fie conforme
cu specificaţia Bluetooth prescrisă
de Bluetooth SIG, Inc., iar această
conformare trebuie să fie certificată.
În orice caz, chiar şi atunci când un
dispozitiv este conform cu specificaţia
Bluetooth, pot exista cazuri în care
caracteristicile sau specificaţiile
dispozitivului Bluetooth să facă
imposibilă conectarea sau să aibă
ca rezultat metode de comandă, afişaj
sau funcţionare diferite.
Este posibil să apară zgomot sau sunetul
să fie tăiat, în funcţie de dispozitivul
Bluetooth conectat cu acest receptor,
de mediul de comunicaţie sau de
condiţiile ambientale.
Dacă aveţi întrebări sau probleme
cu privire la receptor, consultaţi cel
mai apropiat distribuitor Sony.
Specificaţii
Secţiunea amplificator
STR-DN1050
Putere de ieşire RMS minimă
1)
(6 ohmi, 20 Hz – 20 kHz, THD 0,09%)
100 W + 100 W
Putere de ieşire în modul stereo
1)
(6 ohmi, 1 kHz, THD 1%)
120 W + 120 W
Putere de ieşire în modul surround
1)2)
(6 ohmi, 1 kHz, THD 0,9%)
165 W per canal
STR-DN850
Putere de ieşire RMS minimă
1)
(6 ohmi, 20 Hz – 20 kHz, THD 0,09%)
95 W + 95 W
Putere de ieşire în modul stereo
1)
(6 ohmi, 1 kHz, THD 1%)
110 W + 110 W
Putere de ieşire în modul surround
1)2)
(6 ohmi, 1 kHz, THD 0,9%)
150 W per canal
1)
Măsurat în următoarele condiţii: Necesar
de putere: 230 V CA, 50 Hz
2)
Puterea de ieşire de referinţă pentru boxele
frontale, centrală, surround, surround spate şi
frontale înalte. În funcţie de setările câmpului
de sunet şi de sursă, este posibil să nu fie scos
niciun sunet.
Răspuns în frecvenţă
Analogic
10 Hz – 100 kHz, +0,5/–2 dB
(cu eliminare câmp de sunet
şi egalizator)
Intrare
Analogic
Sensibilitate: 500 mV/50 kiloohmi
S/N
3)
: 105 dB (A, 500 mV
4)
)
Digital (Coaxial)
Impedanţă: 75 ohmi
S/N: 100 dB (A, 20 kHz LPF)
Digital (Optic)
S/N: 100 dB (A, 20 kHz LPF)
7
RO
Ieşire (Analogică)
ZONE 2
5)
Tensiune: 2 V/1 kiloohm
SUBWOOFER
Tensiune: 2 V/1 kiloohm
Egalizator
Niveluri de modificare
±10 dB, pas de 1 dB
3)
INPUT SHORT (cu eliminare câmp de sunet
şi egalizator).
4)
Reţea ponderată, nivel de intrare.
5)
Doar pentru modelul STR-DN1050.
Secţiunea tuner FM
Interval de frecvenţă
87,5 MHz – 108,0 MHz
Antenă (aeriană)
Antenă cu fir pentru FM (aeriană)
Terminale antenă (aeriană)
75 ohmi, neechilibrate
Secţiunea tuner AM
Interval de frecvenţă
531 kHz – 1.602 kHz (pas 9 kHz)
Antenă (aeriană)
Antenă cadru pentru AM (aeriană)
Secţiunea video
Intrări/Ieşiri
Video:
1 Vp-p, 75 ohmi
COMPONENT VIDEO*:
Y: 1 Vp-p, 75 ohmi
PB: 0,7 Vp-p, 75 ohmi
PR: 0,7 Vp-p, 75 ohmi
Trecere 80 MHz HD
* Doar pentru modelul STR-DN1050.
8
RO
Video HDMI
Intrare/ieşire (bloc amplificator HDMI)
1)
Acceptă doar formatul YUV 4:2:0/8 biţi.
2)
Acceptă doar formatul 8 biţi.
3)
Aceste formate sunt acceptate şi de o conexiune MHL.
Format 2D
3D
Împachetare
cadre
Unul lângă
altul
(Jumătate)
Peste-Sub
(Sus și jos)
4.096 × 2.160p la 59,94/60 Hz a
1)
––
4.096 × 2.160p la 50 Hz a
1)
––
3.840 × 2.160p la 59,94/60 Hz a
1)
––
3.840 × 2.160p la 50 Hz a
1)
––
4.096 × 2.160p la 23,98/24 Hz a
2)
––
3.840 × 2.160p la 29,97/30 Hz a
2)
––
3.840 × 2.160p la 25 Hz a
2)
––
3.840 × 2.160p la 23,98/24 Hz a
2)
––
1.920 × 1.080p la 59,94/60 Hz a aa
1.920 × 1.080p la 50 Hz a aa
1.920 × 1.080p la 29,97/30 Hz a
3)
aa
3)
a
3)
1.920 × 1.080p la 25 Hz a
3)
aa
3)
a
3)
1.920 × 1.080p la 23,98/24 Hz a
3)
aa
3)
a
3)
1.920 × 1.080i la 59,94/60 Hz a
3)
aa
3)
a
3)
1.920 × 1.080i la 50 Hz a
3)
aa
3)
a
3)
1.280 × 720p la 59,94/60 Hz a
3)
aa
3)
a
3)
1.280 × 720p la 50 Hz a
3)
aa
3)
a
3)
1.280 × 720p la 29,97/30 Hz a
3)
aa
3)
a
3)
1.280 × 720p la 23,98/24 Hz a
3)
aa
3)
a
3)
720 × 480p la 59,94/60 Hz a
3)
––
720 × 576p la 50 Hz a
3)
––
640 × 480p la 59,94/60 Hz a
3)
––
9
RO
Secţiunea MHL
Versiune MHL acceptată
Încorporează MHL 2
Curent maxim
900 mA
Secţiunea iPhone/iPad/iPod
CC 5V 1,0 A MAX
USB funcţionează cu iPhone 5s, iPhone 5c,
iPhone 5, iPhone 4s, iPhone 4, iPhone 3GS,
iPhone 3G, iPod touch (de la generaţia a 2-a
până la a 5-a), iPod classic şi iPod nano
(de la generaţia a 3-a până la a 7-a).
Tehnologia Bluetooth funcţionează cu
iPhone 5s, iPhone 5c, iPhone 5, iPhone 4s,
iPhone 4, iPhone 3GS şi iPod touch
(generaţia a 4-a şi a 5-a).
AirPlay funcţionează cu iPhone, iPad şi
iPod cu iOS 4.3.3 sau o versiune ulterioară,
Mac cu OS X Mountain Lion şi Mac şi PC
cu iTunes 10.2.2 sau o versiune ulterioară.
Puteţi utiliza aplicaţia „SongPal” cu acest
receptor prin intermediul Bluetooth sau
al unei conexiuni la reţea.
Puteţi încărca dispozitivele iPhone/iPod doar
dacă sunt conectate la portul USB în timp
ce receptorul este pornit.
Secţiunea DLNA
Format acceptat*
MP3 (MPEG 1 Audio Layer-3):
32 kbps – 320 kbps, VBR
AAC:
16 kbps – 320 kbps, CBR, VBR
WMA9 Standard:
40 kbps – 320 kbps, CBR, VBR
WAV:
32 kHz – 192 kHz, PCM 16 biţi
32 kHz – 192 kHz, PCM 24 biţi
FLAC:
44,1 kHz – 192 kHz, FLAC 16 biţi
44,1 kHz – 192 kHz, FLAC 24 biţi
AIFF:
32 kHz – 192 kHz, PCM 16 biţi
32 kHz – 192 kHz, PCM 24 biţi
ALAC:
32 kHz – 96 kHz, ALAC 16 biţi
32 kHz – 96 kHz, ALAC 24 biţi
DSD**:
2,8 MHz, DSD 1 bit
* Nu poate fi garantată compatibilitatea
cu toate software-urile de codificare/scriere,
dispozitivele de înregistrare şi suporturile
de înregistrare.
** Doar pentru modelul STR-DN1050.
Secţiunea USB
Format acceptat*
MP3 (MPEG 1 Audio Layer-3):
32 kbps – 320 kbps, VBR
AAC:
16 kbps – 320 kbps, CBR, VBR
WMA9 Standard:
40 kbps – 320 kbps, CBR, VBR
WAV :
32 kHz – 192 kHz, PCM 16 biţi
32 kHz – 192 kHz, PCM 24 biţi
FLAC:
44,1 kHz – 192 kHz, FLAC 16 biţi
44,1 kHz – 192 kHz, FLAC 24 biţi
AIFF:
32 kHz – 192 kHz, PCM 16 biţi
32 kHz – 192 kHz, PCM 24 biţi
ALAC:
32 kHz – 96 kHz, ALAC 16 biţi
32 kHz – 96 kHz, ALAC 24 biţi
DSD**:
2,8 MHz, DSD 1 bit
* Nu poate fi garantată compatibilitatea
cu toate software-urile de codificare/scriere,
dispozitivele de înregistrare şi suporturile
de înregistrare.
** Doar pentru modelul STR-DN1050.
Dispozitive USB acceptate
Clasă de stocare în masă,
Tip de mare v ite ză
Curent maxim
500 mA
10
RO
Secţiunea NETWORK
Ethernet LAN
10BASE-T/100BASE-TX
LAN wireless
Standarde compatibile:
IEEE 802.11 b/g
Securitate:
WEP 64 bit, WEP 128 bit,
WPA/WPA2-PSK (AES),
WPA/WPA2-PSK (TKIP)
Frecveă radio:
2,4 GHz
Secţiunea Bluetooth
Sistem de comunicaţii
Specificaţia Bluetooth versiunea 3.0
Ieşire
Specificaţia Bluetooth Clasa de putere 2
Rază maximă de comunicare
Spaţiu liber, aprox. 10 m
1)
Bandă de frecvenţă
Bandă 2,4 GHz (2,4000 GHz – 2,4835 GHz)
Metodă de modulare
FHSS (Freq Hopping Spread Spectrum)
Profiluri Bluetooth compatibile
2)
A2DP (Profil distribuţie audio avansată)
AVRCP 1.3 (Profil control audio-video
la distanţă)
Codecuri acceptate
3)
SBC
4)
, AAC, aptX
Rază de transmisie (A2DP)
20 Hz – 20.000 Hz (Frecvenţă
de eşantionare de 44,1 kHz)
1)
Raza efectivă va varia în funcţie de
factori precum obstacolele dintre dispozitive,
câmpurile magnetice din jurul unui cuptor cu
microunde, electricitatea statică, telefoane fără
fir, sensibilitatea recepţiei, performanţa antenei,
sistemul de operare, aplicaţia software etc.
2)
Profilurile standard Bluetooth indică scopul
comunicării Bluetooth dintre dispozitive.
3)
Codec: Format de conversie şi conversie
semnal audio
4)
Codec de bandă secundară
Generalităţi
Necesar de putere
230 V CA, 50/60 Hz
Consum de energie
240 W
Consum de energie (în modul standby)
STR-DN1050:
0,3 W (Când funcţiile [Control
for HDMI], [Pass Through] şi
[Bluetooth Standby] sunt setate
la [Off] şi receptorul din zona 2
este oprit.)
0,7 W (Când funcţia [Control for
HDMI] este setată la [On], [Pass
Through] şi [Bluetooth Standby]
sunt setate la [Off] şi receptorul
din zona 2 este oprit.)
1,3 W (Când funcţiile [Control
for HDMI] şi [Bluetooth Standby]
sunt setate la [On], [Pass Through]
este setată la [Off] şi receptorul din
zona 2 este oprit.)
STR-DN850:
0,3 W (Când funcţiile [Control for
HDMI], [Pass Through] şi [Bluetooth
Standby] sunt setate la [Off].)
0,5 W (Când funcţia [Control for
HDMI] este setată la [On], setate
la [On] şi [Bluetooth Standby] sunt
setate la [Off].)
1,0 W (Când funcţiile [Control for
HDMI] şi [Bluetooth Standby] sunt
setate la [On], [Pass Through] este
setată la [Off].)
Dimensiuni (lăţime/înălţime/adâncime)
(aprox.)
STR-DN1050:
430 mm × 172 mm × 329,4 mm
inclusiv părţile ieşite în afară şi
butoanele de comandă
STR-DN850:
430 mm × 156 mm × 329,4 mm
inclusiv părţile ieşite în afară şi
butoanele de comandă
11
RO
Masă (aprox.)
STR-DN1050:
10,0 kg
STR-DN850:
8,0 kg
Designul şi specificaţiile se pot modifica fără
notificare prealabilă.
12
RO
ACORD DE LICENŢĂ CU UTILIZATORUL FINAL
IMPORTANT:
ÎNAINTE DE A UTILIZA SOFTWARE-UL, CITIŢI CU ATENŢIE ACEST ACORD DE LICENŢĂ
CU UTILIZATORUL FINAL („EULA”). UTILIZÂND SOFTWARE-UL, SUNTEŢI DE ACORD CU
TERMENII ACESTUI EULA. DACĂ NU SUNTEŢI DE ACORD CU TERMENII ACESTUI EULA,
NU PUTEŢI UTILIZA SOFTWARE-UL.
Acest EULA reprezintă un acord legal între dumneavoastră şi Sony Corporation („SONY”). Acest
EULA determină drepturile şi obligaţiile dumneavoastră cu privire la SOFTWARE-ul SONY şi/sau
distribuitorii terţi de licenţă ai acesteia (inclusiv filialele SONY) şi filialele acestora (denumiţi colectiv
„FURNIZORI TERŢI”), împreună cu toate actualizările/upgrade-urile furnizate de SONY, toate
documentaţiile tipărite, on-line sau în alt format electronic pentru acest software şi, toate fişierele
de date create în urma operării acestui software (denumite colectiv „SOFTWARE-UL”).
Indiferent de cele menţionate mai sus, toate software-urile incluse în SOFTWARE care au un acord de
licenţă cu utilizatorul final separat (inclusiv, fără a se limita la acestea, Licenţa publică GNU şi Licenţa
publică secundară/de bibliotecă) vor fi guvernate de acordurile de licenţă cu utilizatorul final respective
şi nu de condiţiile acestui EULA în măsura prevăzută de acordurile de licenţă cu utilizatorul final
separate („SOFTWARE EXCLUS”).
LICENŢĂ SOFTWARE
SOFTWARE-ul este licenţiat, nu vândut. SOFTWARE-ul este protejat prin legile şi tratatele
internaţionale privind drepturile de autor şi proprietatea intelectuală.
DREPTURI DE AUTOR
Toate drepturile şi titlurile din şi pentru SOFTWARE (inclusiv, fără a se limita la acestea, toate
imaginile, fotografiile, animaţiile, materialele video, audio, muzică, text şi „appleturi” incluse
în SOFTWARE) sunt deţinute de SONY sau de unul sau mai mulţi dintre FURNIZORII TERŢI.
ACORDAREA LICENȚEI
SONY vă acordă o licenţă limitată de utilizare a SOFTWARE-ului exclusiv împreună cu dispozitivul
compatibil („DISPOZITIVUL”) şi doar pentru uz personal, necomercial. SONY şi FURNIZORII
TERŢI îşi rezervă în mod explicit toate drepturile, titlurile şi interesele (inclusiv, fără a se limita
la acestea, toate drepturile de proprietate intelectuală) aferente SOFTWARE-ului care nu vă sunt
acordate în mod specific prin prezentul EULA.
CERINŢE ŞI LIMITĂRI
Nu vă este permis să copiaţi, să publicaţi, să adaptaţi, să redistribuiţi, să încercaţi să derivaţi codul
sursă, să modificaţi, să aplicaţi tehnici de inginerie inversă, să decompilaţi sau să dezasamblaţi niciun
SOFTWARE, integral sau parţial, sau să creaţi instrumente derivate din sau ale SOFTWARE-ului decât
dacă acestea sunt facilitate în mod intenţionat de SOFTWARE. Nu aveţi permisiunea să modificaţi sau
să manipulaţi funcţiile de gestionare a drepturilor digitale ale SOFTWARE-ului. Nu aveţi permisiunea
să omiteţi, să modificaţi, să distrugeţi sau să ocoliţi niciuna dintre funcţiile sau protecţiile SOFTWARE-
ului sau vreun mecanism legat operaţional de SOFTWARE. Nu aveţi permisiunea să separaţi nicio
componentă individuală a SOFTWARE-ului în vederea utilizării pe mai multe DISPOZITIVE
decât cu permisiunea explicită din partea SONY. Nu aveţi permisiunea să eliminaţi, să modificaţi, să
acoperiţi sau să ştergeţi nicio marcă comercială sau notificare din SOFTWARE. Nu aveţi permisiunea
să partajaţi, să distribuiţi, să închiriaţi, să împrumutaţi, să sublicenţiaţi, să cesionaţi, să transferaţi
sau să comercializaţi SOFTWARE-ul. Software-urile, serviciile de reţea sau alte produse diferite
de SOFTWARE de care depinde performanţa SOFTWARE-ului pot fi întrerupte sau suspendate
după bunul plac al furnizorilor (furnizori software, de servicii sau SONY). SONY şi furnizorii nu
garantează faptul că SOFTWARE-ul, serviciile de reţea, conţinutul sau alte produse vor fi disponibile
în permanenţă sau vor opera fără întrerupere sau modificări.
13
RO
SOFTWARE EXCLUS ŞI COMPONENTE SURSĂ DESCHISĂ
Fără a ţine seama de licenţa limitată acordată mai sus, admiteţi faptul că SOFTWARE-ul poate include
SOFTWARE EXCLUS. Anumite SOFTWARE-URI EXCLUSE pot fi guvernate de licenţe software
sursă deschisă („Componente sursă deschisă”), şi anume orice licenţe software aprobate ca licenţe
sursă deschisă prin Iniţiativa sursă deschisă sau licenţe similare în mare măsură, ce includ, fără a se
limita la acestea, licenţele care, în baza condiţiei de distribuţie a software-ului licenţiat sub această
licenţă, impune distribuitorului să pună software-ul la dispoziţie în formatul de cod sursă. Dacă şi în
măsura în care se impune divulgarea, vizitaţi www.sony.net/Products/Linux sau alt site Web desemnat
de SONY pentru o listă de COMPONENTE SURSĂ DESCHISĂ incluse în SOFTWARE din când în
când şi, termenii şi condiţiile aplicabile pentru utilizarea acestora. Termenii şi condiţiile respective pot fi
modificate oricând de terţi fără ca dumneavoastră să fiţi răspunzători. În măsura impusă de licenţele
pentru SOFTWARE-URILE EXCLUSE, termenii acestor licenţe vor înlocui termenii prezentului
EULA. În măsura în care termenii licenţelor valabile pentru SOFTWARE-URILE EXCLUSE interzic
restricţiile din prezentul EULA în privinţa SOFTWARE-URILOR EXCLUSE, aceste restricţii nu se vor
aplica în cazul SOFTWARE-URILOR EXCLUSE. În măsura în care termenii licenţelor valabile pentru
Componentele Sursă Deschisă impun SONY să facă o ofertă de furnizare a codului sursă în legătură
cu SOFTWARE-UL, prin prezenta se face o astfel de ofertă.
UTILIZAREA SOFTWARE-ULUI CU MATERIALE PROTEJATE PRIN DREPTURI DE AUTOR
SOFTWARE-ul poate fi utilizat de dumneavoastră pentru a vizualiza, stoca, procesa şi/sau utiliza
conţinutul creat de dvs. şi/sau de terţi. Acest conţinut poate fi protejat prin legi şi/sau acorduri
privind drepturile de autor şi proprietatea intelectuală. Sunteţi de acord să utilizaţi SOFTWARE-ul
exclusiv în conformitate cu toate aceste legi şi acorduri valabile pentru acest conţinut. Confirmaţi
şi sunteţi de acord că SONY poate lua măsurile adecvate pentru a proteja drepturile de autor pentru
conţinutul stocat, procesat sau utilizat de SOFTWARE. Aceste măsuri includ, fără a se limita la acestea,
monitorizarea frecvenţei cu care efectuaţi copii de rezervă şi restaurări prin intermediul anumitor
caracteristici ale SOFTWARE-ului, refuzul de a accepta solicitarea dumneavoastră de permitere
a restaurării datelor şi rezilierea acestui EULA în eventualitatea în care utilizaţi în mod ilegitim
SOFTWARE-ul.
SERVICII DE CONŢINUT
DE ASEMENEA, REŢINEŢI CĂ SOFTWARE-UL POATE FI CONCEPUT PENTRU A FI
UTILIZAT ÎMPREUNĂ CU CONŢINUT DISPONIBIL PRIN UNUL SAU MAI MULTE SERVICII
DE CONŢINUT („SERVICII DE CONŢINUT”). UTILIZAREA SERVICIULUI ŞI CONŢINUTUL
RESPECTIV SUNT GUVERNATE DE TERMENII DE SERVICIU AFERENŢI SERVICIULUI DE
CONŢINUT RESPECTIV. DACĂ REFUZAŢI SĂ ACCEPTAŢI ACEŞTI TERMENI, UTILIZAREA
SOFTWARE-ULUI VA FI LIMITATĂ. Confirmaţi şi sunteţi de acord că anumite elemente de conţinut
şi servicii disponibile prin SOFTWARE pot fi furnizate de terţi asupra cărora SONY nu deţine niciun
control. UTILIZAREA SERVICIILOR DE CONŢINUT NECESITĂ O CONEXIUNE LA INTERNET.
SERVICIILE DE CONŢINUT POT FI ÎNTRERUPTE ORICÂND.
CONECTAREA LA INTERNET ŞI SERVICIILE TERŢE
Confirmaţi şi sunteţi de acord că accesarea anumitor caracteristici SOFTWARE poate necesita
o conexiune la Internet pentru care sunteţi responsabili. Mai mult, sunteţi unici răspunzători
de plata comisioanelor percepute de terţi pentru conexiunea la Internet, inclusiv, fără a se limita la
acestea, comisioanele de furnizare de servicii Internet sau de timp de emisie. Operarea SOFTWARE-
ului poate fi limitată sau restricţionată, în funcţie de capacitatea, lăţimea de bandă sau limitele tehnice
ale conexiunii sau serviciilor de Internet. Furnizarea, calitatea şi securitatea conexiunii la Internet
sunt asumate de terţii care furnizează aceste servicii.
EXPORT ŞI ALTE REGLEMENTĂRI
Sunteţi de acord să respectaţi toate restricţiile şi reglementările cu privire la export şi re-export
în vigoare în regiunea sau ţara în care locuiţi şi, să nu transferaţi sau să autorizaţi transferul
SOFTWARE-ului într-o ţară interzisă sau prin încălcarea acestor restricţii sau reglementări.
14
RO
ACTIVITĂŢI DE MARE RISC
SOFTWARE-ul nu este tolerant la erori şi nu este proiectat, produs sau destinat utilizării sau vânzării
drept echipament de control online în medii periculoase ce necesită o funcţionare fără defecţiuni,
cum ar fi în exploatarea instalaţiilor nucleare, în sisteme de navigaţie sau control al aparatelor de zbor,
controlul traficului aerian, maşini de asistare directă a vieţii sau sisteme de armament, circumstanţe în
care defectarea SOFTWARE-ului ar putea avea ca rezultat decese, vătămări personale sau daune fizice
sau de mediu grave („ACTIVITĂŢI DE MARE RISC”). SONY, fiecare dintre FURNIZORII TERŢI
şi filialele acestora renunţă în mod specific la orice garanţie, obligaţie sau condiţie de conformitate
explicită sau implicită pentru ACTIVITĂŢI DE MARE RISC.
EXCLUDEREA GARANŢIEI PENTRU SOFTWARE
Luaţi la cunoştinţă şi sunteţi de acord că utilizarea SOFTWARE-ului reprezintă exclusiv riscul
dumneavoastră şi că sunteţi responsabili pentru utilizarea SOFTWARE-ULUI. SOFTWARE-ul
este furnizat „CA ATARE” şi fără niciun fel de garanţii, obligaţii sau condiţii.
SONY ŞI FURNIZORII TERŢI (în scopul acestei Secţiuni, SONY ŞI FURNIZORII TERŢI
vor fi denumiţi colectiv „SONY”) RENUNŢĂ ÎN MOD EXPRES LA TOATE GARANŢIILE,
OBLIGAŢIILE ŞI CONDIŢIILE, EXPRESE SAU IMPLICITE, INCLUSIV, FĂRĂ A SE LIMITA
LA ACESTEA, GARANŢIILE IMPLICITE DE COMERCIALIZARE, NEÎNCĂLCARE ŞI POTRIVIRE
CU UN ANUMIT SCOP. SONY NU GARANTEAZĂ, NU PUNE NICIO CONDIŢIE ŞI NU FACE
NICIO DECLARAŢIE (A) CĂ FUNCŢIILE CONŢINUTE DE SOFTWARE VĂ VOR SATISFACE
CERINŢELE SAU CĂ VOR FI ACTUALIZATE, (B) CĂ SOFTWARE-UL VA FUNCŢIONA CORECT
SAU FĂRĂ ERORI SAU CĂ DEFECŢIUNILE VOR FI REMEDIATE, (C) CĂ SOFTWARE-UL
NU VA DETERIORA NICIUN ALT SOFTWARE, ECHIPAMENT HARDWARE SAU DATE,
(D) CĂ ORICE SOFTWARE, SERVICII DE REŢEA (INCLUSIV INTERNETUL) SAU PRODUSE
(DIFERITE DE SOFTWARE) DE CARE DEPINDE PERFORMANŢA SOFTWARE-ULUI VOR
FI DISPONIBILE ÎN PERMANENŢĂ, CONTINUU SAU FĂRĂ MODIFICĂRI ŞI, (E) CU PRIVIRE
LA UTILIZAREA SAU REZULTATELE DE UTILIZARE A SOFTWARE-ULUI DIN PERSPECTIVA
CORECTITUDINII, ACURATEȚEI, SIGURANŢEI SAU ALTELE ASEMENEA.
NICIO INFORMAȚIE ȘI NICIUN SFAT, VERBAL SAU ÎN SCRIS, DAT DE SONY SAU
DE UN REPREZENTANT AUTORIZAT AL SONY NU VA CREA O GARANȚIE, OBLIGAŢIE
SAU CONDIŢIE SAU NU VA CREȘTE ÎN NICIUN FEL SFERA DE ACOPERIRE A ACESTEI
GARANȚII. ÎN CAZUL ÎN CARE SOFTWARE-UL ESTE DEFECTUOS, VĂ ASUMAŢI INTEGRAL
COSTURILE DE SERVICE, REPARAŢII SAU CORECŢIE NECESARE. UNELE JURISDICȚII NU
PERMIT EXCLUDEREA GARANȚIILOR IMPLICITE, ASTFEL CĂ ESTE POSIBIL CA ACESTE
EXCLUDERI SĂ NU FIE VALABILE PENTRU DUMNEAVOASTRĂ.
LIMITAREA RĂSPUNDERII
SONY ŞI FURNIZORII TERŢI (în scopul acestei Secţiuni, SONY ŞI FURNIZORII TERŢI
vor fi denumiţi colectiv „SONY”) NU VOR FI RĂSPUNZĂTORI PENTRU NICIO DAUNĂ
ACCIDENTALĂ SAU ÎN CONSECINŢĂ PROVOCATĂ DE ÎNCĂLCAREA GARANŢIEI
EXPRESE SAU IMPLICITE, ÎNCĂLCAREA CONTRACTULUI, NEGLIJENŢĂ, RĂSPUNDERE
STRICTĂ SAU ORICE ALTĂ TEORIE JURIDICĂ CU PRIVIRE LA SOFTWARE, INCLUSIV,
FĂRĂ A SE LIMITA LA ACESTEA, DAUNELE PROVOCATE DE PIERDERILE DE PROFIT,
DE VENITURI, PIERDEREA DATELOR, INCAPACITATEA DE UTILIZARE A SOFTWARE-
ULUI SAU A ORICĂRUI ECHIPAMENT HARDWARE ASOCIAT, INACTIVITATE ŞI TIMPUL
DE UTILIZARE, CHIAR DACĂ AU FOST INFORMAŢI ÎN LEGĂTURĂ CU POSIBILITATEA
UNOR ASTFEL DE DAUNE. ÎN ORICE CAZ, RĂSPUNDEREA INDIVIDUALĂ ŞI CUMULATĂ,
ÎN BAZA ORICĂREI PREVEDERI A ACESTUI EULA, SE VA LIMITA LA SUMA PLĂTITĂ
EFECTIV PENTRU PRODUS. UNELE JURISDICȚII NU PERMIT EXCLUDEREA SAU
LIMITAREA DAUNELOR ACCIDENTALE SAU ÎN CONSECINŢĂ, ASTFEL CĂ ESTE POSIBIL
CA EXCLUDEREA SAU LIMITAREA DE MAI SUS SĂ NU FIE VALABILĂ PENTRU
DUMNEAVOASTRĂ.
15
RO
CONSIMŢĂMÂNT CU PRIVIRE LA UTILIZAREA INFORMAŢIILOR NEPERSONALE, DATELE
DE LOCALIZARE, SECURITATEA DATELOR
Confirmaţi şi sunteţi de acord că SONY şi filialele, partenerii şi reprezentanţii săi pot citi, colecta,
transfera, procesa şi stoca anumite informaţii colectate prin intermediul SOFTWARE-ului,
inclusiv dar fără a se limita la acestea, informaţii despre (i) SOFTWARE-ul şi (ii) aplicațiile software,
conţinutul şi dispozitivele periferice care interacţionează cu DISPOZITIVUL dumneavoastră şi
SOFTWARE-ul („Informaţii”). Informaţiile includ, fără a se limita la acestea: (1) identificatori unici
ai DISPOZITIVULUI şi componentelor sale; (2) performanţa DISPOZITIVULUI, SOFTWARE-ului
şi componentelor; (3) configuraţiile DISPOZITIVULUI, SOFTWARE-ului şi aplicaţiilor software,
conţinutul şi dispozitivele periferice care interacţionează cu DISPOZITIVUL şi SOFTWARE-ul;
(4) utilizarea şi frecvenţa de utilizare a funcţiilor (x) SOFTWARE-ului şi (y) aplicaţiilor software,
conţinutului şi dispozitivelor periferice care interacţionează cu SOFTWARE-ul; şi (5) datele de
localizare, după cum se precizează mai jos. SONY şi filialele, partenerii şi reprezentanţii săi pot
utiliza şi divulga Informaţiile în conformitate cu legislaţia în vigoare în scopul îmbunătăţirii
produselor şi serviciilor oferite sau pentru a vă furniza produse sau servicii. Acestea includ, fără
a se limita la acestea: (a) administrarea funcţiilor SOFTWARE-ului; (b) îmbunătăţirea, întreţinerea,
actualizarea sau upgrade-ul SOFTWARE-ului; (c) îmbunătăţirea, dezvoltarea şi consolidarea
produselor şi serviciilor actuale şi viitoare ale SONY şi ale altor părţi; (d) furnizarea de informaţii
despre produsele şi serviciile oferite de SONY şi de alte părţi; (e) conformitatea cu legislaţia
şi reglementările în vigoare; şi (f) în măsura posibilităţilor, furnizarea de servicii de localizare
de la SONY şi alte părţi, conform indicaţiilor de mai jos. În plus, SONY îşi rezervă dreptul
de a utiliza Informaţiile pentru a se proteja şi a-i proteja pe terţi împotriva acţiunilor ilegale,
infracţionale sau prejudiciabile.
Anumite servicii disponibile prin intermediul SOFTWARE-ului se pot baza pe informaţiile de
localizare, inclusiv, fără a se limita la aceasta, locaţia geografică a DISPOZITIVULUI. Confirmaţi
că în scopul furnizării acestor servicii, SONY şi FURNIZORII TERŢI sau partenerii lor pot colecta,
arhiva, procesa şi utiliza aceste date de localizare şi că, aceste servicii intră sub incidenţa politicilor de
confidenţialitate ale SONY sau terţilor. Prin utilizarea acestor servicii, confirmaţi că aţi citit politicile
de confidenţialitate în vigoare pentru astfel de servicii şi sunteţi de acord cu aceste activităţi.
SONY, filialele, partenerii şi reprezentanţii săi nu vor utiliza în mod premeditat Informaţiile
pentru identificarea personală a proprietarului sau utilizatorului SOFTWARE-ului fără cunoştinţa
sau consimţământul dumneavoastră. Informaţiile vor fi utilizate în conformitate cu politicile de
confidențialitate ale SONY sau terţilor. Contactaţi adresa de contact valabilă pentru fiecare regiune
sau ţară pentru a afla politica de confidenţialitate SONY actuală.
Contactaţi terţii competenţi pentru politicile de confidenţialitate cu privire la informaţiile de
identificare personală şi alte informaţii pe care le furnizaţi atunci când folosiţi sau accesaţi software-
uri sau servicii terţe.
Informaţiile pot fi procesate, stocate sau transferate către SONY, filialele sau reprezentanţii săi cu
sediul în ţări diferite de ţara în care locuiţi. Protecţia datelor şi legislaţia cu privire la confidenţialitatea
informaţiilor din anumite ţări pot să nu asigure acelaşi nivel de protecţie cu cel din ţara în care
locuiţi şi este posibil să aveţi mai puţine drepturi legale cu privire la Informaţiile procesate şi stocate
sau transferate în aceste ţări. SONY va depune eforturi rezonabile pentru a lua măsurile tehnice
şi organizaţionale adecvate pentru a preveni accesarea neautorizată sau divulgarea Informaţiilor
dar nu garantează că va elimina toate riscurile de utilizare necorespunzătoare a acestor Informaţii.
16
RO
CARACTERISTICA DE ACTUALIZARE AUTOMATĂ
Din când în când, SONY sau FURNIZORII TERŢI pot actualiza sau modifica automat SOFTWARE-ul,
inclusiv, dar fără a se limita la acestea, în scopul îmbunătăţirii funcţiilor de securitate, de corecţie
a erorilor şi îmbunătăţire a funcţiilor, în momentul în care interacţionaţi cu serverele SONY sau
terţe sau în alte circumstanţe. Aceste actualizări sau modificări pot şterge sau modifica natura
caracteristicilor sau alte aspecte ale SOFTWARE-ului, inclusiv, fără a se limita la acestea, funcţiile
pe care vă bazaţi. Confirmaţi şi sunteţi de acord că aceste activităţi sunt la latitudinea SONY şi că
SONY poate condiţiona continuarea utilizării SOFTWARE-ului cu instalarea completă sau acceptarea
acestor actualizări sau modificări. Toate actualizările/modificările vor fi considerate şi, vor fi integrate
în SOFTWARE, în scopul acestui EULA. Prin acceptarea acestui EULA, vă exprimaţi acordul cu privire
la aceste actualizări/modificări.
ACORDUL INTEGRAL, DEROGARE, SEPARABILITATE
Prezentul EULA şi politica de confidenţialitate SONY, cu completările şi modificările ulterioare,
constituie împreună întregul acord dintre dumneavoastră şi SONY în privinţa SOFTWARE-ului.
Dacă SONY nu îşi exercită sau nu aplică vreun drept sau prevedere a prezentului EULA nu înseamnă
că renunţă la dreptul sau prevederea respectivă. Dacă o parte din acest EULA este invalidată, devine
ilegală sau inaplicabilă, prevederile respective vor fi aplicate în măsura permisă în scopul menţinerii
obiectivului acestui EULA şi, celelalte părţi îşi vor rămâne integral aplicabile şi în vigoare.
LEGEA APLICABILĂ ŞI JURISDICŢIE
Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Contracte pentru Vânzarea internaţională de bunuri nu se
va aplica în cazul acestui EULA. Acest EULA va fi guvernat de legile Japoniei, fără a ține cont de niciun
conflict dintre prevederile legale. Orice dispută care reiese din acest EULA se va supune forului exclusiv
al tribunalelor din Tokyo, Japonia, iar părţile acordului consimt prin prezentul că sunt de acord cu forul
și jurisdicția acestor tribunale.
REMEDII ECHITABILE
Cu excepţia prevederilor contrarii din acest EULA, confirmaţi şi sunteţi de acord că orice încălcare
sau nerespectare a acestui EULA de către dumneavoastră va provoca daune ireparabile pentru SONY,
pentru care despăgubirile monetare ar fi inadecvate şi, consimţiţi ca SONY să obţină orice despăgubiri
reparatorii sau echitabile pe care SONY le consideră necesare sau adecvate în astfel de situaţii.
De asemenea, SONY poate lua măsuri legale şi tehnice în scopul prevenirii încălcării şi/sau aplicării
acestui EULA, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, întreruperea imediată a utilizării SOFTWARE-
ului de către dumneavoastră, dacă SONY consideră că încălcaţi sau intenţionaţi să încălcaţi prezentul
EULA. Aceste măsuri vin în completarea despăgubirilor de care SONY beneficiază conform legii,
în bani sau în baza contractului.
ÎNCETAREA CONTRACTULUI.
Fără a prejudicia niciunul dintre drepturile pe care îl deține, SONY poate rezilia prezentul EULA
în cazul în care nu respectați termenii acestuia. În cazul rezilierii, trebuie: (i) să încetaţi utilizarea şi să
distrugeţi toate copiile SOFTWARE-ului; (ii) să respectaţi cerinţele din secţiunea de mai jos denumită
„Responsabilităţile legate de conturile dumneavoastră”.
AMENDAMENT
SONY ÎŞI REZERVĂ DREPTUL DE A AMENDA ORICARE DINTRE TERMENII ACESTUI EULA
DUPĂ BUNUL PLAC PRIN POSTAREA UNEI NOTIFICĂRI PE UN SITE WEB DESEMNAT DE
SONY, PRIN NOTIFICARE E-MAIL LA ADRESA E-MAIL FURNIZATĂ DE DUMNEAVOASTRĂ,
PRIN NOTIFICARE ÎN CADRUL PROCESULUI PRIN CARE OBŢINEŢI UPGRADE-URI/
ACTUALIZĂRI SAU PRIN ORICE FEL DE NOTIFICARE ACCEPTATĂ LEGAL. Dacă nu sunteţi
de acord cu amendamentul, trebuie să contactaţi cu promptitudine SONY pentru instrucţiuni.
Continuarea utilizării SOFTWARE-ului după data de intrare în vigoare menţionată în notificare
va echivala cu acordul dumneavoastră în privinţa amendamentului respectiv.
17
RO
BENEFICIARI TERŢI
Fiecare FURNIZOR TERŢ este un beneficiar terţ desemnat în mod explicit şi, va avea dreptul de
a aplica fiecare prevedere a acestui EULA referitoare la SOFTWARE-ul furnizat de terţul respectiv.
RESPONSABILITĂŢILE LEGATE DE CONTURILE DUMNEAVOASTRĂ
În cazul în care returnaţi DISPOZITIVUL vânzătorului, îl vindeţi sau îl înstrăinaţi în alt fel sau în
cazul rezilierii acestui EULA, sunteţi responsabili pentru şi trebuie să dezinstalaţi SOFTWARE-ul
de pe DISPOZITIV şi să ştergeţi toate conturile deţinute pe care le-aţi înregistrat pe DISPOZITIV
sau care sunt accesibile prin intermediul SOFTWARE-ului. Sunteţi unici răspunzători pentru
respectarea confidenţialităţii conturilor înregistrate la SONY SAU la terţi şi pentru toate numele
de utilizator şi parolele asociate cu UTILIZAREA DISPOZITIVULUI de către DUMNEAVOASTRĂ.
În cazul în care aveţi întrebări cu privire la acest EULA, puteţi contacta SONY în scris la adresa
de contact valabilă în fiecare regiune sau ţară.
Drepturi de autor © 2012 Sony Corporation.
©2014 Sony Corporation
4-488-942-21(2) (RO)
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18

Sony STR-DN850 Ghid de referință

Tip
Ghid de referință
Acest manual este potrivit și pentru