Sony RDH-GTK17iP Instrucțiuni de utilizare

Categorie
Sisteme de interfonie pentru usi
Tip
Instrucțiuni de utilizare

Acest manual este potrivit și pentru

4-449-198-14(1) (RO)
FST-GTK37iP/GTK17iP
RDH-GTK37iP/GTK17iP
SISTEM AUDIO
PERSONAL
Instrucţiuni de utilizare
Introducere
Bluetooth
Tuner
Ajustarea sunetului
Alte operaţiuni
Operaţiuni de bază
Informaţii suplimentare
2
RO
Pentru a reduce riscul de incendiu sau de
electrocutare, nu expuneţi acest aparat
la ploaie sau umezeală.
Pentru a reduce riscul de incendiu, nu
acoperiţi orificiul de ventilare al aparatului
cu ziare, feţe de masă, draperii etc.
Nu expuneţi aparatul la surse de flacără
deschisă (de exemplu lumânări aprinse).
Pentru a reduce riscul de incendiu sau de
electrocutare, evitaţi stropirea aparatului şi
posibilitatea ca pe acesta să se scurgă lichide
şi nu plasaţi pe aparat obiecte pline cu
lichide, precum vazele.
Deoarece pentru deconectarea unităţii de
la priză se foloseşte conectorul principal,
conectaţi unitatea la o priză CA uşor
accesibilă. Dacă observaţi nereguli în
funcţionarea unităţii, deconectaţi imediat
ştecărul principal de la priza CA.
Nu instalaţi echipamentul într-un spaţiu
închis, cum ar fi o bibliotecă sau un dulap
încorporat.
Nu expuneţi bateriile sau aparatele cu baterii
instalate la căldură excesivă, precum lumina
directă a soarelui şi focul.
Unitatea rămâne sub tensiune chiar şi atunci
când este oprită, atât timp cât este conectată
la priza CA.
Acest echipament a fost testat şi s-a constatat
că respectă limitele specificate în Directiva
privind compatibilitatea electromagnetică
utilizând un cablu de conectare mai scurt
de 3 metri.
Pentru clienţii din Statele Unite
Înregistrarea proprietarului
Numerele de model şi de serie se află pe
spatele unităţii. Notaţi aceste numere în
spaţiul de mai jos. Folosiţi-le ori de câte ori
apelaţi la distribuitorul dumneavoastră Sony
în legătură cu acest produs.
Nr. model __________________________
Nr. de serie _________________________
Acest simbol are scopul de
a alerta utilizatorul cu
privire la prezenţa unei
„tensiuni periculoase”
neizolate în carcasa
produsului, tensiune ce
poate avea o magnitudine
suficientă pentru
a reprezenta un pericol
de electrocutare pentru
persoane.
Acest simbol are scopul
de a alerta utilizatorul cu
privire la prezenţa unor
instrucţiuni importante
de utilizare şi întreţinere
(intervenţii de service) în
documentaţia ce însoţeşte
aparatul.
Instrucţiuni importante pentru
siguranţă
1) Citiţi aceste instrucţiuni.
2) Păstraţi aceste instrucţiuni.
3) Acordaţi atenţie tuturor avertismentelor.
4) Urmaţi toate instrucţiunile.
5) Nu utilizaţi acest aparat în
apropierea apei.
6) Curăţaţi-l doar cu o cârpă uscată.
7) Nu blocaţi niciun orificiu de ventilare.
Instalaţi aparatul în conformitate cu
instrucţiunile producătorului.
8) Nu instalaţi aparatul în apropierea surselor
de căldură, precum radiatoare, grilaje de
încălzire, sobe sau alte aparate (inclusiv
amplificatoare) ce produc căldură.
AVERTISMENT
3
RO
9) Nu alteraţi destinaţia de siguranţă a fişei
polarizate sau a celei de împământare.
O fişă polarizată are două lamele, una
mai lată decât cealaltă. O fişă de
împământare are două lamele şi un dinte
de împământare. Lamela lată sau dintele
de împământare are drept scop siguranţa
dumneavoastră. Dacă fişa furnizată nu se
potriveşte în priză, apelaţi la un
electrician pentru a înlocui priza veche.
10) Protejaţi cablul de alimentare pentru a nu
se călca pe el şi pentru a nu fi ciupit,
în special în zona fişelor, a prizelor şi
în locul în care iese din aparat.
11) Utilizaţi doar ataşamentele/accesoriile
specificate de producător.
12) Utilizaţi aparatul doar cu căruciorul,
suportul, trepiedul, consola sau masa
specificate de producător sau vândute
împreună cu aparatul. Când se foloseşte
un cărucior, manevraţi cu grijă
combinaţia cărucior/aparat, pentru
a evita eventualele vătămări cauzate
de răsturnare.
13) Deconectaţi aparatul de la priză în timpul
furtunilor cu fulgere sau când nu îl
utilizaţi perioade mai îndelungate.
14) Toate intervenţiile de service trebuie
efectuate doar de către personal de
service calificat. Intervenţiile de service
sunt necesare atunci când aparatul a fost
deteriorat în orice mod, dacă a fost
deteriorat cablul de alimentare sau fişa
electrică, dacă s-au vărsat lichide pe
aparat sau dacă au căzut obiecte în acesta,
dacă aparatul a fost expus la ploaie sau la
umezeală, dacă nu funcţionează normal
sau dacă a căzut.
Următoarea declaraţie FCC se
aplică doar pentru versiunea
acestui model, fabricat spre
a fi vândut în S.U.A. Este posibil
ca alte versiuni să nu respecte
reglementările tehnice ale FCC.
NOTĂ:
Acest echipament a fost testat şi s-a constatat
că respectă limitele pentru aparatele digitale
din Clasa B, conform Părţii 15 din
Regulamentul FCC. Aceste limite sunt
concepute să asigure o protecţie rezonabilă
împotriva interferenţei dăunătoare într-o
instalare de tip rezidenţial. Acest echipament
generează, utilizează şi poate emite energie
de radiofrecvenţă şi, dacă nu este instalat şi
utilizat în conformitate cu instrucţiunile,
poate provoca interferenţe dăunătoare
comunicaţiilor radio. Totuşi, nu există nicio
garanţie că nu vor avea loc interferenţe în
cazuri particulare. Dacă acest echipament
provoacă interferenţe dăunătoare recepţiei
radio sau TV, lucru care poate fi stabilit
prin oprirea şi pornirea echipamentului,
utilizatorul este sfătuit să încerce să corecteze
interferenţa printr-una sau mai multe dintre
următoarele măsuri:
Reorientaţi sau repoziţionaţi antena
de recepţie.
ri distanţa dintre echipament
şi receptor.
Conectaţi echipamentul la o priză de
pe un circuit diferit de cel la care este
conectat receptorul.
Consultaţi distribuitorul sau un tehnician
radio/TV cu experienţă pentru ajutor.
4
RO
ATENŢIE
Sunteţi avertizat că orice schimbări sau
modificări neaprobate expres în acest
manual vă pot anula dreptul de a utiliza
acest echipament.
Trebuie utilizate cabluri şi conectori ecranaţi
şi împământaţi corespunzător pentru
conexiunea la calculatoarele gazdă şi/sau
periferice în conformitate cu limitele de
emisii FCC.
Sistem audio personal
(FST-GTK37iP/FST-GTK17iP/
RDH-GTK37iP/RDH-GTK17iP)
Acest echipament nu trebuie cuplat sau
operat în combinaţie cu nicio altă antenă
sau transmiţător.
Acest echipament se conformează limitelor
de expunere la radiaţii FCC stabilite pentru
medii necontrolate şi întruneşte cerinţele
FCC pentru frecvenţele radio (RF) din
Indicaţiile referitoare la expunere din
Anexa C la OET65. Acest echipament are
niveluri foarte scăzute de energie RF care
sunt considerate conforme fără evaluarea
expunerii maxime permise (MPE). Totuşi,
se recomandă să fie instalat şi utilizat la
o distanţă de cel puţin 20 cm sau mai mare
între radiator şi corpul persoanei (excluzând
extremităţile: mâinile, încheieturile
mâinilor, picioarele şi gleznele).
Pentru clienţii din Europa
Casarea
echipamentelor
electrice şi electronice
uzate (valabil în ţările
Uniunii Europene şi în
alte ţări din Europa care
au sisteme de colectare
diferenţiată)
Acest simbol prezent pe produs sau pe
ambalaj indică faptul că produsul respectiv
nu trebuie tratat ca deşeu menajer.
În schimb, acesta trebuie predat la punctul
de colectare relevant pentru reciclarea
echipamentelor electrice şi electronice.
Asigurându-vă că acest produs este casat
în mod corect veţi ajuta la prevenirea
eventualelor consecinţe negative asupra
mediului şi sănătăţii umane, consecinţe
ce ar putea rezulta altfel din manipularea
incorectă ca deşeu a acestui produs.
Reciclarea materialelor contribuie la
conservarea resurselor naturale. Pentru
informaţii mai detaliate referitoare la
reciclarea acestui produs, contactaţi
autorităţile locale, serviciul local de
eliminare a deşeurilor menajere sau
magazinul de la care aţi achiziţionat
produsul.
Eliminarea bateriilor
uzate (valabil în ţările
Uniunii Europene şi în
alte ţări din Europa care
au sisteme de colectare
diferenţiată)
Acest simbol prezent pe baterie sau pe
ambalaj indică faptul că bateria furnizată
împreună cu produsul respectiv nu trebuie
tratată ca deşeu menajer.
Este posibil ca pe anumite baterii, acest
simbol să fie utilizat în combinaţie cu un
simbol chimic. Se adaugă simbolurile
chimice pentru mercur (Hg) sau plumb (Pb)
dacă bateria conţine mai mult de 0,0005%
mercur sau 0,004% plumb.
5
RO
Asigurându-vă că aceste baterii sunt
eliminate în mod corect veţi ajuta la
prevenirea eventualelor consecinţe negative
asupra mediului şi sănătăţii umane,
consecinţe ce ar putea rezulta altfel din
manipularea incorectă ca deşeu a bateriilor.
Reciclarea materialelor contribuie la
conservarea resurselor naturale.
În cazul produselor care, din motive de
siguranţă, de performanţă sau de integritate
a datelor, necesită o conexiune permanentă
la o baterie încorporată, aceasta trebuie
înlocuită doar de către personal de service
calificat.
Pentru a vă asigura că bateria este tratată în
mod corespunzător, predaţi produsul la
sfârşitul duratei de exploatare la punctul
de colectare relevant pentru reciclarea
echipamentelor electrice şi electronice.
Pentru toate celelalte baterii, consultaţi
secţiunea referitoare la modul de eliminare
în siguranţă a bateriilor din produs. Predaţi
bateriile la punctul de colectare relevant
pentru reciclarea bateriilor uzate.
Pentru informaţii mai detaliate referitoare
la reciclarea acestui produs sau a bateriilor,
contactaţi autorităţile locale, serviciul local
de eliminare a deşeurilor menajere sau
magazinul de la care aţi achiziţionat
produsul.
Aviz pentru clienţi: Următoarele
informaţii sunt valabile doar în
cazul echipamentelor vândute în
statele ce aplică directivele UE.
Acest produs a fost fabricat de sau în numele
Sony Corporation, 1-7-1 Konan Minato-ku
Tokyo, 108-0075 Japonia. Întrebările
referitoare la modul în care acest produs
respectă legislaţia Uniunii Europene trebuie
să fie adresate reprezentantului autorizat,
Sony Deutschland GmbH, Hedelfinger
Strasse 61, 70327 Stuttgart, Germania.
Comunicaţi orice probleme legate de service
sau garanţie la adresele menţionate în
documentele separate de service sau
garanţie.
Prin prezenta, Sony Corp., declară că acest
echipament este în conformitate cu cerinţele
de bază şi cu alte prevederi relevante ale
Directivei 1999/5/CE.
Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi
următorul URL:
http://www.compliance.sony.de/
Pentru clienţii din Australia
Casarea
echipamentelor
electrice şi electronice
uzate (valabil în ţările
Uniunii Europene şi în
alte ţări din Europa care
au sisteme de colectare
diferenţiată)
6
RO
Aviz despre licenţe de utilizare şi mărci
comerciale
iPhone, iPod, iPod classic, iPod nano şi
iPod touch sunt mărci comerciale ale
Apple Inc., înregistrate în S.U.A. şi în alte
ţări. Lightning este marcă înregistrată
a Apple Inc.
„Made for iPod” şi „Made for iPhone”
înseamnă că un accesoriu electronic a fost
conceput pentru a se conecta în mod
specific la iPod sau, respectiv, la iPhone
şi că respectarea standardelor de
performanţă Apple a fost certificată de
către dezvoltator. Compania Apple nu este
responsabilă pentru funcţionarea acestui
dispozitiv şi nici pentru conformarea
acestuia cu standardele de siguranţă şi de
reglementare Reţineţi că utilizarea acestui
accesoriu cu iPod sau cu iPhone poate
afecta performanţa în regim de funcţionare
wireless.
Marca cuvântului Bluetooth
®
şi siglele sunt
mărci comerciale înregistrate deţinute de
Bluetooth SIG, Inc. şi orice utilizare a unor
astfel de mărci de către Sony Corporation
se face în baza unei licenţe. Alte mărci
comerciale şi denumiri comerciale aparţin
deţinătorilor de drept ai acestora.
Marca N este marcă comercială sau marcă
comercială înregistrată a NFC Forum, Inc.
în Statele Unite ale Americii şi în alte ţări.
Android este marcă comercială
a Google Inc.
Tehnologia de codificare audio MPEG
Layer-3 şi brevetele sunt utilizate sub
licenţă Fraunhofer IIS şi Thomson.
Windows Media este marcă comercială
înregistrată sau marcă comercială
a Microsoft Corporation în Statele Unite
şi/sau în alte ţări.
Acest produs este protejat prin anumite
drepturi de proprietate intelectuală ale
Microsoft Corporation. Utilizarea sau
distribuirea unei astfel de tehnologii în
afara acestui produs este interzisă fără
a deţine o licenţă din partea Microsoft sau
a unui subsidiar autorizat al Microsoft.
Toate celelalte mărci comerciale şi
mărci comerciale înregistrate aparţin
deţinătorilor de drept ai acestora. În acest
manual nu sunt specificate mărcile şi
®
.
7
RO
Cuprins
Ghid pentru componente şi
comenzi ........................................... 8
Introducere
Montarea sistemului
în siguranţă ................................... 11
Utilizarea iPod/iPhone................ 12
Setarea ceasului ............................ 13
Operaţiuni de bază
Redare iPod/iPhone..................... 14
Redarea conţinutului unui
dispozitiv USB.............................. 15
Bluetooth
Despre tehnologia wireless
Bluetooth ....................................... 16
Ascultarea de muzică wireless
pe un dispozitiv Bluetooth .......... 16
Setarea codecurilor audio
Bluetooth ....................................... 19
Setarea/Revocarea modului
standby Bluetooth........................ 20
Tuner
Ascultarea de radio...................... 20
Ajustarea sunetului
Reglarea sunetului ....................... 21
Crearea unei atmosfere de
petrecere (DJ EFFECT)............... 21
Selectarea efectului de sunet
pe verticală.................................... 22
Alte operaţiuni
Setarea nivelului de iluminare
uşoară .............................................22
Utilizarea temporizatoarelor.......22
Modificarea afişajului ..................23
Utilizarea echipamentelor
opţionale ........................................24
Dezactivarea butoanelor
de pe unitate
(Blocare pentru copii)..................24
Setarea/revocarea funcţiei de
standby automat ...........................24
Informaţii suplimentare
Site-uri Web pentru dispozitive
compatibile....................................25
Depanare........................................25
Mesaje ............................................29
Măsuri de precauţie......................30
Specificaţii......................................31
8
RO
Ghid pentru componente şi comenzi
Acest manual explică principalele funcţii cu ajutorul comenzilor de la telecomandă, dar
aceleaşi funcţii pot fi comandate şi cu ajutorul butoanelor de pe unitate, cu nume identic
sau asemănător.
Unitate
– Vedere de sus
– Vedere din faţă
9
RO
Telecomandă RM-AMU166
1 "/1 (pornire/standby)
Porneşte sistemul sau îl comută în
modul standby.
B LED SPEAKER (pagina 22)
Modificaţi iluminarea uşoară.
C Indicator VERTICAL SOUND
Se aprinde când efectul de sunet pe
verticală este activat.
D Indicator BLUETOOTH
(pagina 16)
Indică starea Bluetooth a sistemului.
E BLUETOOTH (pagina 16, 18)
Apăsaţi pentru a selecta funcţia
Bluetooth.
Ţineţi apăsat pentru a activa
împerecherea Bluetooth în timpul
funcţiei Bluetooth.
F VERTICAL SOUND (pagina 22)
Selectaţi efectul de sunet pe verticală.
G FLANGER, ISOLATOR
(pagina 21)
Selectaţi tipul DJ EFFECT.
H Unitate: VOLUME/
DJ CONTROL +/–
Reglaţi volumul.
Ajustaţi nivelul DJ EFFECT
(pagina 21).
Nu puteţi utiliza acest buton rotativ
pentru a regla volumul dacă DJ
EFFECT este activat.
Telecomandă: VOLUME +*/–
Reglaţi volumul.
I BASS BAZUCA (pagina 21)
Selectaţi efectul BASS BAZUCA.
J EQ (pagina 21)
Selectaţi efectul de sunet presetat.
K Port (USB) (pagina 13, 14, 15)
Conectaţi un dispozitiv opţional
iPod/iPhone sau USB.
L Terminal pentru dispozitiv Apple
(pagina 12, 14)
M Braţ de fixare (pagina 12)
N Buton PUSH (pagina 12)
O m/M (derulare înapoi/
derulare înainte rapidă)
Ţineţi apăsat pentru a găsi un punct
într-o piesă sau fişier în timpul
redării.
Unitate: l/L (salt înapoi/
salt înainte)
Telecomandă: ./> (salt
înapoi/salt înainte)
Selectaţi o piesă sau un fişier.
Unitate: TUNING +/–
Telecomandă: +/– (acord)
Selectaţi postul dorit.
10
RO
P (Marca N) (pagina 18)
Indicarea punctului de atingere
Near Field Communication (NFC).
Q Unitate: FUNCTION
Telecomandă: FUNCTION +/–
Selectaţi o funcţie.
R Panoul de afişaj
S Senzor telecomandă
T +/– (selectaţi un folder)
Selectaţi un folder pe un
dispozitiv USB.
U Unitate: NX (redare/pauză)
Telecomandă: N* (redare),
X (pauză)
Porneşte sau pune pe pauză redarea.
Pentru a continua redarea de pe
dispozitivul USB, apăsaţi NX
sau N.
x (oprire)
Opriţi redarea.
Apăsaţi de două ori pentru
a revoca reluarea redării de
pe dispozitivul USB.
V TIMER MENU (pagina 13, 23)
Setaţi ceasul şi temporizatoarele.
W
Introduceţi setările.
X OPTIONS
Accesaţi sau părăsiţi meniul de
opţiuni.
Y RETURN O
Reveniţi la selecţia anterioară.
Z ///
Selectaţi elementele din meniul de
opţiuni sau din meniul de
temporizator.
wj TUNER MEMORY (pagina 21)
Presetaţi postul de radio.
wk PLAY MODE/TUNING MODE
Selectaţi modul de redare pentru un
dispozitiv USB (pagina 15).
Selectaţi modul de acord (pagina 20).
wl REPEAT/FM MODE
Audiaţi un dispozitiv USB, o singură
piesă sau un singur fişier în mod
repetat (pagina 15).
Selectaţi modul de recepţie FM
(monofonică sau stereo) (pagina 20).
e; SLEEP (pagina 22)
Setaţi Temporizatorul de oprire.
ea DISPLAY
Modificaţi informaţiile de pe panoul
de afişaj.
*Butoanele VOLUME + şi N au un punct
tactil. Folosiţi punctul tactil drept referinţă
atunci când operaţi sistemul.
11
RO
Introducere
Montarea sistemului în siguranţă
A Antene
Atunci când configuraţi antenele, găsiţi
o orientare şi o locaţie care să ofere
o recepţie bună.
Păstraţi antenele la distanţă de cablul de
alimentare şi de cablul USB pentru a evita
preluarea de zgomot.
B Mufe DVD/PC IN L/R
Folosiţi un cablu audio (nefurnizat)
pentru conectarea la mufele de ieşire
audio ale unui echipament audio/video.
Sunetul este scos prin acest sistem.
C Alimentare
Conectaţi cablul de alimentare la o priză
de perete. Demonstraţia apare pe
panoului de afişaj. Apăsaţi "/1 pentru
a porni sistemul şi demonstraţia se va opri
automat.
În cazul în care adaptorul furnizat cu
ştecărul nu se potriveşte cu priza din
perete, detaşaţi-l din ştecăr (numai în
cazul modelelor echipate cu adaptor).
Introducere
A Antenă FM cu fir (Extindeţi-o
pe orizontală).
B Antenă cadru pentru AM
C La mufa DVD/PC IN L
D La mufa DVD/PC IN R
E La o priză de perete
12
RO
Introduceţi cele două baterii furnizate R6
(dimensiunea AA), potrivind polarităţile
după cum se arată mai jos.
Note
Nu utilizaţi o baterie veche şi una nouă
împreună şi nu amestecaţi mai multe tipuri
de baterii.
Dacă nu utilizaţi telecomanda pentru
o perioadă de timp îndelungată, scoateţi
bateriile pentru a evita deteriorările provocate
de scurgerea electrolitului din baterii şi de
corodare.
Sistemul poate fi instalat vertical sau
orizontal. Selectaţi stilul de instalare în
funcţie de preferinţe.
Note
Instalaţi sistemul pe orizontală atunci când
conectaţi modelul iPod nano la Terminalul
pentru dispozitiv Apple.
Nu uitaţi să selectaţi efectul de sunet pe
verticală atunci când sistemul este instalat
pe verticală (pagina 22).
– Instalare în poziţie verticală
– Instalare în poziţie orizontală
Utilizarea iPod/iPhone
Nu puteţi conecta modelele următoare la
Terminalul pentru dispozitiv Apple.
iPod touch a 5-a generaţie
iPod nano a 7-a generaţie
•iPhone 5
Pentru a evita căderea dispozitivului
iPod/iPhone, fixaţi întotdeauna
dispozitivul iPod/iPhone cu braţul de
fixare după conectarea la Terminalul
pentru dispozitiv Apple. Când decuplaţi
dispozitivul iPod/iPhone, ridicaţi braţul
de fixare până când se aude un declic şi se
decuplează de pe poziţie, apoi deconectaţi
dispozitivul iPod/iPhone de la Terminalul
pentru dispozitiv Apple.
1
Aşezaţi dispozitivul iPod/iPhone pe
Terminalul pentru dispozitiv Apple.
2 Apăsaţi butonul PUSH până când
se eliberează braţul de fixare.
Braţul de fixare iese în exterior pentru
a fixa dispozitivul iPod/iPhone.
Introducerea bateriilor
Instalarea sistemului
La conectarea la Terminalul
pentru dispozitiv Apple
13
RO
Introducere
Notă pentru utilizatorii modelului
iPod nano
Nu instalaţi sistemul în poziţie verticală dacă
utilizaţi modele iPod nano cu acest sistem.
Modelele iPod nano nu pot fi fixate cu braţul
de fixare datorită înălţimii acestora. Instalaţi
sistemul în poziţie orizontală.
Notă cu privire la transportul sistemului
Nu deplasaţi sistemul dacă are un iPod/iPhone
conectat. În caz contrar, dispozitivul iPod/
iPhone poate să cadă şi se poate deteriora.
Sony nu acceptă responsabilitatea unor
deteriorări provocate de o utilizare incorectă.
Note
Dacă utilizaţi carcase pentru iPod/iPhone
disponibile în comerţ, este posibil ca
dispozitivul iPod/iPhone conectat să nu fie
recunoscut de sistem. În acest caz, scoateţi
dispozitivul iPod/iPhone din carcasă şi
reconectaţi-l la Terminalul pentru
dispozitiv Apple.
Dacă utilizaţi un sistem instalat vertical,
asiguraţi-vă că dispozitivul iPod/iPhone
conectat se păstrează în poziţie verticală,
nu înclinată.
Conectaţi dispozitivul iPod/iPhone
la portul cu cablul USB furnizat
împreună cu dispozitivul iPod/iPhone.
Setarea ceasului
Nu puteţi seta ceasul în modul de
Economisire a energiei.
1 Apăsaţi "/1 pentru a porni
sistemul.
2 Apăsaţi TIMER MENU.
Dacă apare „PLAY SET” pe panoul de
afişaj, apăsaţi / în mod repetat
pentru a selecta „CLOCK”, apoi
apăsaţi .
3 Apăsaţi / în mod repetat
pentru a seta ora, apoi apăsaţi .
4 Apăsaţi / în mod repetat
pentru a seta minutele, apoi
apăsaţi .
La conectarea la portul
iPod/iPhone
(nefurnizat)
Cablu USB
(nefurnizat)
14
RO
Redare iPod/iPhone
x La conectarea la Terminalul pentru
dispozitiv Apple
1 Apăsaţi FUNCTION +/– în mod
repetat pentru a selecta
funcţia iPod.
2 Aşezaţi dispozitivul iPod/iPhone
pe Terminalul pentru
dispozitiv Apple.
3 Apăsaţi butonul PUSH şi fixaţi
dispozitivul iPod/iPhone.
4 Apăsaţi N.
x La conectarea la portul
1 Apăsaţi FUNCTION +/– în mod
repetat pentru a selecta
funcţia USB.
2 Conectaţi un dispozitiv iPod/
iPhone la portul .
3 Apăsaţi N.
Pentru a controla dispozitivul iPod/
iPhone
Pentru a utiliza sistemul ca încărcător
de baterie
Puteţi utiliza sistemul pe post de
încărcător de baterie pentru un iPod/
iPhone indiferent dacă sistemul este
pornit sau oprit.
Încărcarea începe când dispozitivul iPod/
iPhone este aşezat pe Terminalul pentru
dispozitiv Apple sau este conectat la
portul . Starea încărcării apare pe
afişajul dispozitivului iPod/iPhone.
Pentru detalii, consultaţi instrucţiunile de
utilizare a dispozitivului iPod/iPhone.
Pentru a opri încărcarea unui dispozitiv
iPod/iPhone
Scoateţi dispozitivul iPod/iPhone.
Note cu privire la încărcarea unui iPod/
iPhone
Dispozitivul iPod/iPhone nu se poate încărca
atunci când este conectat în timp ce sistemul
este oprit.
nd dispozitivul iPod/iPhone este conectat
la Terminalul pentru dispozitiv Apple, apăsaţi
FUNCTION +/– pentru a selecta funcţia
iPod, TUNER sau DVD/PC.
nd dispozitivul iPod/iPhone este conectat
la portul , apăsaţi FUNCTION +/– pentru
a selecta funcţia USB sau BT AUDIO.
Note
Nu atingeţi Terminalul pentru
dispozitiv Apple.
Este posibil ca performanţele sistemului
să varieze, în funcţie de specificaţiile
dispozitivului iPod/iPhone.
Atunci când aşezaţi sau îndepărtaţi
dispozitivul iPod/iPhone
manipulaţi dispozitivul iPod/iPhone la
aceleaşi unghiuri cu Terminalul pentru
dispozitiv Apple de pe unitate şi nu rotiţi
sau balansaţi dispozitivul iPod/iPhone
pentru a nu deteriora terminalul.
fixaţi unitatea cu o mână şi nu apăsaţi din
greşeală comenzile dispozitivului iPod/
iPhone.
Înainte de a deconecta dispozitivul iPod/
iPhone, puneţi redarea pe pauză.
Ţineţi apăsat ./> pentru a derula rapid
înapoi (sau înainte) în timpul redării video
dacă m/M nu funcţionează.
Operaţiuni de bază
Pentru Faceţi următoarele
Puneţi pe pauză
redarea
Apăsaţi X/x.
Selectaţi o piesă
sau un capitol
dintr-un
audiobook/
podcast
Apăsaţi ./>.
Pentru a derula înainte
sau înapoi, ţineţi apăsat
butonul.
Găsiţi un punct
într-o piesă sau
într-un capitol
dintr-un
audiobook/
podcast
Ţineţi apăsat butonul
m/M în timpul redării
şi eliberaţi-l în punctul
dorit.
15
RO
Operaţiuni de bază
Pentru a modifica nivelul volumului, utilizaţi
VOLUME +/–. Nivelul volumului nu se
modifică dacă îl ajustaţi pe dispozitivul iPod/
iPhone.
Acest sistem este proiectat numai pentru
iPod/iPhone cu conector Lightning cu 8 pini.
Nu puteţi conecta niciun alt dispozitiv la
Terminalul pentru dispozitiv Apple.
Pentru a utiliza un iPod/iPhone, consultaţi
instrucţiunile de utilizare a dispozitivului
iPod/iPhone.
Sony nu poate accepta responsabilitatea în
cazul în care datele înregistrate pe iPod/
iPhone se pierd sau se deteriorează atunci
când se utilizează un iPod/iPhone cu acest
sistem.
Redarea conţinutului
unui dispozitiv USB
Formatele audio care pot fi redate de acest
sistem sunt următoarele:
MP3: extensie fişier „.mp3”
WMA: extensie fişier „.wma”
AAC: extensie fişier „.m4a”, „.mp4”
sau „.3gp”
WAV: extensie fişier „.wav”
Dacă fişierele audio au extensia de mai
sus dar formatul respectiv este diferit,
sistemul poate produce zgomot sau poate
funcţiona eronat.
Vizitaţi site-urile Web pentru informaţii
despre dispozitivele USB compatibile
(pagina 25).
1 Apăsaţi FUNCTION +/– pentru
a selecta funcţia USB.
2 Conectaţi un dispozitiv USB la
portul .
3 Apăsaţi N.
Pentru a modifica modul de redare
Apăsaţi în mod repetat PLAY MODE.
Normal Play (Redare normală) (spaţiu
gol): redarea în ordine a tuturor
fişierelor audio de pe dispozitivul USB
Folder Play (Redare folder) („FLDR”)
1)
:
redarea tuturor fişierelor audio
din folderul specificat de pe
dispozitivul USB
Shuffle Play (Redare amestecată)
(„SHUF”)
2)3)
: redarea în ordine
aleatorie a tuturor fişierelor audio
de pe dispozitivul USB
1)
Nu puteţi selecta Folder Play (Redare folder)
şi „ ” în acelaşi timp.
2)
Nu puteţi selecta Shuffle Play (Redare
amestecată) şi Repeat Play (Redare repetată)
în acelaşi timp.
3)
Când opriţi sistemul, modul Redare
amestecată selectat este şters, iar modul de
redare revine la Redare normală.
Pentru a selecta Repeat Play (Redare
repetată)
Apăsaţi în mod repetat REPEAT.
: se repetă toate fişierele audio de pe
dispozitivul USB sau din folder
: repetarea unui fişier audio
Note cu privire la dispozitivul USB
Ordinea de redare pentru sistem poate diferi
de ordinea de redare de pe playerul muzical
digital conectat.
Nu uitaţi să opriţi întotdeauna sistemul
înainte de a îndepărta un dispozitiv USB.
Dacă scoateţi dispozitivul USB în timp ce
sistemul este pornit, datele de pe dispozitivul
USB se pot deteriora.
Nu se poate garanta compatibilitatea cu toate
software-urile de codificare/scriere. Dacă
fişierele audio de pe dispozitivul USB au fost
codate iniţial cu un software incompatibil,
acele fişiere pot produce zgomot sau sunet
întrerupt sau este posibil să nu fie redate
deloc.
Acest sistem poate recunoaşte până la
256 de fişiere audio într-un folder.
65.536 de fişiere audio pe un
dispozitiv USB.
256 de foldere pe un dispozitiv USB.
16
RO
Pentru a utiliza sistemul ca încărcător
de baterie
Puteţi utiliza sistemul pe post de
încărcător de baterie pentru dispozitivele
USB care au funcţie de reîncărcare, dacă
sistemul este pornit.
Apăsaţi FUNCTION +/– în mod repetat
pentru a selecta funcţia USB.
Încărcarea începe când dispozitivul USB
este conectat la portul . Starea
încărcării apare pe panoul de afişaj al
dispozitivului USB. Pentru detalii,
consultaţi instrucţiunile de utilizare
ale dispozitivului USB.
Despre tehnologia
wireless Bluetooth
Tehnologia wireless Bluetooth este
o tehnologie wireless cu rază scurtă de
acţiune care permite comunicarea de date
în regim wireless între dispozitive digitale.
Tehnologia wireless Bluetooth operează
pe o rază de aproximativ 10 metri (33 ft).
Versiuni, profiluri şi codecuri Bluetooth
acceptate
Versiune Bluetooth acceptată:
Bluetooth Versiune standard 3.0 + EDR
(Enhanced Data Rate)
Profiluri Bluetooth acceptate:
A2DP (Advanced Audio Distribution
Profile)
AVRCP 1.3 (Audio Video Remote
Control Profile)
Codecuri Bluetooth acceptate:
•SBC (Sub Band Codec)
AAC (Advanced Audio Coding)
Ascultarea de muzică
wireless pe un dispozitiv
Bluetooth
Puteţi asculta muzică de pe dispozitivul
Bluetooth prin intermediul unei
conexiuni wireless.
Vizitaţi site-urile Web pentru informaţii
despre dispozitivele Bluetooth
compatibile (pagina 25).
Indicatorul BLUETOOTH se aprinde sau
clipeşte de culoare albastră pentru a indica
starea Bluetooth.
Împerecherea este o operaţie prin care
dispozitivele Bluetooth sunt înregistrate în
prealabil unul cu altul. Odată ce operaţia
de împerechere are loc, aceasta nu mai
trebuie efectuată din nou. Dacă
dispozitivul dvs. este un smartphone
compatibil NFC, procedura de
împerechere manuală nu este necesară.
1 Plasaţi dispozitivul Bluetooth pe
o rază de 1 metru (3 ft) faţă de
sistem.
Bluetooth
Despre indicatorul BLUETOOTH
Starea sistemului Starea
indicatorului
Bluetooth standby Clipeşte rar
Bluetooth împerechere Clipeşte rapid
Bluetooth conectare
în curs
Clipeşte
Bluetooth conexiune
stabilită
Se aprinde
Împerecherea acestui sistem cu un
dispozitiv Bluetooth
17
RO
Bluetooth
2 Apăsaţi BLUETOOTH de pe unitate
pentru a selecta funcţia Bluetooth.
Pe panoul de afişaj apare
„BT AUDIO”.
Notă
Dacă sistemul este conectat la un dispozitiv
Bluetooth, apăsaţi BLUETOOTH pentru
a deconecta dispozitivul Bluetooth.
3 Ţineţi apăsat BLUETOOTH de pe
unitate timp de cel puţin
2secunde.
Pe panoul de afişaj clipeşte
„PAIRING”.
4 Efectuaţi procedura de
împerechere pe dispozitivul
Bluetooth.
Pentru detalii, consultaţi instrucţiunile
de utilizare ale dispozitivului
Bluetooth.
5 Selectaţi numărul de model al
unităţii pe afişajul dispozitivului
Bluetooth.
De exemplu, selectaţi „SONY
FST-GTK37iP” (sau FST-GTK17iP/
RDH-GTK37iP/RDH-GTK17iP).
Dacă este solicitată o cheie de
autentificare pe dispozitivul Bluetooth,
introduceţi „0000”.
6 Realizaţi conexiunea Bluetooth pe
dispozitivul Bluetooth.
După finalizarea împerecherii şi
stabilirea conexiunii Bluetooth,
numele dispozitivului Bluetooth
apare pe panoul de afişaj.
În funcţie de dispozitivul Bluetooth,
conexiunea poate începe automat
după finalizarea împerecherii.
Puteţi verifica adresa dispozitivului
Bluetooth dacă apăsaţi DISPLAY în
mod repetat.
Note
Puteţi împerechea până la 9 dispozitive
Bluetooth. Dacă se împerechează cel de-al
10-lea dispozitiv Bluetooth, ultimul dispozitiv
conectat va fi înlocuit de cel nou.
În funcţie de dispozitiv, „Passkey” (Cheie
de autentificare) poate purta numele de
„Passcode” (Cod de autentificare),
„PIN code” (Cod PIN), „PIN number”
(Număr PIN) sau „Password” (Parolă).
Starea standby împerechere a sistemului este
revocată după aproximativ 5 minute. Dacă
împerecherea nu reuşeşte, reluaţi procedura
de la pasul 1.
În timp ce este conectat la un dispozitiv
Bluetooth, acest sistem nu poate fi detectat şi
nu se poate stabili o conexiune de la un alt
dispozitiv Bluetooth care nu a mai fost
împerecheat înainte.
Dacă doriţi împerecherea cu un alt dispozitiv
Bluetooth, repetaţi paşii 1 - 6.
Pentru revocarea operaţiei de
împerechere
Ţineţi apăsat BLUETOOTH de pe unitate
timp de cel puţin 2 secunde până când
„BT AUDIO” apare pe panoul de afişaj.
Dacă atingeţi sistemul cu un smartphone
compatibil NFC, îl puteţi porni automat
cu funcţia Bluetooth şi apoi puteţi realiza
împerecherea şi conexiunea Bluetooth
automat.
Ce este „NFC”?
NFC (Comunicare în câmp apropiat) este
o tehnologie ce permite comunicarea
wireless pe rază scurtă între diverse
dispozitive, cum ar fi telefoane mobile
şi etichete IC. Mulţumită funcţiei NFC,
comunicările de date pot avea loc cu
uşurinţă, doar prin atingerea punctului
special de pe dispozitivele
compatibile NFC.
Conectarea la un smartphone cu
ajutorul funcţiei (NFC) cu o singură
atingere
18
RO
1 Descărcarea şi instalarea aplicaţiei
„NFC Easy Connect”.
Descărcaţi aplicaţia gratuită Android
de pe Google Play căutând „NFC Easy
Connect” sau accesaţi-o cu ajutorul
codului bidimensional de mai jos. Este
posibil să fie percepute comisioane de
comunicare de date.
Cod bidimensional* pentru
acces direct
* Utilizaţi o aplicaţie de citire a codurilor
bidimensionale.
Note
Este posibil ca aplicaţia să nu fie
disponibilă în anumite ţări/regiuni.
În funcţie de smartphone-ul deţinut,
puteţi utiliza funcţia NFC fără a instala
aplicaţia. În acest caz, operaţiile şi
specificaţiile pot fi diferite. Pentru detalii,
consultaţi instrucţiunile de utilizare
a smartphone-ului.
2 Porniţi aplicaţia „NFC Easy
Connect” pe smartphone.
Asiguraţi-vă că este afişat ecranul
aplicaţiei.
3 Atingeţi cu smartphone-ul
Marca N de pe sistem până când
smartphone-ul vibrează.
Finalizaţi conexiunea urmând
instrucţiunile afişate pe smartphone.
După stabilirea conexiunii Bluetooth,
indicatorul BLUETOOTH nu mai
clipeşte şi rămâne aprins. Numele
dispozitivului Bluetooth apare pe
panoul de afişaj.
Puteţi comuta sursa de sunet de pe
smartphone pe un alt dispozitiv
compatibil NFC Bluetooth.
Pentru detalii, consultaţi instrucţiunile
de utilizare a dispozitivului Bluetooth.
Sfat
Dacă împerecherea şi conexiunea Bluetooth
eşuează, procedaţi în felul următor.
Lansaţi din nou „NFC Easy Connect” şi
deplasaţi uşor smartphone-ul către Marca N.
Scoateţi carcasa smartphone-ului, dacă
utilizaţi o carcasă de smartphone disponibilă
în comerţ.
Puteţi opera un dispozitiv Bluetooth prin
conectarea sistemului şi a unui dispozitiv
Bluetooth cu ajutorul AVRCP.
Smartphone-uri compatibile
Smartphone-uri cu funcţie NFC
încorporată (sistem de operare:
Android 2.3.3 sau mai recent,
cu excepţia Android 3.x)
Redarea de muzică de pe un
dispozitiv Bluetooth
19
RO
Bluetooth
Verificaţi următoarele înainte de a reda
muzică:
–Funcţia Bluetooth a dispozitivului
Bluetooth este activată.
Împerecherea a fost finalizată.
x Pentru un dispozitiv Bluetooth
1 Apăsaţi BLUETOOTH de pe unitate
pentru a selecta funcţia Bluetooth.
Pe panoul de afişaj apare
„BT AUDIO”.
2 Realizaţi conexiunea cu
dispozitivul Bluetooth.
Ultimul dispozitiv Bluetooth conectat
va fi conectat automat.
Realizaţi conexiunea Bluetooth de pe
dispozitivul Bluetooth în cazul în care
acesta nu este conectat.
După stabilirea conexiunii, numele
dispozitivului Bluetooth apare pe
panoul de afişaj.
3 Apăsaţi N.
În funcţie de dispozitivul Bluetooth,
va trebui să apăsaţi N de două ori.
va trebui să începeţi redarea unei
surse audio pe dispozitivul
Bluetooth.
Note
Dacă sistemul nu este conectat la niciun
dispozitiv Bluetooth, sistemul se va conecta şi
va reda automat de pe ultimul dispozitiv
Bluetooth conectat atunci când apăsaţi N.
Dacă încercaţi să conectaţi un alt dispozitiv
Bluetooth la sistem, dispozitivul curent
conectat Bluetooth va fi deconectat.
x
Pentru un smartphone compatibil NFC
Atingeţi cu smartphone-ul marca N de
pe sistem pentru a stabili conexiunea
Bluetooth.
Porniţi redarea unei surse audio pe
smartphone. Pentru detalii cu privire
la redare, consultaţi instrucţiunile de
utilizare a smartphone-ului.
Pentru a deconecta dispozitivul
Bluetooth
x Pentru un dispozitiv Bluetooth
Apăsaţi BLUETOOTH pe unitate.
Pe panoul de afişaj apare „BT AUDIO”.
În funcţie de dispozitivul Bluetooth,
conexiunea Bluetooth poate fi revocată
automat atunci când opriţi redarea.
x
Pentru un smartphone compatibil NFC
Atingeţi din nou cu smartphone-ul
Marca N de pe sistem.
Utilizaţi butoanele de pe unitate pentru
a efectua această operaţie.
1 Apăsaţi BLUETOOTH pentru
a selecta funcţia Bluetooth.
Pe panoul de afişaj apare
„BT AUDIO”.
Dacă sistemul este conectat la un
dispozitiv Bluetooth, numele
dispozitivului Bluetooth apare
pe panoul de afişaj.
Apăsaţi BLUETOOTH pentru
a deconecta dispozitivul Bluetooth.
2 Ţinând apăsat x, apăsaţi "/1
timp de aproximativ 3 secunde.
„BT HIST” şi „CLEAR” apar pe
panoul de afişaj şi toate informaţiile
referitoare la împerechere sunt şterse.
Setarea codecurilor audio
Bluetooth
Puteţi selecta codecurile audio
Bluetooth
atunci când dispozitivul
Bluetooth
conectat
acceptă Advanced Audio Coding (AAC).
Ştergerea tuturor informaţiilor
legate de înregistrarea
împerecherii
20
RO
1 Apăsaţi OPTIONS.
2 Apăsaţi / în mod repetat
pentru a selecta „BT AAC”, după
care apăsaţi .
3 Apăsaţi / în mod repetat
pentru a selecta „ON” sau „OFF”.
ON: Advanced Audio Coding (AAC)
este selectat dacă dispozitivul
Bluetooth acceptă AAC.
OFF: Sub Band Codec (SBC) este
selectat.
Note
Vă puteţi bucura de sunet de înaltă calitate
dacă AAC este selectat. În cazul în care nu
puteţi asculta sunet AAC de pe dispozitiv,
selectaţi „OFF”.
Dacă modificaţi această setare în timp ce
sistemul este conectat la un dispozitiv
Bluetooth, dispozitivul Bluetooth va fi
deconectat. Pentru a vă conecta la dispozitivul
Bluetooth, stabiliţi din nou conexiunea
Bluetooth.
Setarea/Revocarea
modului standby
Bluetooth
Sistemul intră în modul standby Bluetooth
şi aşteaptă o conexiune Bluetooth, chiar şi
atunci când sistemul este oprit.
1 Apăsaţi OPTIONS.
2 Apăsaţi / în mod repetat
pentru a selecta „BT STBY”, apoi
apăsaţi .
3 Apăsaţi / în mod repetat
pentru a selecta „ON” sau „OFF”.
4 Apăsaţi "/1 pentru a opri sistemul.
Dacă modul standby Bluetooth este
activat, sistemul se va porni automat
atunci când stabiliţi conexiunea
Bluetooth de pe dispozitivul Bluetooth.
Notă
Sistemul nu va intra în modul standby Bluetooth
dacă ştergeţi informaţiile legate de împerechere.
Ascultarea de radio
1
Apăsaţi FUNCTION +/– în mod
repetat pentru a selecta banda FM
sau AM.
2 Pentru o scanare automată:
Apăsaţi TUNING MODE în mod
repetat până când „AUTO” se aprinde
pe panoul de afişaj. Apoi apăsaţi +/–.
Scanarea se opreşte automat atunci
când se identifică un post. Apoi
„TUNED” şi „ST” (doar pentru
programele FM stereo) se aprind pe
panoul de afişaj.
Dacă „TUNED” nu se aprinde şi
scanarea nu se opreşte, apăsaţi x
pentru a opri scanarea. Apoi, realizaţi
acordul manual (mai jos).
Dacă acordaţi un post FM care oferă
servicii RDS, informaţii precum
numele serviciului sau al postului de
radio sunt oferite prin transmisii.
Puteţi consulta informaţiile RDS
apăsând DISPLAY în mod repetat.
Pentru acordarea manuală:
Apăsaţi repetat pe TUNING MODE
până când „AUTO” şi „PRESET”
dispar de pe panoul de afişaj.
Apoi, apăsaţi +/– în mod repetat
pentru a găsi postul dorit.
Sfat
Pentru a reduce zgomotul static al unui post FM
stereo slab, apăsaţi FM MODE în mod repetat
până când „MONO” se aprinde pe panoul de
afişaj.
Tuner
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20
  • Page 21 21
  • Page 22 22
  • Page 23 23
  • Page 24 24
  • Page 25 25
  • Page 26 26
  • Page 27 27
  • Page 28 28
  • Page 29 29
  • Page 30 30
  • Page 31 31
  • Page 32 32
  • Page 33 33
  • Page 34 34

Sony RDH-GTK17iP Instrucțiuni de utilizare

Categorie
Sisteme de interfonie pentru usi
Tip
Instrucțiuni de utilizare
Acest manual este potrivit și pentru