2
RO
Nu amplasaţi echipamentul într-un
spaţiu închis, cum ar fi o bibliotecă
sau un dulap încorporat.
Pentru a reduce riscul de incendiu, nu
acoperiţi orificiul de ventilare al
aparatului cu ziare, feţe de masă,
draperii etc.
Nu expuneţi aparatul la surse de flacără
deschisă (de exemplu lumânări
aprinse).
Pentru a reduce riscul de incendiu sau
de electrocutare, evitaţi stropirea
aparatului şi posibilitatea ca pe acesta
să se scurgă lichide şi nu plasaţi pe
aparat obiecte pline cu lichide, precum
vazele.
Unitatea rămâne sub tensiune chiar şi
atunci când este oprită, atât timp cât
este conectată la priza c.a.
Deoarece pentru deconectarea unităţii
de la priză se foloseşte conectorul
principal, conectaţi unitatea la o priză
c.a. uşor accesibilă. Dacă observaţi
nereguli în funcţionarea unităţii,
deconectaţi imediat conectorul
principal de la priza c.a.
Nu expuneţi bateriile sau aparatele cu
baterii instalate la surse de căldură
excesivă, precum lumina directă a
soarelui şi focul.
Doar pentru utilizare la interior.
Cabluri recomandate
Trebuie utilizate cabluri şi conectori
ecranaţi şi împământaţi corespunzător
pentru cuplarea la computerele gazdă
şi/sau periferice.
Pentru clienţii din Europa
Aviz pentru clienţi: următoarele
informaţii sunt valabile doar în
cazul echipamentelor vândute în
statele ce aplică directivele UE.
Acest produs a fost fabricat de sau în
numele Sony Corporation, 1-7-1 Konan
Minato-ku Tokyo, 108-0075 Japonia.
Întrebările referitoare la modul în care
acest produs respectă legislaţia Uniunii
Europene trebuie să fie adresate
reprezentantului autorizat, Sony
Belgium, bijkantoor van Sony Europe
Limited, Da Vincilaan 7-D1, 1935
Zaventem, Belgia. Comunicaţi toate
problemele legate de service sau de
garanţie la adresele oferite în
documentele separate de service sau de
garanţie.
Prin prezenta, Sony Corporation declară
că acest echipament este în
conformitate cu cerinţele de bază şi cu
alte prevederi relevante ale Directivei
1999/5/CE.
Pentru detalii, accesaţi următorul URL:
http://www.compliance.sony.de/
Acest produs este destinat utilizării în
următoarele ţări.
AT, BE, BG, HR, CY, CZ, DK, EE, FI, FR, DE,
GR, HU, IS, IE, IT, LV, LI, LT, LU, MT, NL,
NO, PL, PT, RO, SK, SI, ES, SE, CH, GB, AL,
BA, MK, MD, RS, ME, TR, Kosovo
Banda 5150 – 5350 MHz este destinată
numai operaţiunilor desfăşurate la interior.
Acest echipament a fost testat şi s-a
constatat că respectă limitele
specificate în Regulamentul privind
compatibilitatea electromagnetică,
utilizând un cablu de conectare mai
scurt de 3 metri.
AVERTISMENT