George Foreman 23937036001 Manual de utilizare

Tip
Manual de utilizare

Acest manual este potrivit și pentru

63
Citiți instrucțiunile, păstrați-le într-un loc sigur; dacă daţi aparatul altcuiva, nu uitaţi să daţi şi instrucţiunile.
Îndepărtați toate ambalajele înainte de folosire.
PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectaţi măsurile de siguranţă de bază, inclusiv:
Aparatul poate  folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și de către
persoane cu capacități zice, senzoriale sau mentale reduse sau lipsă de
experiență și cunoștințe dacă sunt supravegheați/instruiți și înțeleg
pericolele la care se supun. Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul.
Curățarea și utilizarea de către utilizator nu trebuie efectuate de copii decât
dacă aceștia au peste 8 ani și sunt supravegheați. Nu lăsați aparatul și
cablul la îndena copiilor sub 8 ani.
Nu conectaţi aparatul prin intermediul unui sistem cu temporizator sau cu
comandă de la distanţă.
¬ Suprafețele aparatului se vor încinge.
În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către fabricant,
agentul de service sau orice altă persoană calicată, pentru a evita
accidentele.
b Nu folosiţi acest aparat lângă cadă, duş, chiuvetă sau alte recipiente ce conţin apă.
Nu împachetaţi mâncarea în folie de plastic, pungi din polietilenă sau folie de aluminiu. Riscaţi să
deterioraţi grătarul şi să produceţi un incendiu.
Nu folosiţi aparatul decât pentru gătit alimente.
Nu operaţi aparatul dacă este stricat sau nu funcţionează corect.
EXCLUSIV PENTRU UZ CASNIC
SCHIŢE
1. Bec alimentare (roșu)
2. Bec termostat (verde)
3. Tavă pentru stropi
4. Plăci grătar
5. Papete
6. Oricii
7. Buton eliberare
8. Întrerupător
ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
Ştergeţi grătarul cu o cârpă umedă.
Este posibil ca grătarul dvs. să scoată puțin fum la prima utilizare. Acest lucru este normal și va
dispărea în scurt timp.
MODUL DE FOLOSIRE AL GTARULUI
Aşezaţi aparatul pe o suprafaţă stabilă, nivelată, termorezistentă.
Glisați tava pentru stropi între cele două ghidaje de sub partea frontală a grătarului. Glisați tava la
maximum. Tava pentru stropi va colecta grăsimea și zeama ce se scurge de pe plăci în timpul
preparării.
1. gaţi întrerupătorul în priză.
2. Comutaţi întrerupătorul la I.
3. Becul termostatului se va aprinde atunci când aparatul atinge temperatura de funcționare.
GB
DE
FR
NL
IT
ES
PT
DK
SE
NO
FI
RU
CZ
SK
PL
HR
SI
GR
HU
TR
RO
BG
AE
64
4. Aşezaţi alimentele pe fundul grătarului cu o spatulă sau un cleşte, nu cu degetele. Nu folosiţi obiecte
metalice sau ascuţite, veţi deteriora suprafeţele neaderente. Închideţi grătarul.
5. După ce ați terminat de gătit, mutați comutatorul pe O şi scoateți grătarul din priză.
Vericaţi dacă sunt bine făcute. Dacă aveţi dubii, mai lăsaţi-le puţin.
Gătiţi carnea, puiul sau derivatele (mici, burgeri etc.) până când se evaporă sucul. Gătiţi peştele până
când carnea devine opacă.
Scoateţi alimentele gătite cu ustensile de lemn sau plastic
Balamaua este articulată, pentru a se putea închide chiar şi atunci când se folosesc alimente groase
sau cu forme ciudate.
Plăcile grătarului trebuie să e paralele, pentru a evita gătirea neuniformă.
MONTAREA PCILOR
1. Montați câte o placă pe rând.
2. Introduceți capetele în oriciile de pe latura cu balamale a aparatului.
3. Apăsați celălalt capăt al plăcii pentru a-l xa în mâner și a-l bloca în placă.
În locurile unde plăcile superioare şi inferioare fac contact, suprafeţele neadezive pot arăta urme de
uzură. Aceasta este doar un defect de aspect şi nu va afecta funcţionarea corectă a grătarului.
ÎNGRIJIRE ŞI ÎNTREŢINERE
1. Scoateţi aparatul din priză şi lăsaţi-l să se răcească înainte de a-l curăţa sau depozita.
2. Ştergeţi suprafeţele exterioare cu o cârpă umedă curată.
3. Pentru a îndepărta petele persistente, folosiţi un prosop de bucătărie înmuiat în puţin ulei de gătit.
4. Spălaţi tava pentru stropi cu apă erbinte cu detergent, sau în coşul de sus al maşinii de spălat vase.
Nu folosiţi bureţi de bucătărie, bureţi de sârmă sau săpun.
În locurile unde plăcile superioare şi inferioare fac contact, suprafeţele neadezive pot arăta urme de
uzură. Aceasta este doar un defect de aspect şi nu va afecta funcţionarea corectă a grătarului.
DEPOZITARE
Pentru a economisi spațiu, coborâți clapa, strângeți cablul în compartiment, apoi depozitați grătarul în
poziție verticală.
RECICLAREA
W
Pentru a evita problemele de mediu și de sănătate cauzate de substanțele periculoase,
aparatele și bateriile reîncărcabile și cele obișnuite marcate cu unul dintre aceste
simboluri, nu trebuie eliminate împreună cu deșeurile municipale nesortate. Eliminați
întotdeauna produsele electrice și electronice și, după caz, bateriile reîncărcabile și
cele obișnuite, la un punct de reciclare/colectare corespunzător.
TIPI DE GĂTIRE ŞI SIGURANŢA ALIMENTELOR
Folosiţi aceşti timpi doar în scop informativ.
Se aplică alimentelor proaspete sau complet decongelate.
CARNE NOTE
TIMP (MIN.)
Friptură
Pentru cele mai bune rezultate, gătiți fripturile când
sunt la temperatura camerei.
Lăsați să se odihnească între 3 și 6 minute după gătit.
Mediu rar 2
Mediu 3
Bine făcut 5 +
Piept de pui Gătiți până când se evaporă sucul.
8-10
Cotlete de miel
Mediu 4-6
Bine făcut 8
65
CARNE NOTE
TIMP (MIN.)
Cotlete de porc Gătiți până când se evaporă sucul. Aproximativ 1-2
cm grosime
5-8
Cârnați
6-10
Bucăți de carne
folosite la
hamburgheri
6-10
Bacon
3-5
PEȘTE
Somon 130-140 g
3-5
Creveți
1-2
Pește cu corpul lat Pește plat, Calcan etc. 120-130 g
2-6
Pește rotund Eglen, Cod etc. 130-140 g
3-8
Ton/pește-spadă 130-140 g
5-10
LEGUME
Ardei
4-6
Vinete Feliat
6-8
Sparanghel
3-4
Zucchini Feliat
1-3
Roșii Înjumătățit
2-3
Ceapă Tăiată solzi
5-6
Ciuperci Întregi, ciuperci plate
3-6
ALTELE
Haloumi
2-4
Pentru alimente congelate, adăugaţi 2-3 minute pentru fructe de mare, 3-6 minute pentru carne şi
pui, în funcţie de grosimea şi densitatea alimentelor.
Vericaţi dacă sunt bine făcute. Dacă aveţi dubii, mai lăsaţi-le puţin.
Gătiţi carnea, puiul sau derivatele (mici, burgeri etc.) până când se evaporă sucul. Gătiţi peştele până
când carnea devine opacă.
GB
DE
FR
NL
IT
ES
PT
DK
SE
NO
FI
RU
CZ
SK
PL
HR
SI
GR
HU
TR
RO
BG
AE
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20
  • Page 21 21
  • Page 22 22
  • Page 23 23
  • Page 24 24
  • Page 25 25
  • Page 26 26
  • Page 27 27
  • Page 28 28
  • Page 29 29
  • Page 30 30
  • Page 31 31
  • Page 32 32
  • Page 33 33
  • Page 34 34
  • Page 35 35
  • Page 36 36
  • Page 37 37
  • Page 38 38
  • Page 39 39
  • Page 40 40
  • Page 41 41
  • Page 42 42
  • Page 43 43
  • Page 44 44
  • Page 45 45
  • Page 46 46
  • Page 47 47
  • Page 48 48
  • Page 49 49
  • Page 50 50
  • Page 51 51
  • Page 52 52
  • Page 53 53
  • Page 54 54
  • Page 55 55
  • Page 56 56
  • Page 57 57
  • Page 58 58
  • Page 59 59
  • Page 60 60
  • Page 61 61
  • Page 62 62
  • Page 63 63
  • Page 64 64
  • Page 65 65
  • Page 66 66
  • Page 67 67
  • Page 68 68
  • Page 69 69
  • Page 70 70
  • Page 71 71
  • Page 72 72

George Foreman 23937036001 Manual de utilizare

Tip
Manual de utilizare
Acest manual este potrivit și pentru