35
Toate reglementările emise de compania locală de furnizare a apei trebuie să fie respectate. Presiunea de
alimentare a apei 0,05 - 1,0 MPa.
Temperatura apei alimentate depinde de modelul maşinii de spălat. Dacă pe furtunul de alimentare instalat este
marcată specificaţia „25°C max”, temperatura maximă admisă a apei este de 25 °C. Pentru toate celelalte
modele, temperatura maximă admisă este de 60 °C.
Nu tăiaţi furtunurile şi, în cazul unui aparat dotat cu sistem de oprire a apei, nu introduceţi în apă cutia de plastic
a tubului de racordare.
Dacă furtunurile nu sunt suficient de lungi, adresaţi-vă distribuitorului local.
Verificaţi ca furtunurile de alimentare şi de evacuare a apei să nu prezinte îndoituri sau crăpături. Înainte de
utilizarea pentru prima dată a aparatului, verificaţi dacă furtunul de alimentare şi de evacuare a apei prezintă
scurgeri.
În timpul utilizării, accesul la partea din spate a aparatului trebuie limitat într-un mod adecvat, de exemplu prin
apropierea aparatului de perete sau de mobilier.
La instalarea aparatului, asiguraţi-vă că cele patru picioruşe sunt stabile şi se sprijină pe podea, reglându-le după
cum este necesar, şi asiguraţi-vă că aparatul este perfect orizontal, folosind o nivelă cu bulă de aer.
Dacă aparatul este instalat la capătul unui şir de aparate electrocasnice, peretele lateral devenind astfel accesibil,
zona balamalelor trebuie să fie acoperită pentru a se evita riscul de strivire.
Pentru maşinile de spălat vase prevăzute cu orificii de ventilare la bază, deschiderile nu trebuie să fie
obstrucţionate de covor.
AVERTISMENTE PRIVIND ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ
Pentru ca instalarea să fie conformă cu normele de siguranţă în vigoare, este necesar un întrerupător omnipolar
cu o distanţă minimă între contacte de 3 mm şi aparatul trebuie să fie împământat.
În cazul în care cablul de alimentare este deteriorat, înlocuiţi-l cu unul echivalent. Înlocuirea cablului de
alimentare trebuie să fie efectuată exclusiv de către un tehnician calificat, în conformitate cu instrucţiunile
producătorului şi cu normele de siguranţă în vigoare. Contactaţi un centru de service autorizat. Dacă ştecherul
prevăzut nu este adecvat pentru priza dumneavoastră, contactaţi un tehnician calificat.
Cablul de alimentare trebuie să fie suficient de lung pentru a putea conecta aparatul la reţeaua de alimentare
cu energie electrică, după ce a fost încastrat în mobilă. Nu trageţi de cablul de alimentare.
Nu utilizaţi prelungitoare, prize multiple sau adaptoare. Nu puneţi în funcţiune acest aparat dacă a fost
deteriorat cablul de alimentare sau ştecherul, dacă nu funcţionează corect, sau dacă a fost deteriorat sau a
căzut pe jos. Ţineţi cablul la distanţă de suprafeţele fierbinţi. După terminarea instalării, componentele electrice
nu trebuie să mai fie accesibile pentru utilizator. Nu atingeţi aparatul când aveţi părţi ale corpului umede şi nu-
l utilizaţi când sunteţi desculţi.
UTILIZAREA CORECTĂ
Apa din maşina de spălat vase nu este potabilă.
Numărul maxim de seturi de vase este specificat pe fişa tehnică a produsului.
Uşa nu trebuie să fie lăsată deschisă, deoarece ar putea reprezenta un pericol de împiedicare.
Uşa deschisă poate susţine doar greutatea coşului extras, încărcat cu vase.
Nu rezemaţi obiecte pe uşă şi nu vă aşezaţi sau urcaţi pe aceasta.
Utilizaţi doar detergenţi şi aditivi de clătire speciali pentru maşini de spălat vase.
AVERTIZARE:
Detergenţii pentru maşini de spălat vase sunt puternic alcalini. Aceştia pot fi extrem de nocivi
dacă sunt ingeraţi. Evitaţi contactul cu pielea şi ochii şi nu permiteţi accesul copiilor lângă maşina de spălat
vase când uşa este deschisă.
Verificaţi dacă compartimentul pentru detergent este gol după finalizarea ciclului de spălare.
Păstraţi detergentul, agentul de clătire şi sărurile într-un loc sigur care să nu fie la îndemâna copiilor.
AVERTIZARE:
Cuţitele şi celelalte ustensile cu vârfuri ascuţite trebuie să fie introduse în coş cu vârfurile
orientate în jos sau aşezate în poziţie orizontală.
Robinetul de la reţeaua de alimentare cu apă trebuie să fie închis şi ştecherul trebuie să fie scos din priza
electrică după finalizarea fiecărui program şi înainte de curăţarea maşinii de spălat vase sau de efectuarea
oricăror operaţii de întreţinere.
De asemenea, trebuie să deconectaţi maşina de spălat vase şi în cazul producerii oricăror tipuri de defecţiuni.
CURĂŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA
Nu folosiţi niciodată aparate de curăţat cu aburi.
Purtaţi mănuşi de protecţie în timpul operaţiilor de curăţare şi întreţinere.
Înainte de orice operaţie de întreţinere, aparatul trebuie să fie deconectat de la reţeaua de alimentare cu
energie electrică.