Sony HAP-S1 Manualul proprietarului

Tip
Manualul proprietarului
HAP-S1
HDD AUDIO PLAYER
SYSTEM
Reference Guide
GB
Referencia útmutató
HU
Referenční příručka
CZ
Referenčná príručka
SK
Ghid de referinţă
RO
2
RO
Nu instalaţi echipamentul într-un spaţiu închis, cum ar fi o bibliotecă sau
un dulap încorporat.
Pentru a reduce riscul de incendiu, nu acoperiţi placa superioară
a aparatului cu ziare, feţe de masă, draperii etc.
Nu expuneţi aparatul la surse de flacără deschisă (de exemplu, lumânări
aprinse).
Pentru a reduce riscul de incendiu şi de electrocutare, evitaţi stropirea
aparatului şi posibilitatea ca pe acesta să se scurgă lichide şi nu plasaţi
pe aparat obiecte pline cu lichide, precum vazele.
Unitatea rămâne sub tensiune chiar şi atunci când este oprită, atât timp cât
este conectată la priza CA.
Deoarece pentru deconectarea unităţii de la priză se foloseşte ştecărul
principal, conectaţi unitatea la o priză CA uşor accesibilă. Dacă observaţi
nereguli în funcţionarea unităţii, deconectaţi imediat ştecărul principal
de la priza CA.
Nu expuneţi bateriile sau aparatele cu baterii instalate la căldură excesivă,
precum lumina directă a soarelui şi focul.
Presiunea fonică excesivă din căşti poate provoca pierderea auzului.
Doar pentru utilizare la interior.
Acest echipament a fost testat şi s-a constatat că respectă limitele
specificate în Directiva privind compatibilitatea electromagnetică utilizând
un cablu de conectare mai scurt de 3 metri.
Cabluri recomandate
Pentru conectarea la computere gazdă şi/sau periferice trebuie utilizate
cabluri şi conectori ecranaţi şi împământaţi corect.
Aviz pentru clienţi: următoarele informaţii sunt valabile
doar în cazul echipamentelor vândute în statele ce aplică
directivele UE.
Acest produs a fost fabricat de sau în numele Sony Corporation,
1-7-1 Konan Minato-ku Tokyo, 108-0075 Japonia. Întrebările referitoare
la modul în care acest produs respectă legislaţia Uniunii Europene trebuie
să fie adresate reprezentantului autorizat, Sony Deutschland GmbH,
Hedelfinger Strasse 61, 70327 Stuttgart, Germania. Comunicaţi toate
problemele legate de service sau de garanţie la adresele oferite în
documentele separate de service sau de garanţie.
Prin prezenta, Sony Corp. declară că acest echipament respectă cerinţele
esenţiale şi alte prevederi relevante ale Directivei 1999/5/CE.
Pentru detalii, accesaţi următorul URL:
http://www.compliance.sony.de/
AVERTISMENT
3
RO
Casarea echipamentelor electrice şi
electronice uzate (valabil în ţările Uniunii
Europene şi în alte ţări din Europa care
au sisteme de colectare diferenţiată)
Acest simbol prezent pe produs sau pe ambalaj indică
faptul că produsul respectiv nu trebuie tratat ca deşeu
menajer. În schimb, acesta trebuie predat la punctul
de colectare relevant pentru reciclarea echipamentelor
electrice şi electronice. Asigurându-vă că acest produs
este eliminat în mod corect veţi ajuta la prevenirea
eventualelor consecinţe negative asupra mediului şi sănătăţii umane,
consecinţe ce ar putea rezulta altfel din manipularea incorectă ca deşeu
a acestui produs. Reciclarea materialelor contribuie la conservarea
resurselor naturale. Pentru informaţii mai detaliate referitoare la reciclarea
acestui produs, contactaţi autorităţile locale, serviciul local de eliminare
a deşeurilor menajere sau magazinul de la care aţi achiziţionat produsul.
Eliminarea bateriilor uzate (valabil în ţările
Uniunii Europene şi în alte ţări din Europa care
au sisteme de colectare diferenţiată)
Acest simbol prezent pe baterie sau pe ambalaj indică faptul
că bateria furnizată împreună cu produsul respectiv nu
trebuie tratată ca deşeu menajer.
Este posibil ca pe anumite baterii, acest simbol să fie utilizat
în combinaţie cu un simbol chimic. Se adaugă simbolurile
chimice pentru mercur (Hg) sau plumb (Pb) dacă bateria conţine mai mult
de 0,0005% mercur sau 0,004% plumb.
Asigurându-vă că aceste baterii sunt eliminate în mod corect veţi ajuta la
prevenirea eventualelor consecinţe negative asupra mediului şi sănătăţii
umane, consecinţe ce ar putea rezulta altfel din manipularea incorectă
ca deşeu a bateriilor. Reciclarea materialelor contribuie la conservarea
resurselor naturale.
În cazul produselor care, din motive de siguranţă, de performanţă sau
de integritate a datelor, necesită o conexiune permanentă la o baterie
încorporată, aceasta trebuie înlocuită doar de către personal de service
calificat.
Pentru a vă asigura că bateria este tratată în mod corespunzător, predaţi
produsul la sfârşitul duratei de exploatare la punctul de colectare relevant
pentru reciclarea echipamentelor electrice şi electronice.
Pentru toate celelalte baterii, consultaţi secţiunea referitoare la modul de
eliminare în siguranţă a bateriilor din produs. Predaţi bateriile la punctul de
colectare relevant pentru reciclarea bateriilor uzate.
Pentru informaţii mai detaliate referitoare la reciclarea acestui produs
sau a bateriilor, contactaţi autorităţile locale, serviciul local de eliminare
a deşeurilor menajere sau magazinul de la care aţi achiziţionat produsul.
Doar în
Europa
4
RO
Gracenote®, sigla şi modelul siglei Gracenote, precum şi sigla „Powered by
Gracenote” sunt fie mărci comerciale înregistrate, fie mărci comerciale ale
Gracenote, Inc. în Statele Unite ale Americii şi/sau în alte ţări.
Wi-Fi®, Wi-Fi Protected Access® şi Wi-Fi Alliance® sunt mărci comerciale
ale Wi-Fi Alliance.
Wi-Fi CERTIFIED™, WPA™, WPA2™ şi Wi-Fi Protected Setup™ sunt mărci
ale Wi-Fi Alliance.
„ATRAC” şi ATRAC Advanced Lossless sunt mărci comerciale ale
Sony Corporation.
Tehnologia şi brevetele de codificare audio MPEG Layer-3 sunt utilizate sub
licenţă Fraunhofer IIS şi Thomson.
Windows Media este marcă comercială înregistrată sau marcă comercială
a Microsoft Corporation în Statele Unite şi/sau în alte ţări.
Acest produs este protejat de anumite drepturi de proprietate intelectuală
ale Microsoft Corporation. Utilizarea sau distribuirea unei astfel de
tehnologii în afara acestui produs este interzisă fără a deţine o licenţă
din partea Microsoft sau a unui subsidiar Microsoft autorizat.
Alte mărci comerciale şi denumiri comerciale aparţin deţinătorilor de drept
ai acestora.
Acord de licenţă de utilizare Gracenote®
Această aplicaţie sau dispozitiv conţine software de la Gracenote, Inc.
din Emeryville, California („Gracenote”). Software-ul de la Gracenote
(„Software Gracenote”) dă posibilitatea acestei aplicaţii să efectueze
identificarea discurilor şi/sau fişierelor şi să obţină informaţii legate
de muzică, printre care numele, artistul, pista şi informaţii despre titlu
(„Date Gracenote”) de la servere online sau din baze de date încorporate
(denumite împreună „Servere Gracenote”) şi să efectueze alte funcţii.
Puteţi utiliza Datele Gracenote numai prin funcţiile de utilizare ale acestei
aplicaţii sau dispozitiv.
Sunteţi de acord că veţi utiliza Datele Gracenote, Software-ul Gracenote şi
Serverele Gracenote doar în scop personal, necomercial. Sunteţi de acord
să nu atribuiţi, copiaţi, transferaţi sau transmiteţi Software-ul Gracenote
sau orice alte Date Gracenote către o terţă parte. SUNTEŢI DE ACORD
SĂ NU UTILIZAŢI SAU EXPLOATAŢI DATELE GRACENOTE, SOFTWARE-UL
GRACENOTE SAU SERVERELE GRACENOTE ALTFEL DECÂT VĂ ESTE PERMIS
EXPLICIT ÎN ACEST DOCUMENT.
Sunteţi de acord că licenţa dvs. neexclusivă pentru a utiliza Datele
Gracenote, Software-ul Gracenote şi Serverele Gracenote se va încheia în
cazul în care încălcaţi aceste restricţii. Dacă licenţa dvs. se încheie, sunteţi
de acord să încetaţi orice utilizare a Datelor Gracenote, a Software-ului
Gracenote şi a Serverelor Gracenote. Gracenote îşi păstrează toate
drepturile asupra Datelor Gracenote, a Software-ului Gracenote şi
a Serverelor Gracenote, inclusiv toate drepturile de proprietate. În niciun
caz, compania Gracenote nu va trebui să vă plătească niciun fel de daune
pentru informaţiile pe care le furnizaţi. Sunteţi de acord că Gracenote, Inc.
îşi poate exercita drepturile garantate de acest Acord împotriva dvs. în
nume personal.
Serviciul Gracenote utilizează un identificator unic pentru a urmări
interogările în scopuri statistice. Scopul unui identificator numeric atribuit
aleator este de a permite serviciului Gracenote calculul interogărilor fără
a cunoaşte datele dvs. personale. Pentru mai multe informaţii, consultaţi
pagina Web cu Politica de confidenţialitate
Gracenote pentru serviciul
Gracenote.
Drepturi de autor
5
RO
Software-ul Gracenote şi fiecare element din Datele Gracenote vă sunt
acordate sub licenţă „CA ATARE”. Gracenote nu pretinde sau garantează,
explicit sau implicit, acurateţea Datelor Gracenote de pe Serverele
Gracenote. Gracenote îşi rezervă dreptul de a şterge datele de pe Serverele
Gracenote sau de a schimba categoriile de date din orice motiv pe care
îl consideră întemeiat. Nu există vreo garanţie asupra corectitudinii
Software-ului Gracenote, a Serverelor Gracenote sau asupra faptului
că acestea vor funcţiona fără întrerupere. Compania Gracenote nu
este obligată să vă ofere tipuri sau categorii noi de date, îmbunătăţite
sau suplimentare pe viitor şi poate decide să întrerupă serviciile în
orice moment.
GRACENOTE NU RECUNOAŞTE NICIO GARANŢIE EXPLICITĂ SAU IMPLICITĂ,
CARE INCLUDE, DAR NU SE LIMITEAZĂ LA, GARANŢIILE IMPLICITE DE
COMERCIALIZARE, CARACTER ADECVAT PENTRU UN ANUMIT SCOP, TITLU
ŞI NEÎNCĂRLCARE A PREVEDERILOR. GRACENOTE NU GARANTEA
REZULTATELE OBŢINUTE PRIN UTILIZAREA SOFTWARE-ULUI GRACENOTE
SAU A SERVERELOR GRACENOTE. ÎN NICIO CIRCUMSTANŢĂ, GRACENOTE
NU VA FI RĂSPUNZĂTOARE PENTRU VREO DAUNĂ PRIN CONSECINŢĂ SAU
INCIDENŢĂ PENTRU PROFITURI SAU CÂŞTIGURI NEREALIZATE.
© Gracenote, Inc. 2009
6
RO
Măsuri de precauţie
Cu privire la siguranţă
Dacă în carcasă cad obiecte solide sau lichide, deconectaţi unitatea de la
priză şi dispuneţi verificarea acesteia de către personal calificat, înainte de
a o utiliza din nou.
Cu privire la sursele de alimentare
Înainte de a utiliza unitatea, verificaţi dacă tensiunea de alimentare este
identică cu cea a sursei locale de alimentare electrică.
Tensiunea de alimentare este indicată pe plăcuţa de identificare de pe
spatele unităţii.
Unitatea nu este deconectată de la sursa CA (reţea) chiar şi atunci când
este oprită, atât timp cât este conectată la priza de perete.
Dacă nu utilizaţi unitatea pentru o perioadă mai îndelungată,
deconectaţi-o de la priza de perete. Pentru a deconecta cablul de
alimentare CA (de la reţea), apucaţi de ştecăr; nu trageţi niciodată
de cablu.
Cablul de alimentare CA (de la reţea) trebuie înlocuit doar la un centru
de service autorizat.
Cu privire la amplasare
Amplasaţi unitatea într-un loc cu ventilaţie adecvată, pentru a preveni
încălzirea excesivă şi pentru a prelungi durata de viaţă a unităţii.
Nu amplasaţi unitatea în apropierea unor surse de căldură sau în locuri
expuse direct la lumina soarelui, la praf excesiv sau la şocuri mecanice.
Nu puneţi pe carcasă niciun obiect ce ar putea provoca defecţiuni.
Aveţi grijă atunci când amplasaţi unitatea pe suprafeţe tratate special
(cu ceară, ulei, lustruite etc.), deoarece suprafaţa se poate păta
sau decolora.
Nu aşezaţi unitatea pe un dispozitiv care poate emite căldură, cum ar
fi un amplificator.
Cu privire la funcţionare
Înainte de a conecta alte echipamente, opriţi unitatea şi deconectaţi-o
de la priză.
Cu privire la curăţare
Curăţaţi carcasa, panoul şi butoanele de comandă cu o cârpă moale,
umezită uşor cu o soluţie slabă de detergent. Nu utilizaţi niciun fel de
burete abraziv, praf de curăţat sau solvenţi, cum ar fi alcoolul sau benzina.
Dacă aveţi întrebări sau probleme cu privire la unitate, consultaţi cel mai
apropiat distribuitor Sony.
SISTEMUL PLAYER AUDIO HDD are o antenă încorporată pentru reţea
LAN wireless. Nu uitaţi să instalaţi SISTEMUL PLAYER AUDIO HDD la distanţă
de boxe sau alte dispozitive, astfel încât antena încorporată să nu fie
afectată de aceste dispozitive.
Unitatea hard disk vă permite să stocaţi volume mari de date sau date cu
timpi mari de înregistrare şi să redaţi datele de pe o componentă preferată
fără eforturi mari.
Reţineţi următoarele măsuri de precauţie.
Nu supuneţi unitatea la şocuri fizice sau vibraţii. Nu aşezaţi unitatea în
poziţii instabile.
Nu expuneţi unitatea la schimbări bruşte de temperatură (10 °C sau mai
mult/oră). Acest lucru poate da naştere la condens.
Deconectaţi conectorul de alimentare CA de la priza de perete înainte de
a muta unitatea.
Asiguraţi-vă că sunt îndeplinite următoarele condiţii înainte de
a deconecta conectorul de alimentare CA.
A trecut 1 minut de când aţi oprit unitatea.
Ecranul LCD este stins.
Nu înlocuiţi sau adăugaţi unităţi hard disk în unitate. Acest lucru poate
provoca o defecţiune.
Datele dvs. nu pot fi restabilite dacă unitatea hard disk este defectă,
indiferent de cauză.
Din cauza naturii unităţii hard disk, nu recomandăm stocarea datelor pe
unitatea hard disk pe perioade îndelungate de timp.
Note cu privire la unitatea hard disk internă
7
RO
Atunci când realizaţi reparaţii sau verificări de diagnosticare, poate fi
necesar să accesaţi datele stocate pe unitatea hard disk pentru reparare
şi testare în vederea verificării cauzei unei probleme şi stabilirii măsurilor
de remediere posibile. Cu toate acestea, titlurile fişierelor şi alte informaţii
nu vor fi duplicate sau salvate de Sony.
Dacă este necesară o înlocuire sau iniţializare, unitatea hard disk va fi
formatată după cum vom considera necesar. Nu uitaţi că toate datele
existente de pe unitatea hard disk vor fi şterse (datele care intră sub
incidenţa legislaţiei cu privire la drepturile de autor).
În ceea ce priveşte stocarea şi eliminarea unităţii hard disk înlocuite,
Sony va aplica controale stricte în limite rezonabile şi îşi va asuma deplina
răspundere pentru a se asigura că terţele părţi, inclusiv partenerii de
afaceri cărora le-au fost delegate sarcinile de stocare şi eliminare, nu
gestionează în mod necorespunzător datele de pe unitatea hard disk.
Sony nu este răspunzătoare şi nu va oferi compensaţii pentru înregistrările
pierdute sau pierderile asociate, inclusiv în situaţiile în care înregistrările nu
sunt realizate pe unitate sau pe un suport/dispozitiv de înregistrare extern,
inclusiv din cauza defectării unităţii sau dacă datele unei înregistrări sunt
pierdute sau deteriorate în urma defectării unităţii sau a suportului/
dispozitivului de înregistrare extern sau a reparaţiilor la care este supusă
unitatea. Sony nu va restaura, recupera sau reproduce datele în nicio
situaţie.
Vă recomandăm să realizaţi copii de rezervă corespunzătoare ale datelor
stocate pe unitatea hard disk a unităţii, cu ajutorul computerului.
În cazul în care nu mai aveţi datele originale pe computer, vă recomandăm
să copiaţi datele de pe unitatea hard disk a unităţii pe computer şi să
efectuaţi copii de rezervă ale acestora.
Asiguraţi-vă că realizaţi copii de rezervă ale datelor conform menţiunilor
de mai sus înainte de a trimite unitatea pentru reparaţii.
Pentru detalii cu privire la copierea datelor de pe unitatea hard disk
a unităţii pe computer, consultaţi Ghidul de ajutor.
Specificaţii
Secţiunea amplificator
Putere de ieşire de referinţă
40 W + 40 W (la 4 ohmi, 1 kHz, THD 10%)
Putere produsă nominală
35 W + 35 W (la 4 ohmi, 1 kHz, THD 0,9%)
Potrivire impedanţă boxe
4 ohmi - 16 ohmi
Raport S/N
100 dB (20 kHz LPF, Reţea A)
Frecvenţă de răspuns
10 Hz - 100 kHz (+0 dB, –3 dB) (4 ohmi, LINE IN)
Secţiunea reţea
LAN cu fir
1000BASE-T/100BASE-TX/10BASE-T
LAN wireless
Standarde compatibile
IEEE 802.11 b/g/n
Bandă/canal de frecvenţă
Bandă de 2,4 GHz: canalele 1-13
Secţiunea HDD
Capacitate
500 GB*
* Unele porţiuni de capacitate sunt folosite pentru gestionarea
datelor. În consecinţă, capacitatea disponibilă pentru utilizator
poate fi mai mică de 500 GB.
Format de redare acceptat
DSD (DSF, DSDIFF), LPCM (WAV, AIFF), FLAC, ALAC, ATRAC Advanced
Lossless, ATRAC, MP3, AAC, WMA (2 canale)
Secţiunea mufe
Secţiune de intrare
COAXIAL IN
Impedanţă de intrare: 75 ohmi
Format de redare acceptat: LPCM 2ch
Despre repararea unităţii hard disk interne
Declinarea răspunderii cu privire la compensarea
pentru înregistrările pierdute
continuare
8
RO
OPTICAL IN
Format de redare acceptat: LPCM 2ch
LINE IN 1, 2
Sensibilitate de intrare: 500 mV
Impedanţă de intrare: 100 kiloohmi
Secţiune de ieşire
Mufe de ieşire
LINE OUT
Impedanţă de ieşire: 2,2 kiloohmi
2 Hz - 80 kHz (–3 dB)
PHONES (mufă căşti)
Mufă stereo: 8 ohmi sau mai mult
Port EXT
USB tip A, USB de mare viteză pentru conectarea unei unităţi hard disk
externe
Specificaţii generale şi altele
Necesar de putere
CA 230V 50/60Hz
Putere consumată
Pornit: 85 W
În modul standby (dacă [Network Standby] (Standby reţea) este setat
pe [Off] (Dezactivat)): 0,3 W
În modul standby (dacă [Network Standby] (Standby reţea) este setat
pe [On] (Activat) şi se foloseşte o reţea LAN cu fir): 2,6 W
În modul standby (dacă [Network Standby] (Standby reţea) este setat
pe [On] (Activat) şi se foloseşte o reţea LAN wireless): 2,8 W
Dimensiuni (aprox.) (l/î/a)
265 mm × 88 mm × 304 mm
inclusiv părţile ieşite în afară şi butoanele de comandă
Masă (aprox.)
5,8 kg
Accesorii furnizate
Cablu de alimentare CA (1)
Telecomandă (RM-ANU183) (1)
Baterii R03 (dimensiunea AAA) (2)
Cablu LAN (1)
Ghid de pornire rapidă (1)
Ghid de referinţă (acest manual) (1)
Designul şi specificaţiile se pot modifica fără notificare prealabilă.
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20
  • Page 21 21
  • Page 22 22
  • Page 23 23
  • Page 24 24
  • Page 25 25
  • Page 26 26
  • Page 27 27
  • Page 28 28
  • Page 29 29
  • Page 30 30
  • Page 31 31
  • Page 32 32
  • Page 33 33
  • Page 34 34
  • Page 35 35
  • Page 36 36
  • Page 37 37
  • Page 38 38
  • Page 39 39
  • Page 40 40
  • Page 41 41
  • Page 42 42

Sony HAP-S1 Manualul proprietarului

Tip
Manualul proprietarului