- Acest epilator este destinat exclusiv îndepărtării părului de pe corp la femei în
zonele aate mai jos de gât.
- Epilatorul de precizie poate utilizat în zone precum sub braţ şi zona inghinală,
cât şi în zonele greu accesibile precum genunchi şi glezne.
- Nu permiteţi contactul obiectelor metalice cu bornele bateriei epilatorului de
precizie şi nu scurtcircuitaţi bateriile de unică folosinţă.
- Încărcaţi complet epilatorul la ecare 3 până la 4 luni, chiar dacă nu utilizaţi
aparatul pentru o perioadă mai lungă de timp.
- Pentru a preveni deteriorarea şi rănirea, ţineţi aparatul la
distanţă de haine, re, cabluri, perii etc.
- Nu utilizaţi aparatele pe piele iritată, vene inamate, erupţii, pete, aluniţe (cu
păr) sau răni, fără a consulta în prealabil medicul. Persoanele cu imunitate
redusă, persoanele diabetice, hemolice sau imunodecitare trebuie, de
asemenea, să consulte medicul.
- Pielea se poate înroşi şi se poate irita după primele utilizări ale epilatoarelor.
Acest fenomen este absolut normal şi dispare în scurt timp. Pe măsură ce veţi
folosi aparatele, pielea se va obişnui cu epilarea, iritaţiile se vor reduce, iar părul
care va creşte din nou va mai subţire şi mai n. Dacă iritaţia nu dispare după
trei zile, vă sfătuim să consultaţi un medic.
- Nu curăţaţi aparatele cu apă mai erbinte decât cea utilizată în mod obişnuit
pentru duş (max. 40 °C).
- Utilizaţi şi păstraţi epilatoarele la o temperatură cuprinsă între 10 °C şi 30 °C.
- Asiguraţi-vă că priza este alimentată când încărcaţi epilatorul. Alimentarea
electrică de la prizele din dulapurile cu oglindă de deasupra chiuvetelor sau de
la prizele pentru aparate de ras poate întreruptă când lumina este stinsă.
- Atunci când vă epilaţi în condiţii umede, nu utilizaţi uleiuri de duş sau de baie,
pentru a evita iritaţii grave ale pielii.
- Nivelul maxim de zgomot al epilatorului: Lc= 76 dB (A).
- Nivelul maxim de zgomot al epilatorului de precizie: Lc= 77 dB (A).
Aceste aparate Philips respectă toate standardele referitoare la câmpuri
electromagnetice (EMF).
- Acest simbol înseamnă că aparatele sunt adecvate pentru utilizarea în baie sau
sub duş (g. 2).
- Din motive de securitate, epilatorul poate utilizat numai fără r.
- Adaptorul este dotat cu un selector automat de tensiune şi este adecvat
pentru tensiuni de reţea cuprinse între 100 şi 240 V.
90