RO
O nouă abordare a greutăţii
Greutatea unui individ, începând din copilărie, este un element determinant pentru forma sa
fizică, performanţa sportivă şi pentru senzaţia pe care o va avea de a se simţi sau nu
“bine în corpul său”. Totuşi, el nu-şi poate stăpâni eficient în timp greutatea dacă nu-şi
cunoaşte compoziţia corporală (apă, muşchi, oase şi ţesut adipos). Muşchii şi ţesutul
adipos, care sunt componentele principale ale greutăţii, sunt indispensabile vieţii, aflându-se
într-o repartizare echilibrată care variază în funcţie de sex, vârstă şi înălţime.
- Existenţa muşchilor permite practicarea activităţilor fizice, ridicarea obiectelor, şi înseamnă
a fi capabil să te deplasezi fără efort. Cu cât masa musculară este mai mare, cu atât ea
consumă mai multă energie şi poate astfel ajuta la controlarea greutăţii.
- Ţesutul adipos serveşte ca izolant, ca protecţie şi ca rezervă de energie. Este inert şi
stochează energia excendentară, în cazul în care mâncaţi mai mult decât consumaţi.
Exerciţiul fizic îl frânează, inactivitatea îl măreşte. În cantitate mare devine periculos
pentru sănătate (riscuri cardio-vasculare, colesterol…).
Slăbiţi definitiv
În cadrul unui regim, BodySignal vă ajută să controlaţi pierderea ţesutului adipos, veghind în
acelaşi timp la menţinerea corespunzătoare a masei dvs. musculare. Într-adevăr, un regim
alimentar prost adaptat poate duce la diminuarea masei musculare. Însă, muşchii sunt aceia
care consumă energie.
Dacă pierdem masă musculară, ardem mai puţine calorii şi atunci, corpul va stoca grăsimea.
În concluzie, nu există pierdere durabilă a ţesutului adipos, fără păstrarea masei musculare.
BodySignal vă permite să dirijaţi regimul dvs. şi să stăpâniţi în timp echilibrul dvs. corporal.
Supravegheaţi creşterea şi preveniţi obezitatea
chiar din copilărie
BodySignal este un mijloc eficace de depistare, încă din copilărie, a problemelor de greutate.
Într-adevăr, perioada de creştere, este perioada în care parametrii coprului uman se modifică
cel mai mult şi este adesea dificil de observat o deviere … Însă, o tendinţă spre obezitate,
de exemplu, va fi tratată cu atât mai eficient cu cât va fi detectată mai timpuriu … evitând
ajungerea la supraponderabilitate, la vârsta adultă. BodySignal este conceput pentru
supravegherea compoziţiei corporale începând cu vârsta de 6 ani.
Principiul de măsurare
Când vă urcaţi pe platan, desculţi, un curent electric de foarte slabă intensitate este transmis
în interiorul corpului de către electrozi.
Acest curent, emis de la un picior la altul, întâmpină dificultăţi atunci când trebuie să
traverseze ţesutul adipos.
Această rezistenţă a corpului, numită impedanţă bioelectrică, variază în funcţie de sexul,
vârsta şi înălţimea utilizatorului şi permite detectarea ţesutului adipos şi a limitelor acestuia.
Acest aparat nu prezintă nici un pericol, deoarece funcţionează cu un curent slab (4 baterii de 1,5 V).
Totodată, există riscul unei măsurători false, în următoarele cazuri:
- Persoane care au febră.
- Copii sub 6 ani (aparatul nu este etalonat sub această vârstă).
- Femei însărcinate (dar nu prezintă pericol).
- Persoane care fac dializă, persoane care au edeme la picioare, persoane atinse de dismorfism.
Funcţiile BODYSIGNAL
BodySignal asigură o urmărire personalizată:
• Măsoară şi afişează:
- Greutatea dvs. în kg
- Ţesutul adipos conţinut în corpul dvs., în kg.
Afişează acest rezultat pe un grafic, în funcţie de limitele dvs. minimă şi maximă (calculate
în funcţie de sexul, vârsta şi înălţimea dvs.).
Obiectivul este de a vă asigura că reperul dvs. se situează mult în interiorul limitelor.
Aveţi o depăşire a masei de ţesut adipos.
Modificaţi-vă obieciurile alimentare şi practicaţi o activitate fizică.
Masa ţesutului dvs. adipos este sub limita inferioară.
Poate ar fi bine să vă măriţi masa de ţesut adipos, deoarece
acesta constituie rezerva de energie a corpului.
• El indică evoluţia reală a greutăţii dvs. în ţesut adipos sau muscular, datorită indicatorului
luminos “VISIO CONTROL”.
Pe măsură ce vă cântăriţi, aparatul memorează compoziţiile
dvs. corporale şi învaţă să vă cunoască mai bine variaţiile
naturale legate de viaţa dvs. cotidiană (alimentaţie, hidratare,
ritm de viaţă...). Aceste variaţii de greutate “nesemnificative” nu
modifică în nici un caz compoziţia dvs. corporală.
BodySignal elimină aceste variaţii şi vă alertează numai dacă există o schimbare reală a
masei dvs. de ţesut adipos sau muscular (de ex., în timpul unui regim).
Astfel, greutatea dvs. sau compoziţia dvs. corporală poate varia uşor fără a fi necesar să
fiţi alertaţi.
• Acest aparat păstrează în memorie caracteristicile dvs. personale (sex, vârstă, înălţime) şi
vă recunoaşte automat la următoarea cântărire.
• Este capabil să identifice 4 utilizatori diferiţi, inclusiv copiii de 6 ani.
Atenţie: utilizarea acestui aparat este interzisă în cazul persoanelor
care au montate stimulatoare cardiace sau alte materiale electronice
medicale, din cauza riscului de perturbare legat de curentul electric.