Shimano SM-RT Service Instructions

Tip
Service Instructions
Informaţii generale privind siguranţa
Roroarele de 203 mm și de 180 mm asigură o forţă de
frânare mai puternică cele discurile de 160 mm. Utilizatorul
se va asigura că este perfect familiarizat cu frânarea, înainte
de a folosi frânele.
În timpul montării sau reparării roţii, persoana care
efectuează lucrările va avea grijă să nu atingă cu degetele discul de frână aflat
în mișcare. Discul este suficient de ascuţit încât să cauzeze leziuni grave dacă
degetele persoanei care efectuează lucrarea sunt prinse în orificiile acestuia.
Etrierele și discul de frână se încălzesc la acţionarea frânelor; prin urmare,
nu se vor atinge cu mâna în timpul utilizării sau imediat după utilizarea
bicicletei, pentru a evita arsurile. Înainte de reglarea frânelor, se va verifica
dacă piesele componente ale acestora sunt suficient de reci.
Înainte de utilizarea bicicletei, se va verifica funcţionarea corectă a frânelor
faţă și spate.
Se va avea grijă ca nicio picătură de ulei sau de lubrifiant să nu ajungă pe disc
sau pe plăcuţele de frână; în caz contrar, este posibil ca frânele să nu
funcţioneze corect.
Dacă maneta quick release se află pe aceeași parte cu discul, există pericolul
să îl atingă; se va verifica dacă cele două componente nu se ating.
Înainte de instalarea pieselor, se vor consulta cu atenţie instrucţiunile de
service. Piesele slăbite, uzate sau deteriorate pot provoca accidente grave.
Se recomandă în mod expres utilizarea exclusivă a pieselor de schimb
Shimano originale.
Instrucţiunile pentru service se vor citi cu atenţie și se vor păstra într-un loc
sigur, pentru a le putea consulta pe viitor.
Frânele pe disc au o perioadă de rodaj, iar forţa de frânare crește treptat în
această perioadă. La folosirea frânelor în perioada de rodaj, utilizatorul trebuie
să ia în considerare faptul că forţa de frânare se intensifică. Același fenomen
are loc și după înlocuirea plăcuţelor de frână sau a discului.
AVERTISMENT
ATENŢIE
Reţineţi: în scopul îmbunătăţirii produsului, specificaţiile pot fi modificate fără notificare. (Romanian)
Piuliţă de fixare a discului
TL-FC36
La utilizarea uneltei speciale (TL-FC36) pentru
demontarea și instalarea inelului de montare a discului
de frână, trebuie evitată atingerea cu mâna a suprafeţei
discului. Se vor purta mănuși, pentru protejarea mâinilor
împotriva eventualelor tăieturi.
ATENŢIE
Piuliţă de fixare a discului
TL-LR15
Center lock
Cuplu de strângere:
40 N•m
Cu 6 șuruburi
Se montează discul de frână și placa de strângere
a discului pe butuc, iar apoi se montează și se strâng
șuruburile conform Fig. 1.
Folosind mănuși, se încearcă rotirea discului în sens
orar, conform fig. 2. Simultan, se strâng șuruburile de
fixare a discului în ordinea indicată în imagine.
Se folosește o șurubelniţă cu vârf plat sau o unealtă
similară pentru a îndoi marginile plăcii de strângere
peste capetele șuruburilor, conform Fig. 3.
Fig. 1
Placa de strângere
Disc
Butuc
Șuruburi de fixare a discului
(#T25 torx) *
* TORX este marcă înregistrată
a Camcar LLC.
Fig. 2 Fig. 3
Placa de strângere
Cuplu de strângere:
2 - 4 N•m
Instrucţiuni pentru service SI-0095A-001
Montarea discului de frână
SI-0095A-001-05
Cuplu de strângere:
40 N•m
  • Page 1 1

Shimano SM-RT Service Instructions

Tip
Service Instructions