49
Utilizarea periuţei de dinţi
Tehnica de periaj
Umeziţi capul periei şi aplicaţi orice fel de pasta de
dinţi. Pentru a evita împrăştierea, îndreptaţi capul de
periaj către dinţi înainte de a porni aparatul (fig.2,
pagina 5). Atunci când vă spălaţi pe dinţi cu unul
dintre capetele rotative, treceţi uşor cu peria de la
un dinte la altul, oprindu-vă timp de câteva secunde
pe suprafaţa fiecărui dinte (fig.3, pagina 5).
Atunci când utilizaţi capul de periaj TriZone,
îndreptaţi perii periuţei de dinţi către dinţi, într-un
mic unghi faţă de gingie. Aplicaţi o presiune uşoară
şi începe periajul cu mişcări înainte şi înapoi,
asemenea unui periaj manual.
Indiferent de capul de periaj utilizat, începeţi cu
periajul suprafeţelor exterioare, apoi cu cele
interioare, iar la final periaţi suprafeţele de
mestecat. Periati toate cele patru cadrane ale gurii
în mod egal. Puteţi consulta, de asemenea, medicul
dentist sau igienist dentar pentru a vă sfătui în ceea
ce priveşte tehnica potrivită pentru dvs.
În primele zile de utilizare a oricărei periuţe de dinţi
electrică, gingiile pot sângera uşor. În general,
sângerarea ar trebui să se oprească după câteva
zile. În cazul în care aceasta persistă mai mult de
2 săptămâni, vă rugăm să consultaţi medicul dentist
sau igienist dentar. Daca aveţi dinţi şi gingii
sensibile, Oral-B recomandă utilizarea modului
«Sensitive» cu un cap de periaj Oral-B «Sensitive».
Cronometrul
Puteţi alege dintre versiunile de cronometru
«2-Minute» sau «Professional» şi «Count up» sau
«Count down».
Cronometrul «2-Minute» semnalează prin patru
semnale sonore şi un smiley afişat pe SmartGuide
faptul că intervalul de periaj de 2 minute recoman-
dat de medicul dentist a expirat.
Cronometrul «Professional» semnalează prin semnale
sonore scurte la intervale de 30 de secunde faptul
că trebuie să treceţi la următoarea hemiarcadă (la
intervale de 45 de secunde în modul «Deep Clean»)
(imaginea 3, pagina 5). Un singur semnal sonor
indică finalizarea periajului pentru prima hemiarcadă,
două semnale sonore sunt emise pentru a doua
hemiarcadă, trei semnale sonore pentru cea de-a
treia hemiarcadă şi patru semnale sonore după ce
expiră timpul recomandat de periaj de 2 minute.
Cronometrul memorează durata de periaj chiar
dacă periuţa este oprită pentru scurt timp în timpul
periajului. Cronometrul este resetat dacă opriţi
periuţa mai mult de 30 de secunde sau apăsaţi
scurt butonul de mod (d) în timpul pauzei.
Opţiunea «Count up» afişează durata efectivă a
periajului. Opţiunea «Count down» indică timpul de
periaj rămas.
Personalizarea cronometrului
Periuţa dvs. are activate opţiunile de cronometru
«Professional» şi «Count up». Pentru a modifica
aceste setări, ţineţi apăsat butonul de mod de periaj
timp de 3 secunde până când SmartGuide afişează
«:30» şi «timer». Apăsaţi scurt butonul de pornire/
oprire pentru a activa cronometrul «2-Minute».
Apăsaţi butonul de mod pentru confirmare.
SmartGuide afişează «up» şi «timer». Apăsaţi butonul
de pornire/oprire pentru a activa cronometrul
«Count down» şi confirmaţi cu butonul de mod.
Închideţi meniul de setări apăsând butonul de mod.
Senzorul de presiune
Dacă aplicaţi prea multă presiune asupra dinţilor,
indicatorul senzorului de presiune, de culoare roşie
(b), se va aprinde (imaginea 3, pagina 5).
De asemenea, dacă utilizaţi modul «Daily Clean» sau
«Deep Clean», se va activa modul de periaj «Sensitive».
Verificaţi regulat funcţionarea senzorului de presiune
apăsând cu forţă moderată asupra capului de periaj
în timpul folosirii.
Modurile de periaj
Periuţa dvs. vă oferă mai multe moduri de periaj:
«Daily Clean»
(curăţare zilnică)
– Modul standard pentru curăţarea
zilnică a dinţilor.
«Deep Clean»
(curăţare
profundă)
– Curăţare a dinţilor cu timp de
periaj prelungit de 45 de secunde
pentru fiecare hemiarcadă (durată
totală a periajului de 3 minute).
«Sensitive»
(delicat)
– Curăţare delicată, însă completă,
pentru zone sensibile.
«Whitening»
(albire)
– Lustruire a dinţilor efectuată
ocazional sau zilnic.
«Massage»
(masaj)
– Masaj delicat al gingiilor.
Periuţa dvs. porneşte automat în modul «Daily
Clean». Pentru a activa alte moduri, apăsaţi repetat
butonul de mod (imaginea 4, pagina 5).
Pentru a reveni din oricare alt mod la modul «Daily
Clean», ţineţi apăsat butonul de mod.
Modul de periaj este memorat chiar dacă periuţa
este oprită pentru scurt timp în timpul periajului.
Dacă opriţi periuţa mai mult de 30 de secunde sau
apăsaţi scurt butonul de mod (d) în timpul pauzei,
modul de periaj «Daily Clean» este reactivat.
Capetele de periaj
Oral-B vă oferă o varietate de capete de periaj care
se potrivesc periuţei dvs Oral-B. Capetele noastre
rotative pot fi folosite pentru o curăţare de precizie a
fiecărui dinte.
Capul de periaj Oral-B FlossAction
prezintă peri care efectuează
micro-pulsaţii ce permit îndepărtarea
cu succes a tartrului din zonele
interdentare.
96499341_D34_CEE_S6-88.indd 49 12.12.13 11:49
CSS APPROVED Effective Date 19Dec2013 GMT - Printed 22May2014 Page 49 of 88