Sony STR-DN1020 Instrucțiuni de utilizare

Categorie
Receptoare AV
Tip
Instrucțiuni de utilizare
©2011 Sony Corporation
4-282-218-11(1) (RO)
Receptor AV multicanal
Instrucţiuni de utilizare
STR-DN1020
2
RO
Pentru a reduce riscul de incendiu sau de
electrocutare, nu expuneţi acest aparat
la ploaie sau umezeală.
Pentru a reduce riscul de incendiu, nu acoperiţi
orificiul de ventilare al aparatului cu ziare, feţe de
masă, draperii etc.
Nu plasaţi pe aparat surse de flacără deschisă,
cum ar fi lumânări aprinse.
Pentru a reduce riscul de incendiu şi de electrocutare,
evitaţi stropirea aparatului şi posibilitatea ca pe
acesta să se scurgă lichide şi nu plasaţi pe aparat
obiecte pline cu lichide, precum vazele.
Nu instalaţi echipamentul într-un spaţiu închis,
cum ar fi o bibliotecă sau un dulap încorporat.
Deoarece pentru deconectarea unităţii de la priză
se foloseşte ştecărul principal, conectaţi unitatea la
o priză CA uşor accesibilă. Dacă observaţi nereguli
în funcţionarea unităţii, deconectaţi imediat ştecărul
principal de la priza CA.
Nu expuneţi bateriile sau aparatele cu baterii
instalate la căldură excesivă, precum lumina
directă a soarelui, focul sau altele asemenea.
Unitatea rămâne sub tensiune chiar şi atunci când
este oprită, atât timp cât este conectată la priza CA.
Presiunea fonică excesivă din căşti poate provoca
pierderea auzului.
Acest simbol are scopul de
a alerta utilizatorul cu privire la
prezenţa unei suprafeţe ce poate
fi fierbinte dacă este atinsă în
timpul funcţionării normale.
Acest echipament a fost testat şi s-a constatat că
respectă limitele specificate în Directiva privind
compatibilitatea electromagnetică utilizând un
cablu de conectare mai scurt de 10 picioare
(3 metri).
Pentru clienţii din Statele Unite
Înregistrarea proprietarului
Numerele de model şi de serie se află pe spatele
unităţii. Notaţi aceste numere în spaţiul de mai jos.
Folosiţi-le ori de câte ori apelaţi la distribuitorul
dumneavoastră Sony în legătură cu acest produs.
Nr. model ________________________________
Nr. de serie _______________________________
Acest simbol are scopul de a alerta
utilizatorul cu privire la prezenţa
unei „tensiuni periculoase” neizolate
în carcasa produsului, tensiune ce
poate avea o magnitudine suficien
pentru a reprezenta un pericol
de electrocutare pentru persoane.
Acest simbol are scopul de a alerta
utilizatorul cu privire la prezenţa
unor instrucţiuni importante de
utilizare şi întreţinere (intervenţii de
service) în documentaţia ce
însoţeşte aparatul.
Instrucţiuni importante pentru
siguranţă
1) Citiţi aceste instrucţiuni.
2) Păstraţi aceste instrucţiuni.
3) Acordaţi atenţie tuturor avertismentelor.
4) Urmaţi toate instrucţiunile.
5) Nu utilizi acest aparat în apropierea apei.
6) Curăţaţi-l doar cu o cârpă uscată.
7) Nu blocaţi niciun orificiu de ventilare. Instalaţi
aparatul în conformitate cu instruiunile
producătorului.
8) Nu instalaţi aparatul în apropierea surselor de
căldură, precum radiatoare, grilaje de încălzire,
sobe sau alte aparate (inclusiv amplificatoare)
ce produc căldură.
9) Nu alteraţi destinaţia de siguranţă a fişei
polarizate sau a celei de împământare. O fişă
polarizată are două lamele, una mai lată decât
cealaltă. O fişă de împământare are două lamele
şi un dinte de împământare. Lamela lată sau
dintele de împământare are drept scop siguranţa
dumneavoastră. Dacă fişa furnizată nu se
potriveşte în priză, apelaţi la un electrician
pentru a înlocui priza veche.
10) Protejaţi cablul de alimentare pentru a nu se călca
pe el şi pentru a nu fi ciupit, în special în zona
fişelor, a prizelor şi în locul în care iese din aparat.
11)Utilizaţi doar ataşamentele/accesoriile
specificate de producător.
AVERTISMENT
3
RO
12)Utilizaţi aparatul doar cu căruciorul, suportul,
trepiedul, consola sau masa specificate de
producător sau vândute împreună cu aparatul.
Când se foloseşte un cărucior, manevraţi cu
grijă ansamblul cărucior/aparat, pentru a evita
eventualele vătămări cauzate de răsturnare.
13)Deconectaţi aparatul de la priză în timpul
furtunilor cu fulgere sau când nu îl utilizaţi
perioade mai îndelungate.
14)Toate intervenţiile de service trebuie efectuate
doar de către personal de service calificat.
Intervenţiile de service sunt necesare atunci când
aparatul a fost deteriorat în orice mod, dacă a fost
deteriorat cablul de alimentare sau fişa electrică,
da s-au vărsat lichide pe aparat sau da au
căzut obiecte în acesta, dacă aparatul a fost expus
la ploaie sau la umezeală, dacă nu funcţionează
normal sau dacă a căzut.
Următoarea declaraţie FCC se aplică
doar pentru versiunea acestui model,
fabricat spre a fi vândut în S.U.A. Este
posibil ca alte versiuni să nu respecte
reglementările tehnice ale FCC.
NOTĂ:
Acest echipament a fost testat şi s-a constatat
că respectă limitele pentru aparatele digitale din
Clasa B, conform Părţii 15 din Regulamentul FCC.
Aceste limite sunt concepute să asigure o protecţie
rezonabilă împotriva interferenţei dăunătoare într-o
instalare de tip rezidenţial. Acest echipament
generează, utilizează şi poate emite energie de
radiofrecvenţă şi, dacă nu este instalat şi utilizat
în conformitate cu instrucţiunile, poate provoca
interferenţe dăunătoare comunicaţiilor radio.
Totuşi, nu există nicio garanţie că nu vor avea
loc interferenţe în cazuri particulare. Dacă acest
echipament provoacă interferenţe dăunătoare
recepţiei radio sau TV, lucru care poate fi stabilit prin
oprirea şi pornirea echipamentului, utilizatorul este
sfătuit să încerce să corecteze interferenţa printr-una
sau mai multe dintre următoarele măsuri:
Reorientaţi sau repoziţionaţi antena de recepţie.
Măriţi distanţa dintre echipament şi receptor.
Conectaţi echipamentul la o priză de pe un circuit
diferit de cel la care este conectat receptorul.
Consultaţi distribuitorul sau un tehnician radio/
TV cu experienţă pentru ajutor.
ATE NŢ IE
Sunteţi avertizat că orice schimbări sau modificări
neaprobate expres în acest manual vă pot anula
dreptul de a utiliza acest echipament.
Pentru a reduce riscul de electrocutare, cablul
difuzorului trebuie conectat la aparat şi la difuzoare
conform următoarelor instrucţiuni.
1) Deconectaţi de la reţea cablul de alimentare CA.
2) Desfaceţi izolaţia de pe cablul difuzorului pe
o bucată de 10 până la 15 mm.
3) Conectaţi cu grijă cablul difuzorului la aparat şi
la difuzoare, astfel încât să nu atingeţi cu mâna
conductorul cablului. Înainte de a deconecta
cablul difuzorului de la aparat şi de la difuzoare,
deconectaţi, de asemenea, cablul de alimentare
CA de la reţea.
Pentru clienţii din Europa
Casarea echipamentelor
electrice şi electronice uzate
(valabil în ţările Uniunii
Europene şi în alte ţări din
Europa care au sisteme
de colectare diferenţiată)
Acest simbol prezent pe produs sau pe ambalaj
indică faptul că produsul respectiv nu trebuie tratat
ca deşeu menajer. În schimb, acesta trebuie predat la
punctul de colectare relevant pentru reciclarea
echipamentelor electrice şi electronice. Asigurându-
vă că acest produs este casat în mod corect veţi ajuta
la prevenirea eventualelor consecinţe negative
asupra mediului şi sănătăţii umane, consecinţe ce ar
putea rezulta altfel din manipularea incorectă ca
deşeu a acestui produs. Reciclarea materialelor
contribuie la conservarea resurselor naturale.
Pentru informaţii mai detaliate referitoare la
reciclarea acestui produs, contactaţi autorităţile
locale, serviciul local de eliminare a deşeurilor
menajere sau magazinul de la care aţi achiziţionat
produsul.
Eliminarea bateriilor uzate
(valabil în ţările Uniunii
Europene şi în alte ţări din
Europa care au sisteme
de colectare diferenţiată)
Acest simbol prezent pe baterie sau pe ambalaj
indică faptul că bateria furnizată împreună cu
produsul respectiv nu trebuie tratată ca deşeu
menajer.
continuare
4
RO
Este posibil ca pe anumite baterii, acest simbol
să fie utilizat în combinaţie cu un simbol chimic.
Se adaugă simbolurile chimice pentru mercur (Hg)
sau plumb (Pb) dacă bateria conţine mai mult
de 0,0005% mercur sau 0,004% plumb.
Asigurându-vă că aceste baterii sunt eliminate în
mod corect veţi ajuta la prevenirea eventualelor
consecinţe negative asupra mediului şi sănătăţii
umane, consecinţe ce ar putea rezulta altfel din
manipularea incorectă ca deşeu a bateriilor.
Reciclarea materialelor contribuie la conservarea
resurselor naturale.
În cazul produselor care, din motive de siguranţă,
de performanţă sau de integritate a datelor, necesită
o conexiune permanentă la o baterie încorporată,
aceasta trebuie înlocuită doar de către personal
de service calificat.
Pentru a vă asigura că bateria este tratată în mod
corespunzător, predaţi produsul la sfârşitul duratei
de exploatare la punctul de colectare relevant pentru
reciclarea echipamentelor electrice şi electronice.
Pentru toate celelalte baterii, consultaţi secţiunea
referitoare la modul de eliminare în siguranţă
a bateriilor din produs. Predaţi bateriile la
punctul de colectare relevant pentru reciclarea
bateriilor uzate.
Pentru informaţii mai detaliate referitoare la
reciclarea acestui produs sau a bateriilor, contactaţi
autorităţile locale, serviciul local de eliminare
a deşeurilor menajere sau magazinul de la care
aţi achiziţionat produsul.
Aviz pentru clienţi: Următoarele
informaţii sunt valabile doar în cazul
echipamentelor vândute în statele ce
aplică directivele UE.
Acest produs este fabricat de Sony Corporation,
1-7-1 Konan Minato-ku Tokyo, 108-0075, Japonia.
Reprezentantul autorizat pentru compatibilitatea
electromagnetică şi siguranţa produsului este Sony
Deutschland GmbH, Hedelfinger Strasse 61, 70327
Stuttgart, Germania. Comunicaţi orice probleme
legate de service sau garanţie la adresele prevăzute
în documentele separate de service sau garanţie.
Pentru clienţii din Australia
Casarea echipamentelor
electrice şi electronice uzate
(valabil în ţările Uniunii
Europene şi în alte ţări din
Europa care au sisteme
de colectare diferenţiată)
Despre acest manual
Instrucţiunile din acest manual sunt valabile
pentru modelul STR-DN1020. Numărul
modelului se află pe panoul frontal din dreapta jos
al receptorului. Ilustraţiile utilizate în acest manual
sunt pentru modelul din S.U.A. şi pot diferi de
modelul dumneavoastră. Toate diferenţele de
funcţionare sunt marcate în manual cu textul
„Doar pentru modelul din Europa”.
Instrucţiunile din acest manual descriu
funcţionarea receptorului cu telecomanda
furnizată. Puteţi utiliza în egală măsură butoanele
de comandă de pe receptor, dacă acestea au nume
identice sau similare cu cele de pe telecomandă.
Acest receptor încorporează sistemele Dolby*
Digital şi Pro Logic Surround şi sistemul DTS**
Digital Surround.
* Fabricat sub licenţă Dolby Laboratories. Dolby,
Pro Logic şi simbolul dublu D sunt mărci
comerciale ale Dolby Laboratories.
** Fabricat sub licenţă, conform brevetelor emise
în S.U.A. cu numerele: 5.451.942; 5.956.674;
5.974.380; 5.978.762; 6.226.616; 6.487.535;
7.212.872; 7.333.929; 7.392.195; 7.272.567 şi alte
brevete din S.U.A. şi din întreaga lume, publicate
sau în curs de publicare. DTS şi simbolul sunt
mărci comerciale înregistrate, iar DTS-HD,
DTS-HD Master Audio şi siglele DTS sunt
mărci comerciale ale DTS, Inc. Produsul include
software. © DTS, Inc. Toate drepturile rezervate.
Acest receptor încorporează tehnologia High-
Definition Multimedia Interface (HDMI)
(Interfaţă multimedia de înaltă definiţie).
HDMI, sigla HDMI şi High-Definition Multimedia
Interface sunt mărci comerciale sau mărci
comerciale înregistrate ale HDMI Licensing LLC
în Statele Unite şi în alte ţări.
Abonamentele Sirius se comercializează separat şi se
supun Termenilor şi condiţiilor Sirius (consultaţi
www.sirius.com). Citiți acest acord înainte de
a achiziționa abonamentul. Sirius, XM și toate
mărcile și siglele asociate sunt mărci comerciale
ale Sirius XM Radio Inc. și ale subsidiarilor săi.
Toate drepturile rezervate.
Cu privire la drepturile de autor
5
RO
Tipul de font (Shin Go R) instalat în acest receptor
este furnizat de MORISAWA & COMPANY LTD.
Aceste nume sunt mărci comerciale ale
MORISAWA & COMPANY LTD., iar drepturile
de autor asupra fontului aparţin, de asemenea,
MORISAWA & COMPANY LTD.
iPhone, iPod, iPod classic, iPod nano şi iPod touch
sunt mărci comerciale ale Apple Inc., înregistrate
în S.U.A. şi în alte ţări.
Toate celelalte mărci comerciale şi mărci comerciale
înregistrate aparţin deţinătorilor de drept ai acestora.
În acest manual nu sunt specificate mărcile şi ®.
„Made for iPod” şi „Made for iPhone” înseamnă
că un accesoriu electronic a fost conceput pentru
a se conecta în mod specific la iPod sau, respectiv,
la iPhone şi că respectarea standardelor de
performanţă Apple a fost certificată de către
dezvoltator.
Compania Apple nu este responsabilă pentru
funcţionarea acestui dispozitiv şi nici pentru
conformarea acestuia cu standardele de siguranţă
şi de reglementare. Reţineţi că utilizarea acestui
accesoriu cu iPod sau iPhone poate afecta
performanţa în regim de funcţionare fără fir.
DLNA și DLNA CERTIFIED sunt mărci comerciale
și/sau mărci de servicii ale Digital Living Network
Alliance.
Wake-on-LAN este marcă comercială
a International Business Machines Corporation
în Statele Unite.
Microsoft, Windows, Windows Vista, Windows 7
şi Windows Media sunt mărci comerciale sau mărci
comerciale înregistrate ale Microsoft Corporation
în Statele Unite şi/sau în alte ţări.
Acest produs este protejat prin anumite drepturi de
proprietate intelectuală ale Microsoft Corporation.
Utilizarea sau distribuirea unei astfel de tehnologii
în afara acestui produs este interzisă fără a deţine
o licenţă din partea Microsoft sau a unui subsidiar
autorizat al Microsoft.
Tehnologia de codificare audio MPEG Layer-3
şi brevetele sunt utilizate sub licenţă Fraunhofer IIS
şi Thomson.
„x.v.Color (x.v.Colour)” şi sigla „x.v.Color
(x.v.Colour)” sunt mărci comerciale ale
Sony Corporation.
„BRAVIA” este marcă comercială
a Sony Corporation.
„PlayStation” este marcă comercială înregistrată
a Sony Computer Entertainment Inc.
„WALKMAN” este marcă comercială înregistrată
a Sony Corporation.
MICROVAULT este marcă comercială
a Sony Corporation.
VAIO și VAIO Media sunt mărci comerciale
înregistrate ale Sony Corporation.
PARTY STREAMING și sigla PARTY
STREAMING sunt mărci comerciale ale
Sony Corporation.
6
RO
Cuprins
Despre acest manual ......................................... 4
Accesorii furnizate ............................................ 8
Descrierea şi amplasarea pieselor.................... 9
Introducere....................................................... 18
Conexiuni
1: Instalarea difuzoarelor................................ 19
2: Conectarea difuzoarelor............................. 21
3: Conectarea televizorului ............................ 23
4a: Conectarea echipamentului video........... 24
4b: Conectarea echipamentului audio.......... 32
5: Conectarea antenelor (aeriene) ................. 33
6: Conectarea la reţea...................................... 33
7: Conectarea cablului de alimentare CA
(de la reţea) ................................................. 36
Pregătirea receptorului
Iniţializarea receptorului ................................ 36
Configurarea difuzoarelor.............................. 37
Utilizarea AUTO CALIBRATION................ 38
Configurarea setărilor de reţea ale
receptorului ................................................ 43
Ghid de utilizare a afişajului pe ecran........... 44
Operaţii de bază
Redarea unui echipament sursă de intrare... 46
Redarea unui iPhone/iPod ............................. 49
Redarea unui dispozitiv USB ......................... 52
Înregistrarea cu ajutorul receptorului........... 54
Operaţii tuner
Ascultarea de radio FM/AM ..........................55
Presetarea posturilor de radio FM/AM
(Preset Tuning)...........................................56
Recepţionarea de difuzări RDS......................57
(Doar pentru modelele din Europa
şi Australia)
Ascultarea de radio prin satelit ......................58
(Doar pentru modelele din S.U.A.
şi Canada)
Conectarea unui tuner pentru radio
prin satelit....................................................58
Pregătiri pentru ascultarea de radio
prin satelit....................................................59
Selectarea unui canal al radioului
prin satelit....................................................59
Presetarea canalelor radioului prin satelit....60
Restricţionarea accesului la anumite canale
(Parental Lock) ...........................................61
Ascultarea de sunet surround
Selectarea câmpului de sunet .........................64
Utilizarea SOUND OPTIMIZER...................68
Reiniţializarea câmpurilor de sunet
la setările implicite .....................................68
Utilizarea caracteristicilor de
reţea
Despre funcţiile de reţea ale receptorului.....69
Configurarea serverului..................................69
Ascultarea de conţinut audio stocat
pe server ......................................................73
Ascultarea serviciilor de muzică....................75
Utilizarea funcţiei PARTY STREAMING.....77
Actualizarea software-ului..............................78
Căutarea unui articol utilizând
un cuvânt cheie...........................................80
7
RO
Caracteristicile „BRAVIA” Sync
Ce este „BRAVIA” Sync?................................. 81
Pregătirea pentru „BRAVIA” Sync................ 82
Redarea echipamentelor printr-o
singură atingere
(Redare printr-o singură atingere) .......... 83
Ascultarea sunetului televizorului prin
difuzoarele conectate la receptor
(Controlul audio al sistemului)................ 83
Oprirea receptorului cu ajutorul televizorului
(Oprirea alimentării sistemului).............. 84
Vizionarea filmelor cu câmpul de sunet
optim (Sincronizarea modului
Cinematograf/Cinematograf) .................. 84
Ascultarea câmpului de sunet optim
pentru scena selectată
(Selectarea scenei) ..................................... 84
Alte operaţii
Utilizarea funcţiei Volum automat................ 85
Comutarea între audio digital şi analogic
(INPUT MODE)........................................ 85
Utilizarea sunetului/imaginilor
de la alte surse (Input Assign).................. 86
Utilizarea unei conexiuni bi-amplificator.... 88
Utilizarea caracteristicilor zone multiple..... 88
Ajustarea setărilor
Utilizarea meniului Settings........................... 91
Meniu Speaker Settings.................................. 92
Meniu Surround Settings............................... 94
Meniu EQ Settings .......................................... 95
Meniu Audio Settings..................................... 95
Meniu Video Settings...................................... 97
Meniu HDMI Settings.................................... 98
Meniu Network Settings................................. 99
Meniu System Settings.................................. 102
Funcţionarea fără conectare
la un televizor........................................... 102
Utilizarea telecomenzii
Programarea telecomenzii............................109
Reiniţializarea telecomenzii .........................113
Informaţii suplimentare
Măsuri de precauţie.......................................114
Depanare.........................................................115
Specificaţii ......................................................125
Index................................................................128
8
RO
Accesorii furnizate
Instrucţiuni de utilizare (acest manual)
Ghid de configurare rapidă
Listă meniuri interfaţă grafică cu utilizatorul
Antenă cu fir pentru FM (aeriană) (1)
Antenă cadru pentru AM (aeriană) (1)
Telecomandă (1)
– RM-AAP063 (doar pentru modelele
din S.U.A. şi Canada)
– RM-AAP064 (alte modele)
Baterii R6 (mărime AA) (2)
Microfon de optimizare (ECM-AC2) (1)
Introduceţi două baterii R6 (mărimea AA)
(furnizate), potrivind 3 şi # de pe baterii
cu diagrama din interiorul compartimentului
pentru baterii al telecomenzii.
Note
• Nu lăsaţi telecomanda în locuri extrem de calde sau
cu umiditate excesivă.
Nu utilizaţi o baterie nouă împreună cu unele
uzate.
Nu combinaţi bateriile cu mangan cu alte tipuri
de baterii.
• Nu expuneţi senzorul telecomenzii direct la lumina
soarelui sau la cea a corpurilor de iluminat.
Acest lucru poate provoca o defecţiune.
Dacă nu intenţionaţi să utilizaţi telecomanda
pentru o perioadă de timp mai îndelungată,
scoateţi bateriile pentru a evita eventualele
deteriorări provocate de scurgerea electrolitului
din baterii şi de corodare.
Atunci când înlocuiţi sau scoateţi bateriile,
este posibil să fie şterse codurile programate.
Dacă se întâmplă acest lucru, programaţi
din nou telecomanda (pagina 109).
Dacă receptorul nu mai reacţionează
corespunzător la telecomandă, înlocuiţi toate
bateriile cu unele noi.
Introducerea bateriilor
în telecomandă
9
RO
Descrierea şi amplasarea pieselor
Panoul frontal
qk
12
34 5
w;
ql
9
qg
qhqj qaqdqf qs
78 q;6
A ?/1 (pornire/standby) (pagina 36, 56, 68)
B TONE, TONE MODE
Apăsaţi în mod repetat pe TONE MODE pentru
a selecta BASS sau TREBLE şi apoi rotiţi TONE
pentru a regla nivelul.
C SOUND OPTIMIZER (pagina 68)
D AUTO VOL (pagina 85)
E Indicator MULTI CHANNEL DECODING
Se aprinde atunci când sunt decodate semnale
audio multicanal (pagina 117).
F Panoul de afişaj (pagina 10)
G Senzor telecomandă
Primeşte semnale de la telecomandă.
H INPUT SELECTOR (pagina 47, 54, 85)
I INPUT MODE (pagina 85)
J MASTER VOLUME (pagina 47)
K Mufe VIDEO 2 IN (pagina 30)
L Terminale iPhone/iPod (pagina 29)
Conectează portul (USB) şi mufa
video pentru a asigura ieşirea audio/
videodepeiPhone/iPod.
M Port (USB) (pagina 32)
N Mufă AUTO CAL MIC (pagina 39)
O DISPLAY (pagina 108)
P DIMMER
Reglează luminozitatea panoului de afişaj
în 3 niveluri.
Q 2CH/A.DIRECT, A.F.D., MOVIE
(HD-D.C.S.), MUSIC (pagina 64, 66)
R TUNING MODE, MEMORY/ENTER, TUNING
Apăsaţi pentru a utiliza un tuner (FM/AM)
şi un radio prin satelit (SIRIUS) (doar pentru
modelele din S.U.A. şi Canada). Rotiţi de
TUNING pentru a găsi un post.
S SPEAKERS (pagina 38)
T Mufă PHONES (pagina 115)
10
RO
Indicatorii de pe panoul de afişaj
LH
LFE
SW
RH
R
C
L
SB RSBSB L
SR
S
SL
USB
ANALOG
ARC
HDMI COAX
OPT
D.L.L.
PL II x z
EQ
RDS
CAT MEM
DTS
HD
MSTR
HI RES LBR ZONE 2
PA RT Y
-
--
A.P.M.
D.RANGE
ST
SIRIUS
DTS ES LPCM
SLEEP
BI
AMP
SP A B
96
24
D
+
EX
True
HD
1
2
34 5 9876
qdqfqgqhqjql qkw;
wa
qs qa 0
A SW
Se aprinde atunci când semnalul audio iese prin
mufa SUBWOOFER.
B USB
Se aprinde atunci când este detectat un iPhone/
iPod sau un dispozitiv USB.
C D.L.L.
Se aprinde atunci când este activată funcţia
D.L.L. (Digital Legato Linear).
D Indicator de intrare
Se aprinde pentru a indica intrarea actuală.
ANALOG
Nu intră semnal digital.
INPUT MODE este setat la „ANALOG”.
Este selectat „A. DIRECT”.
HDMI
Receptorul recunoaşte echipamentul conectat
printr-o mufă HDMI IN.
COAX
Intră semnal digital prin mufa COAXIAL
(pagina 85).
OPT
Intră semnal digital prin mufa OPTICAL
(pagina 85).
ARC
Este selectată intrarea TV şi sunt detectate
semnalele Canalului de retur audio (ARC).
E Indicator Dolby Digital Surround*
Indicatorul respectiv se aprinde atunci când
receptorul decodifică semnalele în format
Dolby Digital corespunzătoare.
D
D EX
D+
TrueHD
Dolby Digital
Dolby Digital Surround EX
Dolby Digital Plus
Dolby TrueHD
F NEO:6
Se aprinde atunci când este activat decodorul
DTS Neo:6 Cinema/Music (pagina 65).
G Indicator DTS-HD*
Indicatorul respectiv se aprinde atunci când
receptorul decodifică semnalele în format
DTS-HD corespunzătoare.
DTS-HD MSTR
DTS-HD HI RES
DTS-HD LBR
DTS-HD Master Audio
DTS-HD High Resolution
Audio
DTS-HD Low Bit Rate
Audio
H PARTY
Se aprinde atunci când este activată funcţia
PARTY STREAMING (pagina 77).
I ZONE 2
Se aprinde în timp ce este activată funcţionarea
în zona 2.
J SP A/SP B/SP A B (pagina 38)
K BI-AMP
Se aprinde când difuzoarele surround din spate
sunt setate la „BI-AMP” (pagina 88).
L SLEEP
Se aprinde atunci când este activat
Temporizatorul de oprire.
M LPCM
Se aprinde atunci când receptorul decodează
semnalele PCM liniare.
N Indicator DTS(-ES)*
Indicatorul respectiv se aprinde atunci când
receptorul decodifică semnalele în format DTS
corespunzătoare.
DTS
DTS-ES
DTS 96/24
DTS
DTS-ES
DTS 96 kHz/24 bit
11
RO
* Atunci când se redă un disc în format Dolby
Digital sau DTS, asiguraţi-vă că aţi efectuat
conexiunile digitale şi că INPUT MODE nu este
setat laANALOG (pagina 85) şi căA. DIRECT
nu este selectat.
O Indicatori de reglare
Se aprind atunci când receptorul prinde un post
radio sau un post radio prin satelit.
RDS (doar pentru modelele din Europa
şi Australia)
Conectat la un post servicii RDS.
CAT (doar pentru modelele din S.U.A.
şi Canada)
Modul categorie este selectat în timpul utilizării
radioului prin satelit.
MEM
Este activată o funcţie de memorie, precum
Memorie presetată (pagina 56) etc.
SIRIUS (doar pentru modelele din S.U.A.
şi Canada)
Tunerul SiriusConnect Home este conectat
şi „SR” este selectat.
ST
Difuzare stereo
P EQ
Se aprinde atunci când este activat egalizorul.
Q D.RANGE
Se aprinde atunci când este activată compresia
în interval dinamic (pagina 94).
R A.P.M.
Se aprinde atunci când este activată funcţia
A.P.M. (Potrivire automată a fazei).
Puteţi seta funcţia A.P.M. (Potrivire automată
a fazei) în cadrul funcţiei DCAC (Calibrare
automată cinema digital) (pagina 38).
S Indicator Dolby Pro Logic
Indicatorul respectiv se aprinde atunci când
receptorul efectuează procesarea Dolby Pro
Logic. Această tehnologie de decodare surround
în matrice poate îmbunătăţi semnalele de intrare.
PL
PL II
PL IIx
PL IIz
Dolby Pro Logic
Dolby Pro Logic II
Dolby Pro Logic IIx
Dolby Pro Logic IIz
Notă
Este posibil ca acti indicatori să nu se aprin,
în funcţie de setarea modelului difuzorului.
T
Se aprinde atunci când discul redat conţine un
canal LFE (Efect de frecvenţă joasă), iar ceea ce
se reproduce este chiar semnalul canalului LFE.
U Indicatori ai canalului de redare
Literele (L, C, R etc.) prezintă canalele redate
în momentul respectiv. În funcţie de setările
difuzorului, caseta din jurul literei (literelor)
variază, pentru a arăta în ce fel receptorul reduce
sau creşte sunetul sursă.
LH
RH
L
R
C
SL
SR
S
SBL
SBR
SB
Faţă stânga înalt
Faţă dreapta înalt
Faţă stânga
Faţă dreapta
Centru (monofonic)
Surround stânga
Surround dreapta
Surround (monofonic sau
componentele surround
obţinute prin procesare
Pro Logic)
Surround stânga spate
Surround dreapta spate
Surround spate
(componentele surround
spate obţinute prin
decodarea canalului 6.1)
Exemplu:
Model difuzoare: 3/0.1
Format de înregistrare: 3/2.1
Câmp de sunet: A.F.D. AUTO
12
RO
Panoul din spate
56768
1 213 24
A Secţiunea DIGITAL INPUT/OUTPUT
Mufe HDMI IN/OUT*
(pagina 23, 27, 28, 29, 30)
Mufe OPTICAL IN
(pagina 23, 27, 28)
Mufă COAXIAL IN (pagina 27)
B Secţiunea ANTENNA
Mufă FM ANTENNA (pagina 33)
Borne AM ANTENNA
(pagina 33)
Mufă SIRIUS (doar pentru
modelele din S.U.A. şi Canada)
(pagina 58)
C Secţiunea REŢEA
Port LAN (pagina 35)
D Mufe de control pentru echipamente
Sony şi alte echipamente externe
Mufe IR REMOTE IN/OUT
(pagina 89)
E Secţiunea SPEAKERS (pagina 21)
F Secţiunea AUDIO INPUT/OUTPUT
Mufe AUDIO IN/OUT
(pagina 23, 32)
Mufe AUDIO OUT (pagina 21)
Alb (L)
Roşu (R)
Negru
13
RO
* Trebuie să conectaţi mufa HDMI TV OUT sau
MONITOR OUT la televizor pentru a viziona
imaginea de intrare selectată (pagina 23).
Utilizaţi telecomanda furnizată pentru
a comanda acest receptor şi alte echipamente.
Telecomanda este pre-programată pentru
a comanda echipamente audio/video Sony.
Puteţi programa, de asemenea, telecomanda
pentru a comanda echipamente care nu poartă
marca Sony. Pentru detalii, consultaţi
„Programarea telecomenzii” (pagina 109).
RM-AAP063 (doar pentru modelele
din S.U.A. şi Canada)
RM-AAP064 (alte modele)
G Secţiunea VIDEO/AUDIO INPUT/
OUTPUT (pagina 23, 27, 28, 30)
Mufe AUDIO IN/OUT
Mufe VIDEO IN/OUT*
Mufe AUDIO OUT
Mufă VIDEO OUT (pagina 89)
H Secţiunea COMPONENT VIDEO INPUT/
OUTPUT (pagina 23, 27, 28)
Mufe Y, PB, PR IN/OUT
*
Alb (L)
Roşu (R)
Galben
Verde
(Y)
Albastru
(P
B)
Roşu
(P
R)
Telecomandă
continuare
14
RO
A ?/1 (pornire/standby)
Porneşte receptorul sau îl trece în modul
standby.
Dacă apăsaţi ZONE (C) pentru a comuta
telecomanda la modul de zonă 2, puteţi porni sau
opri alimentarea pentru zona 2 utilizând ?/1.
Economia de energie în modul standby
Când „Ctrl for HDMI” este setat la „OFF”
(pagina 82).
B AV ?/1
1)
(pornire/standby)
Porneşte sau opreşte echipamentul audio/
video pe care telecomanda este programată
să îl comande.
Pentru a porni sau opri televizorul, apăsaţi TV
(W) şi apoi AV ?/1.
Dacă apăsaţi ?/1 (A) în acelaşi timp, vor fi
oprite receptorul şi toate celelalte echipamente,
inclusiv un amplificator, din zona 2 (SYSTEM
STANDBY).
Notă
Funcţia AV ?/1 se modifică automat de fiecare
dată când apăsaţi butoanele de intrare (D).
C ZONE (pagina 90)
D Butoane de intrare
2)
Selectează echipamentul pe care doriţi să-l
utilizaţi. Atunci când apăsaţi pe oricare dintre
butoanele de intrare, va porni receptorul.
Butoanele au atribuite funcţii pentru a controla
echipamente Sony. Puteţi programa
telecomanda pentru a controla echipament
care nu poartă marca Sony urmând paşii din
„Programarea telecomenzii” de la pagina 109.
Butoane numerice/text
1)2)
Apăsaţi SHIFT (V), apoi apăsaţi butoane
numerice/text pentru a
preseta/accesa posturile presetate (pagina 56).
– selecta numerele pieselor. Apăsaţi 0/10 pentru
a selecta numărul piesei 10.
selecta numerele canalelor.
selecta literele (ABC, EFG etc.), semnele
de punctuaţie (!, ? etc.) sau alte simboluri
(#, % etc.) atunci când introduceţi caractere
pentru caracteristicile de reţea.
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi butoanele
numerice pentru a selecta canalele TV.
-/--
1)
Apăsaţi SHIFT (V), apoi apăsaţi -/-- pentru
a selecta modul de introducere a canalului,
cu una sau cu două cifre.
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi -/-- pentru
a selecta modul de introducere a canalelor TV.
>10
1)
Apăsaţi SHIFT (V), apoi apăsaţi >10 pentru
a selecta numere de piesă mai mari ca 10.
ENT/MEM
1)
Apăsaţi SHIFT (V), apoi apăsaţi ENT/MEM
pentru a
introduce o valoare după selectarea unui
canal, a unui disc sau a unei piese, utilizând
butoanele numerice.
memora un post în timpul funcţionării tunerului.
CLEAR
1)
Apăsaţi SHIFT (
V
), apoi apăsaţi CLEAR pentru a
– şterge o literă pentru caracteristicile de reţea.
– şterge o greşeală, atunci când aţi apăsat pe
butonul numeric/text incorect.
/
1)
(Text)
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi
/ pentru a afişa
informaţii text.
CHARACTER
Apăsaţi SHIFT (V), apoi apăsaţi
CHARACTER pentru a selecta tipul de
caracter pentru caracteristicile de reţea.
De fiecare dată când apăsaţi CHARACTER,
tipul de caracter se modifică în ordine,
după cum urmează:
„abc” (litere mici) t „ABC” (litere mari) t
„123” (numere)
ALPHABET SEARCH
Apăsaţi SHIFT (V), apoi apăsaţi ALPHABET
SEARCH pentru a căuta un articol cu ajutorul
unui cuvânt cheie (pagina 80).
E SOUND FIELD +/–
Selectează un câmp de sunet (pagina 64).
F Butoane colorate
1)
Afişează un ghid de utilizare pe ecranul
televizorului, atunci când butoanele colorate
sunt disponibile. Urmaţi ghidul de utilizare
pentru a efectua o operaţiune selectată.
G GUI MODE
Afişează meniul interfeţei grafice cu utilizatorul
pe ecranul televizorului.
H TOOLS/OPTIONS
1)
Afişează şi selectează elemente din meniurile
de opţiuni.
Apăsaţi TV (
W
), apoi apăsaţi TOOLS/OPTIONS
pentru a afişa opţiunile funcţiilor TV.
I MENU, HOME
1)
Afişează meniul pentru a comanda
echipamentele audio/video.
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi HOME
pentru a afişa meniurile televizorului Sony.
J ./>
1)
,
m/M
1)
, N
1)2)
, X
1)
, x
1)
Săriţi peste, derulaţi înapoi/înainte, redaţi,
puneţi pauză, opriţi.
/
1)
Apăsaţi pentru a
reda din nou scena anterioară sau pentru
a derula înainte scena curentă.
sări la albumul anterior sau următor atunci
când utilizaţi un iPhone/iPod.
<
<
15
RO
REPEAT
1)
Apăsaţi SHIFT (V), apoi apăsaţi REPEAT
pentru a reda în mod repetat o piesă sau un
folder.
SHUFFLE
1)
Apăsaţi SHIFT (V), apoi apăsaţi SHUFFLE
pentru a reda o piesă sau un folder în ordine
aleatorie.
FOLDER +/–
1)
Selectează un folder.
TUNING +/–
1)
Scanează un post.
PARTY
Apăsaţi SHIFT (V), apoi apăsaţi PARTY
pentru a utiliza funcţia PARTY STREAMING.
Ţineţi apăsat pe buton pentru a porni sau
pentru a închide o sesiune PARTY (pagina 77).
D.TUNING
Intră în modul de acord direct.
K TV CH +/–
1)2)
sau PROG +/–
1)2)
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi TV CH +/– sau
PROG +/– pentru a căuta canale TV presetate.
PRESET +/–
1)2)
Selectează posturi sau canale presetate.
c
2)
/C
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi c/C pentru
a selecta pagina următoare sau anterioară
în timp ce vă aflaţi în modul text.
L F1/F2
1)
Apăsaţi BD/DVD (D), apoi apăsaţi F1 sau F2
pentru a selecta echipamentul.
DVD/HDD COMBO
F1: HDD
F2: DVD disc, Blu-ray Disc
•DVD/VCR COMBO
F1: DVD disc, Blu-ray Disc
F2: VCR
AUTO VOL
Apăsaţi AMP (X), apoi apăsaţi AUTO VOL
pentru a activa funcţia de volum automat
(pagina 85).
SLEEP
Apăsaţi AMP (X), apoi apăsaţi SLEEP pentru
a seta receptorul să se oprească automat după
o perioadă de timp specificată.
De fiecare dată când apăsaţi SLEEP, afişajul
se modifică ciclic, după cum urmează:
0:30:00 t 1:00:00 t 1:30:00 t 2:00:00
t OFF
Sfaturi
Pentru a verifica timpul rămas până la oprirea
receptorului, apăsaţi SLEEP. Timpul rămas
apare pe panoul de afişaj.
Temporizatorul de oprire va fi revocat când
faceţi următoarele.
Apăsaţi in nou SLEEP.
Actualizaţi software-ul receptorului.
M BD/DVD TOP MENU
1)
, MENU
1)
Afişează meniul sau ghidul pe ecran pe ecranul
televizorului. Apoi, utilizaţi V/v/B/b (R) şi
(R) pentru a executa operaţiuni din meniu.
TV INPUT
1)
sau
1)
(Selectare intrare)
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi TV INPUT
sau pentru a selecta semnalul de intrare
(intrare TV sau intrare video).
1)
(Menţinere text)
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi pentru
a menţine pagina curentă în timp ce vă aflaţi
în modul text.
WIDE
1)
sau
1)
(mod Lat)
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi WIDE sau
în mod repetat, pentru a selecta modul
de imagine lată.
N MUTING
1)
sau
1)
Dezactivează temporar sunetul. Apăsaţi
butonul din nou pentru a restaura sunetul.
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi MUTING sau
pentru a activa funcţia televizorului de
dezactivare a sunetului.
O TV VOL +/–
1)
sau +/–
1)
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi TV VOL +/–
sau +/– pentru a regla nivelul volumului
televizorului.
MASTER VOL +/–
1)
sau +/–
1)
Reglează nivelul volumului tuturor difuzoarelor
în acelaşi timp.
P DISC SKIP/iPhone CTRL
1)
Apăsaţi pentru a
sări peste un disc, atunci când utilizaţi
un dispozitiv de schimbare a discurilor.
intra în modul de comandă iPhone/iPod,
atunci când utilizaţi un iPhone/iPod.
Q RETURN/EXIT O
1)
Revine la meniul anterior sau părăseşte meniul
în timp ce meniul sau ghidul pe ecran este afişat
pe ecranul televizorului.
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi RETURN/
EXIT O pentru a reveni la meniul anterior al
televizorului Sony.
R
Apăsaţi V/v/B/b pentru a selecta elementele
de meniu, apoi apăsaţi pentru a introduce/
confirma selecţia.
S GUIDE
1)
sau
1)
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi GUIDE sau
pentru a afişa ghidul de programe pe ecran.
,
1)
V/v/B/b
1)
continuare
16
RO
1)
Consultaţi tabelul de la pagina 17 pentru
informaţii cu privire la butoanele pe care le puteţi
utiliza pentru a controla fiecare echipament.
2)
Butoanele 5/JKL/VIDEO 2,
N
/PARTY şi TV CH +/
PROG +/PRESET +/
c
au puncte tactile. Folosiţi
aceste puncte drept referinţă, atunci când utilizaţi
receptorul.
Note
Explicaţia de mai sus are scop de exemplificare.
În funcţie de modelul echipamentului conectat,
este posibil ca unele funcţii explicate în aceas
secţiune să nu fie executate cu telecomanda
furnizată.
T AUTO CAL
Apăsaţi SHIFT (V), apoi apăsaţi AUTO CAL
pentru a efectua o calibrare automată.
Notă
Acest buton nu este disponibil când receptorul
se află în „GUI MODE”.
DISPLAY
1)
Afişează informaţii pe panoul de afişaj.
(doar pentru RM-AAP063) Apăsaţi TV (W),
apoi apăsaţi DISPLAY pentru a afişa informaţii
ale televizorului.
, (prezentare informaţii, text)
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi pentru a afişa
informaţii, precum numărul canalului curent şi
modul ecranului.
Apăsaţi TV (W), apoi apăsaţi pentru a afişa
informaţii ascunse (de ex. răspunsurile la un
chestionar) în timp ce vă aflaţi în modul text.
U SOUND OPTIMIZER
Activează funcţia de optimizare a sunetului
(pagina 68).
V SHIFT
Modifică funcţia butonului telecomenzii,
pentru a activa butoanele imprimate cu roz.
W TV
Modifică funcţia butonului telecomenzii,
pentru a activa butoanele imprimate cu galben.
X AMP
Activează funcţionarea receptorului pentru
zona principală (pagina 103).
Y RM SET UP
Programează telecomanda (pagina 109).
17
RO
Pentru a controla alte echipamente Sony
a)
Doar pentru modelele din S.U.A. şi Canada.
b)
Alte modele.
c)
Doar pentru player DVD.
d)
Doar pentru player LD.
e)
Doar casetofon B.
f)
Doar player CD video.
g)
Doar m/M.
h)
Doar iPhone/iPod.
Nume
TV VCR Player DVD,
combo DVD/
VCR
Player
Blu-ray
Disc
Înregistrator
HDD
PSX Player CD
video,
Player LD
Term inal
CATV
digital
a)
DSS
a)
Receptor
digital
satelit/
terestru
b)
Casetofon
A/B
Casetofon
DAT
Player CD,
casetofon
MD
iPhone/
iPod,
dispozitiv
USB
B
AV ?/1zzzzzzzzzz zz
D
Butoane
numerice
zz z z z z z z z z z z z
-/--, >10 zz z z z z z z z z z
ENT/MEM zz z z z z z
d)
zz z z z
CLEAR zz zz
f)
(Text) zz z
F
Butoane colorate zz
c)
zz z z
H
TOOLS/OPTIONS zzzzz zz z
I
MENU, HOME zz z z z z z z z z
J
./>zzzzzzzz z
e)
zzz
/
,
FOLDER +/
zzzzzz
f)
zzz
REPEAT z
c)
zz
e)
zzz
SHUFFLE zz
m/TUNING –,
M/TUNING +
zz z z z z z z z z z z
g)
N, X, xzzzzzzzz zzzz
K
PRESET +/–,
TV CH +/–,
PROG +/–
zz z z z z
d)
zz z
L
F1/F2 zz
M
BD/DVD TOP
MENU, BD/DVD
MENU
zz z
TV INPUT,
(Selectare
intrare),
(Menţinere text),
WIDE,
(Mod Lat)
z
N
MUTING, z
O
MASTER
VOL
+/–
,
TV VOL
+/–
,
+/–
z
P
DISC SKIP/
iPhone CTRL
zz z
f)
zz
h)
Q
RETURN/
EXIT O
zzzzzzzzz z
R
V/v/B/b, zz z z z z z z z z
S
GUIDE,
zz
c)
zzz z z
T
DISPLAY zz z z z z z z z z z
<
<
18
RO
Introducere
Vă puteţi bucura de echipamentul audio/video conectat la receptor, urnd paşii simpli de mai jos.
Instalarea şi conectarea difuzoarelor
(pagina 19, 21)
Verificarea conexiunii corespunzătoare
pentru echipamentul dumneavoastră
Conectarea televizorului şi
a echipamentului video (pagina 23, 24)
Calitatea imaginii depinde de mufa de conectare.
Consultaţi ilustraţia de mai jos. Selectaţi conexiunea
în funcţie de mufele cu care este dotat echipamentul
dumneavoastră.
Vă recomandăm să conectaţi echipamentul video
prin intermediul conexiunii HDMI, dacă acesta este
dotat cu mufe HDMI.
Conectarea echipamentului audio
(pagina 32)
Configurarea setărilor de ieşire pe
echipamentul conectat
Pentru a configura o ieşire audio digitală multicanal,
verificaţi setarea ieşirii audio digitale de pe echipamentul
conectat.
Pentru un player Blu-ray Disc, asiguraţi-vă că „Audio
(HDMI)”, „Dolby Digital (Coaxial/Optical)” şi „DTS
(Coaxial/Optical)” sunt setate la „Auto”, „Dolby Digital”
şi, respectiv, „DTS” (începând cu septembrie 2010).
Pentru PlayStation 3, asiguraţi-vă că „BD/DVD Audio
Output Format (HDMI)” este setat la „Bitstream”
(cu versiunea 3.5 a software-ului de sistem).
Pentru detalii, consultaţi instrucţiunile de utilizare
primite cu echipamentul conectat.
HDMI
COMPONENT VIDEO
Y
P
B
/C
B
P
R
/C
R
VIDEO
Analogic
Imagine de înaltă calitate
Digital
Pregătirea receptorului
Consultaţi „7: Conectarea cablului de alimentare CA
(de la reţea)” (pagina 36) şi „Iniţializarea receptorului”
(pagina 36).
Configurarea difuzoarelor
Selectaţi modelul de difuzoare (pagina 37), apoi efectuaţi
Calibrarea automată (pagina 38).
Notă
Puteţi verifica starea conexiunii difuzoarelor utilizând
„Test Tone” (pagina 93). Dacă sunetul nu iese corect,
verificaţi conexiunea difuzoarelor şi faceţi din nou
setările explicate mai sus.
19
RO
Conexiuni
1: Instalarea difuzoarelor
Acest receptor vă permite să utilizaţi un sistem
cu canale 7.2 (7 difuzoare şi două subwoofere).
Exemplu de configurare
a sistemului de difuzoare
ADifuzor frontal (stânga)
BDifuzor frontal (dreapta)
CDifuzor central
DDifuzor surround (stânga)
EDifuzor surround (dreapta)
FDifuzor surround spate (stânga)*
GDifuzor surround spate (dreapta)*
HDifuzor înalt frontal (stânga)*
IDifuzor înalt frontal (dreapta)*
JSubwoofer
* Nu puteţi utiliza simultan difuzoarele surround
spate şi difuzoarele frontale înalte.
Sistem de difuzoare cu canal 5.1
Pentru a vă bucura complet de un sunet
surround multicanal similar celui dintr-un
cinematograf este nevoie de cinci difuzoare
(două difuzoare frontale, unul central
şi două surround) şi un subwoofer.
Sistem de difuzoare cu canale 7.1
utilizând difuzoare surround spate
Vă puteţi bucura de o reproducere de înaltă
fidelitate a sunetului înregistrat cu aplicaţii
software DVD sau Blu-ray Disc în formatul
canal 6.1 sau 7.1 dacă veţi conecta un difuzor
surround spate suplimentar (sistem canal 6.1)
sau două difuzoare surround spate
suplimentare (sistem canal 7.1).
Sistem de difuzoare cu canale 7.1
utilizând difuzoare frontale înalte
Vă puteţi bucura de efecte sonore verticale,
conectând două difuzoare frontale înalte
suplimentare în modul PLIIz (pagina 65).
Conexiuni
continuare
20
RO
Sfaturi
Când conectaţi un sistem de difuzoare cu
canale 7.1 cu două difuzoare surround spate,
toate unghiurile A trebuie să fie egale.
• Când conectaţi un sistem de difuzoare cu canale 7.1
cu două difuzoare frontale înalte, amplasaţi
difuzoarele frontale înalte
la un unghi între 22° şi 45°.
la cel puţin 1 metru direct deasupra difuzoarelor
frontale.
Când conectaţi un sistem de difuzoare
cu canale 6.1, amplasaţi difuzorul surround
spate în spatele poziţiei de ascultare.
Puteţi amplasa subwooferul oriunde doriţi,
deoarece acesta nu emite semnale puternic
direcţionate.
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20
  • Page 21 21
  • Page 22 22
  • Page 23 23
  • Page 24 24
  • Page 25 25
  • Page 26 26
  • Page 27 27
  • Page 28 28
  • Page 29 29
  • Page 30 30
  • Page 31 31
  • Page 32 32
  • Page 33 33
  • Page 34 34
  • Page 35 35
  • Page 36 36
  • Page 37 37
  • Page 38 38
  • Page 39 39
  • Page 40 40
  • Page 41 41
  • Page 42 42
  • Page 43 43
  • Page 44 44
  • Page 45 45
  • Page 46 46
  • Page 47 47
  • Page 48 48
  • Page 49 49
  • Page 50 50
  • Page 51 51
  • Page 52 52
  • Page 53 53
  • Page 54 54
  • Page 55 55
  • Page 56 56
  • Page 57 57
  • Page 58 58
  • Page 59 59
  • Page 60 60
  • Page 61 61
  • Page 62 62
  • Page 63 63
  • Page 64 64
  • Page 65 65
  • Page 66 66
  • Page 67 67
  • Page 68 68
  • Page 69 69
  • Page 70 70
  • Page 71 71
  • Page 72 72
  • Page 73 73
  • Page 74 74
  • Page 75 75
  • Page 76 76
  • Page 77 77
  • Page 78 78
  • Page 79 79
  • Page 80 80
  • Page 81 81
  • Page 82 82
  • Page 83 83
  • Page 84 84
  • Page 85 85
  • Page 86 86
  • Page 87 87
  • Page 88 88
  • Page 89 89
  • Page 90 90
  • Page 91 91
  • Page 92 92
  • Page 93 93
  • Page 94 94
  • Page 95 95
  • Page 96 96
  • Page 97 97
  • Page 98 98
  • Page 99 99
  • Page 100 100
  • Page 101 101
  • Page 102 102
  • Page 103 103
  • Page 104 104
  • Page 105 105
  • Page 106 106
  • Page 107 107
  • Page 108 108
  • Page 109 109
  • Page 110 110
  • Page 111 111
  • Page 112 112
  • Page 113 113
  • Page 114 114
  • Page 115 115
  • Page 116 116
  • Page 117 117
  • Page 118 118
  • Page 119 119
  • Page 120 120
  • Page 121 121
  • Page 122 122
  • Page 123 123
  • Page 124 124
  • Page 125 125
  • Page 126 126
  • Page 127 127
  • Page 128 128
  • Page 129 129
  • Page 130 130
  • Page 131 131
  • Page 132 132

Sony STR-DN1020 Instrucțiuni de utilizare

Categorie
Receptoare AV
Tip
Instrucțiuni de utilizare