LG KP100.AITABL Manual de utilizare

Tip
Manual de utilizare
Pornirea/Oprirea telefonului
1. Ţineţi apăsată tasta [TERMINARE] până când telefonul porneşte.
2. Pentru a opri telefonul, ţineţi apăsată tasta
[TERMINARE] până când se
afişează imaginea de oprire.
Meniu şi Opţiuni
Telefonul dvs. vă pune la dispoziţie o serie de funcţii personalizabile. Aceste
funcţii sunt structurate în meniuri şi submeniuri, accesate prin intermediul tastelor
funcţionale stânga şi dreapta.
Etichetele aflate în partea de jos a ecranului, chiar deasupra tastelor funcţionale,
indică funcţia curentă.
Introducerea textului
Puteţi introduce caractere alfanumerice, utilizând tastatura telefonului. Pentru a
modifica modul de introducere, apăsaţi tasta .
Modul T9
Acest mod permite introducere cuvintelor apăsând o singură dată o tastă, pentru
o literă. Fiecare tastă are asociate mai multe litere. Modul T9 compară automat
literele introduse, cu un dicţionar intern, pentru a stabili cuvântul corect, fiind astfel
necesare mai puţine apăsări de taste decât în modul tradiţional ABC.
Modul ABC
Acest mod permite introducerea literelor prin apăsarea tastei care conţine litera
respectivă; o dată, de două sau de trei ori, până când se afişează litera dorită.
Modul 123 (Modul numeric)
Tastaţi numere, utilizând o singură apăsare de taste pentru fiecare cifră.
Modul Simboluri
Mod necesar pentru introducerea caracterelor speciale prin apăsarea tastei .
Efectuarea unui apel
1. Introduceţi un număr de telefon, însoţit de prefix.
2. Apăsaţi tasta
[APEL] pentru a apela numărul.
3. Pentru a încheia apelul, apăsaţi tasta
[TERMINARE].
Preluarea unui apel
1. În momentul în care telefonul sună iar pictograma telefonului se afişează
intermitent, apăsaţi tasta [TERMINARE] sau tasta funcţională stânga pentru
a prelua apelul.
2. Încheiaţi apelul, apăsând tasta
[TERMINARE].
Notă
După încheirea apelului, telefonul va reveni la modul „în aşteptare”.
Efectuarea unui apel internaţional
1. Ţineţi apăsată tasta pentru a introduce prefixul internaţional. Caracterul ‘+’
poate fi înlocuit cu codul de acces internaţional.
2. Introduceţi prefixul ţării, prefixul zonei şi numărul de telefon.
3. Apăsaţi tasta
[APEL] pentru a apela numărul.
KP100
Ghidul
utilizatorului
Informaţiile prezentate în acest manual pot fi diferite faţă de telefonul
dvs., în funcţie de versiunea software utilizată şi de operator.
Apăsaţi tasta
funcţională stânga
pentru a accesa
meniul disponibil.
Apăsaţi tasta
funcţională dreapta
pentru a accesa
Favoritele disponibile.
Meniu Favorite
Meniu Favorite
Setările tonurilor
Sonerie
1. Apăsaţi tasta funcţională stânga [Meniu] şi selectaţi [Setări - Profiluri], utilizând
tastele de navigare sus/jos.
2. Selectaţi [Personalizare], apoi meniul Sonerii.
3. Apăsaţi tasta funcţională stânga [OK] apoi setaţi soneria dorită.
Sugestie
Dacă doriţi să activaţi vibraţia, selectaţi modul Vibraţie sau ţineţi apăsată partea de sus a
tastei
de navigare.
Tonuri şi volum pentru Sonerie/Tastatură/Mesaj/Apel
Puteţi selecta tonurile de avertizare pentru Sonerie/Tastaură/Mesaj/Apel.
Puteţi modifica sunetul care se va reda la apăsarea tastelor precum şi volumul
acestuia.
[Meniu - Setări - Profiluri - Personalizare]
Componentele telefonului
Difuzorul
Afişajul
Tastele alfanumerice
Aceste taste sunt utile pentru
a apela un număr în modul
„în aşteptare” sau pentru a
introduce caractere în modul
de editare.
: Tasta Apel
Efectuează sau preia apeluri.
: Tasta Pornire/Terminare
Porneşte/opreşte telefonul,
încheie apeluri, sau revine la
modul „în aşteptare”.
: Tastă Navigare
Utile pentru acces rapid la
funcţiile telefonului.
Tastele funcţionale
Fiecare dintre aceste taste
execută funcţiile indicate de
textul afişat chiar deasupra lor.
Informaţii despre afişaj
Pictogramele afişate
Tabelul de mai jos descrie diverşi indicatori sau pictograme afişate pe ecranul
telefonului.
Zonă pentru pictograme
Zonă pentru grafică şi text
Specificaţii pentru tastele funcţionale
Meniu Favorite
Căutare
Contact nou
Apelări rapide
Copiaţi tot
Ştergeţi tot
Starea memoriei
Informaţii
Funcţie de căutare a contactelor în Agenda telefonică.
Notă: Caracteristica de căutare instantanee este disponibilă prin
introducerea iniţialei numelui sau prin introducerea numărului pe care
doriţi să-l găsiţi.
Adăugaţi intrări în Agenda telefonică, utilizând acest meniu.
Alocaţi contacte oricăreia dintre tastele de la
la .
Puteţi copia toate intrările din memoria cartelei SIM în memoria
telefonului şi viceversa.
Puteţi şterge toate intrările din memoria cartelei SIM sau din
memoria telefonului.
Verificaţi memoria liberă precum şi pe cea utilizată.
Număr apelare servicii: Afişează lista numerelor alocate de
către operator.
Număr propriu: Puteţi salva şi verifica propriul număr pe
cartela SIM.
Carte de vizită: Cu ajuotrul acestei opţiuni, vă puteţi crea
propria dvs. carte de vizită, care va conţine numele dvs.,
numărul de telefon mobil etc.
Contacte
Meniu 1
Puteţi vizualiza registrul apelurilor nepreluate, recepţionate şi efectuate
numai dacă reţeaua acceptă CLI (Calling Line Identification - Identificarea
liniei de apelare). Numărul şi numele (dacă sunt disponibile) sunt afişate alături de
data şi ora efectuării apelului. Puteţi, de asemenea, afişa duratele apelurilor.
Istoric apeluri
Meniu 3
Funcţiile, pe scurt
În această secţiune sunt oferite explicaţii, pe scurt, ale funcţiilor telefonului dvs.
Structura arboricolă a meniului
1. Contacte
1.1 Căutare
1.2 Contact nou
1.3 Apelări rapide
1.4 Copiaţi tot
1.5 Ştergeţi tot
1.6
Starea memoriei
1.7 Informaţii
2. Mesagerie
2.1 Mesaj nou
2.2 Primite
2.3 Schiţe
2.4 De trimis
2.5 Trimise
2.6 Ascultaţi
mesageria vocală
2.7 Mesaj informativ
2.8 Şabloane
2.9 Setări
3. Istoric apeluri
3.1 Toate apelurile
3.2 Apeluri
nepreluate
3.3 Apeluri efectuate
3.4 Apeluri primite
3.5 Durata apelului
4. Unelte
4.1 Alarmă
4.2 Jocuri
4.3 Calendar
4.4 Memo
4.5 Calculator
4.6 Cronometru
4.7 Convertor unităţi
4.8 Ora în lume
5. Setări
5.1 Profiluri
5.2 Dată & Oră
5.3 Limbă
5.4 Afişaj
5.5 Apelare
5.6 Blocare automată
a tastaturii
5.7 Securitate
5.8 Mod economic
5.9 Selectarea reţea
5.0 Resetaţi
5.
*
Starea memoriei
6. Servicii SIM
Instalarea cartelei SIM
În momentul în care vă abonaţi la un
operator de telefonie mobilă, vi se oferă
o cartelă SIM pe care se află detaliile
abonamentului dvs., precum codul PIN,
diverse servicii opţionale oferite de către
operator, precum şi multe alte informaţii.
Important!
Contactele cartelei SIM se pot deteriora
cu uşurinţă prin îndoire sau zgâriere,
de aceea, trebuie să manevraţi cu
mare atenţie cartela. Nu lăsaţi niciodată
cartela SIM la îndemâna copiilor.
Telefonul nu suportă o cartelă SIM.
Ilustraţii
1
2
Deschideţi capacul bateriei
3
Inseraţi cartela SIM
4
Închideţi capacul bateriei
5
Încărcaţi bateria
Instalarea cartelei SIM şi încărcarea bateriei
1 2 3
4 5
Încărcaţi complet bateria înainte de prima
încărcare
Apelul este conectat.
Indică nivelul semnalului de reţea.
Indică faptul că utilizaţi un serviciu de roaming.
Indică faptul că alarma a fost setată şi este activată.
Indică starea acumulatorului.
Aţi recepţionat un mesaj text.
Aţi recepţionat un mesaj vocal.
Meniul profilului Vibraţii.
Meniul profilului General.
Meniul profilului Afară.
Meniul profilului Silenţios.
Meniul profilului Căşti.
Afişează programările.
P/N: MMBB0271512(1.0)
Meniu Favorite
Toate apelurile
Apeluri
nepreluate
Apeluri efectuate
Apeluri primite
Durata apelului
Afişează listele tuturor apelurilor (Primite/Efectuate/Nepreluate)
precum şi ora acestora.
Afişează ultimele 20 apeluri nepreluate.
Afişează ultimele 20 apeluri efectuate (reuşite sau încercate).
Afişează ultimele 20 apeluri recepţionate.
Afişează durata apelurilor recepţionate şi efectuate.
Depozitarea aparatului învechit
1. Existenţa pe produs a simbolului tomberonului întretăiat certifică
faptul că produsul este acoperit de specificaţiile Directivei
Europene 2002/96/CE.
2. Toate aparatele electronice şi electrotehnice trebuie depozitate
separat de fluxul deşeurilor menajere, în centre special
amenajate de către autorităţile locale sau guvernamentale.
3. Depozitarea corectă a vechiului dvs. dispozitiv, va ajuta la
prevenirea consecinţelor negative asupra mediului înconjurător
şi a sănătăţii publice.
4. Pentru informaţii suplimentare privind depozitarea aparatului
dvs. învechit, vă rugăm să contactaţi biroul primăriei, serviciul
de depozitare a unor astfel de aparate sau magazinul de unde
aţi achiziţionat produsul.
Mesaj nou
Primite
Schiţe
De trimis
Trimise
Ascultaţi
mesageria
vocală
Mesaj
informativ
Şabloane
Setări
Acest meniu conţine funcţiile pentru SMS (Short Message Service).
Indică primirea unui mesaj nou.
Veţi fi înştiinţat(ă) în momentul în care aţi primit un mesaj.
Afişează lista mesajelor presetate.
Afişează mesajele care sunt pregătite pentru expediere sau ale
căror expediere a eşuat.
Afişează mesajele trimise, oferind detalii despre ora expedierii
precum şi despre conţinutul mesajului.
Reprezintă o scurtătură către mesageria vocală a reţelei (dacă
această facilitate este disponibilă în reţeaua dvs.).
Mesajele serviciului informativ sunt mesaje text trimise de reţea
către telefonul dvs.
Afişează lista mesajelor predefinite. Puteţi afişa şi edita
şabloanele sau puteţi crea şabloane noi.
Acest meniu permite setarea funcţiilor oferite de către operator.
Mesagerie
Meniu 2
Alarmă
Jocuri
Calendar
Memo
Aveţi posibilitatea să setaţi până la trei alarme. Atunci când
setaţi o alarmă, ora curentă se afişează în partea de sus a
ecranului. La ora stabilită, se va afişa simbolul alarmei şi se va
reda tonul de alarmă setat.
Puteţi să vă distraţi cu jocuri implicite.
Dispuneţi de o funcţie de calendar.
Puteţi crea o listă a obiectivelor pe care doriţi să le atingeţi.
Unelte
Meniu 4
SIM
Citiţi aceste instrucţiuni. Nerespectarea regulilor poate fi periculoasă sau ilegală.
Acest manual conţine informaţii suplimentare detaliate.
Avertisment!
Pentru siguranţa dumneavoastră, utilizaţi numai acumulatorii şi încărcătoarele
originale specificate.
Închideţi telefonul în locurile în care regulamentele impun acest lucru. De
exemplu, nu utilizaţi telefonul în spitale, deoarece poate afecta echipamentele
medicale sensibile.
Acumulatorii trebuie depozitaţi în conformitate cu legislaţia specifică.
Îngrijirea şi întreţinerea produsului
Avertisment! Utilizaţi numai acumulatorii, încărcătorul şi accesoriile aprobate
pentru utilizarea cu acest model de telefon. Utilizarea altor tipuri poate anula orice
aprobare sau garanţie a telefonului şi poate fi periculoasă.
Nu dezasamblaţi această unitate. Dacă sunt necesare reparaţii, duceţi aparatul la
o unitate de service calificată.
Aparatul nu trebuie ţinut lângă surse de căldură, cum ar fi radiatoarele sau
echipamentele de gătit.
Folosiţi o lavetă uscată pentru a curăţa exteriorul aparatului.
(Nu utilizaţi niciun fel de solvenţi.)
Nu ţineţi telefonul în apropierea cardurilor de credit sau a cartelelor de transport,
deoarece acesta poate afecta informaţiile stocate pe benzile magnetice.
Instrucţiuni pentru o utilizare sigură şi eficientă
Instrucţiuni pentru o utilizare sigură şi eficientă
(Continuare)
Instrucţiuni pentru o utilizare sigură şi eficientă
(Continuare)
Instrucţiuni pentru o utilizare sigură şi eficientă
(Continuare)
Securitate
(Continuare)
Mod economic
Selectarea
reţea
Resetaţi
Starea memoriei
Blocare telefon: Puteţi utiliza codul de siguranţă pentru a
preveni utilizarea neautorizată a telefonului.
Restricţionarea apelurilor: Serviciul Restricţionarea
apelurilor restricţionează efectuarea şi primirea unor categorii
predefinite de apeluri. Funcţia necesită parola de restricţionare.
Număr cu apelare fixă (În funcţie de SIM): Puteţi restricţiona
apelurile efectuate pentru numerele de telefon selectate.
Numerele sunt protejate de codul PIN2. Odată activat acest
serviciu, dacă doriţi totuşi să acordaţi acces unor anumite
numere, va treui să le adăugaţi în lista Contactelor.
Modificaţi codurile: PIN este o abreviere pentru Personal
Identification Number (Număr de identificare personală). Codul
este util pentru a preveni utilizarea telefonului de către persoane
neautorizate. Puteţi modifica codurile de acces: Cod de
securitate, Cod PIN, Cod PIN2.
Dacă setaţi Pornit, telefonul va economisi energie atunci când
nu este utilizat.
Selectarea unei reţele se poate efectua atât automatic cât şi
manual. Setarea implicită a telefonului este Automat.
Puteţi restaura setările stabilite din fabricaţie. Este necesar
codul de siguranţă pentru a activa această funcţie.
Verificaţi memoria liberă şi pe cea utilizată în fiecare spaţiu de
memorie.
Setări
Meniu 5
(Continuare)
Servicii SIM
Meniu 6
Dispozitive electronice
Toate telefoanele mobile pot cauza interferenţe, ceea ce poate afecta
funcţionarea altor aparate.
Nu utilizaţi telefonul mobil în apropierea echipamentelor medicale, fără a solicita
permisiunea. Nu ţineţi telefonul în apropierea unui stimulator cardiac, de exemplu,
în buzunarul de la piept.
Siguranţa la volan
Consultaţi legile şi reglementările cu privire la utilizarea telefoanelor mobile
atunci când conduceţi un autovehicul.
Nu utilizaţi telefonul fără kit „Mâini libere” în timp ce conduceţi.
Utilizaţi un kit „Mâini libere”, dacă este disponibil.
Trageţi pe dreapta şi parcaţi înainte de a efectua un apel sau înainte de a
răspunde la telefon, dacă acest lucru este impus de condiţiile de trafic.
Zone în care au loc detonări
Nu utilizaţi telefonul în timpul detonărilor. Respectaţi restricţiile şi eventualele
reglementări sau reguli care se aplică în astfel de locuri.
Zone cu substanţe explozibile
Nu utilizaţi telefonul în punctele de alimentare cu combustibili. Nu utilizaţi telefonul
în apropierea combustibililor sau a altor substanţe chimice.
În aeronave
Dispozitivele „fără fir” pot provoca interferenţe în avion.
Opriţi telefonul mobil înainte de a vă îmbarca într-o aeronavă.
Copiii
Păstraţi telefonul într-un loc sigur, la care copiii să nu aibă acces. Telefonul are în
componenţă piese de mici dimensiuni, cu care copiii se pot sufoca în situaţia în
care acestea sunt înghiţite.
Apeluri de urgenţă
Apelurile de urgenţă nu sunt disponibile în toate reţelele mobile. De aceea, este
indicat să nu vă bazaţi niciodată doar pe telefonul dvs. mobil pentru a efectua
apeluri de urgenţă. Verificaţi disponibilitata serviciului la operatorul dvs.
Informaţii despre acumulator şi îngrijire
Nu este necesar să aşteptaţi ca acumulatorul să se descarce complet înainte
de a-l reîncărca. Spre deosebire de alte sisteme cu acumulator, nu există niciun
efect de memorie care ar putea compromite performanţele acumulatorului.
Utilizaţi numai acumulatori şi încărcătoare LG. Încărcătoarele LG sunt concepute
pentru a maximiza durata de viaţă a bateriei.
Nu dezasamblaţi şi nu scurtcircuitaţi pachetul de acumulatori.
Înlocuiţi acumulatorul când performanţele acestuia nu mai sunt acceptabile.
Pachetul de acumulatori poate fi reîncărcat de sute de ori înainte de a necesita
schimbarea.
Nu expuneţi încărcătorul la lumina directă a soarelui şi nu-l utilizaţi în condiţii de
umiditate ridicată, de exemplu în baie.
Există riscul apariţiilor unor explozii dacă înlocuiţi acumulatorul cu un tip incorect.
Depozitaţi bateriile uzate respectând instrucţiunile fabricantului.
Expunerea la energia frecvenţelor radio
Informaţii despre expunerea la unde radio şi despre Rata de absorbţie
specifică (Specific Absorption Rate - SAR)
Acest telefon mobil, modelul KP100, a fost creat în conformitate cu cerinţele de
siguranţă în vigoare, referitoare la expunerea la unde radio. Aceste cerinţe se
bazează pe indicaţii ştiinţifice care includ marje de siguranţă, menite să garanteze
siguranţa tuturor persoanelor, indiferent de vârsta şi de starea de sănătate a
acestora.
Instrucţiunile pentru expunerea la unde radio utilizează o unitate de măsură
cunoscută sub denumirea de Rată de absorbţie specifică sau SAR. Testele pentru
SAR sunt efectuate utilizând o metodă standard cu telefonul transmiţând la
puterea maximă certificată, în toate benzile de frecvenţă folosite.
Deşi pot exista diferenţe între nivelurile SAR ale diferitelor modele de telefoane
LG, toate aceste modele sunt concepute pentru a respecta toate instrucţiunile
privitoare la expunerea la unde radio.
Limita SAR recomandată de Comisia Internaţională pentru Protecţia împotriva
Radiaţiilor Neionizate (ICNIRP) este de 2W/kg estimat în medie pe zece (10)
grame de ţesut.
Valoarea SAR maximă pentru acest model de telefon testată prin DASY4 pentru
utilizarea la ureche este 0,600 W/kg (10g).
Valoarea SAR pentru rezidenţii din ţările/regiunile care au adoptat limita SAR
recomandată de Institutul de Inginerie Electrică şi Electronică (IEEE) este de 1,6
W/kg în medie pe (1) gram de ţesut uman.
Instrucţiuni pentru o utilizare sigură şi eficientă
(Continuare)
Date tehnice
Generale
Nume produs: KP100
Sistem: GSM 900 / DCS 1800
Temperatura mediului extern
Maxim: +55°C, Încărcare (+45°C)
Minim: -10°C
Telefonul mobil descris în acest manual de utilizare este aprobat pentru a fi utilizat
în reţelele GSM 900 şi DCS 1800.
Dualband este o funcţie dependentă de reţea. Verificaţi la operatorul dvs.
disponibilitatea unui astfel de abonament.
O parte dintre funcţiile incluse în acest manual de utilizare reprezintă Servicii de
reţea. Acestea sunt servicii speciale a căror disponibilitate depinde de contractul dvs.
cu operatorul. Pentru a beneficia de astfel de servicii, va trebui să solicitaţi un astfel
de abonament la operatorul dvs. şi să obţineţi instrucţiuni de utilizare de la acesta.
Servicii de reţea
Installing the SIM Card
When you subscribe to a cellular network,
you are provided with a plug-in SIM card
loaded with your subscription details, such
as your PIN, any optional services available
and many others.
Important!
The plug-in SIM card and its contacts can be
easily damaged by scratches or bending, so be
careful when handling, inserting or removing the
card. Keep all SIM cards out of the reach of
small children.
USIM is not supported in a phone.
Illustrations
1
2
Open battery cover
3
Insert your SIM
4
Close the battery cover
5
Charge your battery
Installing the SIM Card and Charging the Battery Phone Components
The wireless phone described in this guide is approved for use on the GSM 900, DCS 1800
network.
Dualband is a network dependent feature. Check with your local service provider if you can
subscribe to and use this feature.
A number of features included in this guide are called Ne twork Services. These are special
services that you arrange through your wireless service provider. Before you can take
advantage of any of these Network Services, you must subscribe to them through your
service provider and obtain instructions for their use from your service provider.
Network service
1 2 3
4 5
Fully charge the
battery before using it for the first time.
Earpiece
Display screen
Alphanumeric keys
These keys are used to dial a
number in standby mode and to
enter numbers or characters in
edit mode.
:
Send key
You can dial a phone number and
answer incoming calls.
:
End /Power key
Allows you to power the phone
on or off, end calls, or return to
Standby Mode.
:
Navigation key
Use for quick access to phone
functions.
Soft keys
Each of these keys performs the
functions indicated by the text
on the display immediately above
them.
Profiluri
Dată & Oră
Limbă
Afişaj
Apelare
Blocare automată
a tastaturii
Securitate
Puteţi seta aceste meniuri pentru a se potrivi preferinţelor dvs.
Reglaţi tonurile telefonului astfel încât acestea să fie în
concordanţă cu diverse evenimente, situaţii sau grupuri de apel.
Puteţi seta funcţii pentru dată şi oră.
Puteţi schimba limba de afişare a textelor din telefon. De
asemenea, această schimbare va afecta limba tastărilor.
Modificaţi setările pentru afişaj.
Setaţi meniul pentru un apel.
Dacă această funcţie este activată, tastatura telefonului se va
bloca.
Acest meniu stabileşte setările de securitate ale telefonului.
Solicitare cod PIN: În acest meniu puteţi să setaţi dacă doriţi
ca telefonul să solicite, la pornire, codul PIN al
cartelei SIM.
Setări
Meniu 5
Calculator
Cronometru
Convertor
unităţi
Ora în lume
Dispune de funcţii standard, precum +, –, ×, ÷ : Adunare,
Scădere, Înmulţire şi Împărţire.
Funcţie de cronometrare comparabilă cu orice cronometru clasic.
Această aplicaţie converteşte orice unitate de măsură în unitatea
dorită.
Funcţie de determinare a orei curente în alte zone sau state.
Unelte
Meniu 4
(Continuare)
  • Page 1 1
  • Page 2 2

LG KP100.AITABL Manual de utilizare

Tip
Manual de utilizare