RO77
Cum se citeşte tabelul de coacere
Tabelul indică funcţia optimă de utilizat pentru diferite alimente care pot fi gătite pe unul sau mai multe
niveluri în acelaşi timp. Durata de coacere începe din momentul când alimentele sunt introduse în cuptor,
fără a lua în calcul şi preîncălzirea (în cazurile în care este necesară). Temperaturile şi duratele de coacere
au caracter pur orientativ şi depind de cantitatea de alimente şi de tipul de accesorii utilizate. La început,
folosiţi cele mai mici valori recomandate, apoi, dacă alimentele nu sunt gătite suficient, treceţi la valori mai
mari. Se recomandă să folosiţi accesoriile din dotare şi tăvi de prăjituri şi de copt din metal de culoare
închisă. De asemenea, puteţi folosi cratiţe şi accesorii din pirex sau din ceramică, dar duratele de coacere
se vor prelungi. Pentru a obţine cele mai bune rezultate, urmaţi recomandările din tabelul de coacere în
ceea ce priveşte alegerea accesoriilor (din dotare) care urmează a fi puse pe diferite niveluri.
Gătitul unor alimente diferite în acelaşi timp
Folosind funcţia „CONVECŢIE” puteţi găti simultan, pe mai multe niveluri, alimente diferite care necesită
aceeaşi temperatură de coacere (de exemplu: peşte şi legume). Scoateţi alimentele care necesită o durată
de coacere mai scurtă şi lăsaţi în cuptor alimentele care au nevoie de un timp de preparare mai lung.
Dulciuri
- Gătiţi deserturile delicate cu funcţia „Convenţional” numai pe un singur nivel. Folosiţi tăvi de prăjituri
din metal de culoare închisă şi puneţi-le întotdeauna pe grătarul din dotare. Pentru a găti pe mai
multe niveluri, selectaţi funcţia cu aer forţat şi puneţi formele de prăjituri în zigzag pe grătare pentru a
favoriza circulaţia aerului cald.
- Pentru a verifica dacă o prăjitură dospită s-a copt, introduceţi o scobitoare din lemn în partea cea mai
înaltă a prăjiturii. Dacă scobitoarea iese curată, prăjitura este gata.
- Dacă folosiţi forme de prăjituri antiaderente, nu ungeţi cu unt şi marginile, deoarece prăjitura ar putea
să nu crească uniform pe margini.
- Dacă prăjitura „se lasă” în timpul coacerii, setaţi o temperatură mai mică data viitoare, încercând, de
asemenea, să reduceţi cantitatea de lichid din aluat şi să-l amestecaţi mai delicat.
- Pentru prăjituri cu umpluturi umede (prăjitură cu brânză sau plăcinte cu fructe) folosiţi funcţia
„CONVECŢIE”. Dacă baza prăjiturii este prea umedă, folosiţi un nivel inferior şi presăraţi la baza
prăjiturii pesmet sau biscuiţi sfărâmaţi înainte de a adăuga umplutura.
Carne
- Folosiţi orice fel de tavă de cuptor sau vas pirex, adecvate pentru mărimea bucăţii de carne pe care o
veţi găti. Când preparaţi fripturi, adăugaţi supă de carne în tavă, stropind carnea în timpul gătitului
pentru a obţine un gust mai bun. Când friptura este gata, lăsaţi-o să se odihnească în cuptor încă
10 - 15 minute sau înveliţi-o în folie de aluminiu.
- Când doriţi să frigeţi carne la grătar, alegeţi bucăţi de carne cu grosime egală pentru a obţine o
preparare uniformă. Bucăţile foarte groase de carne necesită durate de preparare mai lungi. Pentru a
evita arderea cărnii la exterior, îndepărtaţi-o de grill, poziţionând grătarul metalic la un nivel mai
coborât. Întoarceţi carnea după ce au trecut două treimi din durata de coacere.
Pentru a aduna zeama, se recomandă să se pună tava pentru scurgerea grăsimii, cu jumătate de litru de apă
în ea, direct sub grătarul pe care este pusă carnea. Completaţi cu apă când este necesar.
Rotisorul (numai la unele modele)
Folosiţi acest accesoriu pentru a găti uniform bucăţi mari de carne şi de pui. Introduceţi carnea pe tija
rotisorului, legând-o cu o sfoară dacă este carne de pui şi verificaţi să fie bine fixată înainte de a introduce
tija în locaşul din peretele frontal al cuptorului şi de a o sprijini în suportul respectiv. Pentru a evita
producerea de fum şi pentru a strânge zeama, se recomandă să puneţi pe primul nivel o tavă pentru
scurgerea grăsimii, cu jumătate de litru de apă în ea. Tija rotisorului are un mâner de plastic, care trebuie
scos înainte de a începe gătitul şi care trebuie folosit din nou după ce s-a terminat coacerea pentru a scoate
alimentele din cuptor fără să vă ardeţi.
Pizza
Ungeţi puţin tăvile pentru ca baza pizzei să fie crocantă. Presăraţi mozzarella peste pizza după ce au trecut
două treimi din durata de coacere.
Funcţia de dospire (numai la unele modele)
Se recomandă să acoperiţi întotdeauna aluatul cu un şervet umed înainte de a-l introduce în cuptor. Cu
această funcţie, durata de dospire a aluatului se reduce cu aproximativ o treime, în comparaţie cu dospirea
la temperatura camerei (20 - 25°C). Timpul de dospire pentru 1 kg de aluat pentru pizza este de aproximativ
o oră.
RECOMANDĂRI DE UTILIZARE ŞI SUGESTII