wc_si000830ro_FM10.fm
10
Informaţii privind siguranţa PTS3 750
1.2 Descriere Masina si utilizarea
Acest utilaj este o pompă de apă imersibilă. Pompa imersibilă Wacker Neuson
constă dintr-un motor electric, un rotor, o sită şi o carcasă din metal cu orificii
pentru aspiraţia şi evacuarea apei. Energia electrică este alimentată la pompă prin
intermediul unui ştecher cu cablu sau a unei conexiuni permanente, în funcţie de
instalaţie. Operatorul conectează furtunurile la pompă şi le direcţionează aşa încât
apa să fie pompată din zona de lucru şi să fie evacuată într-un loc adecvat.
Acest utilaj este destinat utilizării în aplicaţii de eliminare generală a apei. Acest
utilaj este destinat pompării apei dulci sau a apei care conţine solide cu
dimensiunea maximă din specificaţiile produsului şi debitul, înălţimea de pompare
şi limitele de ridicare a aspiraţiei precizate în specificaţiile produslui.
Acest utilaj a fost proiectat şi construit strict pentru destinaţia descrisă mai sus.
Folosirea utilajului în orice alt scop poate avaria permanent utilajul sau poate răni
grav operatorul sau alte persoane din zonă. Avarierea utilajului produsă de
utilizarea eronată nu este acoperită de garanţie.
Cele de mai jos sunt exemple de utilizare eronată:
■ Pomparea lichidelor inflamabile, explozive sau corozive
■ Pomparea lichidelor fierbinţi sau volatile care au ca rezultat cavitaţia pompei
■ Exploatarea pompei în afara specificaţiilor produsului din cauza furtunurilor cu
diametru incorect, al altor restricţii la admisie sau evacuare sau ridicare sau
înălţime de aspiraţie excesive.
■ Folosirea utilajului ca scară, suport sau suprafaţă de lucru
■ Folosirea utilajului pentru a căra sau transporta pasageri sau echipamente
■ Exploatarea utilajului în afara specificaţiilor din fabrică
■ Exploatarea utilajului într-un mod care nu respectă toate avertismentele care se
găsesc pe utilaj şi în Manualul de operare.
Acest utilaj a fost proiectat şi construit în conformitate cu cele mai noi standarde în
domeniul siguranţei la locul de muncă pe plan global. Acesta a fost produs cu
atenţie, pentru a elimina pericolele în cât mai mare măsură şi pentru a creşte
siguranţa operatorului prin dispozitive de protecţie şi etichetare. Cu toate acestea,
pot exista riscuri remanente chiar şi după luarea măsurilor de protecţie. Acestea se
numesc riscuri reziduale. La acest utilaj, acestea pot include expunerea la:
■Şoc electric de la conexiunile electrice incorecte sau tensiunea înaltă
■ Rănirea personalului din cauza tehnicilor incorecte de ridicare
■ Pericol de proiectare a obiectelor de la evacuare
Pentru protejarea propriei persoane şi a altora, asiguraţi-vă că, înainte de
exploatarea utilajului, citiţi complet şi înţelegeţi informaţiile de siguranţă prezentate
în acest manual.