Shimano DH-3N20 Service Instructions

Tip
Service Instructions

Acest manual este potrivit și pentru

Observaţie:
Se fi xează cablul pe furca faţă sau pe suportul coșului astfel încât
să nu se prindă în spiţe sau în alte componente în timpul deplasării.
Dacă poziţia dinamului din butuc se poate schimba faţă de lampă
în timpul deplasării, de exemplu în cazul utilizării unei furci cu
suspensie, cablul trebuie conectat astfel încât să nu fi e prea larg
sau prea scurt pe întreg intervalul de deplasare.
Conexiunea trebuie realizată astfel încât curentul de la dinam să
treacă prin cablu de la mufa pentru lampă la mufa masă.
Pentru a deconecta lampa de la butucul cu dinam, se scoate
capacul conectorului.
Se interzice folosirea bicicletei în timp ce capacul conectorului este
detașat, în caz contrar cablul se poate prinde la roata bicicletei.
La demontarea roţii bicicletei, se va demonta mai întâi capacul conectorului. În cazul
forţării cablurilor, este posibil ca acestea să se rupă sau să facă un contact defectuos.
De asemenea, la montarea roţii se va fi xa mai întâi roata pe furcă, apoi se va cupla
capacul conectorului.
Informaţii generale privind siguranţa
AVERTISMENT
– Pentru a evita accidentele grave:
Înainte de instalarea pieselor, se vor consulta cu atenţie instrucţiunile de service.
Componentele slăbite, uzate sau defecte pot produce rănirea gravă a utilizatorului.
Se recomandă în mod expres utilizarea exclusivă a pieselor de schimb Shimano
originale.
Se va verifi ca dacă roţile sunt bine fi xate înainte de folosirea bicicletei. Dacă sunt
slăbite, se pot desprinde și pot provoca accidentări grave.
Se verifi că dacă lampa luminează normal în timpul deplasării pe timp de noapte.
Instrucţiunile pentru service se vor citi cu atenţie și se vor păstra într-un loc sigur,
pentru a le putea consulta pe viitor.
Butucul cu dinam generează o tensiune extrem de mare. Se interzice atingerea mufei
butucului cu dinam în timp ce bicicleta se deplasează sau roata se rotește. Atingerea
mufei dinamului poate provoca un șoc electric.
OBSERVAŢIE:
Conform normelor germane (StVZO), în Germania butucii cu dinam necesită protecţie
la supratensiune. Acest butuc cu dinam nu include un sistem de protecţie împotriva
supratensiunii. Se va folosi un sistem extern de protecţie la supratensiune, inscripţionat
cu un simbol care să ateste faptul că respectă normativele germane (protector la
supratensiune Shimano SM-DH10 sau un produs similar).
Se verifi că paralelismul capetelor furcii. În cazul în care capetele furcii nu sunt paralele,
deformarea axului butucului poate genera zgomote datorate coliziunii pieselor din
interiorul dinamului din butuc.
Butucul cu dinam se montează pe furcă astfel încât mufa să fi e orientată spre dreapta,
privind spre faţa bicicletei. Dacă partea cu mufa este orientată spre stânga, este posibil
ca butucul să nu se rotească corect în timpul deplasării.
Înainte de utilizarea butucului cu dinam se verifi că dacă mufa acestuia este corect
conectată.
Se va folosi un bec de 6 V/ 2,4 W pentru farul faţă și un bec de 6 V/ 0,6 W pentru lampa
spate.
Dacă becul lămpii faţă sau spate se arde, becul rămas va primi tensiune excesivă,
durata de funcţionare a acestuia fi ind astfel redusă; din acest motiv, becurile arse
trebuie înlocuite cât mai rapid.
Dacă lampa este folosită frecvent în timpul deplasării cu viteză mare, durata de
funcţionare a becului va fi redusă.
Se interzice dezasamblarea mecanismului intern al butucului.
Nu se va aplica ulei în interiorul butucului, pentru a nu provoca ieșirea vaselinei și
probleme de conductivitate.
Butucul cu dinam va îngreuna puţin rotirea roţii datorită magnetului din interiorul
butucului.
Garanţia nu acoperă uzura normală sau deteriorarea rezultată în urma utilizării normale
a pieselor.
SI-25V0G
DH-3N30
DH-3N20
Instrucţiuni pentru service
Montarea roţii faţă
Se montează roata astfel încât latura cu mufa dinamului să se afl e în partea
dreaptă când se privește spre faţa bicicletei și astfel încât mufa butucului să fi e
aliniată cu furca sau cu suportul coșului. Se montează apoi urmând procedura din
ilustraţia de mai jos, astfel încât mufa să fi e orientată în sus. Nu se va forţa rotirea
mufei după montarea manetei quick release sau a piuliţei axului.
Furcă
Se rotește roata faţă și se verifi că dacă lampa iluminează.
Suport pentru
apărătoare de noroi
Piuliţă quick release
Arc spiralat
Mufă
Observaţie:
Șaiba cu striaţii pentru ax nu trebuie folosită cu sistemul quick release.
Se conectează cele două fi re pentru transmiterea curentului.
Furcă
Suport pentru
apărătoare
de noroi
Piuliţă quick release
Conectarea cablurilor
Se conectează cablurile conform imaginii de mai jos.
Observaţie:
Nu este permisă inversarea cablului masă cu cablul
lămpii. În cazul conectării incorecte a cablurilor, lampa
nu va ilumina.
Înainte de conectare, cablurile trebuie răsucite pentru
a rămâne grupate.
Specifi caţii recomandate pentru cabluri
Mufa masă
Mufa lămpii
Cablu lampă
Aprox.
16 mm
Aprox. 16 mm
Conector (gri)
Capac conector (negru)
Cablu de masă
Canelură
Mufa masă
Observaţie:
Se orientează corect.
Se apasă până când
emite un clic.
Se introduc
Se îndoaie
Capacul
conectorului
Se
conectează
Mufa lămpii
Verifi carea lămpii
Reţineţi: în scopul îmbunătăţirii produsului, specifi caţiile pot fi modifi cate fără notifi care. (Romanian)
Pentru sistem quick release
Mufă
Mufă
Mufă
Furcă
Suport pentru
apărătoare de noroi
Suportul coșului
Furcă
Suport pentru
apărătoare de noroi
Suportul coșului
Șaibă cu striaţii pentru ax
Șaibă
Piuliţă (M9)
Observaţie:
La strângerea piuliţelor axului, acestea
trebuie strânse alternativ pe cele două
laturi; nu se va concentra întreg efortul
de strângere sau desfacere a piuliţei
axului pe o singură latură a roţii, în caz
contrar este posibil ca axul butucului
să se rotească, ceea ce poate duce
la strângerea sau slăbirea excesivă a
contrapiuliţelor.
Observaţie:
În cazul în care cablul conectat la masă
nu face conexiune, se va verifi ca dacă
șaiba cu striaţii perforează vopseaua
furcii. Dacă șaiba cu striaţii a axului
nu perforează vopseaua, lampa nu va
ilumina corect; în acest caz, se va răzui
o cantitate redusă de vopsea de pe
furca faţă.
Se recomandă conectarea celor două
re pentru transmiterea fără probleme a
curentului.
Cuplu de strângere:
20 N•m
Mufa dinamului
Cablu
Furcă
ATENŢIE
Capacul
conectorului
Se
demontează
Cablurile nu trebuie să se atingă.
Observaţie:
Se îndoaie cablurile și se trasează
de-a lungul canelurilor.
Cablu
Izolaţie
Tip Din fi re de cupru
Cablu
Dimensiune (AWG) 22
Diametru aprox. 0,8 mm
Izolaţie Diametru 1,8 - 2 mm
SI-25V0G-05
Pentru sistem cu piuliţă
  • Page 1 1

Shimano DH-3N20 Service Instructions

Tip
Service Instructions
Acest manual este potrivit și pentru