Răspunderea pentru produsele defecte și garanția
ŠKODA pentru vehicule noi
Răspunderea pentru produsele defecte
Partenerul autorizat ŠKODA, în calitate de vânzător, răspunde pentru produse-
le defecte identificate la autovehiculul dumneavoastră nou ŠKODA, piesele ori-
ginale ŠKODA și accesoriile originale ŠKODA, în conformitate cu prevederile
legale și contractul de vânzare-cumpărare.
Garanția ŠKODA pentru autovehiculele noi
Pe lângă răspunderea privind produsele defecte, societatea ŠKODA AUTO a.s.
vă oferă garanția ŠKODA pentru autovehiculele noi (numită în cele ce urmează
„Garanția ŠKODA“), în condițiile descrise în continuare.
În cadrul garanției ŠKODA, societatea ŠKODA AUTO pune la dispoziție urmă-
toarele servicii.
▶
Repararea gratuită a daunelor apărute la autovehiculul dumneavoastră ca ur-
mare a unei deficiențe ce apare în termen de doi ani după începerea perioadei
de garanție ŠKODA.
▶
Repararea gratuită a daunelor apărute la autovehiculul dumneavoastră ca ur-
mare a unui defect de vopsea, apărute în termen de trei ani după începerea
perioadei de garanție ŠKODA.
▶
Repararea gratuită a ruginirii cu străpungere a caroseriei, apărute la autovehi-
culul dumneavoastră în termen de doisprezece ani după începerea perioadei
de garanție. Garanția ŠKODA la perforare prin ruginire a caroseriei se referă
exclusiv la perforarea prin ruginire a tablei caroseriei, apărută dinspre interior
spre exterior.
Garanția începe în ziua în care partenerul ŠKODA înmânează cumpărătorului
autovehiculul nou cumpărat
1)
. Partenerul ŠKODA trebuie să introducă această
dată pentru autovehiculul dumneavoastră, identificat prin seria de identificare
a autovehiculului, în mod corespunzător în sistemele producătorului.
Repararea autovehiculului se poate face prin înlocuirea sau repararea piesei de-
fecte. Piesele înlocuite devin proprietatea partenerului service autorizat
ŠKODA.
Nu sunt prevăzute drepturi suplimentare în garanția ŠKODA. În special nu exis-
tă niciun drept asupra unei livrări de schimb, retrageri din contract, nicio pre-
tenție de punere la dispoziție a unui autovehicul de schimb pentru perioada
efectuării remedierii și nici de despăgubire.
Se poate uza de garanția ŠKODA la oricare partener de service ŠKODA.
Condiția pentru acordarea garanției ŠKODA este ca toate lucrările de service
să fie executate la timp și în mod profesionist, în conformitate cu prevederile
societății ŠKODA AUTO. Executarea profesionistă a lucrărilor de service, în
conformitate cu prevederile societății ŠKODA AUTO, trebuie să fie dovedită la
solicitarea drepturilor din cadrul garanției ŠKODA. În cadrul unui service ratat,
respectiv în cazul efectuării lucrărilor de service fără respectarea prevederilor
societății ŠKODA AUTO, drepturile de garanție sunt valabile în continuare nu-
mai cu condiția ca dumneavoastră să dovediți că service-ul ratat, respectiv ser-
vice-ul care nu a fost efectuat conform prevederilor societății ŠKODA AUTO
nu constituie cauza deteriorării.
De la garanția ŠKODA sunt excluse piesele care sunt supuse uzurii normale, ca
de ex. anvelopele, bujiile, lamelele ștergătoarelor, plăcuțele de frână și discurile
de frână, ambreiajul, becurile, inelele sincron, bateriile ș.a.m.d. Garanția ŠKODA
nu cuprinde de asemenea deficiențe la componentele neoriginale, ansamblurile
neoriginale montate în autovehicul și pe autovehicul, și nici defectele produse
la autovehicul din cauza acestora. Aceeași afirmație este valabilă pentru acce-
soriile care nu au fost montate și/sau livrate din fabricație.
Pretențiile de garanție nu sunt admise dacă deteriorarea s-a produs datorită
următoarelor circumstanțe.
▶
Utilizare nepermisă, manipularea necorespunzătoare (de exemplu folosirea în
cadrul concursurilor motor-sport sau supraîncărcare), îngrijirea și întreținerea
necorespunzătoare sau efectuarea de modificări nepermise la autovehiculul
dumneavoastră.
▶
Nerespectarea prevederilor menționate în Manualul de utilizare, respectiv a
altor instrucțiuni livrate din fabrică.
▶
Influențe străine sau exterioare (de exemplu accidente, grindină, inundații
ș.a.).
1)
Datorită cerințelor reglementărilor legale naționale generale obligatorii, în lo-
cul datei predării autovehiculului poate fi indicată data primei înmatriculări.
6
Răspunderea pentru produsele defecte și garanția ŠKODA pentru vehicule noi