Să începem 3
Să începem
1
Acest aparat este echipat cu o baterie sau cu un
acumulator portabil.
Modalitatea sigură de scoatere a bateriei sau
a ansamblului bateriilor din aparat: Scoateţi
bateria veche sau ansamblul bateriilor, urmaţi
paşii în ordine inversă a montării. Pentru a preveni
contaminarea mediului şi posibilele pericole pentru
sănătatea oamenilor şi a animalelor, puneţi bateria
veche în recipientul corespunzător de la punctele
de colectare desemnate. Nu aruncaţi bateriile sau
acumulatorul împreună cu deşeurile menajere.
Se recomandă să utilizaţi sistemele locale de
rambursare gratuită pentru baterii şi acumulatori.
Bateriile nu se vor expune la căldură excesivă, cum ar
fi la soare, la foc sau similar.
PRECAUŢII: Aparatul nu trebuie să vină în contact
cu apa (picături sau vărsată), iar pe el nu trebuie
aşezate obiecte pline cu lichide, cum ar fi vaze de
flori.
Observaţii cu privire la drepturile de
autor
y
Acest produs dispune de tehnologie de protejare
a drepturilor de autor, care este protejată prin
patente SUA şi prin alte drepturi de proprietate
intelectuală. Folosirea acestei tehnologii de
protecţie a drepturilor de autor trebuie autorizată
de către Rovi Corporation şi este destinată pentru
utilizare domestică şi pentru alte tipuri de vizionări
limitate, dacă nu există o altă autorizare din partea
Rovi Corporation. Demontarea şi dezasamblarea
sunt interzise.
y
Potrivit legii americane a drepturilor de autor
şi legilor drepturilor de autor din alte ţări,
înregistrarea, utilizarea, afişarea, distribuirea
sau revizuirea neautorizată a programelor TV,
casetelor video, DVD-urilor, CD-urilor şi a altor
materiale face obiectul răspunderii civile şi/sau
penale.
Eliminarea vechiului aparat
1. Dacă simbolul acestei pubele pe roţi
marcate cu o cruce este ataşat la un
produs, înseamnă că produsul intră sub
incidenţa Directivei europene 2002/96/
CE.
2. Toate produsele electrice şi electronice
trebuie eliminate separat de deşeurile
menajere municipale prin unităţi de
colectare dedicate, desemnate de
guvern sau de autorităţile locale.
3. Eliminarea corectă a vechiului dvs. aparat
va ajuta la prevenirea potenţialelor
consecinţe negative asupra mediului
înconjurător şi sănătăţii oamenilor.
4. Pentru informaţii mai detaliate despre
eliminarea vechiului dvs. aparat,
contactaţi biroul local, serviciul de
eliminare a deşeurilor sau magazinul de
la care aţi achiziţionat produsul.
Eliminarea deşeurilor de baterii/
acumulatoare
1. Dacă simbolul acestei pubele pe roţi
marcate cu o cruce este ataşat la
bateriile/acumulatoarele produsului dvs.,
înseamnă că acestea intră sub incidenţa
Directivei europene 2006/66/EC.
2. Acest simbol poate fi asociat cu simboluri
de elemente chimice pentru mercur
(Hg), cadmiu (Cd) sau plumb (Pb) dacă
bateria conţine o cantitate mai mare de
0,0005% de mercur, 0,002% de cadmiu
sau 0,004% de plumb.
3. Toate bateriile/acumulatoarele trebuie
eliminate separat de deşeurile menajere
municipale prin unităţi de colectare
dedicate, desemnate de guvern sau de
autorităţile locale.
4. Eliminarea corectă a vechilor dvs. baterii/
acumulatoare va ajuta la prevenirea
potenţialelor consecinţe negative
asupra mediului înconjurător şi sănătăţii
oamenilor.
5. Pentru informaţii mai detaliate despre
eliminarea vechilor dvs. baterii/
acumulatoare, contactaţi biroul local,
serviciul de eliminare a deşeurilor sau
magazinul de la care aţi achiziţionat
produsul.
Prin prezenta, LG Electronics declară că
acest produs/aceste produse respectă
principalele cerinţe şi alte prevederi
relevante ale Directivei 2004/108/EC, 2006/95/EC şi
2009/125/EC.
Centrul de Standarde Europene:
Krijgsman 1, 1186 DM Amstelveen The Netherlands
y
Vă rugăm luaţi în considerare că acesta NU este
un punct de contact al Serviciului Clienţi. Pentru
Informaţii Serviciul Clienţi, consultaţi cardul de
garanţie sau contactaţi furnizorul de la care aţi
achiziţionat acest produs.
DP522H-P.BROMLLK-1243_ROM.indd 3 2012-02-27 �� 11:25:40