Sony HT-ST7 Ghid de referință

Tip
Ghid de referință
HT-ST7
Bară de sunet
Ghid de referinţă
2
RO
Nu instalaţi echipamentul într-un spaţiu închis, cum ar fi o bibliotecă sau un
dulap încorporat.
Pentru a reduce riscul de incendiu, nu acoperiţi orificiul de ventilare al
aparatului cu ziare, feţe de masă, draperii etc.
Nu expuneţi aparatul la surse de flacără deschisă (de exemplu lumânări
aprinse).
Pentru a reduce riscul de incendiu şi de electrocutare, evitaţi stropirea
aparatului şi posibilitatea ca pe acesta să se scurgă lichide şi nu plasaţi
pe aparat obiecte pline cu lichide, precum vazele.
Unitatea rămâne sub tensiune chiar şi atunci când este oprită, atât timp cât
este conectată la priza de c.a.
Deoarece pentru deconectarea unităţii de la priză se foloseşte ştecărul
principal, conectaţi unitatea la o priză de c.a. uşor accesibilă. Dacă
observaţi nereguli în funcţionarea unităţii, deconectaţi imediat ştecărul
principal de la priza de c.a.
Nu expuneţi bateriile sau aparatele cu baterii instalate la căldură excesivă,
precum lumina directă a soarelui şi focul.
Doar pentru utilizare la interior.
Cabluri recomandate
Trebuie utilizate cabluri şi conectori ecranaţi şi împământaţi corespunzător
pentru cuplarea la computerele gazdă şi/sau la periferice.
Acest echipament a fost testat şi s-a constatat că respectă limitele
specificate în Directiva privind compatibilitatea electromagnetică utilizând
un cablu de conectare mai scurt de 3 metri.
Aviz pentru clienţi: următoarele informaţii sunt
valabile doar în cazul echipamentelor vândute
în statele ce aplică directivele UE.
Acest produs a fost fabricat de sau în numele Sony Corporation,
1-7-1 Konan Minato-ku Tokyo, 108-0075 Japonia. Întrebările referitoare la
modul în care acest produs respeclegislaţia Uniunii Europene trebuie
să fie adresate reprezentantului autorizat, Sony Deutschland GmbH,
Hedelfinger Strasse 61, 70327 Stuttgart, Germania. Comunicaţi orice
probleme legate de service sau garanţie la adresele menţionate în
documentele separate de service sau garanţie.
Prin prezenta, Sony Corporation declară că acest echipament este în
conformitate cu cerinţele de bază şi cu alte prevederi relevante ale
Directivei 1999/5/CE.
Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi următorul URL:
http://www.compliance.sony.de/
AVERTISMENT
3
RO
Casarea echipamentelor electrice
şi electronice uzate (valabil în ţările
Uniunii Europene şi în alte ţări din
Europa care au sisteme de colectare
diferenţiată)
Acest simbol prezent pe produs sau pe ambalaj indică
faptul că produsul respectiv nu trebuie tratat ca deşeu
menajer. În schimb, acesta trebuie predat la punctul de
colectare relevant pentru reciclarea echipamentelor
electrice şi electronice. Asigurându-vă că acest produs este casat în mod
corect veţi ajuta la prevenirea eventualelor consecinţe negative asupra
mediului şi sănătăţii umane, consecinţe ce ar putea rezulta altfel din
manipularea incorectă ca deşeu a acestui produs. Reciclarea materialelor
contribuie la conservarea resurselor naturale. Pentru informaţii mai
detaliate referitoare la reciclarea acestui produs, contactaţi autorităţile
locale, serviciul local de eliminare a deşeurilor menajere sau magazinul
de la care aţi achiziţionat produsul.
Eliminarea bateriilor uzate (valabil în ţările
Uniunii Europene şi în alte ţări din Europa
care au sisteme de colectare diferenţiată)
Acest simbol prezent pe baterie sau pe ambalaj indică faptul
că bateria furnizată împreună cu produsul respectiv nu
trebuie tratată ca deşeu menajer.
Este posibil ca pe anumite baterii, acest simbol să fie utilizat
în combinaţie cu un simbol chimic. Se adaugă simbolurile
chimice pentru mercur (Hg) sau plumb (Pb) dacă bateria conţine mai mult
de 0,0005 % mercur sau 0,004 % plumb.
Asigurându-vă că aceste baterii sunt eliminate în mod corect veţi ajuta la
prevenirea eventualelor consecinţe negative asupra mediului şi sănătăţii
umane, consecinţe ce ar putea rezulta altfel din manipularea incorectă
ca deşeu a bateriilor. Reciclarea materialelor contribuie la conservarea
resurselor naturale.
În cazul produselor care, din motive de siguranţă, de performanţă sau
de integritate a datelor, necesită o conexiune permanentă la o baterie
încorporată, aceasta trebuie înlocuită doar de către personal de service
calificat.
Pentru a vă asigura că bateria este tratată în mod corespunzător, predaţi
produsul la sfârşitul duratei de exploatare la punctul de colectare relevant
pentru reciclarea echipamentelor electrice şi electronice.
Pentru toate celelalte baterii, consultaţi secţiunea referitoare la modul de
eliminare în siguranţă a bateriilor din produs. Predaţi bateriile la punctul de
colectare relevant pentru reciclarea bateriilor uzate.
Pentru informaţii mai detaliate referitoare la reciclarea acestui produs
sau a bateriilor, contactaţi autorităţile locale, serviciul local de eliminare
a deşeurilor menajere sau magazinul de la care aţi achiziţionat produsul.
Pentru clienţii din Australia sau Noua Zeelandă
Pentru transmiţătorul wireless (EZW-RT50)
Trebuie instalat şi utilizat la o distanţă de cel puţin 20 cm între radiator şi
corpul persoanei (excluzând extremităţile: mâinile, încheieturile mâinilor,
picioarele şi gleznele).
Doar în
Europa
4
RO
Măsuri de precauţie ...................................................................5
Tehnologia wireless BLUETOOTH .............................................6
Instalarea boxei bară pe perete ................................................ 7
Activarea funcţiei IR repeater
(atunci când nu puteţi controla televizorul) .......................8
Activarea funcţiei Secure Link ...................................................9
Utilizarea funcţiei Control for HDMI ........................................ 10
Utilizarea caracteristicilor „BRAVIA” Sync ................................ 11
Depanare ...................................................................................12
Specificaţii ..................................................................................15
Cuprins
5
RO
Măsuri de precauţie
Cu privire la siguranţă
Dacă în sistem cad obiecte solide sau lichide, deconectaţi sistemul de la
priză şi dispuneţi verificarea lui de către personal calificat, înainte de a-l
utiliza din nou.
Nu vă urcaţi pe boxa bară şi nici pe subwoofer, deoarece puteţi să cădeţi
şi să vă accidentaţi sau puteţi deteriora sistemul.
Cu privire la sursele de alimentare
Înainte de a utiliza sistemul, verificaţi ca tensiunea de alimentare să fie
aceeaşi cu cea a sursei locale de alimentare electrică. Tensiunea de
alimentare este indicată pe plăcuţa de identificare de pe spatele
boxei bară.
Dacă nu utilizaţi sistemul pentru o perioadă mai îndelungată,
deconectaţi-l de la priza de perete (de la reţea). Pentru a deconecta cablul
de alimentare cu c.a. (de la reţea), apucaţi de ştecăr; nu trageţi niciodată
de cablu.
Una dintre lamelele ştecărului este mai lată decât cealaltă din motive de
securitate şi nu va intra în priza de perete (de la reţea) decât într-un singur
mod. Dacă nu puteţi introduce complet ştecărul în priză, contactaţi
furnizorul.
Cablul de alimentare cu c.a. (de la reţea) trebuie înlocuit doar la un centru
de service autorizat.
Cu privire la încălzire
Sistemul se încălzeşte în timpul funcţionării, aceasta nefiind o defecţiune.
Dacă utilizaţi în continuu acest sistem la un volum ridicat, temperatura
sistemului în părţile posterioară şi inferioară va creşte considerabil.
Nu atingeţi sistemul, pentru a evita arsurile.
Cu privire la amplasare
Amplasaţi sistemul într-un loc cu ventilaţie adecvată, pentru a preveni
încălzirea excesivă şi pentru a prelungi durata de viaţă a acestuia.
Nu amplasaţi sistemul în apropierea unor surse de căldură sau în locuri
expuse direct la lumina soarelui, la praf excesiv sau la şocuri mecanice.
Nu amplasaţi în partea posterioară a boxei tip bară şi a subwooferului
niciun obiect ce ar putea bloca orificiile de ventilare, provocând
defecţiuni.
Dacă sistemul este utilizat în combinaţie cu un televizor, un VCR sau
un casetofon, pot apărea zgomote, iar calitatea imaginii poate avea de
suferit. În acest caz, plasaţi sistemul la distanţă de televizor, VCR sau
casetofon.
Aveţi grijă atunci când amplasaţi sistemul pe suprafeţe tratate special (cu
ceară, ulei, lustruite etc.), deoarece suprafaţa se poate păta sau decolora.
Aveţi grijă să evitaţi posibilele accidentări provocate de colţurile boxei
bară sau ale subwooferului.
La manipularea subwooferului
Nu introduceţi mâna în despicătura subwooferului atunci când îl ridicaţi.
Este posibil ca driverul boxei să se deterioreze. Atunci când îl ridicaţi, ţineţi
subwooferul de dedesubt.
Cu privire la funcţionare
Înainte de a conecta alte echipamente, opriţi sistemul şi deconectaţi-l de
la priză.
Dacă pe ecranul unui televizor din apropiere apar
neregularităţi de culoare
Este posibil ca pe ecranele anumitor tipuri de televizoare să fie observate
neregularităţi de culoare.
În cazul în care sunt observate neregularităţi de culoare...
Opriţi televizorul, apoi porniţi-l din nou după 15-30 de minute.
În cazul în care sunt observate din nou neregularităţi
de culoare...
Plasaţi sistemul la distanţă mai mare de televizor.
Cu privire la curăţare
Curăţaţi sistemul cu o cârpă moale şi uscată. Nu utilizaţi niciun fel de burete
abraziv, praf de curăţat sau solvenţi, cum ar fi alcoolul sau benzina.
Dacă aveţi întrebări sau probleme cu privire la sistem, consultaţi cel mai
apropiat distribuitor Sony.
continuare
6
RO
Acest sistem încorporează sistemele Dolby* Digital şi sistemul DTS** Digital
Surround.
* Fabricat sub licenţă Dolby Laboratories.
Dolby şi simbolul dublu D sunt mărci comerciale ale Dolby Laboratories.
** Fabricat sub licenţă, conform brevetelor emise în S.U.A. cu numerele:
5,956,674; 5,974,380; 6,226,616; 6,487,535; 7,212,872; 7,333,929;
7,392,195; 7,272,567 şi alte brevete din S.U.A. şi din întreaga lume,
publicate sau în curs de publicare. DTS-HD, simbolul, & DTS-HD
şi simbolul împreună sunt mărci înregistrate ale DTS, Inc.
Produsul include software-ul. © DTS, Inc.
Toate drepturile rezervate.
Marca şi siglele BLUETOOTH
®
sunt mărci comerciale înregistrate deţinute
de Bluetooth SIG, Inc. şi orice utilizare a acestor mărci de către
Sony Corporation se face sub licenţă.
Acest sistem încorporează tehnologia High-Definition Multimedia Interface
(HDMI™) (Interfaţă multimedia de înaltă definiţie).
Termenii HDMI, High-Definition Multimedia Interface şi sigla HDMI sunt
mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale HDMI Licensing LLC
în Statele Unite şi în alte ţări.
Sigla „BRAVIA” este marcă comercială a Sony Corporation.
„x.v.Colour” şi sigla „x.v.Colour” sunt mărci comerciale ale
Sony Corporation.
Marca N este marcă comercială sau marcă comercială înregistrată
a NFC Forum, Inc. în Statele Unite ale Americii şi în alte ţări.
Android este marcă comercială a Google Inc.
© 2012 CSR plc şi a companiilor grupului său.
Marca aptX® şi sigla aptX sunt mărci comerciale ale CSR plc sau ale uneia
dintre companiile grupului său şi pot fi înregistrate în una sau mai multe
jurisdicţii.
Celelalte mărci comerciale şi denumiri comerciale aparţin deţinătorilor de
drept ai acestora.
Tehnologia wireless BLUETOOTH
Versiune şi profiluri BLUETOOTH acceptate
Profilul se referă la un set standard de capacităţi pentru diverse
capacităţi ale produsului BLUETOOTH. Consultaţi „Specificaţii”
(pagina 15) referitor la versiunea şi profilurile BLUETOOTH acceptate
de acest sistem.
Pentru a putea utiliza funcţia BLUETOOTH, dispozitivul BLUETOOTH care
va fi conectat trebuie să accepte acelaşi profil cu acest sistem. Chiar dacă
dispozitivul acceptă acelaşi profil, funcţiile pot fi diferite din cauza
specificaţiilor dispozitivului BLUETOOTH.
Redarea audio pe acest sistem poate fi întârziată faţă de ce
a dispozitivului BLUETOOTH din cauza caracteristicilor tehnologiei
wireless BLUETOOTH.
Domeniu de comunicare efectiv
Dispozitivele BLUETOOTH trebuie utilizate pe o rază de aproximativ
10 metri (distanţă fără obstacole) unul faţă de celălalt. Raza de
comunicare efectivă se poate reduce în următoarele condiţii.
Când o persoană, obiect metalic, perete sau un alt obstacol se află
între dispozitivele cu o conexiune BLUETOOTH
Locaţii unde este instalată o reţea LAN wireless
În jurul cuptoarelor cu microunde în uz
Locaţii unde apar alte unde electromagnetice
Efectele altor dispozitive
Dispozitivele BLUETOOTH şi reţeaua LAN wireless (IEEE 802.11b/g)
utilizează aceeaşi bandă de frecvenţă (2,4 GHz). Când folosiţi
dispozitivul BLUETOOTH în apropierea unui dispozitiv cu funcţie
LAN wireless, pot apărea interferenţe electromagnetice.
Drepturi de autor
Note
7
RO
Acest lucru se poate solda cu rate mai mici de transfer al datelor,
zgomot sau imposibilitatea de conectare. Dacă se întâmplă acest
lucru, încercaţi următoarele soluţii:
Încercaţi să conectaţi acest sistem şi telefonul mobil BLUETOOTH sau
dispozitivul BLUETOOTH când sunteţi la cel puţin 10 metri distanţă
de echipamentul LAN wireless.
Întrerupeţi alimentarea electrică a echipamentului LAN wireless
atunci când folosiţi dispozitivul BLUETOOTH pe o rază de 10 metri.
Efecte asupra altor dispozitive
Undele radio transmise de acest sistem pot interfera cu funcţionarea
unor dispozitive medicale. Deoarece această interferenţă poate
determina o funcţionare necorespunzătoare, întrerupeţi întotdeauna
alimentarea acestui sistem, a telefonului mobil BLUETOOTH şi
a dispozitivului BLUETOOTH în următoarele locaţii:
În spitale, în trenuri, în avioane, la benzinării şi în orice loc unde pot
exista gaze inflamabile
Lângă uşi automate sau alarme de incendiu
Acest sistem acceptă funcţii de securitate în conformitate cu specificaţiile
BLUETOOTH pentru a asigura siguranţa necesară în timpul comunicării
cu ajutorul tehnologiei BLUETOOTH. Cu toate acestea, acest nivel de
siguranţă poate fi insuficient în funcţie de conţinutul setărilor şi de alţi
factori, aşa că trebuie să fiţi întotdeauna atenţi atunci când comunicaţi
prin intermediul tehnologiei BLUETOOTH.
Sony nu îşi asumă răspunderea în niciun fel pentru daunele sau alte
pierderi provocate de scurgerile de informaţii în timpul comunicării
prin intermediul tehnologiei BLUETOOTH.
Comunicarea BLUETOOTH nu este garantată pentru toate BLUETOOTH
dispozitivele care au acelaşi profil cu acest sistem.
Dispozitivele BLUETOOTH conectate la acest sistem trebuie să fie în
conformitate cu specificaţiile BLUETOOTH prevăzute de Bluetooth SIG,
Inc., iar conformitatea trebuie să fie certificată. Cu toate acestea, chiar
dacă un dispozitiv este conform specificaţiilor BLUETOOTH, pot exista
situaţii în care caracteristicile sau specificaţiile dispozitivului BLUETOOTH
fac imposibilă conectarea sau pot determina metode de control, afişaj
sau operare diferite.
Se poate produce zgomot sau redarea audio poate fi întreruptă în funcţie
de dispozitivul BLUETOOTH conectat la acest sistem, de mediul de
comunicare sau de condiţiile ambientale.
Instalarea boxei bară pe perete
Puteţi instala boxa bară pe perete.
Utilizaţi şuruburi adecvate materialului şi rezistenţei peretelui. Deoarece
plăcile din rigips sunt destul de fragile, fixaţi şuruburile bine într-o grindă.
Instalaţi boxa bară pe o suprafaţă ranforsată verticală şi plată a peretelui.
Subcontractaţi pentru instalare distribuitori sau contractori licenţiaţi Sony
şi acordaţi o atenţie specială siguranţei în timpul instalării.
Sony nu îşi asumă nicio răspundere pentru accidentele sau daunele
provocate de instalarea necorespunzătoare, de rezistenţa insuficientă
a peretelui, de instalarea necorespunzătoare prin înşurubare sau de
calamităţile naturale etc.
1 Pregătiţi şuruburi (nefurnizate) potrivite pentru orificiile de
pe partea din spate a boxei tip bară.
Note
Note
Orificiu pe partea din spate a boxei bară
4mm
Peste 30 mm
4,6 mm
10 mm
continuare
8
RO
2 Prindeţi şuruburile în perete.
Şuruburile trebuie să iasă în afară pe o lungime între 8 şi 9 mm.
3 Agăţaţi boxa tip bară în şuruburi.
Aliniaţi orificiile de pe partea din spate a boxei tip bară cu
şuruburile, apoi agăţaţi boxa tip bară în cele 2 şuruburi.
Activarea funcţiei IR repeater
(atunci când nu puteţi controla televizorul)
Dacă boxa tip bară este amplasată în faţa unui televizor, este posibil
ca televizorul să nu poată fi controlat cu telecomanda televizorului.
În acest caz, conectaţi emiţătorul de infraroşii furnizat la mufa
IR BLASTER de pe boxa tip bară, apoi activaţi funcţia IR repeater.
Veţi putea controla televizorul cu telecomanda televizorului prin
intermediul emiţătorului de infraroşii.
1 Conectaţi emiţătorul de infraroşii furnizat la mufa IR BLASTER
de pe boxa tip bară.
Între 8 şi
9mm
Centrul boxei tip bară
310 mm (dreapta)
365 mm (stânga)
9
RO
2 Amplasaţi emiţătorul de infraroşii în apropierea senzorului
pentru telecomandă al televizorului, îndreptând emiţătorul
de infraroşii către senzorul pentru telecomandă al
televizorului.
Pentru a afla unde este localizat senzorul pentru telecomandă al
televizorului, consultaţi instrucţiunile de utilizare ale televizorului.
Conectaţi emiţătorul de infraroşii înainte de a conecta cablul de
alimentare CA (de la reţea) al boxei tip bară.
Nu conectaţi emiţătorul de infraroşii la mufa pentru căşti etc.
a televizorului.
Nu utilizaţi emiţătorul de infraroşii în alte scopuri.
Asiguraţi-vă că funcţia IR repeater este funcţională înainte de a fixa
emiţătorul de infraroşii pe boxa tip bară cu ajutorul benzii adezive cu
faţă dublă furnizate.
Localizarea emiţătorului de infraroşii poate varia în funcţie de produsul
utilizat.
3 Apăsaţi MENU pe telecomanda sistemului.
(Consultaţi „Ajustarea setărilor” din Instrucţiuni de utilizare).
4 Selectaţi „SYSTEM” prin intermediul /, apoi apăsaţi ENTER.
5 Selectaţi „IR REP.”, apoi apăsaţi ENTER.
6 Selectaţi „ON”, apoi apăsaţi ENTER.
7 Apăsaţi MENU.
Meniul se închide.
Asiguraţi-vă că verificaţi dacă telecomanda televizorului nu poate
controla televizorul, apoi setaţi „IR REP.” la valoarea „ON”. Dacă este setat
la „ON” atunci când telecomanda poate controla televizorului, este posibil
ca funcţionarea să fie defectuoasă din cauza interferenţelor dintre
comanda directă de la telecomandă şi comenzile transmise prin
intermediul boxei tip bară.
Pe unele televizoare, este posibil ca această funcţie să nu funcţioneze.
În acest caz, ajustaţi poziţia emiţătorului de infraroşii sau boxa tip bară.
Activarea funcţiei Secure Link
Puteţi specifica conexiunea wireless ce va fi utilizată pentru a conecta
boxa tip bară la subwoofer prin intermediul funcţiei Secure Link.
Această funcţie este utilă atunci când utilizaţi mai multe produse
wireless.
Note
Note
SECURE LINK
Indicator 
continuare
10
RO
1 Apăsaţi MENU de pe telecomandă.
(Consultaţi „Ajustarea setărilor” din Instrucţiuni de utilizare).
2 Selectaţi „WS” prin intermediul /, apoi apăsaţi ENTER.
3 Selectaţi „SEC. ON”, apoi apăsaţi ENTER.
4 Când apare „START”, apăsaţi ENTER.
Apare „SEARCH” şi boxa tip bară caută echipamentul care poate fi
folosit cu Secure Link.
Continuaţi cu pasul următor după 2 minute.
Pentru a abandona funcţia Secure Link în timpul unei căutări de
echipamente, apăsaţi RETURN.
5 Apăsaţi SECURE LINK de pe subwoofer cu vârful unui
creion etc.
Indicatorul  de pe subwoofer se aprinde cu culoarea galben.
„OK” apare pe afişajul de pe panoul frontal.
Dacă apare „FAILED”, asiguraţi-vă că subwoofer-ul este pornit şi
reluaţi procesul de la pasul 1.
6 Apăsaţi MENU.
Meniul se închide.
1 Apăsaţi MENU de pe telecomandă.
(Consultaţi „Ajustarea setărilor” din Instrucţiuni de utilizare).
2 Selectaţi „WS” prin intermediul /, apoi apăsaţi ENTER.
3 Selectaţi „SEC.OFF”, apoi apăsaţi ENTER.
4 nd apare „OK?”, apăsaţi ENTER.
„FINISH” apare pe afişajul de pe panoul frontal.
5 Apăsaţi MENU.
Meniul se închide.
6 Apăsaţi şi menţineţi apăsat SECURE LINK de pe subwoofer
timp de câteva secunde până când indicatorul  se aprinde
sau clipeşte cu verde.
Asiguraţi-vă că apăsaţi SECURE LINK de pe subwoofer cu vârful
unui creion etc.
Utilizarea funcţiei Control for HDMI
Dacă activaţi funcţia Control for HDMI şi conectaţi un echipament
compatibil cu funcţia Control for HDMI prin intermediul unui cablu
HDMI, utilizarea este simplificată de caracteristicile de mai jos.
Atunci când opriţi televizorul folosind butonul de pornire de pe
telecomanda televizorului, sistemul şi echipamentele conectate
se vor opri automat.
Dacă porniţi sistemul în timp ce este pornit televizorul, sunetul
televizorului este scos automat prin boxele sistemului. Volumul
sistemului este reglat atunci când reglaţi volumul televizorului.
Dacă sunetul televizorului a fost scos prin boxele sistemului ultima
dată când aţi oprit televizorul, sistemul se porneşte automat atunci
când porniţi din nou televizorul iar sunetul televizorului este scos
automat prin boxele sistemului.
Revocarea funcţiei Secure Link
Oprirea alimentării sistemului
Controlul audio al sistemului
11
RO
Dacă televizorul este compatibil cu tehnologia Audio Return Channel
(ARC), o conexiune prin cablu HDMI trimite, de asemenea, semnal
audio digital de la televizor la sistem. Nu trebuie să efectuaţi
o conexiune audio separată pentru a asculta sunetul televizorului
prin sistem.
La redarea de pe un echipament conectat la sistem cu un cablu HDMI,
televizorul conectat este pornit automat iar semnalul de intrare al
sistemului este comutat pe intrarea HDMI corespunzătoare.
Caracteristicile de mai sus pot să nu funcţioneze cu anumite
echipamente.
În funcţie de setările echipamentului conectat, este posibil ca funcţia
Control for HDMI să nu funcţioneze corect. Consultaţi instrucţiunile de
utilizare a echipamentului.
Utilizarea caracteristicilor „BRAVIA” Sync
Funcţiile Sony originale de mai jos pot fi şi ele folosite cu produsele
compatibile cu „BRAVIA” Sync.
Dacă un televizor compatibil „BRAVIA” Sync este conectat la sistem,
consumul de energie este redus în modul standby prin oprirea
transmisiei de semnale HDMI atunci când televizorul este oprit.
Utilizaţi un cablu HDMI de mare viteză. Dacă utilizaţi un cablu HDMI
standard, este posibil ca imaginile 1080p, Deep Color sau 3D/4K să
nu fie afişate corespunzător.
Utilizaţi un cablu HDMI autorizat.
Utilizaţi un cablu HDMI de mare viteză Sony cu sigla tipului de cablu.
Nu vă recomandăm utilizarea unui cablu de conversie HDMI-DVI.
Verificaţi configurarea echipamentului conectat dacă imaginea este
de calitate slabă sau dacă sunetul nu iese din echipamentul conectat
prin cablul HDMI.
Semnalele audio (frecvenţă de eşantionare, lungime a biţilor etc.)
transmise printr-o mufă HDMI pot fi suprimate de echipamentul
conectat.
Sunetul poate fi întrerupt când este comutată frecvenţa de
eşantionare sau numărul de canale al semnalelor de ieşire
audio de la echipamentul de redare.
În cazul în care echipamentul conectat nu este compatibil cu
tehnologia de protecţie a drepturilor de autor (HDCP), imaginea
şi/sau sunetul de la mufa HDMI TV OUT (ARC) pot fi transmise
distorsionat sau pot să nu fie scoase. În acest caz, verificaţi
specificaţia echipamentului conectat.
Dacă „TV” este selectat ca sursă de intrare pentru sistem, semnalele
video prin intermediul uneia dintre mufele HDMI IN selectate ultima
dată sunt scoase prin mufa HDMI TV OUT (ARC).
Acest sistem acceptă transmisii Deep Color, „x.v.Colour”, 3D şi 4K.
Pentru a vă bucura de imagini 3D, conectaţi un televizor şi
echipamente video compatibile 3D (Blu-ray Disc player,
„PlayStation
®
3” etc.) la sistem utilizând cabluri HDMI de mare viteză,
purtaţi ochelari 3D şi apoi redaţi conţinut compatibil 3D de pe
Blu-ray Disc.
Pentru a vă bucura de imagini 4K, televizorul şi playerele conectate
la sistem trebuie să fie compatibile cu imaginile 4K.
Audio Return Channel (ARC)
Redare printr-o apăsare de buton
Note
Economisirea de energie
Note cu privire la conexiunile HDMI
12
RO
Depanare
Dacă în timpul utilizării sistemului întâmpinaţi una dintre următoarele
dificultăţi, utilizaţi acest ghid de depanare pentru a încerca să
remediaţi problema înainte de a apela la reparaţii. Dacă problema
persistă, consultaţi cel mai apropiat distribuitor Sony.
ALIMENTARE
Sistemul nu este pornit.
Verificaţi dacă este bine conectat cablul de alimentare cu c.a.
(de la reţea).
Sistemul se opreşte automat.
Funcţia „A. STBY” este pornită. Setaţi „A. STBY” la „OFF” (consultaţi
„Ajustarea setărilor” din Instrucţiuni de utilizare).
SUNET
Sunetul Dolby Digital sau DTS multicanal nu este reprodus.
Verificaţi setarea audio pentru formatul Dolby Digital sau DTS pe
dispozitivul Blu-ray Disc player, DVD player etc. conectat la sistem.
Nu se poate obţine efectul de surround.
În funcţie de semnalul de intrare şi de setarea SOUND MODE, este
posibil ca procesarea sunetului surround să nu funcţioneze eficient.
Este posibil ca efectul surround să fie subtil, în funcţie de program
sau disc.
În cazul în care conectaţi un player Blu-ray Disc sau DVD compatibil
cu funcţia Surround effect, este posibil ca efectul surround al
sistemului să nu funcţioneze. În acest caz, dezactivaţi funcţia
Surround effect a echipamentului conectat. Pentru detalii,
consultaţi instrucţiunile de utilizare primite împreună cu
echipamentul conectat.
Sunetul televizorului nu este scos de sistem.
Asiguraţi-vă că sursa de intrare este selectată corect. Ar trebui să
încercaţi şi alte surse de intrare, apăsând butonul INPUT de mai
multe ori (consultaţi „Ascultarea de conţinut audio” din Instrucţiuni
de utilizare).
Verificaţi conexiunea cablului HDMI, a cablului optic digital sau
a cablului audio care este conectat la sistem şi la televizor.
Verificaţi dacă „TV” este afişat ca sursă de intrare pe afişajul
panoului frontal.
Verificaţi ieşirea sunetului de la televizor.
Verificaţi pentru a vă asigura că volumul sunetului televizorului nu
este prea redus sau dezactivat.
Dacă un televizor compatibil cu tehnologia Audio Return Channel
(ARC) este conectat cu un cablu HDMI, verificaţi pentru a vă asigura
că acest cablu este conectat la mufa HDMI (ARC) a televizorului.
Dacă televizorul este compatibil cu tehnologia Audio Return
Channel (ARC), conectaţi cablul optic digital suplimentar la cablul
HDMI pentru a scoate sunetul.
Sunetul este scos atât de sistem, cât şi de televizor.
Opriţi sunetul sistemului sau al televizorului.
Sunetul rămâne în urma imaginii televizorului.
Setaţi „SYNC” la „OFF” dacă este setat la oricare de la 1 la 4
(consultaţi „Ajustarea setărilor” din Instrucţiuni de utilizare).
Sunetul echipamentului conectat nu este scos de sistem sau are un
nivel foarte redus.
Apăsaţi VOL + şi verificaţi nivelul volumului.
Apăsaţi MUTING sau VOL + pentru a revoca funcţia de dezactivare
a sunetului.
Verificaţi dacă sursa de intrare este selectată corect.
Verificaţi dacă toate cablurile sistemului şi ale echipamentului
conectat sunt introduse complet.
13
RO
BLUETOOTH
Conexiunea BLUETOOTH nu poate fi finalizată.
Asiguraţi-vă că indicatorul BLUETOOTH este aprins.
Asiguraţi-vă că dispozitivul BLUETOOTH care trebuie conectat este
pornit şi că funcţia BLUETOOTH este activată.
Poziţionaţi sistemul şi dispozitivul BLUETOOTH cât mai aproape
posibil.
Împerecheaţi din nou sistemul şi dispozitivul BLUETOOTH.
Împerecherea nu se poate realiza.
Apropiaţi sistemul şi dispozitivul BLUETOOTH unul de celălalt
(consultaţi „Ascultarea de conţinut audio de pe dispozitive
BLUETOOTH” din Instrucţiuni de utilizare).
Asiguraţi-vă că acest sistem nu este afectat de interferenţele de la
o reţea Wi-Fi, alte dispozitive wireless 2,4 GHz sau un cuptor cu
microunde. Dacă în apropiere se află un dispozitiv care generează
radiaţii electromagnetice, mutaţi dispozitivul departe de acest
sistem.
Conexiunea BLUETOOTH este întreruptă.
Nu este scos sunetul de la dispozitivul conectat.
Sunetul se aude în salturi.
Apropiaţi sistemul şi dispozitivul BLUETOOTH.
Dacă în apropiere se află un dispozitiv care generează radiaţii
electromagnetice, cum ar fi o reţea Wi-Fi, alte dispozitive
BLUETOOTH sau un cuptor cu microunde, mutaţi dispozitivul
departe de acest sistem.
Îndepărtaţi toate obstacolele dintre acest sistem şi dispozitivul
BLUETOOTH sau mutaţi sistemul departe de obstacole.
Repoziţionaţi dispozitivul BLUETOOTH conectat.
Încercaţi să schimbaţi frecvenţa Wi-Fi a ruterului Wi-Fi,
computerului etc. pe banda de 5 GHz.
Sunetul nu este sincronizat cu imaginea.
Când vizionaţi filme, este posibil ca sunetul să aibă o mică întârziere
faţă de imagine.
SUNET WIRELESS
Nu este scos niciun sunet de la subwoofer.
Asiguraţi-vă că este bine conectat cablul de alimentare CA
(de la reţea) al subwooferului.
Asiguraţi-vă că transmiţătoarele wireless sunt introduse corect
(consultaţi „Introducerea transmiţătoarelor wireless” din Instrucţiuni
de utilizare).
Dacă indicatorul  este stins:
Verificaţi dacă este bine conectat cablul de alimentare CA
(de la reţea) al subwooferului.
Porniţi subwooferul apăsând butonul  de pe subwoofer.
Dacă indicatorul  clipeşte lent cu culoarea verde sau este aprins
continuu cu culoarea roşu:
Mutaţi subwooferul pentru ca indicatorul să se aprindă cu
culoarea verde.
Verificaţi starea transmisiei wireless cu „RF CHK” (consultaţi
„Ajustarea setărilor” din Instrucţiuni de utilizare). Dacă pe
afişajul panoului frontal apare „RF NG”, împingeţi
transmiţătoarele wireless în boxa tip bară şi în subwoofer până
când se aude un clic.
Utilizaţi-le după cum se descrie în „Activarea funcţiei Secure
Link” (pagina 9).
Dacă indicatorul  clipeşte rapid cu culoarea verde:
Mai întâi apăsaţi butonul  pentru a opri subwooferul, apoi
introduceţi corect transmiţătorul wireless în subwoofer şi
apăsaţi din nou butonul  de pe subwoofer.
Dacă indicatorul  clipeşte cu culoarea roşu:
Apăsaţi butonul  pentru a opri subwooferul şi verificaţi că nu
există niciun obstacol care blochează orificiile de ventilaţie ale
subwooferului.
Starea sistemului Stare indicator
În timpul împerecherii BLUETOOTH Clipeşte rapid cu culoarea albastru.
Sistemul încearcă să se conecteze la
un dispozitiv BLUETOOTH
Clipeşte cu culoarea albastru.
Sistemul a stabilit o conexiune cu un
dispozitiv BLUETOOTH
Se aprinde cu culoarea albastru.
Sistemul este în modul standby
BLUETOOTH (când sistemul este oprit)
Clipeşte rar cu culoarea albastru.
continuare
14
RO
În cazul surselor de intrare care conţin foarte puţine componente cu
sunet de bas (şi anume o transmisiune TV), este posibil ca sunetul
din subwoofer să poată fi dificil de auzit.
Creşteţi volumul subwooferului apăsând butonul SW VOL +
(consultaţi „Componente şi comenzi” din Instrucţiuni de utilizare).
Sunetul sare sau prezintă zgomot.
Dacă în apropiere se află un dispozitiv care generează radiaţii
electromagnetice, cum ar fi o reţea Wi-Fi sau un cuptor cu
microunde, mutaţi dispozitivul la distanţă de sistem.
Îndepărtaţi toate obstacolele dintre boxa tip bară şi subwoofer sau
mutaţi sistemul departe de obstacole.
Poziţionaţi boxa tip bară şi subwooferul cât mai aproape posibil.
ALTELE
Telecomanda nu funcţionează.
Îndreptaţi telecomanda înspre senzorul pentru telecomandă
de pe sistem (consultaţi „Componente şi comenzi” din Instrucţiuni
de utilizare).
Îndepărtaţi orice obstacole dintre telecomandă şi sistem.
Înlocuiţi ambele baterii din telecomandă cu unele noi, dacă cele
existente sunt descărcate.
Asiguraţi-vă că apăsaţi pe butonul corect de pe telecomandă.
Telecomanda pentru televizor nu funcţionează.
Această problemă poate fi rezolvată prin utilizarea emiţătorului de
infraroşii furnizat (pagina 8).
Funcţia Control for HDMI este defectuoasă.
Verificaţi conexiunea HDMI.
Configuraţi funcţia Control for HDMI pe televizor.
Asiguraţi-vă că orice echipament conectat este compatibil cu
„BRAVIA” Sync.
Verificaţi setările Control for HDMI pe echipamentul conectat.
Consultaţi instrucţiunile de utilizare furnizate împreună cu
echipamentul conectat.
Dacă conectaţi/deconectaţi cablul de alimentare cu c.a. (de la
reţea), aşteptaţi cel puţin 15 secunde şi utilizaţi sistemul.
În cazul în care conectaţi ieşirea audio a echipamentului video şi
sistemul folosind un alt fel de cablu decât HDMI, este posibil să nu
fie scos niciun sunet din cauza „BRAVIA” Sync. În acest caz, setaţi
„CTRL” la „OFF” (consultaţi „Ajustarea setărilor” din Instrucţiuni de
utilizare) sau conectaţi mufa de ieşire audio direct la televizor şi nu
la sistem.
„PRTECT (protejare)” apare pe afişajul panoului frontal.
Apăsaţi butonul  pentru a opri sistemul. După ce „STBY” dispare,
deconectaţi cablul de alimentare CA (de la reţea), după care
verificaţi să nu existe obstacole care blochează orificiile de ventilaţie
ale sistemului.
REINIŢIALIZARE
Dacă sistemul continuă să nu funcţioneze corect, reiniţializaţi sistemul
după cum urmează:
1 Apăsaţi butonul  pentru a porni boxa tip bară.
2 Apăsaţi butonul  în timp ce apăsaţi INPUT şi VOL pe boxa
tip bară.
Apare „RESET” şi sistemul este resetat. Meniul, SOUND MODE etc.
revin la setările implicite.
15
RO
Specificaţii
Boxă bară (SA-ST7)
Secţiunea Amplificator
PUTERE DE IEŞIRE (nominală)
Frontal stânga + Frontal dreapta: 40 W + 40 W
(la 4 ohmi, 1 kHz, 1 % THD)
PUTERE DE IEŞIRE (de referinţă)
Blocuri de boxe frontal stânga/frontal dreapta: 50 Waţi (pe fiecare
canal, la 4 ohmi, 1 Hz)
Bloc boxe centrale: 50 Waţi (pe fiecare canal, la 4 ohmi, 1 kHz)
Intrări
HDMI IN 1/2/3*
OPTICAL IN 1(TV)/2
ANALOG IN
COAXIAL IN
* Aceste 3 mufe sunt identice. Rezultatul este acelaşi, indiferent pe care
o utilizaţi.
Ieşire
HDMI TV OUT (ARC)
Secţiunea BLUETOOTH
Sistem de comunicare
BLUETOOTH Versiune specificaţii 3.0
Ieşire
BLUETOOTH Specificaţii Clasă de putere 2
Domeniu de comunicare maxim
Rază vizuală aprox. 10 m
1)
Număr maxim de dispozitive ce pot fi înregistrate
9 dispozitive
Bandă de frecvenţă
Bandă 2,4 GHz (2,4000 GHz - 2,4835 GHz)
Metodă de modulaţie
FHSS (Freq Hopping Spread Spectrum)
Profiluri BLUETOOTH compatibile
2)
A2DP (Advanced Audio Distribution Profile)
AVRCP 1.3 (Audio Video Remote Control Profile)
Codecuri acceptate
3)
SBC
4)
, AAC
5)
, aptX
Domeniu de transmisie (A2DP)
20 Hz - 20.000 Hz (Frecvenţă de eşantionare 44,1 kHz)
1) Domeniul efectiv va varia în funcţie de factori cum ar fi obstacolele
dintre dispozitive, câmpurile magnetice din jurul unui cuptor cu
microunde, electricitatea statică, telefoanele fără fir, sensibilitatea
de recepţie, sistemul de operare, aplicaţia software, etc.
2) Profilurile BLUETOOTH standard indică scopul comunicării BLUETOOTH
dintre dispozitive.
3) Codec: Compresia semnalelor audio şi formatul de conversie
4) Subband Codec
5) Codificare audio avansată
Blocuri de boxe frontal stânga/frontal dreapta
Sistem de boxe
Sistem de boxe cu două căi, Suspensie acustică
Boxă
Woofer: 65 mm, tip conic, boxă cu lichid magnetic
Tweeter; 20 mm, tip cupolă
Impedanţă nominală
4 ohmi
Bloc boxe centrale
Sistem de boxe
Sistem de boxe pentru toate intervalele, suspensie acustică
Boxă (5 boxe)
65 mm, tip conic, boxă cu lichid magnetic
Impedanţă nominală
4 ohmi
Generalităţi
Necesar de putere
220 V - 240 V CA, 50 Hz/60 Hz
Consum de energie
Pornit: 55 W
„Control for HDMI” este dezactivată (Modul standby): 0,5 W sau
mai puţin
BLUETOOTH Mod standby: 0,5 W sau mai puţin
continuare
16
RO
Dimensiuni (aprox.) (l/î/a)
1.080 mm × 109 mm × 110 mm (fără cadrul tip grilă, fără suporturi)
1.080 mm × 109 mm × 129 mm (cu cadrul tip grilă, fără suporturi)
1.080 mm × 129 mm × 138 mm (cu cadrul tip grilă, cu suporturi)
1.080 mm × 129 mm × 130 mm (fără cadrul tip grilă, cu suporturi)
Greutate (aprox.)
7,9 kg (cu cadrul tip grilă, cu suporturi)
Subwoofer (SA-WST7)
PUTERE DE IEŞIRE (de referinţă)
100 W (pe fiecare canal, la 4 ohmi, 100 Hz)
Sistem de boxe
Subwoofer, tip radiator pasiv
Boxă
180mm, tip conic
200 mm × 300 mm, tip conic, radiator pasiv
Impedanţă nominală
4ohmi
Necesar de putere
220 V - 240 V CA, 50 Hz/60 Hz
Consum de energie
Pornit: 30 W
Mod standby: 0,5 W sau mai puţin
Dimensiuni (aprox.)
241 mm × 391 mm × 411 mm (l/î/a)
Greutate (aprox.)
11,2 kg
Transmiţător wireless (EZW-RT50)
Sistem de comunicare
Versiune specificaţii sunet wireless 1.0
Bandă de frecvenţă
5,725 GHz - 5,875 GHz
Necesar de putere
CC 3,3 V, 300 mA
Metodă de modulaţie
DSSS
Dimensiuni (aprox.)
30 mm × 9 mm × 60 mm (l/î/a)
Greutate (aprox.)
10 g
Formate de intrare audio digitală acceptate de sistem
* Aceste formate pot fi transmise doar prin intermediul unei conexiuni
HDMI.
Formate video acceptate de sistem
Intrare/ieşire (bloc amplificator HDMI)
Dolby Digital DTS-HD Master Audio*
Dolby Digital Plus* DTS-HD High Resolution Audio*
Dolby TrueHD* DTS-HD Low Bit Rate*
DTS PCM linear 2 canale 48 kHz sau mai puţin
DTS 96/24 PCM linear maximum 7.1 canale 192 kHz sau
mai puţin*
Fişier 2D
3D
Împachetare
cadre
Unul lângă
altul
(jumătate)
Peste-Sub
(Sus-şi-Jos)
4096 × 2160p la 23,98/24 Hz 
3840 × 2160p la 29,97/30 Hz 
3840 × 2160p la 25 Hz 
3840 × 2160p la 23,98/24 Hz 
1920 × 1080p la 59,94/60 Hz 
1920 × 1080p la 50 Hz 
1920 × 1080p la 29,97/30 Hz 
1920 × 1080p la 25 Hz 
1920 × 1080p la 23,98/24 Hz 
1920 × 1080i la 59,94/60 Hz 
1920 × 1080i la 50 Hz 
1280 × 720p la 59,94/60 Hz 
1280 × 720p la 50 Hz 
1280 × 720p la 29,97/30 Hz 
1280 × 720p la 23,98/24 Hz 
17
RO
Designul şi specificaţiile se pot modifica fără notificare prealabilă.
720 × 480p la 59,94/60 Hz 
720 × 576p la 50 Hz 
640 × 480p la 59,94/60 Hz 
Consum de energie în modul
standby: 0,5 W sau mai puţin
(boxă tip bară), 0,5 W sau mai
puţin (subwoofer)
Eficienţa energetică de peste 85 %
a blocului amplificator se obţine în
cazul unui amplificator complet
digital, S-Master.
Fişier 2D
3D
Împachetare
cadre
Unul lângă
altul
(jumătate)
Peste-Sub
(Sus-şi-Jos)
18
RO
19
RO
©2013 Sony Corporation 4-463-414-21(1) (RO)
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20

Sony HT-ST7 Ghid de referință

Tip
Ghid de referință