38
MĂSURI DE PRECAUŢIE ȘI RECOMANDĂRI
GENERALE
1. Ambalajul:
materialul de ambalaj este reciclabil 100% și e
marcat cu simbolul de reciclare .
2. Cum se economisesc energia și apa:
• Nu clătiţi vasele sub apă curgătoare.
• Întrebuinţaţi întotdeauna mașina de spălat vase cu
încărcătura maximă sau, dacă aţi umplut doar un
coș, selectaţi programul de spălare cu jumătate de
încărcătură/Multizone (dacă este disponibil).
• Dacă aveţi la dispoziţie surse de energie
ecologice, cum ar fi, de exemplu, încălzirea cu
panouri solare, pompe de căldură sau o instalaţie
de încălzire centrală, racordaţi mașina de spălat
vase la conducta de apă caldă până la o
temperatură maximă de 60°C. Asiguraţi-vă că
furtunul de alimentare cu apă este de tipul
corespunzător. A se vedea capitolul “Conexiuni”
din prezentele instrucţiuni.
3. Aruncarea la gunoi:
Produsul este fabricat din materiale reciclabile. Când
trebuie aruncat la gunoi, procedaţi respectând
normele locale privind eliminarea deșeurilor.
În orice caz, trebuie ca mașina de spălat să devină
inutilizabilă, prin tăierea cablului de alimentare.
• Pentru evitarea situaţiilor periculoase (de ex. pericolul
de sufocare) pentru copii, stricaţi închizătoarea ușii
astfel încât să nu mai poată fi închisă.
4. Măsuri de siguranţă pentru copii:
• Nu le permiteţi copiilor să se joace cu mașina de
spălat vase.
• Păstraţi detergentul, agentul de clătire și sarea
într-un loc uscat, nu la îndemâna copiilor.
5. Indicaţii referitoare la siguranţă:
• Ușa deschisă poate susţine doar greutatea
coșului extras, inclusiv vasele din acesta. Nu
rezemaţi obiecte pe ușa deschisă și nu vă așezaţi
sau urcaţi pe aceasta: mașina de spălat se
poate răsturna!
• Nu utilizaţi solvenţi în compartimentul de spălare:
pericol de explozie!
• Obiectele cu care vă puteţi răni trebuie să fie
așezate în coș cu vârful îndreptat în jos.
Tacâmurile lungi trebuie să fie așezate în poziţie
orizontală, în coșul superior, cu vârful îndreptat
către interiorul mașinii de spălat vase.
• Înainte de a efectua orice operaţie de curăţare
sau de întreţinere, stingeţi aparatul și închideţi
robinetul de apă.
• În caz de defecţiune, stingeţi mașina de spălat
vase și închideţi robinetul de apă.
• La terminarea programului stingeţi mașina de
spălat vase și închideţi robinetul de apă.
• Reparaţiile și modificările tehnice trebuie să fie
executate doar de către personal calificat.
• Apa din mașina de spălat vase nu e apă potabilă
• Nu păstraţi lichide inflamabile în apropierea
mașinii de spălat vase.
• Nu puneţi în funcţiune aparatul în aer liber.
• Atenţie: pericol cu ușa deschisă.
6. Rezistenţa la îngheţ
Dacă aparatul este instalat într-o încăpere supusă
temperaturilor sub zero grade, trebuie să fie golit
complet.
Închideţi robinetul de apă și demontaţi furtunul
de alimentare și de evacuare a apei, apoi
scurgeţi toată apa din mașină.
7. Doar pentru aparatele prevăzute cu sistemul
de oprire a apei:
În furtunul de alimentare cu apă și în cutia de
plastic sunt prezente componente electrice.
Evitaţi deci tăierea furtunului și introducerea
cutiei în apă. În cazul în care furtunul este
deteriorat, stingeţi imediat aparatul.
8. Aparatul trebuie utilizat la o temperatură
cuprinsă între 5°C și 45°C.
Acest aparat este marcat în conformitate cu
Directiva Europeană 2002/96/CE, Waste
Electrical and Electronic Equipment (WEEE)
(Deșeurile de Echipament Electric și Electronic).
Asigurându-se că acest produs este eliminat în
mod corect, utilizatorul contribuie la prevenirea
potenţialelor consecinţe negative pentru mediul
înconjurător și pentru sănătate.
Simbolul de pe produs sau de pe
documentaţia care îl însoţește indică faptul că
acest produs nu poate fi aruncat împreună cu
deșeurile menajere, ci trebuie predat la punctul
de colectare corespunzător pentru reciclarea
aparatelor electrice și electronice.
Aruncarea la gunoi trebuie făcută în conformitate
cu normele locale privind eliminarea deșeurilor.
Pentru informaţii ulterioare referitoare la
eliminarea, valorificarea și reciclarea acestui
produs, contactaţi administraţia locală, serviciul
de eliminare a deșeurilor menajere sau
magazinul de unde aţi cumpărat produsul.