Russell Hobbs 20830-56 Manual de utilizare

Categorie
Grătare
Tip
Manual de utilizare
60
Citiţi instrucţiunile, păstraţi-le într-un loc sigur; dacă daţi aparatul altcuiva, nu uitaţi să daţi şi
instrucţiunile. Îndepărtaţi toate ambalajele înainte de folosire.
A PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectaţi măsurile de siguranţă de bază, inclusiv:
1 Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și
de către persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale
reduse sau lipsă de experienţă și cunoștinţe dacă sunt
supravegheaţi/instruiţi și înţeleg pericolele la care se supun.
•Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul.
•Curăţarea și utilizarea de către utilizator nu trebuie efectuate de
copii decât dacă aceștia au peste 8 ani și sunt supravegheaţi.
•Nu lăsaţi aparatul și cablul la îndena copiilor sub 8 ani.
2 Nu conectaţi aparatul prin intermediul unui sistem cu
temporizator sau cu comandă de la distaă.
hSuprafeţele aparatului se vor încinge.
3 În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către
fabricant, agentul de service sau orice altă persoană calificată,
pentru a evita accidentele.
LNu introduceţi aparatul în lichid.
4 Nu folosiţi aparatul lângă sau sub materiale inflamabile (spre ex., perdele).
5 Aşezaţi aparatul pe o suprafaţă stabilă, nivelată, termorezistentă.
6 Desfaceţi complet cablul din compartiment înainte de a conecta grătarul la sursa de curent.
7 Nu împachetaţi mâncarea în folie de plastic, pungi din polietilenă sau folie de aluminiu.
Riscaţi să deterioraţi grătarul şi să produceţi un incendiu.
8 Nu folosiţi aparatul decât pentru gătit alimente.
9 Nu operaţi aparatul dacă este stricat sau nu funcţionează corect.
exclusiv pentru uz casnic
U ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
Ştergeţi grătarul cu o cârpă umedă.
C PREPARARE
1 Aşezaţi tava pentru stropi, în centru, în faţa grătarului, pentru a putea colecta orice lichid
scurs.
2 Deschideţi grătarul, ştergeţi plăcile grătarului cu puţin ulei de gătit sau unt, apoi închideţi-l.
, Nu folosiţi produse cu conţinut redus de grăsime –ar putea lua foc pe grătar.
C PREÎNCĂLZIŢI
3 Băgaţi întrerupătorul în priză.
4 Comutaţi întrerupătorul la 1. Becul de alimentare va lumina atâta timp cât aparatul este
conectat la sursa de curent.
5 Becul termostatului se va aprinde atunci când aparatul atinge temperatura de funcţionare.
6 Apoi se va aprinde și se va stinge, pe măsură ce termostatul va fi activat și dezactivat pentru
a menţine temperatura.
61
[
C UMPLEŢI GRĂTARUL
7 Când se aprinde becul termostatului, deschideţi grătarul.
8 Aşezaţi alimentele pe fundul grătarului cu o spatulă sau un cleşte, nu cu degetele.
9 Nu folosiţi obiecte metalice sau ascuţite, veţi deteriora suprafeţele neaderente.
10 Închideţi grătarul.
11 Balamaua este articulată, pentru a se putea închide chiar şi atunci când se folosesc alimente
groase sau cu forme ciudate.
12 Plăcile grătarului trebuie să fie paralele, pentru a evita gătirea neuniformă.
13 Aşteptaţi până când alimentele s-au gătit.
C SCOATEŢI ALIMENTELE
14 Verificaţi dacă sunt bine făcute. Dacă aveţi dubii, mai lăsaţi-le puţin.
15 Scoateţi alimentele gătite cu ustensile de lemn sau plastic.
C ÎNGRIJIRE ŞI ÎNTREŢINERE
16 Comutaţi întrerupătorul la 0.
17 Scoateţi aparatul din priză şi lăsaţi-l să se răcească înainte de a-l curăţa sau depozita.
18 Scoateţi câte o placă pe rând.
19 Apăsaţi butonul de eliberare și scoateţi placa de pe element, ridicând-o.
20 Ştergeţi suprafeţele exterioare cu o cârpă umedă curată.
21 Spălaţi tava pentru stropi cu apă fierbinte cu detergent, sau în coşul de sus al maşinii de
spălat vase.
22 Nu folosiţi bureţi de bucătărie, bureţi de sârmă sau săpun.
¬ Puteţi spăla aceste componente în raful de sus al mașinii de spălat vase.
` Puteţi spăla aceste componente în mașina de spălat vase.
C MONTAREA PLĂCILOR
23 Montaţi câte o placă pe rând.
24 Introduceţi capetele în orificiile de pe latura cu balamale a aparatului.
25 Apăsaţi celălalt capăt al plăcii pentru a-l fixa în mâner și a-l bloca în placă.
, În locurile unde plăcile superioare şi inferioare fac contact, suprafeţele neadezive pot arăta
urme de uzură. Aceasta este doar un defect de aspect şi nu va afecta funcţionarea corectă a
grătarului.
C Compartiment pentru cablu
26 Înfăşuraţi cablul în jurul compartimentului pentru cablu.
W
PROTEJAREA MEDIULUI
Pentru a evita probleme de mediu şi sănătate cauzate substanţele periculoase din
aparatele electrice şi electronice, aparatele marcate cu acest simbol nu trebuie aruncate direct la
gunoi, ci trebuie recuperate, refolosite sau reciclate.
timpi de gătire şi siguranţa alimentelor
Folosiţi aceşti timpi doar în scop informativ. Se aplică alimentelor proaspete sau complet
decongelate, gătite la temperatură medie. Pentru alimente congelate, adăugaţi 2-3 minute
pentru fructe de mare, 3-6 minute pentru carne şi pui, în funcţie de grosimea şi densitatea
alimentelor.
Pentru alimente pre-ambalate, urmaţi instrucţiunile de pe ambalaj sau etichetă.
instrucţiuni
schiţe
1 mâner
2 bec alimentare (roșu)
3 bec termostat (verde)
4 tavă pentru stropi
5 plăci grătar
6 capete
7 orificii
8 buton eliberare
9 elemenţi de încălzire
10 întrerupător
62
reţete
h = un pumn
T = o lingură (15ml)
t = o linguriţă (5ml)
g = grame
m = mililitri
panini cu macrou afumat (1 porţie)
2 fileuri de macrou afumat gătite
3 felii de pâine din făină integrală
4 roşii cherry, jumătăţi
1 h năsturel
sos:
2 T smântână proaspătă
½ t coajă de lămâie, rasă
½ t suc de lămâie
1 t piper negru
Amestecaţi sosul într-un castron. Puneţi la frigider 2 ore. Puneţi macrou pe o felie de pâine,
deasupra aşezaţi roşii şi năsturei, apoi mai puneţi o felie de pâine. Lăsaţi pe grătar timp de 2-3
minute. Împrăştiaţi sosul pe sandviş.
reţete disponibile pe site-ul nostru web
http://www.russellhobbs.com/ifu/551077
fructe de mare min
file de somon 3-4
file de biban 3-5
friptură de halibut, 12-25 mm 6-8
friptură de somon, 12-25 mm 6-8
friptură de peşte-spadă, 12-25 mm 6-9
friptură de ton, 12-25 mm 6-8
kebab, cub de 25 mm 4-6
creveţi 1-2
scoici 4-6
carne de vită
le 5-7
spate 7-8
burger, 100 g 7-8
kebab, cub de 25 mm 7-8
muşchi 5-7
cârnaţi 6-8
muşchi 7-9
costiţă 8-9
carne de miel min
kebab, cub de 25 mm 7-8
spate 4-6
carne de pui/curcan
bucăţi de piept de pui 5-7
aripioare (pui) 5-7
piept de curcan, feliat 3-4
carne de porc
cotlet, 12mm 5-6
pulpă 5-6
kebab, cub de 25 mm 7-8
cârnaţi 6-8
muşchi file fraged, 12 mm 4-6
sandvişuri
brânză 2-3
şuncă (gătită) 5-6
gustări
calzone 8-9
hot dogs 2-3
fructe min
mere, jumătăţi/felii 6-8
banane, tăiate pe lungime 3-4
nectarine, jumătăţi/felii 3-5
piersici, jumătăţi/felii 3-5
ananas, felii 3-7
legume min
asparagus 3-4
vinete, felii/cuburi 8-9
ceapă, solzi 5-6
ardei, felii subţiri 6-8
ardei, copţi, apoi decojiţi 2-3
ardei întregi unşi cu ulei 8
cartofi, felii/cuburi 7-9
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20
  • Page 21 21
  • Page 22 22
  • Page 23 23
  • Page 24 24
  • Page 25 25
  • Page 26 26
  • Page 27 27
  • Page 28 28
  • Page 29 29
  • Page 30 30
  • Page 31 31
  • Page 32 32
  • Page 33 33
  • Page 34 34
  • Page 35 35
  • Page 36 36
  • Page 37 37
  • Page 38 38
  • Page 39 39
  • Page 40 40
  • Page 41 41
  • Page 42 42
  • Page 43 43
  • Page 44 44
  • Page 45 45
  • Page 46 46
  • Page 47 47
  • Page 48 48
  • Page 49 49
  • Page 50 50
  • Page 51 51
  • Page 52 52
  • Page 53 53
  • Page 54 54
  • Page 55 55
  • Page 56 56
  • Page 57 57
  • Page 58 58
  • Page 59 59
  • Page 60 60
  • Page 61 61
  • Page 62 62
  • Page 63 63
  • Page 64 64
  • Page 65 65
  • Page 66 66
  • Page 67 67
  • Page 68 68
  • Page 69 69
  • Page 70 70
  • Page 71 71
  • Page 72 72

Russell Hobbs 20830-56 Manual de utilizare

Categorie
Grătare
Tip
Manual de utilizare