Asus V241EA Manual de utilizare

Tip
Manual de utilizare

Acest manual este potrivit și pentru

Manual de utilizare
V241EA/EP
Informaii referitoare la drepturile de autor
Nicio parte a acestui manual, inclusiv produsele şi software-ul descrise în acesta, nu poate  reprodusă,
transmisă, transcrisă, stocată într-un sistem de regăsire sau tradusă într-o altă limbă în orice formă sau
prin orice metodă, cu excepţia documentaţiei păstrate de cumpărător din motive de siguranţă, fără
permisiunea exprimată în scris a ASUSTeK Computer INC. („ASUS”).
ASUS FURNIZEAZĂ ACEST MANUAL „AŞA CUM ESTE”, FĂRĂ NICIO GARANŢIE, FIE EXPLICITĂ SAU IMPLICITĂ,
INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA GARANŢIILE IMPLICITE SAU CONDIŢIILE DE VANDABILITATE SAU
CONFORMITATE CU UN ANUMIT SCOP. ÎN NICIUN CAZ ASUS, DIRECTORII SĂI, FUNCŢIONARII, ANGAJAŢII
SAU AGENŢII NU VOR FI RESPONSABILI PENTRU VREO DAUNĂ INDIRECTĂ, SPECIALĂ, OCAZIONALĂ
SAU ULTERIOARĂ (INCLUSIV DAUNELE PENTRU PIERDEREA BENEFICIILOR, PIERDEREA ÎNTREPRINDERII,
PIERDEREA CAPACITĂŢII DE FOLOSINŢĂ SAU A DATELOR, ÎNTRERUPEREA AFACERILOR ŞI ALTELE DE ACEST
FEL), CHIAR DACĂ ASUS A FOST INFORMAT ASUPRA POSIBILITĂŢII UNOR ASEMENEA DAUNE APĂRUTE CA
URMARE A UNUI DEFECT SAU A UNEI ERORI ÎN ACEST MANUAL SAU PRODUS.
Produsele şi numele corporaţiilor care apar în acest manual pot  sau nu mărci înregistrate sau drepturi
de autor înregistrate ale respectivelor companii şi sunt utilizate numai pentru identicare sau explicaţii şi
în beneciul utilizatorului, fără a avea intenţia de a încălca legea.
SPECIFICAŢIILE ŞI INFORMAŢIILE CONŢINUTE ÎN ACEST MANUAL SUNT FURNIZATE NUMAI ÎN SCOP
INFORMATIV ŞI SUNT SUPUSE MODIFICĂRILOR ÎN ORICE MOMENT, FĂRĂ ÎNŞTIINŢARE PREALABILĂ,
ŞI NU TREBUIE INTERPRETATE CA UN ANGAJAMENT DIN PARTEA ASUS. ASUS NU ÎŞI ASUMĂ NICIO
RESPONSABILITATE SAU RĂSPUNDERE PENTRU ERORILE SAU INADVERTENŢELE CARE POT APĂREA ÎN
ACEST MANUAL, INCLUSIV PRODUSELE ŞI SOFTWARE-UL DESCRISE ÎN ACESTA.
Drept de autor © 2022 ASUSTeK COMPUTER INC. Toate drepturile rezervate.
Limitarea responsabilităii
Pot apărea situaţii în care, din cauza neîndeplinirii unor obligaţii din partea ASUS sau a altor
responsabilităţi, aveţi dreptul să solicitaţi daune din partea ASUS. În orice situaţie de acest tip, indiferent
de baza în care aveţi dreptul să solicitaţi daune din partea ASUS, ASUS este cel mult responsabil pentru
daune de rănire corporală (inclusiv deces) şi daune aduse proprietăţii reale şi proprietăţii personale
tangibile; sau alte daune reale şi daune directe rezultate din omisiunea sau incapacitatea de a-şi îndeplini
îndatoririle legale cuprinse în această Declaraţie de garanţie, până la preţul listat al contractului pentru
ecare produs.
ASUS va răspunde numai de sau vă va despăgubi pentru pierderile, daunele sau reclamaţiile menţionate
în contract, prejudiciile sau încălcările menţionate în această Declaraţie de garanţie.
Această limită se aplică, de asemenea, furnizorilor ASUS şi distribuitorului acestuia. Aceasta reprezintă
limita maximă pentru care ASUS, furnizorii săi şi distribuitorul dumneavoastră sunt responsabili
împreună.
ÎN NICIO SITUAŢIE, ASUS NU RĂSPUNDE PENTRU ORICARE DINTRE URMĂTOARELE: (1) RECLAMAŢIILE
TERŢILOR CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ‚ REFERITOARE LA DAUNE; (2) PIERDEREA SAU DETERIORAREA
ÎNREGISTRĂRILOR SAU DATELOR DUMNEAVOASTRĂ SAU (3) DAUNE SPECIALE, ACCIDENTALE SAU
INDIRECTE SAU PENTRU ORICE DAUNE ECONOMICE PE CALE DE CONSECINŢĂ (INCLUSIV PIERDEREA
PROFITURILOR SAU A ECONOMIILOR), CHIAR DACĂ ASUS, FURNIZORII SĂI SAU DISTRIBUITORII
DUMNEAVOASTRĂ SUNT INFORMAŢI DE ACEASTĂ POSIBILITATE.
Service şi asistenă
Vizitaţi site-ul nostru multilingv la https://www.asus.com/support/
RO18777a
Ediie revizuită V3
Ianuarie 2022
2
PC-ului multifuncţional ASUS
Cuprins
3
PC-ului multifuncţional ASUS
Despre acest manual ................................................................................................6
Convenţii utilizate în acest manual .......................................................................... 7
Elemente tipograce ..................................................................................................... 7
Pictograme ........................................................................................................................8
Informaţii pentru utilizarea în condiţii de siguranţă .....................................9
Congurarea sistemului ............................................................................................... 9
Îngrijirea în timpul utilizării ......................................................................................... 10
Avertisment referitor la presiunea sunetului ........................................................11
Adaptorul........................................................................................................................... 11
Avertisment referitor la ventilatorul c.c. ................................................................. 11
Conținutul pachetului .............................................................................................. 12
Capitolul 1: Congurarea componentelor hardware
Familiarizarea cu echipamentul All-in-one PC ................................................13
Vedere din faţă.................................................................................................................13
Vedere din partea de jos .............................................................................................. 15
Vedere din spate ............................................................................................................. 17
Capitolul 2: Utilizarea PC-ului multifuncional ASUS
Poziţionarea PC-ului multifuncţional ASUS .....................................................19
Instalarea PC-ului multifuncţional ASUS ........................................................... 20
Conectarea tastaturii şi a mouse-ului fără r ........................................................ 20
Conectarea unei tastaturi şi unui mouse cu r .................................................... 21
Pornirea sistemului ........................................................................................................ 22
Utilizarea ecranului tactil ( numai pentru modelele selectate) ................. 24
Gesturile care pot  folosite pe ecranul tactil .................................................. 25
Utilizarea gesturilor pe ecranul tactil ...................................................................... 25
4
PC-ului multifuncţional ASUS
Capitolul 3: Utilizarea Windows
Prima pornire ..............................................................................................................27
Meniul Start .................................................................................................................28
Inițializarea meniului Start .......................................................................................... 29
Deschiderea programelor din meniul Start .......................................................... 29
Aplicațiile Windows...................................................................................................30
Inițializarea aplicațiilor Windows din meniul Start ............................................. 30
Conectarea la rețelele fără r.................................................................................31
Wi-Fi .....................................................................................................................................31
Bluetooth ...........................................................................................................................32
Conectarea la rețele cu r .......................................................................................33
Oprirea calculatorului ASUS All-in-One .............................................................34
Comutarea calculatorului ASUS All-in-One în starea de repaus ...............35
Capitolul 4: Recuperarea sistemului
Accesarea BIOS Setup ..............................................................................................37
Accesarea rapidă BIOS .................................................................................................. 37
Recuperarea sistemului ...........................................................................................38
Utilizarea unei opțiuni de recuperare .....................................................................39
5
PC-ului multifuncţional ASUS
Anexe
Note ................................................................................................................................41
Declaraţia Comisiei federale de comunicaţii privind interferenţele ............41
Avertizare privind expunerea la emisii în RF .........................................................42
Notă referitoare la nisaj ..............................................................................................44
Prevenirea pierderii auzului ........................................................................................ 45
Declarație de conformitate a produsului cu reglementările privind
protecția mediului ..........................................................................................................46
EU REACH și Articolul 33 .............................................................................................. 46
Directiva RoHS din UE ................................................................................................... 46
Reciclare ASUS / Servicii de returnare ..................................................................... 47
Directiva privind proiectarea ecologică .................................................................47
Produs conform cu standardele ENERGY STAR .................................................... 48
Produse înregistrate EPEAT ......................................................................................... 48
Declarație de conformitate UE, versiune simplicată........................................49
Despre acest manual
În acest manual sunt furnizate informaţii despre componentele
hardware şi caracteristicile software ale PC-ului dvs. multifuncţional
ASUS. Manualul este organizat în următoarele capitole:
Capitolul 1: Congurarea componentelor hardware
În acest capitol sunt detaliate componentele hardware ale PC-ului
multifuncţional ASUS.
Capitolul 2: Utilizarea PC-ului multifuncional ASUS
Acest capitol vă oferă informaţii cu privire la utilizarea PC-ului
multifuncţional ASUS.
Capitolul 3: Utilizarea Windows
Acest capitol conţine o prezentare generală a utilizării sistemului
de operare Windows pe PC-ul multifuncţional ASUS.
Capitolul 4: Recuperarea sistemului
Acest capitol oferă detalii cu privire la opţiunile de recuperare
pentru PC-ul multifuncţional ASUS.
Anexe
Această secţiune conţine note şi declaraţii privind siguranţa
pentru PC-ul multifuncţional ASUS.
6
PC-ului multifuncţional ASUS
Convenii utilizate în acest manual
Pentru a evidenţia informaţii cheie din acest manual, mesajele sunt
prezentate după cum urmează:
IMPORTANT! Acest mesaj conţine informaţii esenţiale care trebuie
respectate pentru realiza o activitate.
NOTĂ: Acest mesaj conţine informaţii și sfaturi suplimentare care pot 
utile la realizarea activităţilor.
AVERTISMENT! Acest mesaj conţine informaţii importante care trebuie
respectate pentru siguranţa dvs. în timpul realizării anumitor activităţi şi
pentru prevenirea deteriorării datelor şi componentelor dispozitivului dvs.
Elemente tipograce
Caractere aldine = Acestea indică un meniu sau un articol care
trebuie selectat.
Caractere italice = Aceasta indică secţiuni pe care le puteţi
consulta în prezentul manual.
7
PC-ului multifuncţional ASUS
Toate ilustraţiile şi instantaneele din acest manual sunt numai
pentru referinţă. Specicaţiile efective ale produselor şi imaginile
de ecran software pot să difere în funcţie de regiune. Vizitaţi site-ul
Web ASUS la www.asus.com pentru cele mai recente informaţii.
Pictograme
Pictogramele de mai jos indică dispozitivul care poate  utilizat
pentru realizarea unei serii de activităţi sau de proceduri pe PC-ul
multifuncţional ASUS.
= utilizați panoul de ecran tactil (la anumite modele).
= (opţional) Folosiți mouse-ul cu r/fără r.
= (opţional) Folosiți tastatura cu r/fără r.
8
PC-ului multifuncţional ASUS
Informaii pentru utilizarea în condiii de
sigurană
PC-ul multifuncţional ASUS este conceput şi testat astfel încât să
respecte cele mai recente standarde de siguranţă pentru echipamentele
de tehnologia informaţiilor. Cu toate acestea, pentru a  în deplină
siguranţă, este important să citiţi următoarele instrucţiuni privind
siguranţa.
Congurarea sistemului
Citiţi şi respectaţi toate instrucţiunile din documentaţie înainte de
a utiliza sistemul.
Nu utilizaţi acest produs în apropierea apei sau a unei surse de
căldură, cum ar  un radiator.
Aveți grijă să nu vă răniți în timp ce mutați dispozitivul.
Instalaţi sistemul pe o suprafaţă stabilă.
Oriciile din carcasă sunt destinate ventilaţiei. Nu blocaţi şi nu
obturaţi aceste oricii. Asiguraţi-vă că lăsaţi un spaţiu generos
în jurul sistemului pentru a permite ventilarea. Nu introduceţi
niciodată vreun obiect în oriciile de ventilaţie.
Utilizaţi acest produs în medii cu temperaturi ambiante între 0˚C
şi 40˚C.
Dacă utilizaţi un cablu prelungitor, asiguraţi-vă că intensitatea
nominală totală a dispozitivelor conectate la cablul prelungitor
nu depăşeşte intensitatea nominală a acestuia.
9
PC-ului multifuncţional ASUS
Îngrijirea în timpul utilizării
Atunci când sistemul este oprit, o cantitate mică de curent electric
rămâne totuşi în produs. Înainte de a curăţa sistemul, deconectaţi
întotdeauna toate cablurile de alimentare, de la modem şi de
reţea, din prizele de perete.
Ecranul tactil trebuie curăţat periodic pentru a oferi performanţe
optime de sensibilitate tactilă. Păstraţi ecranul curat, fără obiecte
străine sau depuneri excesive de praf. Pentru a curăţa ecranul:
- Opriţi sistemul şi deconectaţi cablul de alimentare din priză.
- Pulverizaţi o cantitate mică de lichid de geamuri pe cârpa de
curăţare furnizată şi ştergeţi uşor suprafaţa ecranului.
- Nu pulverizaţi lichidul de curăţare direct pe ecran.
Nu utilizaţi o soluţie abrazivă sau o cârpă aspră pentru curăţarea
ecranului.
Dacă întâlniţi următoarele probleme tehnice cu produsul,
decuplaţi cablul de alimentare şi contactaţi un tehnician de
service calicat sau distribuitorul dvs.
- Fişa cablului de alimentare este deteriorată.
- S-a vărsat lichid în sistem.
- Sistemul nu funcţionează corect chiar dacă respectaţi
instrucţiunile de operare.
- Sistemul a fost trântit sau carcasa este deteriorată.
- Performanţele sistemului se modică.
10
PC-ului multifuncţional ASUS
Avertisment referitor la presiunea sunetului
Presiunea excesivă a sunetului provenit din căşti poate provoca vătămări
ireversibile ale auzului sau pierderea auzului. Creşterea volumului şi a
egalizatorului dincolo de nivelurile implicite duce la creşterea tensiunii
de ieşire şi a presiunii sonore produse de către căşti.
Adaptorul
1. Specicațiile adaptorului
- Tensiune de intrare: 100–240 V a.c.
- Frecvenţă de intrare: 50-60Hz
- Tensiune nominală de ieşire: 19 V c.c.
2. Se recomandă ca priza să e în apropierea PC-ului ASUS All-in-
One.
Avertisment referitor la ventilatorul c.c.
Reţineţi că ventilatorul c.c. este o piesă în mişcare ce poate genera
pericole atunci când este utilizat necorespunzător. Feriţi-vă de ventilator
atunci când utilizaţi produsul.
11
PC-ului multifuncţional ASUS
Coninutul pachetului
NOTĂ:
Dacă oricare dintre articole este deteriorat sau lipseşte, contactaţi
distribuitorul.
Ilustraţiile pentru tastatură, mouse şi sursa de alimentare sunt doar
de referinţă Este posibil ca specicaţiile reale ale produsului să difere
în funcţie de piaţa de desfacere.
12
PC-ului multifuncţional ASUS
PC-ului multifuncţional
ASUS Adaptor c.a. Cablu de alimentare
Certicat de garanţie Tastatură (opţional) Mouse
(opţional)
Quick User Guide
Ghid de pornire rapidă Cheie hardware receptor
USB KBM (opţional) Unitate optică (opţional)
13
PC-ului multifuncţional ASUS
Capitolul 1: Congurarea
componentelor hardware
Familiarizarea cu echipamentul
All-in-one PC
Vedere din faă
Aşajul LCD
Panoul aşajului LCD oferă caracteristici de vizualizare excelente
pentru fotograi, videoclipuri şi alte şiere multimedia.
Pentru anumite modele, este acceptată caracteristica de
atingeri multiple. Puteţi opera PC-ul multifuncţional ASUS
utilizând gesturile tactile.
14
PC-ului multifuncţional ASUS
Indicator de alimentare
Acest indicator de alimentare LED se aprinde atunci când PC-ul
multifuncţional ASUS este pornit.
Microfon
Microfonul încorporat poate  utilizat pentru conferinţe video,
naraţiuni vocale, înregistrări audio şi aplicaţii multimedia.
Cameră foto
Camera încorporată vă permite să realizaţi fotograi sau să
înregistraţi materiale video utilizând PC-ul multifuncţional
ASUS.
Indicator de cameră
Indicatorul de cameră iluminează când camera încorporată este
în uz.
15
PC-ului multifuncţional ASUS
Vedere din partea de jos
Difuzoare audio
Difuzorul încorporat vă permite să auziţi semnalul audio direct
de la PC-ul multifuncţional ASUS. Caracteristicile audio sunt
controlate prin intermediul software-ului.
Buton mod
Atingeţi pentru a comuta sursa semnalului de aşare. Atunci
când este comutat la intrarea HDMI, PC-ul multifuncţional
ASUS poate  utilizat drept monitor LCD tip desktop standard.
Slot de securitate Kensington®
Fanta de securitate Kensington® menţine siguranţa PC-
ului multifuncţional ASUS prin folosirea produselor de
securitate compatibile Kensington®.
16
PC-ului multifuncţional ASUS
Mufă căşti/căşti cu microfon/microfon
Acest port vă permite să conectați difuzoare cu
amplicare sau căști. De asemenea, puteți utiliza acest
port pentru a conecta setul de căști obișnuite sau un
microfon extern.
Port USB 2.0
Acest port USB (Magistrală serială universală) este
compatibil cu dispozitive USB 2.0 sau USB 1.1, precum
tastaturi, dispozitive de indicare, unităţi de disc
ash, hard diskuri externe, difuzoare, camere foto şi
imprimante.
17
PC-ului multifuncţional ASUS
Vedere din spate
Buton de alimentare
Apăsaţi pe acest buton pentru a porni PC-ul multifuncţional
ASUS.
Port de intrare HDMI
Acest port este destinat unui conector HDMI (High-
Denition Multimedia Interface - Interfaţă multimedia
cu deniţie înaltă) şi este compatibil HDCP, permiţând
redarea de discuri HD DVD sau Blu-ray şi a altor
suporturi cu conţinut protejat.
18
PC-ului multifuncţional ASUS
Port USB 3.2 Gen1
Acest port USB 3.2 Gen1 (Magistrală serială universală)
oferă o rată de transfer de până la 5 Gbit/s şi este
retrocompatibil cu versiunea anterioară USB 2.0.
Port de intrare HDMI
Acest port vă permite să folosți PC-ul ASUS All-in-One
ca un așaj extern.
Portul LAN
Portul LAN RJ-45 cu opt pini acceptă un cablu
Ethernet standard pentru conectarea la o reţea locală.
Intrare alimentare
Alimentatorul inclus în pachet transformă curentul
alternativ în curent continuu, în vederea utilizării
acestei mufe. Energia livrată prin această mufă
alimentează PC-ul multifuncţional ASUS. Pentru a
preveni deteriorarea PC-ului multifuncţional ASUS,
utilizaţi întotdeauna adaptorul de alimentare inclus
în pachet.
AVERTISMENT! Adaptorul de alimentare poate
deveni cald sau erbinte atunci când este utilizat. Nu
acoperiţi adaptorul şi nu îl apropiaţi de corp.
19
PC-ului multifuncţional ASUS
Capitolul 2:
Utilizarea PC-ului multifuncţional ASUS
1. Aşezaţi PC-ul multifuncţional ASUS pe o suprafaţă plană, cum ar 
o masă sau un birou.
2. Înclinaţi aşajul la un unghi între -5o şi 20o.
IMPORTANT!
Utilizaţi ambele mâini atunci când instalaţi PC-ul multifuncţional
ASUS.
Evitaţi ajustarea aşajului la un unghi care depăşeşte valorile
recomandate, deoarece riscaţi deteriorarea PC-ului multifuncţional
ASUS.
Poziionarea PC-ului multifuncional ASUS
20O
-5O
20
PC-ului multifuncţional ASUS
Instalarea PC-ului multifuncional ASUS
Conectarea tastaturii şi a mouse-ului fără r
1. Instalaţi bateriile în tastatura şi în mouse-ul fără r.
3. Puteţi începe utilizarea tastaturii şi a mouse-ului fără r.
2. Conectaţi cheia hardware fără r pentru tastatură şi mouse la
portul USB 2.0 pentru a asocia automat ambele dispozitive cu PC-
ul multifuncţional ASUS.
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20
  • Page 21 21
  • Page 22 22
  • Page 23 23
  • Page 24 24
  • Page 25 25
  • Page 26 26
  • Page 27 27
  • Page 28 28
  • Page 29 29
  • Page 30 30
  • Page 31 31
  • Page 32 32
  • Page 33 33
  • Page 34 34
  • Page 35 35
  • Page 36 36
  • Page 37 37
  • Page 38 38
  • Page 39 39
  • Page 40 40
  • Page 41 41
  • Page 42 42
  • Page 43 43
  • Page 44 44
  • Page 45 45
  • Page 46 46
  • Page 47 47
  • Page 48 48
  • Page 49 49
  • Page 50 50

Asus V241EA Manual de utilizare

Tip
Manual de utilizare
Acest manual este potrivit și pentru