Informaii referitoare la drepturile de autor
Nicio parte a acestui manual, inclusiv produsele şi software-ul descrise în acesta, nu poate reprodusă,
transmisă, transcrisă, stocată într-un sistem de regăsire sau tradusă într-o altă limbă în orice formă sau
prin orice metodă, cu excepţia documentaţiei păstrate de cumpărător din motive de siguranţă, fără
permisiunea exprimată în scris a ASUSTeK Computer INC. („ASUS”).
ASUS FURNIZEAZĂ ACEST MANUAL „AŞA CUM ESTE”, FĂRĂ NICIO GARANŢIE, FIE EXPLICITĂ SAU IMPLICITĂ,
INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA GARANŢIILE IMPLICITE SAU CONDIŢIILE DE VANDABILITATE SAU
CONFORMITATE CU UN ANUMIT SCOP. ÎN NICIUN CAZ ASUS, DIRECTORII SĂI, FUNCŢIONARII, ANGAJAŢII
SAU AGENŢII NU VOR FI RESPONSABILI PENTRU VREO DAUNĂ INDIRECTĂ, SPECIALĂ, OCAZIONALĂ
SAU ULTERIOARĂ (INCLUSIV DAUNELE PENTRU PIERDEREA BENEFICIILOR, PIERDEREA ÎNTREPRINDERII,
PIERDEREA CAPACITĂŢII DE FOLOSINŢĂ SAU A DATELOR, ÎNTRERUPEREA AFACERILOR ŞI ALTELE DE ACEST
FEL), CHIAR DACĂ ASUS A FOST INFORMAT ASUPRA POSIBILITĂŢII UNOR ASEMENEA DAUNE APĂRUTE CA
URMARE A UNUI DEFECT SAU A UNEI ERORI ÎN ACEST MANUAL SAU PRODUS.
Produsele şi numele corporaţiilor care apar în acest manual pot sau nu mărci înregistrate sau drepturi
de autor înregistrate ale respectivelor companii şi sunt utilizate numai pentru identicare sau explicaţii şi
în beneciul utilizatorului, fără a avea intenţia de a încălca legea.
SPECIFICAŢIILE ŞI INFORMAŢIILE CONŢINUTE ÎN ACEST MANUAL SUNT FURNIZATE NUMAI ÎN SCOP
INFORMATIV ŞI SUNT SUPUSE MODIFICĂRILOR ÎN ORICE MOMENT, FĂRĂ ÎNŞTIINŢARE PREALABILĂ,
ŞI NU TREBUIE INTERPRETATE CA UN ANGAJAMENT DIN PARTEA ASUS. ASUS NU ÎŞI ASUMĂ NICIO
RESPONSABILITATE SAU RĂSPUNDERE PENTRU ERORILE SAU INADVERTENŢELE CARE POT APĂREA ÎN
ACEST MANUAL, INCLUSIV PRODUSELE ŞI SOFTWARE-UL DESCRISE ÎN ACESTA.
Drept de autor © 2023 ASUSTeK COMPUTER INC. Toate drepturile rezervate.
Limitarea responsabilităii
Pot apărea situaţii în care, din cauza neîndeplinirii unor obligaţii din partea ASUS sau a altor
responsabilităţi, aveţi dreptul să solicitaţi daune din partea ASUS. În orice situaţie de acest tip, indiferent
de baza în care aveţi dreptul să solicitaţi daune din partea ASUS, ASUS este cel mult responsabil pentru
daune de rănire corporală (inclusiv deces) şi daune aduse proprietăţii reale şi proprietăţii personale
tangibile; sau alte daune reale şi daune directe rezultate din omisiunea sau incapacitatea de a-şi îndeplini
îndatoririle legale cuprinse în această Declaraţie de garanţie, până la preţul listat al contractului pentru
ecare produs.
ASUS va răspunde numai de sau vă va despăgubi pentru pierderile, daunele sau reclamaţiile menţionate
în contract, prejudiciile sau încălcările menţionate în această Declaraţie de garanţie.
Această limită se aplică, de asemenea, furnizorilor ASUS şi distribuitorului acestuia. Aceasta reprezintă
limita maximă pentru care ASUS, furnizorii săi şi distribuitorul dumneavoastră sunt responsabili
împreună.
ÎN NICIO SITUAŢIE, ASUS NU RĂSPUNDE PENTRU ORICARE DINTRE URMĂTOARELE: (1) RECLAMAŢIILE
TERŢILOR CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ‚ REFERITOARE LA DAUNE; (2) PIERDEREA SAU DETERIORAREA
ÎNREGISTRĂRILOR SAU DATELOR DUMNEAVOASTRĂ SAU (3) DAUNE SPECIALE, ACCIDENTALE SAU
INDIRECTE SAU PENTRU ORICE DAUNE ECONOMICE PE CALE DE CONSECINŢĂ (INCLUSIV PIERDEREA
PROFITURILOR SAU A ECONOMIILOR), CHIAR DACĂ ASUS, FURNIZORII SĂI SAU DISTRIBUITORII
DUMNEAVOASTRĂ SUNT INFORMAŢI DE ACEASTĂ POSIBILITATE.
Service şi asistenă
Vizitaţi site-ul nostru multilingv la https://www.asus.com/support/
RO21898
Ediie revizuită V2
Mai 2023
2
PC-ului multifuncţional ASUS