ÎN INTERESUL SIGURANŢEI
5
•
Frâna pe disc nu este proiectată să funcţioneze în poziţie răsturnată. Dacă bicicleta este răsturnată sau culcată, este posibil ca frâna să nu funcţioneze
corect, putând provoca accidente grave. Înainte de folosirea bicicletei, se va acţiona de câteva ori maneta de frână pentru a verifica dacă frâna
funcţionează normal. Dacă frânele nu funcţionează normal, se va înceta imediat folosirea acestora şi se va lua legătura cu un dealer sau un
reprezentant.
•
Dacă maneta de frână nu opune rezistenţă la apăsare, se va înceta imediat folosirea frânelor şi se va lua legătura cu un dealer sau un reprezentant.
•
Dacă apar scurgeri de lichid, se va înceta imediat folosirea frânelor şi se va lua legătura cu un dealer sau un reprezentant.
•
În cazul aplicării frânei faţă cu o forţă exagerată, roata se poate bloca, iar bicicleta se poate răsturna în faţă, provocând rănirea gravă.
•
Înainte de utilizarea bicicletei, se va verifica funcţionarea corectă a frânelor faţă şi spate.
•
Distanţa de frânare va fi mai mare pe vreme ploioasă. Se va reduce viteza şi se va frâna uşor, din timp.
•
Dacă suprafaţa de rulare este udă, anvelopele vor derapa mai uşor. Deraparea anvelopelor poate duce la căzături. Se va reduce viteza şi se va frâna
uşor, din timp.
•
Nu este permisă modificarea manetei. În caz contrar, maneta se poate rupe, împiedicând frânarea.
•
Înainte de folosirea bicicletei, se verifică dacă nu există deteriorări, cum ar fi crăpăturile. Dacă există deteriorări, se va înceta folosirea bicicletei şi se va
lua legătura cu un dealer sau un reprezentant. În caz contrar, maneta se poate rupe, împiedicând frânarea.
Pentru montarea pe bicicletă și întreţinere:
•
În timpul montării sau reparării roţii, feriţi-vă degetele de discul de frână în mişcare. Discul de frână este suficient de
ascuţit încât să cauzeze leziuni grave dacă degetele sunt prinse în orificiile discului în mişcare.
•
Dacă discul de frână este uzat, fisurat sau deformat, trebuie înlocuit.
•
Dacă discul de frână se uzează până la grosimea de 1,5mm sau până când suprafaţa de aluminiu devine vizibilă, trebuie înlocuit cu unul nou.
•
Înainte de reglarea frânelor, se va verifica dacă piesele componente ale acestora sunt suficient de reci.
•
Se va folosi numai ulei mineral original Shimano. În cazul folosirii altor tipuri de ulei, este posibil ca frânele să nu funcţioneze corect sau să se
defecteze.
•
Se va folosi numai ulei dintr-un recipient nou. Nu se va refolosi uleiul scurs prin aerisitor.
Uleiul vechi sau refolosit poate să conţină apă, care provoacă blocarea sistemului de frânare din cauza vaporilor.
•
Se va avea grijă ca în sistemul de frânare să nu pătrundă apă sau bule de aer. În caz contrar, acesta se poate bloca din cauza vaporilor. Capacul
rezervorului trebuie îndepărtat cu mare atenţie.
•
Dacă furtunul de frână a fost tăiat pentru a-i regla lungimea, sau dacă a fost schimbat de pe stânga pe dreapta sau viceversa, acesta trebuie aerisit
conform etapelor din secţiunea „Completarea cu ulei mineral original Shimano şi aerisirea”.
•
Când bicicleta este răsturnată sau culcată, este posibil ca în rezervorul sistemului de frânare să existe bule de aer, rămase acolo la închiderea şurubului
de aerisire sau acumulate în diverse părţi ale sistemului de frânare la utilizarea îndelungată a acestuia. Sistemul de frânare pe disc nu este proiectat să
funcţioneze în poziţie răsturnată. Dacă bicicleta este răsturnată sau culcată, bulele de aer din rezervor se pot deplasa în direcţia etrierelor. Dacă
bicicleta este utilizată în această situaţie, este posibil ca frânele să nu funcţioneze şi să se producă accidente grave. Dacă bicicleta a fost răsturnată sau
culcată, se va acţiona de câteva ori maneta de frână, pentru a verifica funcţionarea normală a frânelor înainte de a folosi bicicleta. Dacă frânele nu
funcţionează normal, trebuie reglate conform procedurii următoare.
Dacă frâna nu funcţionează corect (nu are forţă) la apăsarea manetei
Se orientează maneta de frână într-o poziţie paralelă cu solul, apoi se apasă uşor de mai multe ori şi se aşteaptă revenirea bulelor de aer în
rezervor. Se recomandă să se scoată apoi capacul rezervorului şi să se umple rezervorul cu ulei mineral până la dispariţia bulelor.
Dacă frânele continuă să funcționeze fără forță, se aeriseşte sistemul de frânare. (Se va consulta secţiunea „Completarea cu ulei mineral original
Shimano şi aerisirea”).