Whirlpool AKZM 657/IX/01 Manualul utilizatorului

Tip
Manualul utilizatorului
RO67
Aceste instrucțiuni sunt de asemenea disponibile pe website: www.whirlpool.eu
SIGURANŢA DVS. ŞI A CELORLALŢI ESTE FOARTE IMPORTANTĂ
În acest manual şi pe aparat există avertizări importante referitoare la siguranţă, care trebuie citite şi respectate întotdeauna.
Toate avertizările privind siguranţa oferă detalii specifice despre riscul
potenţial existent şi indică ce este de făcut pentru a reduce riscul de
rănire, de deteriorare şi de şoc electric, care pot rezulta din folosirea
improprie a aparatului. Respectaţi cu stricteţe următoarele instrucţiuni:
- Folosiţi mănuşi de protecţie când efectuaţi toate operaţiunile de
despachetare şi instalare.
- Aparatul trebuie să fie deconectat de la reţeaua electrică înainte de
a efectua orice operaţie de instalare.
- Instalarea şi întreţinerea trebuie să fie efectuate de către un
tehnician calificat, în conformitate cu instrucţiunile fabricantului şi
cu normele locale referitoare la siguranţă. Nu reparaţi şi nu înlocuiţi
nicio piesă a aparatului, dacă acest lucru nu este indicat în mod
expres în manualul de utilizare.
- Înlocuirea cablului de alimentare trebuie să fie efectuată numai de
un electrician calificat. Contactaţi un centru de service autorizat.
- Normele în vigoare impun ca aparatul să fie împământat.
- Cablul de alimentare trebuie să fie suficient de lung pentru a putea
conecta aparatul la reţeaua de alimentare cu energie electrică,
după ce a fost încastrat în mobilă.
- Pentru ca instalarea să fie conformă cu normele curente referitoare
la siguranţă, trebuie să se folosească un întrerupător multipolar cu
o distanţă minimă între contacte de 3 mm.
- Nu utilizaţi adaptoare de priză multiple în cazul în care cuptorul
este prevăzut cu un ştecher.
- Nu utilizaţi prelungitoare.
- Nu trageţi de cablul de alimentare.
INFORMAŢII IMPORTANTE PRIVIND SIGURANŢA
Acesta este simbolul de pericol, referitor la siguranţă, care vă avertizează despre riscurile potenţiale pentru utilizator şi
pentru celelalte persoane.
Toate avertizările referitoare la siguranţă sunt precedate de simbolul pentru pericol şi de următorii termeni:
PERICOL
Indică o situaţie periculoasă care, dacă nu este evitată, va cauza leziuni grave.
AVERTIZARE
Indică o situaţie periculoasă care, dacă nu este evitată, ar putea cauza leziuni grave.
RO68
- După terminarea instalării, componentele electrice nu trebuie să
mai fie accesibile pentru utilizator.
- Dacă suprafaţa plitei cu inducţie este crăpată, nu folosiţi plita şi
opriţi aparatul pentru a evita posibilitatea electrocutării (numai la
modelele cu inducţie).
- Nu atingeţi aparatul cu părţi umede ale corpului şi nu-l utilizaţi
când sunteţi desculţi.
- Acest aparat este proiectat în exclusivitate pentru a fi folosit drept
aparat electrocasnic pentru gătitul alimentelor. Orice altă utilizare
este interzisă (de ex. pentru încălzirea încăperilor). Producătorul îşi
declină orice responsabilitate în cazul utilizării improprii sau al
reglării incorecte a elementelor de comandă.
- Aparatul şi părţile sale accesibile se înfierbântă în timpul utilizării.
Trebuie evitată atingerea elementelor de încălzire. Copiii foarte mici
(0-3 ani) şi copiii mici (3-8 ani) nu trebuie lăsaţi să se apropie de
aparat, cu excepţia cazurilor în care sunt supravegheaţi în
permanenţă.
- Copiii cu vârste pornind de la 8 ani şi persoanele cu capacităţi fizice,
senzoriale sau mintale reduse sau fără experienţă şi cunoştinţe pot
folosi acest aparat doar dacă sunt supravegheate sau au fost
instruite cu privire la utilizarea în siguranţă a aparatului şi înţeleg
riscurile implicate. Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul.
Operaţiile de curăţare şi întreţinere nu trebuie să fie efectuate de
copiii nesupravegheaţi.
- În timpul utilizării şi după aceea, nu atingeţi elementele de încălzire
sau suprafeţele interne ale aparatului, deoarece pot provoca arsuri.
Aveţi grijă ca aparatul să nu vină în contact cu cârpe sau cu alte
materiale inflamabile până când nu s-au răcit complet toate
componentele.
- Când aţi terminat de gătit, aveţi grijă când deschideţi uşa
aparatului, lăsând aerul fierbinte sau aburii să iasă treptat, înainte
de a umbla în cuptor. Când uşa aparatului este închisă, aerul
fierbinte este evacuat prin deschiderea de deasupra panoului de
comandă. Nu blocaţi deschiderile de ventilare.
- Folosiţi mănuşi de bucătărie pentru a scoate tăvile şi accesoriile,
având grijă să nu atingeţi elementele de încălzire.
RO69
- Nu puneţi materiale inflamabile în aparat sau în apropierea sa: dacă
aparatul este pus în funcţiune din greşeală, ar putea lua foc.
- Nu încălziţi şi nu gătiţi în aparat alimente în borcane sau în
recipiente sigilate. Presiunea care se dezvoltă în interior poate duce
la explozia borcanului, deteriorând aparatul.
- Nu folosiţi recipiente fabricate din materiale sintetice.
- Grăsimile şi uleiurile supraîncălzite se aprind uşor. Supravegheaţi
prepararea alimentelor cu multă grăsime şi mult ulei.
- Nu lăsaţi niciodată aparatul nesupravegheat în timpul deshidratării
alimentelor.
- Dacă folosiţi băuturi alcoolice când gătiţi (de ex. rom, coniac, vin),
reţineţi că alcoolul se evaporează la temperaturi ridicate. Prin
urmare, există riscul ca vaporii emanaţi de alcool să ia foc atunci
când vin în contact cu rezistenţa electrică.
- Nu folosiţi niciodată echipamente de curăţat cu aburi.
- Nu atingeţi cuptorul în timpul ciclului de piroliză. Nu lăsaţi copiii să
se apropie de cuptor în timpul ciclului de piroliză. Dacă în interiorul
cuptorului s-au scurs resturi de mâncare în cantitate mare, acestea
trebuie înlăturate înainte de pornirea ciclului de curăţare (doar la
cuptoarele cu funcţia piroliză).
- Folosiţi exclusiv sonda de temperatură recomandată pentru acest
cuptor.
- Nu utilizaţi substanţe de curăţare abrazive sau răzuitoare metalice
ascuţite pentru a curăţa uşa de sticlă a cuptorului; acestea pot
zgâria suprafaţa, ceea ce poate duce la spargerea sticlei.
- Înainte de a înlocui becul, asiguraţi-vă că aparatul este oprit pentru
a evita posibilitatea electrocutării.
- Nu utilizaţi folie de aluminiu pentru a acoperi alimentele din vasul
de gătit (numai în cazul cuptoarelor pentru care sunt furnizate vase
de gătit).
Aruncarea la gunoi a aparatelor electrocasnice
- Acest aparat este fabricat cu materiale reciclabile sau reutilizabile. Aruncaţi-l la gunoi respectând
normele locale privind eliminarea deşeurilor. Înainte de a-l arunca, faceţi-l inutilizabil, tăind cablul de
alimentare.
- Pentru informaţii mai detaliate privind eliminarea, valorificarea şi reciclarea aparatelor electrocasnice,
contactaţi administraţia locală, serviciul de eliminare a deşeurilor menajere sau magazinul de unde
aţi cumpărat produsul.
RO70
După scoaterea cuptorului din ambalaj, verificaţi ca aparatul să nu fi suferit stricăciuni în timpul
transportului şi ca uşa să se închidă corect. În caz de probleme, contactaţi-l pe dealerul dv. sau Serviciul de
Asistenţă Tehnică. Pentru a evita stricăciunile, scoateţi cuptorul de pe suportul de polistiren doar în
momentul instalării.
PREGĂTIREA MOBILEI PENTRU ÎNCASTRARE
Mobilierul aflat în contact cu cuptorul trebuie să fie rezistent la căldură (min. 90°C).
Executaţi toate operaţiunile de decupare a mobilei înainte de a introduce cuptorul şi înlăturaţi cu grijă
toate aşchiile de lemn şi rumeguşul.
După instalare, partea inferioară a cuptorului nu trebuie să mai fie accesibilă.
Pentru corecta funcţionare a aparatului, nu astupaţi deschiderea minimă dintre blatul de lucru şi
marginea superioară a cuptorului.
CONEXIUNEA LA REŢEAUA ELECTRICĂ
Asiguraţi-vă că tensiunea electrică indicată pe plăcuţa cu datele tehnice ale aparatului corespunde cu
tensiunea din reţea. Plăcuţa cu datele tehnice se află pe marginea frontală a cuptorului (se vede când uşa
este deschisă).
Înlocuirea cablului de alimentare (tip H05 RR-F 3 x 1,5 mm
2
) trebuie să fie efectuată de numai de un
electrician calificat. Contactaţi un Serviciu de Asistenţă autorizat.
RECOMANDĂRI GENERALE
Înainte de utilizare:
- Scoateţi elementele de protecţie din carton, peliculele de protecţie şi etichetele adezive de pe
accesorii.
- Scoateţi accesoriile din cuptor şi încălziţi-l la 200° timp de circa o oră, pentru a elimina mirosul şi
fumul materialelor izolatoare şi al unsorii protectoare.
În timpul utilizării:
- Nu puneţi obiecte grele pe uşă, deoarece o pot deteriora.
- Nu vă sprijiniţi pe uşă şi nu atârnaţi nimic de mânerul uşii.
- Nu acoperiţi interiorul cuptorului cu folie de aluminiu.
- Nu turnaţi niciodată apă în cuptorul încins; s-ar putea deteriora emailul.
- Nu târâţi niciodată oale sau tăvi pe fundul cuptorului, deoarece se poate deteriora stratul de email.
- Asiguraţi-vă că firele electrice ale altor aparate nu ating părţile fierbinţi ale cuptorului şi nu se pot
prinde în uşa acestuia.
- Nu expuneţi cuptorul la agenţi atmosferici.
Reciclarea ambalajului
Materialul de ambalaj este reciclabil 100 % şi este marcat cu simbolul reciclării ( ). Diferitele părţi ale
ambalajului nu trebuie aruncate la întâmplare, ci trebuie reciclate în conformitate cu normele stabilite de
autorităţile locale.
Aruncarea la gunoi a produsului
- Acest aparat este marcat în conformitate cu Directiva Europeană 2002/96/CE, Waste Electrical and
Electronic Equipment (WEEE) (Deşeurile de Echipament Electric şi Electronic).
- Asigurându-se că acest produs este eliminat în mod corect, utilizatorul contribuie la prevenirea
potenţialelor consecinţe negative asupra mediului înconjurător şi sănătăţii persoanelor.
- Simbolul de pe produs sau de pe documentele care îl însoţesc indică faptul că acesta nu poate fi
aruncat împreună cu deşeurile menajere, ci trebuie predat la punctul de colectare corespunzător,
pentru reciclarea aparatelor electrice şi electronice.
INSTALAREA
RECOMANDĂRI PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
RO71
Economisirea energiei
- Preîncălziţi cuptorul numai dacă aşa se specifică în tabelul de coacere sau în reţeta dv.
- Folosiţi tăvi de copt închise la culoare, lăcuite sau emailate, pentru că absorb căldura mai bine.
- Stingeţi cuptorul cu 10/15 minute înainte de terminarea duratei de preparare setate. Alimentele care au
nevoie de o preparare mai lungă vor continua oricum să se coacă.
- Acest aparat, care a fost proiectat pentru a veni în contact cu produse alimentare, este conform cu
Norma ( ) nr. 1935/2004 şi a fost proiectat, construit şi comercializat în conformitate cu cerinţele de
siguranţă din Directiva „Joasă Tensiune” 2006/95/CE (care înlocuieşte directiva 73/23/CEE şi
amendamentele succesive), cerinţele de siguranţă din Directiva „EMC” 2004/108/CE.
Cuptorul nu funcţionează:
Verificaţi să nu fie întrerupt curentul electric, iar cuptorul să fie conectat la reţeaua electrică.
Stingeţi cuptorul şi apoi porniţi-l din nou, pentru a vedea dacă defecţiunea persistă.
Uşa este blocată:
Stingeţi cuptorul şi apoi porniţi-l din nou, pentru a vedea dacă defecţiunea persistă.
Important: în timpul operaţiei de autocurăţare, uşa rămâne blocată. Aşteptaţi până când se
deblochează automat (vezi paragraful „Ciclul de curăţare al cuptoarelor cu funcţia piroliză”).
Dispozitivul de programare electronic nu funcţionează:
Dacă pe afişaj apare „ ” urmat de un număr, contactaţi Serviciul de Asistenţă cel mai apropiat. În acest
caz, indicaţi numărul care urmează după litera „ .
Înainte de a contacta Serviciul de Asistenţă:
1. Încercaţi să rezolvaţi singuri problema, urmărind punctele descrise în „Ghidul de detectare a defecţiunilor”.
2. Stingeţi aparatul, apoi porniţi-l din nou, pentru a vedea dacă problema s-a rezolvat.
Dacă problema persistă şi după controalele menţionate, contactaţi Serviciul de Asistenţă cel mai
apropiat.
Indicaţi întotdeauna:
o scurtă descriere a defecţiunii;
tipul şi modelul exact al cuptorului;
numărul de asistenţă (numărul care se găseşte după cuvântul „Service” pe plăcuţa cu datele tehnice),
situat pe marginea din dreapta, în interiorul cuptorului (e vizibil când uşa cuptorului este deschisă).
Numărul de Asistenţă este indicat, de asemenea, în foaia de garanţie;
adresa dv. completă;
numărul dv. de telefon.
Dacă sunt necesare orice fel de reparaţii, vă rugăm contactaţi un Serviciu de Asistenţă Tehnică autorizat
(pentru a avea garanţia că se folosesc piese de schimb originale şi că reparaţiile vor fi executate corect).
Exteriorul cuptorului
IMPORTANT: nu folosiţi detergenţi corozivi sau abrazivi. Dacă oricare dintre aceste produse intră în
contact cu aparatul în mod accidental, curăţaţi imediat aparatul cu o cârpă umedă din microfibră.
Curăţaţi suprafeţele cu o cârpă umedă din microfibră. Dacă este foarte murdar, adăugaţi în apă câteva
picături de detergent pentru vase. Ştergeţi cu o cârpă uscată.
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE
GHIDUL DE DETECTARE A DEFECŢIUNILOR
SERVICIUL DE ASISTENŢĂ
CURĂŢAREA
AVERTIZARE
- Nu folosiţi niciodată aparate de curăţat cu aburi.
- Curăţaţi aparatul numai când este rece.
- Deconectaţi aparatul de la reţeaua electrică.
RO72
Interiorul cuptorul
IMPORTANT: Nu folosiţi bureţi abrazivi sau de sârmă sau răzuitoare metalice. Cu timpul, utilizarea
lor poate duce la deteriorarea suprafeţelor emailate şi a sticlei uşii cuptorului.
După fiecare utilizare, lăsaţi cuptorul să se răcească, apoi curăţaţi-l, de preferat când încă este cald,
pentru a înlătura murdăria depusă şi petele cauzate de resturile de mâncare (de ex. alimente cu
conţinut ridicat de zahăr).
Folosiţi detergenţi speciali pentru curăţarea cuptorului şi urmaţi cu stricteţe instrucţiunile
producătorului.
Curăţaţi geamul uşii cu detergenţi lichizi speciali. Uşa cuptorului poate fi scoasă pentru a facilita
curăţarea (vezi ÎNTREŢINEREA).
Rezistenţa superioară a grillului (vezi ÎNTREŢINEREA) poate fi cobotă (numai la unele modele)
pentru a curăţa partea de sus a cuptorului.
NOTĂ: când se gătesc alimente cu un conţinut ridicat de apă (de ex. pizza, legume etc.) se poate forma
condens pe partea internă a uşii şi pe garnitură. După ce cuptorul s-a răcit, uscaţi cu o cârpă sau un burete.
Accesoriile:
Puneţi accesoriile la înmuiat în apă cu detergent pentru vase, după utilizare, mânuindu-le cu mănuşi
de bucătărie, dacă sunt încă fierbinţi.
Resturile de mâncare se pot îndepărta uşor cu o perie sau cu un burete.
Curăţarea peretelui posterior şi a panourilor catalitice laterale ale cuptorului (dacă există):
IMPORTANT: nu folosiţi detergenţi corozivi sau abrazivi, perii aspre, bureţi de sârmă sau sprayuri pentru
cuptor, care ar putea deteriora suprafaţa catalitică şi i-ar distruge proprietăţile de autocurăţare.
Lăsaţi cuptorul să funcţioneze în gol la o temperatură de 200°C timp de circa o oră, cu funcţia „Convecţie.
După aceea, lăsaţi aparatul să se răcească, înainte de a îndepărta resturile de alimente cu un burete.
Ciclul de curăţare al cuptoarelor cu funcţia piroliză:
Această funcţie permite eliminarea murdăriei produse în timpul coacerii. Resturile de murdărie sunt arse
(la o temperatură de circa 500°C), producând depuneri care pot fi înlăturate uşor, cu un burete umed, după
răcirea cuptorului. Nu activaţi funcţia de autocurăţare după fiecare coacere, ci doar atunci când cuptorul
este foarte murdar sau când se emană fum şi mirosuri neplăcute atât în etapa de preîncălzire, cât şi de
preparare.
În cazul în care cuptorul este instalat sub o plită, asiguraţi-vă că în timpul ciclului de autocurăţare
(piroliză) arzătoarele cu gaz sau arzătoarele electrice sunt stinse.
Accesoriile trebuie scoase din aparat înainte de a activa funcţia piroliză (inclusiv grătarele laterale).
Pentru a obţine rezultate optime când curăţaţi uşa, eliminaţi depunerile de dimensiuni mai mari cu
un burete umed, înainte de a utiliza funcţia piroliză.
Aparatul este dotat cu 2 funcţii pirolitice:
1. Ciclul economic (PYRO EXPRESS/ECO): consumul se reduce cu circa 25 % faţă de ciclul pirolitic
standard. Activaţi-l la intervale regulate (după ce aţi gătit carne de cel puţin 2-3 ori consecutiv).
2. Ciclul standard (PYRO): garantează curăţarea eficientă a unui cuptor foarte murdar.
În orice caz, după un anumit număr de utilizări, în funcţie de gradul de murdărie, se recomandă,
printr-un mesaj de pe afişaj, să efectuaţi un ciclu de autocurăţare.
NOTĂ: în timpul funcţiei de piroliză, uşa cuptorului rămâne blocată şi este imposibil să fie deschisă
până când temperatura din interiorul cavităţii nu ajunge la nivelul de siguranţă adecvat.
AVERTIZARE
- Nu atingeţi cuptorul în timpul ciclului de piroliză.
- Nu lăsaţi copiii să se apropie de cuptor în timpul ciclului de piroliză.
RO73
SCOATEREA UŞII
Pentru a scoate uşa:
1. Deschideţi uşa în întregime.
2. Ridicaţi cele două dispozitive de oprire şi împingeţi-le în faţă până se opresc (Fig. 1).
3. Închideţi uşa cât mai mult (A), ridicaţi-o (B) şi rotiţi-o (C) până când se deblochează (D) (Fig. 2).
Pentru a monta la loc uşa:
1. Introduceţi balamalele în locaşurile lor.
2. Deschideţi uşa în întregime.
3. Coborâţi cele două dispozitive de oprire.
4. Închideţi uşa.
DEPLASAREA REZISTENŢEI SUPERIOARE (NUMAI LA UNELE MODELE)
1. Scoateţi grătarele laterale de susţinere ale accesoriilor (Fig. 3).
2. Trageţi puţin în faţă rezistenţa (Fig. 4) şi coborâţi-o (Fig. 5).
3. Pentru a pune la loc rezistenţa, ridicaţi-o, trageţi-o puţin către dv., având grijă să se sprijine pe
suporturile laterale.
ÎNTREŢINEREA
AVERTIZARE
- Folosiţi mănuşi de protecţie.
- Executaţi operaţiunile indicate doar când aparatul s-a răcit.
- Deconectaţi aparatul de la reţeaua electrică.
Fig. 1 Fig. 2
Fig. 3 Fig. 4 Fig. 5
RO74
ÎNLOCUIREA BECULUI
Pentru a înlocui becul posterior (dacă există):
1. Deconectaţi cuptorul de la reţeaua electrică.
2. Deşurubaţi capacul becului (Fig. 6), înlocuiţi becul (vezi nota pentru tipul becului) şi înşurubaţi la loc
capacul becului.
3. Conectaţi din nou aparatul la reţeaua electrică.
Pentru a înlocui becul lateral (dacă există în dotare):
1. Deconectaţi cuptorul de la reţeaua electrică.
2. Scoateţi grătarele laterale de susţinere ale accesoriilor, dacă există în dotare (Fig. 3).
3. Folosind o şurubelniţă ascuţită drept pârghie, extrageţi plafoniera (Fig. 7).
4. Înlocuiţi becul (vezi nota pentru tipul becului) (Fig. 8).
5. Puneţi la loc plafoniera şi împingeţi-o spre perete pentru a o fixa corect (Fig. 9).
6. Montaţi la loc grătarele laterale de susţinere ale accesoriilor.
7. Conectaţi din nou aparatul la reţeaua electrică.
NOTĂ:
- Folosiţi numai becuri cu incandescenţă de 25-40 W/230 V tip E-14, T300°C, sau becuri cu halogen de
20-40 W/230 V tip G9, T300°C.
- Becul folosit la acest aparat este proiectat special pentru aparate electrice şi nu este destinat
iluminatului unei încăperi dintr-o gospodărie (Regulamentul (CE) nr. 244/2009 al Comisiei).
- Becurile sunt disponibile la Serviciul nostru de Asistenţă.
IMPORTANT:
- Dacă se folosesc becuri cu halogen, nu le atingeţi cu mâna, pentru a evita deteriorarea acestora
din cauza amprentelor digitale.
- Nu folosiţi cuptorul până ce plafoniera nu a fost pusă la loc.
Fig. 6 Fig. 7 Fig. 8 Fig. 9
RO75
PENTRU RACORDAREA LA ELECTRICITATE, CONSULTAŢI PARAGRAFUL DESPRE INSTALARE
1. Panoul de comandă
2. Rezistenţa superioară/grill
3. Ventilatorul pentru răcire (nu este vizibil)
4. Plăcuţa cu datele tehnice (nu trebuie înlăturată)
5. Becuri
6. Rezistenţa circulară (nu este vizibilă)
7. Ventilator
8. Rotisor
9. Rezistenţa inferioară (nu este vizibilă)
10. Uşă
11. Poziţia rafturilor (numărul nivelului este indicat pe partea anterioară a cuptorului)
12. Perete despărţitor
NOTĂ:
- În timpul coacerii e posibil ca ventilatorul de răcire să se activeze din când în când, pentru a reduce
consumul de energie.
- La terminarea coacerii, după stingerea cuptorului, ventilatorul de răcire poate continua să
funcţioneze încă un timp.
- Dacă se deschide uşa în timpul coacerii, rezistenţele se dezactivează.
ACCESORII ÎN DOTARE
A. GRĂTAR: Se foloseşte pentru a găti alimentele sau ca suport pentru oale, forme pentru prăjituri sau
alte recipiente adecvate pentru cuptor.
B. TAVĂ PENTRU SCURGEREA GRĂSIMII: se foloseşte poziţionată sub grătar, pentru a aduna grăsimea,
sau ca grătar pentru a găti carne, peşte, legume, lipii etc.
C. TAVĂ PENTRU DULCIURI: se foloseşte pentru a coace pâine şi produse de patiserie, dar şi pentru
fripturi, peşte în papiotă etc.
D. ROTISOR: se foloseşte pentru a găti uniform bucăţi mari de carne şi de pui.
Numărul de accesorii poate varia în funcţie de modelul achiziţionat.
ACCESORII CARE NU FAC PARTE DIN DOTARE
Se pot cumpăra separat şi alte accesorii de la Serviciul de Asistenţă Clienţi.
INSTRUCŢIUNI DE UTILIZARE A CUPTORULUI
Fig. A Fig. B Fig. C Fig. D
RO76
INTRODUCEREA GRĂTARELOR METALICE ŞI A ALTOR ACCESORII ÎN CUPTOR
1. Introduceţi grătarul metalic orizontal, cu partea ridicată „A” orientată în sus (Fig. 1).
2. Celelalte accesorii, cum ar fi tava pentru scurgerea grăsimii şi tava de copt, se introduc cu partea
ridicată din zona plată „B” orientată în sus (Fig. 2).
DESCRIEREA PANOULUI DE COMANDĂ
DISPOZITIV DE PROGRAMARE ELECTRONIC
1. BUTON PENTRU FUNCŢII: activare/dezactivare şi selectarea funcţiilor
2. BUTON DE NAVIGARE: navigare în meniu, reglarea valorilor setate
NOTĂ:cele două butoane sunt la nivelul panoului. Apăsaţi pe mijlocul butoanelor, pentru a le face
să iasă din locaşul lor.
3. TASTA : pentru a reveni la ecranul anterior
4. TASTA : pentru a selecta şi a confirma setările
LISTA FUNCŢIILOR
Rotind butonul „Funcţii” pe o poziţie oarecare, cuptorul se activează: pe afişaj se văd funcţiile sau
submeniurile asociate cu fiecare dintre ele.
Submeniurile sunt disponibile şi pot fi selectate poziţionând butonul pe funcţiile GRILL, SPECIALS
(FUNCŢII SPECIALE), SETTINGS (SETĂRI), BREAD/PIZZA (PÂINE/PIZZA), AUTOMATIC OVEN CLEANING
(CURĂŢARE AUTOMATĂ A CUPTORULUI).
NOTĂ:pentru lista şi descrierea funcţiilor, consultaţi tabelul corespunzător de la pagina 81.
DESCRIEREA AFIŞAJULUI
A. Afişarea rezistenţelor electrice active pentru diferitele funcţii
B. Simboluri referitoare la programarea timpului: timer, durata de coacere, ora de terminare a coacerii,
ora curentă
C. Informaţii referitoare la funcţiile alese
D. Funcţia automată BREAD/PIZZA (PÂINE/PIZZA) este selectată
E. Indicaţie pentru uşa cuptorului blocată în timpul ciclului de curăţare automată (piroliză)
F. Temperatura din cuptor
G. Funcţia piroliză
H. Rumenire
I. Speciale: Decongelare, Menţinere la cald, Dospire
PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A CUPTORULUI - ALEGEREA LIMBII
La prima pornire a cuptorului, pe afişaj apare ENGLISH (ENGLEZĂ).
Rotiţi butonul „Navigare” până când se afişează limba dorită, apoi apăsaţi pe butonul pentru confirmare.
Fig. 1 Fig. 2
1 23 4
AFIŞAJ
A
B C D
E
I H G F
RO77
REGLAREA OREI CURENTE
După alegerea limbii trebuie setată ora curentă. Pe afişaj clipesc cele două cifre care reprezintă ora.
1. Rotiţi butonul „Navigare” până când este afişată ora corectă.
2. Apăsaţi pe tasta pentru a confirma; pe afişaj clipesc intermitent cele două cifre care reprezintă
minutele.
3. Rotiţi butonul „Navigare” până când apar minutele corecte.
4. Apăsaţi pe tasta pentru a confirma.
Pentru a modifica ora curentă, de ex. după o o întrerupere a curentului electric, vezi paragraful succesiv
(SETĂRI).
SELECTAREA FUNCŢIILOR DE COACERE
1. Rotiţi butonul „Funcţii” pe funcţia dorită: Pe afişaj apar setările de coacere.
2. Dacă parametrii propuşi corespund cu cei doriţi, apăsaţi pe tasta . Pentru a-i modifica, procedaţi
cum se arată mai jos.
SETAREA TEMPERATURII/A PUTERII GRILLULUI
Pentru a modifica temperatura sau puterea grillului este necesar să procedaţi astfel:
1. Rotiţi butonul „Navigare” până când apare valoarea dorită.
2. Apăsaţi pe tasta pentru a confirma.
PREÎNCĂLZIRE RAPIDĂ
1. Selectaţi funcţia Preîncălzire rapidă rotind butonul „Funcţii” pe simbolul .
2. Confirmaţi cu tasta : pe afişaj apar setările.
3. Dacă temperatura propusă corespunde cu cea dorită, apăsaţi pe tasta . Pentru a o modifica, procedaţi
aşa cum se indică în paragrafele anterioare. Pe afişaj apare mesajul PRE. Când se atinge temperatura
setată, aceasta va fi înlocuită de valoarea corespunzătoare (de ex. 200°C) şi se aude un semnal sonor.
La terminarea etapei de preîncălzire, cuptorul selectează automat funcţia Convenţional .
Acum se pot introduce alimentele şi se poate începe prepararea.
4. Dacă doriţi să setaţi o funcţie de coacere diferită, rotiţi butonul „Funcţii” şi selectaţi-o pe cea dorită.
RO78
SETAREA DURATEI DE COACERE
Această funcţie permite să se gătească pe un interval de timp determinat, de la un minim de 1 minut până
la durata maximă permisă de funcţia selectată, iar la terminarea acestuia cuptorul se stinge automat.
1. După ce aţi confermat temperatura, simbolul începe să clipească intermitent.
2. Rotiţi butonul „Navigare” până când este afişată durata de coacere dorită
3. Confirmaţi durata de coacere apăsând pe tasta .
SETAREA OREI DE TERMINARE A COACERII / PORNIREA CU ÎNTÂRZIERE
IMPORTANT:setarea Pornire cu întârziere nu este disponibilă pentru următoarele funcţii:
FAST PREHEATING (PREÎNCĂLZIRE RAPIDĂ), BREAD/PIZZA (PÂINE/PIZZA).
NOTĂ:cu această setare, la temperatura selectată se ajunge treptat, astfel încât duratele de coacere
vor fi puţin mai lungi decât cele indicate în tabelul de coacere.
Se poate seta ora dorită pentru terminarea coacerii, întârziind pornirea cuptorului până la un maximum de
23 de ore şi 59 minute, începând de la ora curentă. Acest lucru este posibil doar după ce aţi setat o durată
de preparare.
După ce aţi setat durata de preparare, pe afişaj apare ora de terminare (de exemplu 15:45), iar simbolul
clipeşte intermitent.
Petru a întârzia terminarea preparării, amânând pornirea cuptorului, procedaţi astfel:
1. Rotiţi butonul „Navigare” până când este afişată ora la care doriţi să se termine coacerea (de exemplu
16:00).
2. Confirmaţi valoarea aleasă apăsând pe tasta : cele două puncte pentru ora de terminare a coacerii
clipesc intermitent, pentru a indica faptul că setarea a fost efectuată corect.
3. Cuptorul va intra în funcţiune mai târziu, în mod automat, astfel încât coacerea să se termine la ora
stabilită.
Valorile setate pot fi modificate în orice moment (temperatura, nivelul grillului, durata de coacere),
cu ajutorul tastei pentru a reveni, cu butonul „Navigare” pentru a modifica valorile, şi cu tasta
pentru a confirma.
CRONOMETRU
Această funcţie poate fi utilizată doar când cuptorul este stins şi este utilă, de exemplu, pentru a controla
durata de preparare a pastelor făinoase. Durata maximă care poate fi setată este de 23 ore şi 59 minute.
1. Cu butonul „Funcţii” pe zero, rotiţi butonul „Navigare” până când este afişată durata dorită.
2. Apăsaţi pe tasta pentru a porni numărătoarea inversă. La terminarea duratei setate, pe afişaj apare
„END” şi se aude un semnal sonor. Pentru a-l întrerupe, apăsaţi pe tasta (pe afişaj apare ora
curentă).
RO79
SELECTAREA FUNCŢIILOR SPECIALE
Rotiţi butonul „Funcţii” cu indicatorul în dreptul simbolului pentru a accesa un submeniu care conţine
funcţii speciale.
Pentru a explora, a selecta şi a activa una dintre aceste funcţii, procedaţi astfel:
1. Rotiţi butonul „Funcţii” pe simbolul : pe afişaj apare mesajul „DEFROST” (DECONGELARE) şi
simbolul asociat cu această funcţie.
2. Rotiţi butonul „Navigare” pentru a parcurge lista funcţiilor: DEFROST (DECONGELARE), KEEP WARM
(MENŢINERE LA CALD), RISING (DOSPIRE), ECO FORCED AIR (ECO AER FORŢAT).
3. Apăsaţi pe tasta pentru a confirma.
RUMENIRE
La terminarea coacerii, pentru funcţiile care permit acest lucru, pe afişaj este propusă posibilitatea de a
rumeni alimentele. Această funcţie poate fi activată numai după ce aţi setat o durată de coacere.
După ce s-a terminat durata de coacere, pe afişaj se vede: „PRESS TO BROWN” (apăsaţi pe pentru a
rumeni). Apăsând pe tasta , cuptorul va începe faza de rumenire, cu o durată de 5 minute. Această funcţie
poate fi efectuată numai de două ori.
SELECTAREA FUNCŢIEI PÂINE/PIZZA
Poziţionând marcajul de pe butonul „Funcţii” în dreptul simbolului se ajunge la un submeniu care
conţine două funcţii automate de coacere pentru „pâine” şi „pizza”.
Pâine
1. Rotiţi butonul „Funcţii” pe simbolul : Pe afişaj apare mesajul „BREAD” (PÂINE), iar alături scrie
AUTO.
2. Apăsaţi pe pentru a selecta funcţia.
3. Rotiţi butonul „Navigare” pentru a seta temperatura dorită (între 180°C şi 220°C) şi confirmaţi apăsând
pe tasta .
4. Rotiţi butonul „Navigare” pentru a seta durata de coacere dorită şi apăsaţi pe pentru a porni
coacerea.
Pizza
1. Rotiţi butonul Funcţii pe simbolul : pe afişaj apare mesajul „BREAD” (PÂINE). Pentru a selecta
funcţia „PIZZA, procedaţi astfel:
2. Rotiţi butonul „Navigare: pe afişaj apare „PIZZA.
3. Apăsaţi pe pentru a selecta funcţia.
4. Rotiţi butonul „Navigare” pentru a seta temperatura dorită (între 220°C şi 250°C) şi confirmaţi apăsând
pe tasta .
5. Rotiţi butonul „Navigare” pentru a seta durata de coacere dorită şi apăsaţi pe pentru a porni coacerea.
SETĂRI
Rotiţi butonul „Funcţii” cu indicatorul în dreptul simbolului pentru a accesa un submeniu cu cinci setări
ale afişajului, care pot fi modificate.
RO80
Language (Limba)
1. Rotiţi butonul „Navigare” până când apare mesajul „LANGUAGE” (LIMBA).
2. Apăsaţi pe pentru a accesa setarea.
3. Rotiţi butonul „Navigare” până când se afişează limba dorită, apoi apăsaţi pe butonul de confirmare .
Clock (Ceas)
Rotiţi butonul „Navigare” până când apare mesajul „CLOCK” (CEAS). Pentru a modifica ora curentă,
consultaţi paragraful precedent (SETAREA OREI CURENTE).
Eco
Dacă modul ECO este selectat (ON (PORNIT)), luminozitatea afişajului se reduce şi apare ceasul când
cuptorul este în faza de aşteptare (standby) de 3 minute. Pentru a vedea informaţiile de pe afişaj, este
suficient să apăsaţi pe un buton sau să rotiţi un buton.
1. Rotiţi butonul „Navigare” până când apare mesajul „ECO”.
2. Apăsaţi pe pentru a accesa setarea (ON (PORNIT)/OFF (OPRIT)).
3. Rotiţi butonul „Navigare” pentru a alege setarea dorită şi confirmaţi apăsând pe butonul de confirmare.
În timpul unei funcţii de coacere, dacă modul Eco este activat, becul cuptorului se va stinge după 1 minut
de coacere şi se va reactiva la fiecare acţiune a utilizatorului.
Semnal sonor
Pentru a activa sau a dezactiva semnalul sonor, procedaţi astfel:
1. Rotiţi butonul „Navigare” până când apare mesajul „SOUND” (SUNET).
2. Apăsaţi pe tasta pentru a ajunge la setări (ON/OFF - activat/dezactivat).
3. Rotiţi butonul „Navigare” pentru a alege setarea dorită şi confirmaţi apăsând pe tasta .
Luminozitate
Pentru a modifica luminozitatea afişajului, procedaţi astfel:
1. Rotiţi butonul „Navigare” până când apare mesajul „BRIGHTNESS” (LUMINOZITATE).
2. Apăsaţi pe tasta : pe afişaj apare numărul 1.
3. Rotiţi butonul „Navigare” pentru a mări sau a reduce luminozitatea şi confirmaţi apăsând pe tasta .
CURĂŢAREA AUTOMATĂ A CUPTORULUI
Pentru descrierea acestei funcţii, consultaţi capitolul CURĂŢAREA şi tabelul cu funcţiile de la pagina 81.
Pentru a porni ciclul de curăţare automată a cuptorului (piroliză) procedaţi după cum urmează:
1. Rotiţi butonul „Funcţii” pe simbolul : pe afişaj apare mesajul „PYRO” (PIROLIZĂ).
2. Apăsaţi pe butonul pentru a confirma alegerea şi a porni ciclul de piroliză.
Pentru a selecta piroliza ECO rotiţi butonul „Navigare”: pe afişaj apare, în partea din dreapta jos, mesajul
ECO. Apăsaţi pe tasta şi porniţi programul redus.
În timpul pirolizei, uşa cuptorului se blochează în mod automat, iar pe afişaj apare simbolul . Uşa rămâne
blocată şi după terminarea ciclului de curăţare: mesajul „COOL” (RĂCIRE) apare pe afişaj, pentru a indica
faza de răcire a cuptorului. La atingerea temperaturii de siguranţă, simbolul dispare, iar pe afişaj apare
„END” (ÎNCHEIERE).
NOTĂ:dacă procedura automată de control a blocării uşii nu este executată corect, pe afişaj apare simbolul .
În schimb, dacă uşa rămâne blocată din cauza defectării sistemului de blocare, pe afişaj apare simbolul
împreună cu mesajul „DOOR LATCHED” (UŞĂ BLOCATĂ). În acest caz, adresaţi-vă Serviciului de Asistenţă.
BLOCAREA TASTELOR (KEY-LOCK)
Această funcţie permite blocarea utilizării tastelor şi a butoanelor de pe panoul de comandă.
Pentru a o activa, apăsaţi simultan pe tastele şi cel puţin 3 secunde. Dacă este activată, funcţionarea
tastelor este blocată, iar pe afişaj apare o cheie. Această funcţie poate fi adecvată şi în timpul coacerii
alimentelor. Pentru a o dezactiva, repetaţi procedura de mai sus. Când este activată blocarea tastelor, se
poate opri cuptorul rotind butonul pe 0 (zero). În acest caz va trebuie să resetaţi funcţia selectată anterior.
RO81
TABEL DESCRIERE FUNCŢII
BUTON PENTRU FUNCŢII
OFF (OPRIT) Pentru a întrerupe prepararea şi a opri cuptorul.
LAMP (BEC) Pentru a aprinde/stinge becul din cuptor.
SPECIALS (FUNCŢII SPECIALE)
DEFROST
(DECONGELARE)
Pentru a accelera decongelarea alimentelor. Se recomandă să poziţionaţi
alimentele pe nivelul central. Se recomandă să lăsaţi alimentele în
ambalajul lor, pentru a preveni deshidratarea suprafeţei.
KEEP WARM
(MENŢINERE LA
CALD)
Pentru a menţine calde şi crocante alimentele proaspăt gătite (de ex.:
carne, friptură, budinci). Se recomandă să puneţi alimentele pe grătarul
central. Funcţia nu se activează dacă temperatura din cuptor este mai mare
de 65°C.
RISING
(DOSPIRE)
Pentru a obţine o dospire optimă a aluaturilor dulci şi sărate. Pentru ca
dospirea să fie de calitate, funcţia nu se activează dacă temperatura din
cavitatea cuptorului este mai mare de 40°C. Puneţi aluatul pe nivelul 2.
Nu este necesar să preîncălziţi cuptorul.
CONVENTIONAL
(CONVENŢIONAL)
Pentru gătirea pe un nivel a fripturilor umplute şi a bucăţilor de carne.
Cu această funcţie, procesul de coacere este susţinut prin funcţionarea
intermitentă şi la intensitate redusă a ventilatorului, ceea ce împiedică
uscarea excesivă a alimentelor. Pe durata utilizării funcţiei ECO, lumina
rămâne stinsă în timpul procesului de coacere şi poate fi aprinsă temporar
apăsând butonul de confirmare. Pentru a mări la maximum eficienţa
energetică, se recomandă să nu deschideţi uşa cuptorului în timpul
preparării alimentelor. Se recomandă să folosiţi nivelul 3. Nu este necesar
să preîncălziţi cuptorul.
CONVECTION BAKE
(CONVECŢIE)
Pentru a găti orice fel de mâncare, pe un singur ghidaj. Utilizaţi nivelul
3. Pentru a coace pizze, plăcinte sărate şi dulci cu umplutură lichidă,
utilizaţi nivelul 1 sau 2. Preîncălziţi cuptorul înainte de a introduce
alimentele
GENTLE
CONVECTION BAKE
(CONVECŢIE
UŞOARĂ)
Pentru gătirea cărnii şi a plăcintelor cu umplutură lichidă (dulci sau sărate),
pe un singur nivel. Utilizaţi nivelul 3. Preîncălziţi cuptorul înainte de a
introduce alimentele.
GRILL
Pentru a găti simultan, pe două niveluri, diferite tipuri de alimente care
necesită aceeaşi temperatură de preparare (de ex.: peşte, legume,
prăjituri). Această funcţie poate fi folosită pentru a prepara diverse
alimente fără ca mirosurile să treacă de la un aliment la altul. Folosiţi nivelul
2 pentru a găti pe un singur nivel. Pentru a găti pe două niveluri, folosiţi
nivelurile 1 şi 4 după ce preîncălziţi cuptorul.
TURBO GRILL
Pentru a frige antricoate, frigărui, cârnaţi; pentru a gratina legume şi pentru
a prăji pâinea. Se recomandă să poziţionaţi alimentele pe nivelul 4 sau 5.
Pentru a frige carne, se recomandă să utilizaţi o tavă pentru scurgerea
grăsimii, pentru a colecta lichidul rezultat din urma preparării. Poziţionaţi-o
pe nivelul 3/4, adăugând aprox. jumătate de litru de apă. Nu este necesar
să preîncălziţi cuptorul. În timpul ciclului de coacere, uşa cuptorului trebuie
să fie ţinută închisă.
RO82
MAXI COOKING
(GĂTIT MAXI)
Pentru a frige bucăţi mari de carne (pulpe, rosbif, carne de pasăre).
Poziţionaţi alimentele pe ghidajele centrale. Se recomandă să utilizaţi o
tavă pentru scurgerea grăsimii, pentru a colecta lichidul rezultat din urma
preparării. Poziţionaţi-o pe nivelul 1/2, adăugând aprox. jumătate de litru
de apă. Nu este necesar să preîncălziţi cuptorul. În timpul ciclului de
coacere, uşa cuptorului trebuie să fie ţinută închisă. Cu această funcţie se
poate folosi frigarea, dacă acest accesoriu face parte din dotare.
SETTINGS (SETĂRI)
Pentru setările afişajului (limba, ora curentă, luminozitatea, volumul
semnalului sonor, funcţia de economisire a energiei).
BREAD/PIZZA
(PÂINE/PIZZA)
Pentru a coace diferite tipuri şi forme de pâine şi pizza. Această funcţie
conţine două programe ale căror setări sunt prestabilite. Va fi suficient să
indicaţi valorile cerute (temperatură şi durată), iar cuptorul va stabili în
mod automat ciclul de coacere optim. Puneţi aluatul pe nivelul 2, după ce
aţi preîncălzit cuptorul.
AUTOMATIC OVEN
CLEANING
(CURĂŢAREA
AUTOMATĂ A
CUPTORULUI)
Pentru a elimina murdăria rezultată în urma gătitului la un ciclu cu
temperatură foarte ridicată (circa 500°C). Se pot selecta două cicluri de
autocurăţare: un ciclu complet (PYRO (piroliză)) şi un ciclu redus (ECO). Vă
recomandăm să folosiţi ciclul complet numai atunci când cuptorul este
foarte murdar, iar ciclul redus se foloseşte dacă se utilizează funcţia la
intervale regulate.
FAST PREHEATING
(PREÎNCĂLZIRE
RAPIDĂ)
Pentru a preîncălzi rapid cuptorul.
BUTON PENTRU FUNCŢII (Continuare)
RO83
TABEL DE COACERE
Reţetă Funcţie Preîn-
călzire
Nivelul
(numărat
de jos în sus)
Temp.
(°C)
Durată
(min.)
Accesorii şi note
Torturi dospite
Da 2/3 160-180 30-90 Formă de tort pe grătar
Da 1-4 160-180 30-90
Niv. 4: formă de tort pe grătar
Niv. 1: formă de tort pe grătar
Plăcinte umplute
(prăjitură cu
brânză, ştrudel,
plăcintă cu mere)
Da 3 160-200 30-85
Tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
sau formă de tort pe grătar
Da 1-4 160-200 35-90
Niv. 4: formă de tort pe grătar
Niv. 1: formă de tort pe grătar
Biscuiţi / Tarte mici
Da 3 170-180 15-45
Tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Da 1-4 160-170 20-45
Niv. 4: grătar
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Choux à la crème
Da 3 180-200 30-40
Tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Da 1-4 180-190 35-45
Niv. 4: tavă pe grătar
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Bezele
Da 3 90 110-150
Tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Da 1-4 90 130-150
Niv. 4: tavă pe grătar
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Pâine / Pizza / Lipie
Da 1/2 190-250 15-50
Tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Da 1-4 190-250 20-50
Niv. 4: tavă pe grătar
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
ine
(Pâine)
Da 2 180-220 30-50
Tavă pentru scurgerea
grăsimii/tavă pentru prăjituri
sau grătar
Pizza
(Pizza)
Da 2 220-250 15-30
Tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Pizze congelate
Da 3 250 10-15
Niv. 3: tavă pentru scurgerea
grăsimii/tavă pentru prăjituri
sau grătar
Da 1-4 250 10-20
Niv. 4: tavă pe grătar
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Plăcinte cu carne şi
cartofi (plăcintă cu
legume, quiche
lorraine)
Da 2/3 180-190 40-55 Formă de tort pe grătar
Da 1-4 180-190 45-60
Niv. 4: formă de tort pe grătar
Niv. 1: formă de tort pe grătar
RO84
Vol-au-vent /
Pateuri din aluat de
foietaj
Da 3 190-200 20-30
Tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Da 1-4 180-190 20-40
Niv. 4: tavă pe grătar
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
Lasagne / Paste
făinoase la cuptor /
Cannelloni / Flanuri
Da 3 190-200 45-65
Tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă pe grătar
Miel / Viţel / Văcuţă
/ Porc 1 kg
Da 3 190-200 80-110
Tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă pe grătar
Pui / Iepure / Raţă
1kg
Da 3 200-230 50-100
Tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă pe grătar
Curcan / Gâscă 3 kg Da 2 190-200 80-130
Tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă pe grătar
Peşte la cuptor / în
papiotă (file, întreg)
Da 3 180-200 40-60
Tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă pe grătar
Legume umplute
(roşii, dovlecei,
vinete)
Da 2 180-200 50-60 Tavă pe grătar
Pâine prăjită - 5 3 (Ridicată) 3-6 Grătar
Fileuri / bucăţi de
peşte
- 4 2 (Medie) 20-30
Niv. 4: grătar (întoarceţi la
jumătatea coacerii)
Niv. 3: tavă pentru scurgerea
grăsimii, cu apă
Cârnaţi / Frigărui /
Cotlete /
Hamburgeri
- 5
2-3
(Medie-
Ridicată)
15-30
Niv. 5: grătar (întoarceţi la
jumătatea coacerii)
Niv. 4: tavă pentru scurgerea
grăsimii, cu apă
Friptură de pui
1-1,3 kg
- 2
2 (Medie) 55-70
Niv. 2: grătar (întoarceţi
alimentele după ce au trecut
două treimi din durata de
preparare)
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii, cu apă
3 (Ridicată) 60-80
Niv. 2: frigare
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii, cu apă
Rosbif în sânge 1 kg - 3 2 (Medie) 35-50
Tavă pe grătar (întoarceţi
alimentele după ce au trecut
două treimi din durata de
coacere)
Pulpă de miel / But - 3 2 (Medie) 60-90
Tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă pe grătar
(întoarceţi alimentele după ce
au trecut două treimi din
durata de coacere)
Reţetă Funcţie Preîn-
călzire
Nivelul
(numărat
de jos în sus)
Temp.
(°C)
Dura
(min.)
Accesorii şi note
RO85
* Durata de preparare este doar orientativă. Alimentele trebuie scoase din cuptor în momente diferite,
în funcţie de preferinţele personale.
Cartofi copţi - 3 2 (Medie) 45-55
Tavă pentru scurgerea
grăsimii / tavă pentru prăjituri
(întoarceţi alimentele după ce
au trecut două treimi din
durata de coacere, dacă este
necesar)
Legume gratinate - 3 3 (Ridicată) 10-25
Tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă pe grătar
Lasagna şi carne Da 1-4 200 50-100*
Niv. 4: tavă pe grătar
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă pe grătar
Carne şi cartofi Da 1-4 200 45-100*
Niv. 4: tavă pe grătar
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă pe grătar
Peşte şi legume Da 1-4 180 30-50*
Niv. 4: tavă pe grătar
Niv. 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă pe grătar
Fripturi umplute - 3 200 80-120*
Tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă de cuptor pe
grătar metalic
Bucăţi de carne
(iepure, pui, miel)
- 3 200 50-100*
Tavă pentru scurgerea
grăsimii sau tavă de cuptor pe
grătar metalic
Reţetă Funcţie Preîn-
călzire
Nivelul
(numărat
de jos în sus)
Temp.
(°C)
Durată
(min.)
Accesorii şi note
RO86
REŢETE TESTATE (în conformitate cu IEC 60350-1:2011-12 şi DIN 3360-12:07:07)
Reţetă Funcţie Preîn-
călzire
Nivel
(numărat de
jos în sus)
Temp.
(°C)
Durată
(min.)
Accesorii şi note
IEC 60350-1:2011-12 § 7.5.2
Biscuiţi din aluat
sfărâmicios
Da 3 170 15-25
Tavă pentru scurgerea
grăsimii/tavă de copt
Da 1-4 150 25-40
Nivel 4: tavă de copt
Nivel 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii/tavă de copt
IEC 60350-1:2011-12 § 7.5.3
Prăjiturele
Da 3 170 20-30
Tavă pentru scurgerea
grăsimii/tavă de copt
Da 1-4 160 25-35
Nivel 4: tavă de copt
Nivel 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii/tavă de copt
IEC 60350-1:2011-12 § 7.6.1
Pandişpan fără
grăsimi
Da 2 170 30-40
Formă de prăjituri pe grătar
metalic
Da 1-4 160 35-45
Nivel 4: formă de prăjituri pe
grătar metalic
Nivel 1: formă de prăjituri pe
grătar metalic
IEC 60350-1:2011-12 § 7.6.2
Două plăcinte cu
mere
Da 2/3 185 70-90
Formă de prăjituri pe grătar
metalic
Da 1-4 175 75-95
Nivel 4: formă de prăjituri pe
grătar metalic
Nivel 1: formă de prăjituri pe
grătar metalic
IEC 60350-1:2011-12 § 9.2
Pâine prăjită** - 5
3
(Ridicată)
3-6 Grătar metalic
IEC 60350-1:2011-12 § 9.3
Burgeri** - 5
3
(Ridicată)
18-30
Nivel 5: grătar metalic
(întoarceţi alimentele la
jumătatea coacerii)
Nivel 4: tavă pentru scurgerea
grăsimii, cu apă
DIN 3360-12:07 § 6.5.2.3
Tort de mere, chec
dospit
Da 3 180 30-40
Tavă pentru scurgerea
grăsimii/tavă de copt
Da 1-4 160 55-65
Nivel 4: tavă de copt
Nivel 1: tavă pentru scurgerea
grăsimii/tavă de copt
DIN 3360-12:07 § 6.6
Friptură de porc - 2 190 150-170
Nivel 2: tavă pentru scurgerea
grăsimii
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20
  • Page 21 21
  • Page 22 22
  • Page 23 23

Whirlpool AKZM 657/IX/01 Manualul utilizatorului

Tip
Manualul utilizatorului