97
GHID PENTRU COMPONENTELE INTERNE
COMPARTIMENTUL RECE (dacă este disponibil)
Este un recipient pentru alimente, care poate bascula, facilitând
astfel introducerea şi scoaterea alimentelor.
Deschiderea, scoaterea şi punerea la loc a Compartimentului
rece
Pentru a deschide Compartimentul Rece, acţionaţi unul dintre cele
două butoane de sus (1) şi, simultan, trageţi-l până la punctul de
oprire. Pentru a-l închide, efectuaţi operaţiunile în ordine inversă.
Pentru a scoate Compartimentul Rece, urmaţi instrucţiunile descrise
mai sus, rotiţi-l uşor şi scoateţi-l din locaşul său (2). Pentru a-l pune
la loc, introduceţi ghidajele laterale externe ale recipientului (3a) în
dreptul pivoţilor de fixare (3b) poziţionaţi în interiorul locaşului său.
N.B. Se recomandă să nu introduceţi în compartimentul rece
alimente în ambalaje metalice sau tăioase, care ar putea să-i
deterioreze estetica.
Scoaterea sertarului pentru legume şi fructe sau a sertarului
pentru carne:
1. scoateţi sertarul în afară până se opreşte;
2. cu o mână dedesubtul sertarului, ridicaţi sertarul şi trageţi-l afară;
3. sertarul va ieşi de pe ghidaje şi va putea fi scos afară şi mai mult;
4. pentru a fi scos de tot, sertarul va trebui să fie înclinat: capătul din
faţă în sus, capătul din spate în jos.
Dispozitiv de reglare a temperaturii în sertarul pentru carne /
legume şi fructe (dacă este disponibil)
• Aerul rece circulă în interiorul sertarului pentru carne printr-o
deschizătură situată între compartimentul frigider şi
compartimentul congelator. În acest mod, temperatura din sertarul
pentru carne este menţinută mai scăzută decât în restul
frigiderului. Se poate regla fluxul de aer cu ajutorul dispozitivului
special de reglare.
• Dacă doriţi să păstraţi legume în sertarul pentru carne, deplasaţi
dispozitivul de reglare spre exterior, până la setarea pentru
legume/fructe. În acest mod se va evita eventuala alterare din
cauza congelării legumelor.
Dispozitivul de reglare a umidităţii în sertarul pentru legume şi
fructe (dacă este disponibil)
• Umiditatea din interiorul sertarului pentru legume şi fructe poate fi
reglată prin intermediul dispozitivului special de reglare.
• Deplasând maneta complet la dreapta, aerul umed este eliminat
din sertar, pentru o conservare mai bună a legumelor şi a fructelor
cu coajă.
• Deplasând dispozitivul de reglare complet la stânga, aerul umed
este menţinut în interiorul sertarului, pentru o conservare mai
bună a legumelor cu frunze.
Modalităţi de încărcare
Pentru a obţine capacitatea maximă de stocare, scoateţi cele două
sertare/coşuri inferioare din compartimentul congelator şi poziţionaţi
grătarele din dotare, aşa cum se arată în figura de alături. Aveţi grijă
să nu blocaţi intrarea aerului cu alimente.
(instrucţiune valabilă pentru modelele cu capacitate mai mică de 715
litri).