Russell Hobbs 20850-56 Manual de utilizare

Categorie
Grătare
Tip
Manual de utilizare
60
Citiţi instrucţiunile, păstraţi-le într-un loc sigur; dacă daţi aparatul altcuiva, nu uitaţi să daţi şi
instrucţiunile. Îndepărtaţi toate ambalajele înainte de folosire.
A PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectaţi măsurile de siguranţă de bază, inclusiv:
1 Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și
de către persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale
reduse sau lipsă de experienţă și cunoștinţe dacă sunt
supravegheaţi/instruiţi și înţeleg pericolele la care se supun.
•Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul.
•Curăţarea și utilizarea de către utilizator nu trebuie efectuate de
copii decât dacă aceștia au peste 8 ani și sunt supravegheaţi.
•Nu lăsaţi aparatul și cablul la îndena copiilor sub 8 ani.
2 Nu conectaţi aparatul prin intermediul unui sistem cu
temporizator sau cu comandă de la distaă.
hSuprafeţele aparatului se vor încinge.
3 În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către
fabricant, agentul de service sau orice altă persoană calificată,
pentru a evita accidentele.
lNu introduceţi aparatul în lichid.
4 Nu folosiţi aparatul lângă sau sub materiale inflamabile (spre ex., perdele).
5 Aşezaţi aparatul pe o suprafaţă stabilă, nivelată, termorezistentă.
6 Desfaceţi complet cablul din compartiment înainte de a conecta grătarul la sursa de curent.
7 Nu împachetaţi mâncarea în folie de plastic, pungi din polietilenă sau folie de aluminiu.
Riscaţi să deterioraţi grătarul şi să produceţi un incendiu.
8 Nu folosiţi aparatul decât pentru gătit alimente.
9 Nu operaţi aparatul dacă este stricat sau nu funcţionează corect.
exclusiv pentru uz casnic
U ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
Ştergeţi grătarul cu o cârpă umedă.
C PREPARARE
1 Aşezaţi tava pentru stropi, în centru, în faţa grătarului, pentru a putea colecta orice lichid
scurs.
2 Deschideţi grătarul, ştergeţi plăcile grătarului cu puţin ulei de gătit sau unt, apoi închideţi-l.
, Nu folosiţi produse cu conţinut redus de grăsime –ar putea lua foc pe grătar.
C PREÎNCĂLZIŢI
3 Băgaţi întrerupătorul în priză.
4 Setaţi controlul temperaturi la temperatura necesară (1-4).
5 Comutaţi întrerupătorul la 1. Becul de alimentare va lumina atâta timp cât aparatul este
conectat la sursa de curent.
6 Becul termostatului se va aprinde atunci când aparatul atinge temperatura de funcţionare.
7 Apoi se va aprinde și se va stinge, pe măsură ce termostatul va fi activat și dezactivat pentru
a menţine temperatura.
61
[
C UMPLEŢI GRĂTARUL
8 Când se aprinde becul termostatului, deschideţi grătarul.
9 Aşezaţi alimentele pe fundul grătarului cu o spatulă sau un cleşte, nu cu degetele.
10 Nu folosiţi obiecte metalice sau ascuţite, veţi deteriora suprafeţele neaderente.
11 Închideţi grătarul.
12 Balamaua este articulată, pentru a se putea închide chiar şi atunci când se folosesc alimente
groase sau cu forme ciudate.
13 Plăcile grătarului trebuie să fie paralele, pentru a evita gătirea neuniformă.
14 Aşteptaţi până când alimentele s-au gătit.
C ÎNGRIJIRE ŞI ÎNTREŢINERE
15 Comutaţi întrerupătorul la 0.
16 Scoateţi aparatul din priză şi lăsaţi-l să se răcească înainte de a-l curăţa sau depozita.
17 Scoateţi câte o placă pe rând.
18 Apăsaţi butonul de eliberare și scoateţi placa de pe element, ridicând-o.
19 Ştergeţi suprafeţele exterioare cu o cârpă umedă curată.
20 Spălaţi tava pentru stropi cu apă fierbinte cu detergent, sau în coşul de sus al maşinii de
spălat vase.
21 Nu folosiţi bureţi de bucătărie, bureţi de sârmă sau săpun.
¬ Puteţi spăla aceste componente în raful de sus al mașinii de spălat vase.
` Puteţi spăla aceste componente în mașina de spălat vase.
C MONTAREA PLĂCILOR
22 Montaţi câte o placă pe rând.
23 Introduceţi capetele în orificiile de pe latura cu balamale a aparatului.
24 Apăsaţi celălalt capăt al plăcii pentru a-l fixa în mâner și a-l bloca în placă.
25 Înfăşuraţi cablul în jurul compartimentului pentru cablu.
, În locurile unde plăcile superioare şi inferioare fac contact, suprafeţele neadezive pot arăta
urme de uzură. Aceasta este doar un defect de aspect şi nu va afecta funcţionarea corectă a
grătarului.
W
PROTEJAREA MEDIULUI
Pentru a evita probleme de mediu şi sănătate cauzate substanţele periculoase din
aparatele electrice şi electronice, aparatele marcate cu acest simbol nu trebuie aruncate direct la
gunoi, ci trebuie recuperate, refolosite sau reciclate.
tipi de gătire şi siguranţa alimentelor
Folosiţi aceşti timpi doar în scop informativ. Se aplică alimentelor proaspete sau complet
decongelate, gătite la temperatură medie. Pentru alimente congelate, adăugaţi 2-3 minute
pentru fructe de mare, 3-6 minute pentru carne şi pui, în funcţie de grosimea şi densitatea
alimentelor.
Pentru alimente pre-ambalate, urmaţi instrucţiunile de pe ambalaj sau etichetă.
instrucţiuni
schiţe
1 mâner
2 control temperatură
3 bec alimentare (roșu)
4 bec termostat (verde)
5 tavă pentru stropi
6 plăci grătar
7 capete
8 orificii
9 buton eliberare
10 elemenţi de încălzire
11 întrerupător
62
reţete
h = un pumn
T = o lingură (15ml)
t = o linguriţă (5ml)
g = grame
m = mililitri
panini cu macrou afumat (1 porţie)
2 fileuri de macrou afumat gătite
3 felii de pâine din făină integrală
4 roşii cherry, jumătăţi
1 h năsturel
sos:
2 T smântână proaspătă
½ t coajă de lămâie, rasă
½ t suc de lămâie
1 t piper negru
Amestecaţi sosul într-un castron. Puneţi la frigider 2 ore. Puneţi macrou pe o felie de pâine,
deasupra aşezaţi roşii şi năsturei, apoi mai puneţi o felie de pâine. Lăsaţi pe grătar timp de 2-3
minute. Împrăştiaţi sosul pe sandviş.
reţete disponibile pe site-ul nostru web
http://www.russellhobbs.com/ifu/551077
fructe de mare min
file de somon 3-4
file de biban 3-5
friptură de halibut, 12-25 mm 6-8
friptură de somon, 12-25 mm 6-8
friptură de peşte-spadă, 12-25 mm 6-9
friptură de ton, 12-25 mm 6-8
kebab, cub de 25 mm 4-6
creveţi 1-2
scoici 4-6
carne de vită
le 5-7
spate 7-8
burger, 100 g 7-8
kebab, cub de 25 mm 7-8
muşchi 5-7
cârnaţi 6-8
muşchi 7-9
costiţă 8-9
carne de miel min
kebab, cub de 25 mm 7-8
spate 4-6
carne de pui/curcan
bucăţi de piept de pui 5-7
aripioare (pui) 5-7
piept de curcan, feliat 3-4
carne de porc
cotlet, 12mm 5-6
pulpă 5-6
kebab, cub de 25 mm 7-8
cârnaţi 6-8
muşchi file fraged, 12 mm 4-6
sandvişuri
brânză 2-3
şuncă (gătită) 5-6
gustări
calzone 8-9
hot dogs 2-3
fructe min
mere, jumătăţi/felii 6-8
banane, tăiate pe lungime 3-4
nectarine, jumătăţi/felii 3-5
piersici, jumătăţi/felii 3-5
ananas, felii 3-7
legume min
asparagus 3-4
vinete, felii/cuburi 8-9
ceapă, solzi 5-6
ardei, felii subţiri 6-8
ardei, copţi, apoi decojiţi 2-3
ardei întregi unşi cu ulei 8
cartofi, felii/cuburi 7-9
1 / 1

Russell Hobbs 20850-56 Manual de utilizare

Categorie
Grătare
Tip
Manual de utilizare