Shimano BR-RS505 Manual de utilizare

Tip
Manual de utilizare
Frână hidraulică pe disc
NOTĂ IMPORTANTĂ
Pentru informaţii despre montarea, reglarea și înlocuirea produselor
care nu se regăsesc în acest manual de utilizare, se va lua legătura cu
magazinul de la care a fost cumpărat produsul sau cu un distribuitor.
Manualul pentru dealeri, destinat mecanicilor de biciclete profesioniști
și experimentați, este disponibil pe site-ul nostru web
(https://si.shimano.com).
În interesul siguranţei, acest „manual de utilizare”
trebuie citit în întregime înainte de utilizare, trebuie
respectat pentru o utilizare corectă și trebuie
depozitat în așa fel încât să poată fi consultat
oricând.
Instrucțiunile următoare trebuie respectate în fiecare moment, pentru a
preveni vătămarea corporală și deteriorarea fizică a echipamentului și a
obiectelor din jur. Instrucțiunile sunt clasificate în funcție de gradul
pericolului sau de gravitatea deteriorărilor posibil rezultate în urma
utilizării incorecte.
PERICOL
Nerespectarea instrucțiunilor va provoca
decesul sau vătămarea gravă.
AVERTISMENT
Nerespectarea instrucțiunilor poate
provoca decesul sau vătămarea gravă.
ATENȚIE
Nerespectarea instrucțiunilor poate
provoca vătămarea corporală sau
deteriorarea fizică a echipamentului și a
obiectelor din jur.
Informații importante privind siguranța
AVERTISMENT
Fiecare bicicletă poate reacţiona diferit, în funcție de model, fiind
important ca utilizatorul să se familiarizeze cu tehnica adecvată de
frânare (inclusiv cu presiunea manetei de frână şi cu caracteristicile de
control al bicicletei) și cu modul de utilizare a bicicletei. Folosirea
inadecvată a sistemului de frânare al bicicletei poate avea ca rezultat
pierderea controlului, căderea şi rănirea gravă.
Se interzice dezasamblarea sau modificarea produsului. În caz contrar,
este posibil ca produsul să nu funcționeze corect, iar dvs. să cădeți și să
suferiți răni grave.
Cicliștii trebuie să se obișnuiască cu performanțele ridicate ale acestei
frâne înainte de utilizarea bicicletei. Discurile de frână de 203 mm și de
180 mm asigură o forță de frânare mai puternică decât discurile de
frână de 160 mm. În cazul folosirii bicicletei fără a fi suficient de
familiarizat cu caracteristicile sistemului de frânare există pericolul de
cădere, urmată de accidentarea gravă sau deces.
Se va avea grijă să nu se atingă cu degetele discul
de frână în mișcare. Discul de frână este suficient de
ascuțit încât să cauzeze leziuni grave dacă degetele
persoanei care efectuează lucrarea sunt prinse în
deschiderile acestuia.
A nu se atinge etrierele sau discul de frână în timpul deplasării sau
imediat după ce utilizați bicicleta. Etrierele și rotorul discului de frână
vor deveni calde când sunt acționate frânele, și dacă le atingeți, ați
putea să vă ardeți.
Plăcuțele de frână și discul de frână nu trebuie să intre în contact cu
uleiul sau cu vaselina. Dacă vă deplasați cu bicicleta când discul de frână
și plăcuțele de frână sunt contaminate cu ulei sau vaselină, este posibil
ca frânele să nu se mai acționeze și să provocați vătămări grave în urma
căderii sau coliziunilor.
Verificați grosimea plăcuțelor de frână și nu le utilizați dacă au o
grosime de 0,5 mm sau mai puțin. În caz contrar, este posibil ca frânele
să nu se mai acționeze și să provocați vătămări grave.
2 mm 0,5 mm
Nu utilizați discul de frână dacă este crăpat sau deformat. Discul de
frână poate ceda și poate provoca vătămări grave cauzate de căderea
de pe bicicletă.
Nu utilizați discul de frână dacă grosimea acestuia este de 1,5 mm sau
mai puțin. De asemenea, nu îl utilizați nici dacă suprafața de aluminiu
devine vizibilă. Discul de frână poate ceda și poate provoca vătămări
grave cauzate de căderea de pe bicicletă.
Nu acționați continuu frânele. În caz contrar, cursa manetei de frână
poate crește brusc, fiind posibil ca frânele să nu se mai acționeze și să
provocați vătămări grave.
Nu utilizați frânele când apar scurgeri de lichid. În caz contrar, este
posibil ca frânele să nu se mai acționeze și să provocați vătămări grave.
Nu acționați prea puternic frâna față. Dacă procedați astfel, roata față
se poate bloca, iar bicicleta se poate răsturna în faţă, provocând rănirea
gravă.
Deoarece distanța de frânare necesară va fi mai mare pe vreme umedă,
reduceți viteza și acționați frânele din timp și fără a le brusca. Există
pericol de cădere sau coliziune și rănire gravă.
Dacă drumul este umed, anvelopele pot pierde aderența; pentru a evita
acest lucru, se va reduce viteza și se va frâna ușor, din timp. În caz de
pierdere a aderenței, există pericol de cădere și rănire gravă.
A se utiliza cu frâna hidraulică pe disc cu manetă cu comandă
dublă
Acest sistem de frânare hidraulic are caracteristici de frânare diferite de
cele ale modelului cu frână pe jantă, prezentând o forță de frânare
relativ ridicată la începutul frânării (mai mare decât cea de la modelul
cu frână pe jantă); familiarizați-vă suficient cu caracteristicile sistemului
de frânare înainte de a-l utiliza. În cazul folosirii bicicletei fără a fi
suficient de familiarizat cu caracteristicile sistemului de frânare există
pericolul de cădere, urmată de accidentarea gravă sau deces.
Forța de frânare a unui sistem de frânare hidraulic va crește
proporțional cu dimensiunea discului de frână (140 mm, 160 mm, 180
mm, 203 mm).
A nu se folosi un disc de frână de 203 mm. Astfel, forța de frânare va
crește excesiv și este posibil să pierdeți controlul bicicletei, să cădeți și
să suferiți răni grave.
Folosiți un disc de frână de 180 mm doar dacă nu puteți obține o
forță de frânare suficientă cu un disc de frână de 160 mm în timpul
deplasării de probă, de exemplu în situații în care vă deplasați cu o
bicicletă pentru șosea asistată electronic sau când utilizatorul are o
greutate mai mare. În caz contrar, există pericolul de pierdere a
controlului asupra bicicletei, cădere și rănire gravă.
În cazul în care considerați că forța de frânare este prea mare sau
prea mică, întrerupeți utilizarea și luați legătura cu magazinul de la
care a fost cumpărat produsul sau cu un distribuitor. La utilizarea
frânelor în perioada de rodaj, trebuie să țineți cont de astfel de
creșteri ale forței de frânare.
ATENŢIE
Atenţionări privind uleiul mineral original SHIMANO
În cazul contactului cu ochii, se va clăti zona afectată cu apă curată și se
va solicita imediat asistență medicală. Contactul cu ochii poate provoca
iritaţii.
În cazul contactului cu pielea, se va spăla bine zona afectată cu apă și
săpun. Contactul cu pielea poate provoca iritaţii și disconfort.
Se vor acoperi nasul şi gura cu o mască de gaze şi se va lucra într-o zonă
bine aerisită. Inhalarea vaporilor de ulei mineral poate provoca greață.
În cazul inhalării vaporilor de ulei mineral, persoana afectată va fi
scoasă imediat la aer curat. Înveliți-o cu o pătură. Victima va fi
stabilizată și ținută la cald. Se va solicita asistență medicală.
Perioadă de rodaj
Discurile de frână au o perioadă de rodaj, iar forța de frânare crește
treptat în perioada de rodaj. La utilizarea frânelor în perioada de rodaj,
trebuie să țineți cont de astfel de creșteri ale forței de frânare. Același
fenomen are loc și după înlocuirea plăcuțelor sau a discului de frână.
Observație
Pentru a preveni zgomotul și a asigura performanțe optime, efectuați
procedura de rodaj după ce înlocuiți plăcuțele de frână sau discul de
frână.
Manetele de carbon trebuie spălate cu o cârpă moale folosind un
detergent neutru. În caz contrar, materialul se poate deteriora și își
poate pierde rezistența.
Manetele din carbon trebuie ferite de zonele cu temperaturi ridicate.
De asemenea, trebuie ferite de foc.
După demontarea roții bicicletei, se recomandă montarea distanțierelor
între plăcuțe. Când se demontează roata, nu se va apăsa maneta de
frână. În cazul în care maneta de frână este apăsată fără ca distanţierele
de plăcuţă să fie montate, pistoanele vor ieşi în afară mai mult decât
este normal. În acest caz, luați legătura cu un magazin.
Curăţarea şi întreţinerea sistemului de frânare se face cu apă cu săpun şi
cu o cârpă uscată. Nu se vor utiliza substanțe comerciale pentru curățat
frâna sau soluții pentru atenuarea zgomotului. Astfel de substanțe pot
să deterioreze piese precum garniturile.
Produsele nu sunt garantate împotriva uzurii normale şi împotriva
deteriorării produse de utilizarea normală, respectiv de învechire.
Inspecții regulate înainte de utilizarea
bicicletei
Înainte de utilizarea bicicletei, se vor verifica elementele următoare. Dacă
există probleme, se va lua legătura cu magazinul de la care a fost
cumpărat produsul sau un distribuitor.
Există semne de scurgeri de ulei de frână?
Frânele faţă şi spate funcţionează corect?
Plăcuțele au atins o grosime de 0,5 mm sau mai mult?
Discul de frână este crăpat sau deformat?
Manetele sunt fixate corect pe ghidon?
Există urme de fisuri sau exfoliere pe manete?
Există zgomote anormale?
Denumirile componentelor
Manetă de frână
Manetă de frână
Plăcuţă de frână
Disc de frână
Etrier
Mod de utilizare
Acest produs are o funcție de reglare a distanței manetei.
Dacă manetele de frână par prea îndepărtate și nu puteți ajunge la ele,
contactați magazinul de la care a fost cumpărat produsul sau un
distribuitor.
Modul de efectuare a rodajului
Pentru a optimiza performanțele plăcuțelor de frână și a discului de frână,
efectuați procedura de rodaj conform explicațiilor din etapele următoare.
1. Utilizați-vă bicicleta pe teren plan și sigur, fără obstacole, și accelerați
până ce atingeți o viteză moderată.
2. Acționați maneta de frână până ce încetiniți până la viteza de mers pe
jos.
Utilizați o singură manetă de frână o dată. Aveți grijă când efectuați
această procedură. Acționați întotdeauna maneta de frână cu
moderație, mai ales când rodați frâna frontală.
3. Repetați pașii 1 și 2 de cel puțin 20 de ori pentru frânele de pe față și
spate.
În timp ce repetați procesul, forța de frânare va crește.
UM-8VR0A-008
Manual de utilizare
Rețineți: în scopul îmbunătățirii produsului, specificațiile pot fi modificate fără notificare.
(Romanian)
  • Page 1 1

Shimano BR-RS505 Manual de utilizare

Tip
Manual de utilizare