Whirlpool ART 880/A+/NF Program Chart

Tip
Program Chart

Acest manual este potrivit și pentru

RO
Funcţia 6th Sense Fresh Control
Permite să se atingă rapid condiţiile de conservare optime în ceea ce
priveşte temperatura şi umiditatea din interiorul aparatului. Pentru o
f
uncţionare corectă, este necesar ca şi ventilatorul să fie activ.
Funcţia Eco night (Eco night)
Funcţia Eco night permite să se concentreze consumul energetic al aparatului în orele cu tarif redus (de obicei noaptea), când energia electrică este disponibilă în cantităţi mai mari şi costă mai puţin decât în timpul zilei
(
numai în ţările care utilizează un sistem de tarife multiple, în funcţie de intervalul orar - verificaţi care este tariful dv. la furnizorul local de energie electrică). Pentru a activa funcţia apăsaţi pe butonul Eco night la ora când
începe tariful redus (în funcţie de tariful dv. specific). De exemplu, dacă tariful redus se aplică începând cu orele 20.00, apăsaţi pe buton la ora respectivă. Când ledul pentru funcţia Eco night este aprins (ON), funcţia
e
ste activă. După activarea funcţiei, aparatul începe automat să adapteze consumul energetic în funcţie de orarul selectat, şi anume consumând mai puţină energie în timpul zilei, faţă de consumul din timpul nopţii.
IMPORTANT: Pentru a funcţiona în mod corect, funcţia trebuie să fie activă atât în timpul nopţii, cât şi în timpul zilei.
Funcţia rămâne activă până când este dezactivată (sau se dezactivează dacă se întrerupe curentul electric sau dacă aparatul este oprit). Pentru a dezactiva funcţia, apăsaţi din nou pe buton. Când ledul Eco night este
stins (OFF), funcţia nu este activă.
Notă: consumul de energie al aparatului este indicat pentru funcţia Eco night dezactivată.
400010812812
Printed in Italy 06/15 - Whirlpool® este o marcă înregistrată a Whirlpool, SUA.
Oprirea alarmelor acustice (Stop Alarm)
Pentru a dezactiva semnalele acustice, apăsaţi pe butonul "Stop Alarm".
On/Stand-by
Ţineţi apăsat timp de 5 secunde pentru a dezactiva
a
paratul. În modul Stand-by, pe afişaj nu se aprinde
niciun simbol, iar lumina din compartimentul frigider
nu este activă. Pentru a reactiva produsul este
suficientă o scurtă apăsare pe tastă.
Notă: Această operaţie nu deconectează aparatul
de la alimentarea cu energie electrică.
Congelare rapidă (Fast Freeze)
Apăsaţi timp de 3 secunde pe butonul "Freezer" cu
2
4 ore înainte de a introduce în compartimentul
congelator cantităţi mari de alimente care trebuie
congelate. Când funcţia este activă, pe afişaj se
vede secvenţa indicată în imagine.
Funcţia se dezactivează automat, după 48 ore, sau
manual, apăsând din nou pe butonul "Freezer".
Notă: Nu puneţi alimentele care urmează a fi
congelate în contact cu cele deja congelate.
GHID RAPID
Ce trebuie să faceţi dacă... Cauze posibile: Soluţii:
Panoul de comandă este stins, aparatul nu funcţionează.
Aparatul ar putea fi în modul On/Stand-by.
Cauza poate fi o problemă la alimentarea cu electricitate a aparatului.
Activaţi aparatul cu ajutorul butonului On/Stand-by.
Verificaţi următoarele:
- să nu fie întrerupt curentul
- ştecherul să fie bine introdus în priză, iar eventualul întrerupător bipolar de reţea să fie în poziţia corectă (adică să permită
alimentarea cu electricitate a aparatului)
- dispozitivele de protecţie ale instalaţiei electrice din locuinţă să funcţioneze corect
- cablul de alimentare să nu fie defect.
Becul intern nu funcţionează.
Poate fi necesar să înlocuiţi becul.
Aparatul ar putea fi în modul On/Stand-by.
Modelele cu bec: deconectaţi aparatul de la reţeaua electrică, controlaţi becul şi înlocuiţi-l, dacă este necesar, cu unul nou (vezi
capitolul "Înlocuirea becului sau a lămpii cu leduri").
Modelele cu lămpi cu leduri: contactaţi Serviciul de Asistenţă Tehnică autorizat.
Activaţi aparatul cu ajutorul butonului On/Stand-by.
Temperatura din interiorul compartimentelor nu este suficient de scăzută. Pot exista diferite cauze (vezi coloana "Soluţii")
Verificaţi următoarele:
- uşile să se închidă corect
- aparatul să nu fie instalat lângă o sursă de căldură
- temperatura reglată să fie adecvată
- circulaţia aerului prin grilele de ventilare de la baza aparatului să nu fie blocată
Există apă pe fundul compartimentului frigider. Orificiul de scurgere a apei rezultate din dezgheţare este astupat. Curăţaţi orificiul de scurgere a apei rezultate din dezgheţare (vezi capitolul "Întreţinerea şi curăţarea aparatului").
Muchia anterioară a aparatului, în dreptul garniturii uşii, este caldă.
Acest lucru nu este un defect. Este un efect conceput în mod special, pentru a preveni formarea
condensului.
Nu este necesară nicio soluţie.
Martorul roşu clipeşte intermitent şi se activează un semnal acustic.
Alarmă uşă deschisă
Se activează când o uşă rămâne deschisă mai mult timp.
Pentru a dezactiva semnalul acustic, închideţi uşile produsului. Dacă semnalul acustic nu se dezactivează, este vorba despre o
Alarmă referitoare la întreruperea curentului (vezi paragraful Alarmă întrerupere curent).
Se aprinde martorul roşu , se activează un semnal acustic, iar indicatoarele pentru
temperatura din compartimentul frigider clipesc aşa cum se arată în figură:
Alarmă defecţiune
Alarma indică o defecţiune a unei componente tehnice.
Contactaţi Serviciului de Asistenţă Tehnică autorizat. Pentru a dezactiva semnalul acustic, apăsaţi pe butonul "Oprirea alarmelor
acustice".
Martorul roşu clipeşte intermitent , se activează un semnal acustic care rămâne activat chiar şi cu
uşa închisă. Indicatoarele de temperatură pentru compartimentul congelator ar putea clipi intermitent.
Alarmă întrerupere curent
Se activează în cazul unei întreruperi îndelungate a curentului, care a dus la creşterea temperaturii în
compartimentul congelator.
Pentru a dezactiva semnalul acustic, apăsaţi pe butonul pentru oprirea alarmelor acustice. În cazul în care compartimentul congelator
nu a atins încă temperatura pentru conservarea optimă a alimentelor, s-ar putea activa Alarma de temperatură pentru compartimentul
congelator (vezi Alarmă temperatură compartiment congelator). Controlaţi starea alimentelor înainte de a le consuma.
Martorul roşu se aprinde (fără a clipi intermitent) , se activează un semnal acustic,
iar indicatoarele de temperatură ale compartimentului congelator clipesc intermitent.
Alarmă temperatură compartiment congelator
Alarma de temperatură indică faptul că temperatura din compartiment nu este optimă. Această
situaţie poate apărea: la prima utilizare, după dezgheţare şi/sau curăţare, în cazul congelării unor
cantităţi mari de alimente sau când uşa congelatorului nu se închide etanş.
Pentru a dezactiva semnalul acustic, apăsaţi pe butonul Oprirea alarmelor acustice. Când se ating condiţiile optime
de temperatură, martorul roşu se dezactivează automat. Dacă alarma de temperatură continuă, contactaţi
Serviciul de Asistenţă Tehnică autorizat.
Temperatura din compartimentul congelator
Se poate regla o temperatură diferită cu ajutorul butonului "Freezer".
Există cinci reglări posibile.
T
emperatura din compartimentul frigider
S
e poate regla o temperatură diferită cu ajutorul butonului "Fridge".
Există cinci reglări posibile.
Ventilator (dacă este disponibil)
Ventilatorul este setat implicit drept ACTIVAT.
Ventilatorul poate fi dezactivat apăsând pe
b
utonul situat la bază (ca în figură). Dacă
temperatura încăperii depăşeşte 27°C sau dacă
pe rafturile din sticlă sunt picături de apă, este
indispensabil ca ventilatorul să fie activat, pentru a garanta conservarea
c
orectă a alimentelor. Dezactivarea ventilatorului permite să se optimizeze
consumul de energie.
Compartimentul frigider
A. Ventilator şi filtru antibacterian şi antimirosuri (în funcţie
de model)
B. Lumină: bec sau leduri (în funcţie de model)
C. Rafturi
D. Becuri cu leduri (în funcţie de model)
E. Raft de acoperire a compartimentului special ("Carne &
peşte" sau "Zero grade") (dacă este disponibil)
F. Compartiment special ("Carne & peşte" sau "Zero
grade") (dacă este disponibil)
G. Raft de acoperire a sertarului/sertarelor pentru legume
şi fructe
H. Sertar/sertare pentru legume şi fructe
I. Plăcuţă cu datele tehnice (situată lângă sertarul pentru
legume şi fructe)
L. Panoul de comandă
P. Compartimentul pentru lactate
Q. Rafturi pe uşă
R. Opritor pentru sticle (dacă există în dotare)
S. Raft pentru sticle
Zona mai puţin rece
Zona intermediară
Zona mai rece
Zona pentru legume şi fructe
Compartimentul congelator
M. Sertar superior sau uşă (zona de congelare)
N. Sertarele central şi inferior (zona de conservare a
alimentelor congelate şi îngheţate)
O. Tăviţa pentru cuburi de gheaţă (dacă există în dotare)
Notă: Toate rafturile, grătarele şi casoletele sunt detaşabile.
Temperaturile pentru conservarea ideală a alimentelor sunt
deja pre-reglate din fabrică.
Înainte de a utiliza aparatul, citiţi cu atenţie şi
instrucţiunile din dotarea produsului.
Caracteristicile, datele tehnice şi imaginile pot varia în
funcţie de model.
D
RO
F NL E P I GR
UKR
N DK FIN PL
GB
SK H RUS BG
S CZ
KZ
  • Page 1 1

Whirlpool ART 880/A+/NF Program Chart

Tip
Program Chart
Acest manual este potrivit și pentru