Garanøia de funcøionare
Acest produs STEINEL a fost fabricat µi controlat din punct de
vedere funcøional µi al siguranøei conform prevederilor în vigoa-
re, dupå care a fost supus unei probe de funcøionare prin
sondaj. STEINEL asigurå garanøia pentru construcøia µi funcøi-
onarea ireproµabilå. Termenul de garanøie este de 36 de luni
µi este valabil de la data vânzårii produsului cåtre consumator.
Garanøia acoperå deficienøele bazate pe defecte de material µi
fabricaøie. Îndeplinirea garanøiei se realizeazå prin repararea
sau înlocuirea pieselor defecte conform opøiunii noastre. Ga-
ranøia nu se aplicå pieselor de uzurå µi nici deteriorårilor sau
deficienøelor cauzate de utilizarea sau întreøinerea necores-
punzåtoare. Nu se asigurå garanøie µi pentru daune provocate
unor alte obiecte.
Garanøia se asigura numai atunci când aparatul nedemontat
va fi trimis bine ambalat comerciantului de la care a fost achi-
ziøionat produsul, însoøit de o descriere a erorii, bonul de caså
sau factura de cumpårare (data cumpårårii µi µtampila comer-
ciantului).
Service pentru reparaøii:
Dupå expirarea termenului de garanøie sau
în caz de defecøiuni fårå pretenøie de garan-
øie, reparaøii se efectueazå de cåtre punctul
nostru service. Vå rugåm så expediaøi pro-
dusul ambalat în mod corespunzåtor unitatii
noastre de service.
Lampa cu senzor
se aprinde accidental
Modificarea razei de acøiune
a låmpii cu senzor
LED-ul roµu clipeµte rapid
■
vântul miµcå pomii µi arbuµtii din
aria de cuprindere
■
este detectat traficul auto de pe
µosea
■
modificarea bruscå a temperaturii
datoritå condiøiilor atmosferice nefa-
vorabile (vânt, ploaie, zåpadå) sau
înregistrarea aerului evacuat de
ventilatoare, ferestre deschise
■
se modificå aria de cuprindere
■
se modificå aria de cuprindere
■
se modificå aria de cuprindere,
se schimbå locul de montaj
■
alte temperaturi ale mediului
înconjuråtor
■
aria de cuprindere se regleazå
precis prin obturatoare
■
siguranøa internå este activatå
■
Lampa cu senzor se opreµte µi se
porneµte din nou dupå 5 secunde
Defecøiuni de funcøionare
Lampa cu senzor
nu are tensiune
Lampa cu senzor
nu se aprinde
Lampa cu senzor
nu se stinge
Defecøiune
■
siguranøa defectå, alimentarea
nu este conectatå, cablul este
întrerupt
■
scurtcircuit
■
se înlocuieµte siguranøa,
se cupleazå întrerupåtorul de reøea,
verificarea cablului cu ajutorul unui
testor de tensiune
■
verificarea conexiunilor
■
la setarea iluminarii pe timpul zilei,
reglarea crepuscularitåøii este pe
funcøionare pe timp de noapte
■
becul este defect
■
întrerupåtorul de reøea DECUPLAT
■
siguranøa defectå
■
aria de cuprindere nu este reglatå
corespunzåtor
■
siguranøa electricå internå a fost
activatå (LED-ul roµu lumineazå
rapid)
■
fiµa de racordare la reøea nu este
introduså corect
■
se regleazå din nou (butonul
)
■
se înlocuieµte becul
■
se cupleazå
■
se înlocuieµte siguranøa, eventual
verificarea conexiunii
■
se regleazå din nou
■
Lampa cu senzori se opreµte µi se
porneµte din nou dupå aproximativ
5 secunde
■
se fixeazå bine fiµa
■
miµcare permanentå în aria de
acoperire
■
senzorul nu este fixat corespunzåtor
■
se verificå aria µi, dacå este cazul,
se regleazå din nou
■
se fixeazå senzorul printr-o
apåsare uµoarå
Cauzå Remediu
- 77 -
RO
Funcøia de iluminat continuu
Reglarea ariei de cuprindere
În funcøie de necesitåøi aria de cuprindere poate fi optimi-
zatå. Diafragmele anexate pot fi utilizate pentru acoperirea
unui numår opøional de segmente de lentile. Astfel sunt
excluse declanµårile accidentale, de exemplu din cauza
autoturismelor, a trecåtorilor, etc., sau este posibilå supra-
vegherea focalizatå a zonelor de pericol. Diafragmele pot fi
tåiate perpendicular de-a lungul secøiunilor prevåzute cu
caneluri. Apoi ele pot fi aµezate direct pe lentilå.
Funcøionarea / întreøinerea
Lampa cu senzori poate fi utilizatå pentru activarea automa-
tå a luminii. Condiøiile atmosferice nefavorabile pot afecta
funcøionarea låmpii cu senzori. În cazul unor rafale puternice
de vânt, a zåpezii, ploii, grindinii este posibilå o declanµare
eronatå ca urmare a faptului cå nu se realizeazå distincøia
între variaøiile bruµte de temperaturå µi sursele de cåldurå.
În cazul colectårii de impuritåøi, lentila de înregistrare poate fi
curåøatå cu ajutorul unei cârpe umede (fårå detergent).
Caracteristici tehnice
Putere: 1 x lampå cu incandescenøå max. 60 W sau låmpi economice
Putere suplimentarå ce poate fi comandatå: max. 300 W sarcinå rezistivå (max. 5 alte låmpi L 330/331 S)
Tensiune de alimentare: 230 – 240 V, 50 Hz
Unghi de cuprindere: 360° cu unghi de deschidere de 90° µi sistem care permite supravegherea
întregului perimetru
Raza de acøiune a senzorului: max. 8 m circular
Reglarea timpului de funcøionare: 5 sec. – 15 min.
Reglarea crepuscularitåøii: 2 – 2000 Lux
Reglarea programului: + Regim de crepuscularitate
Regim de crepuscularitate pânå la miezul nopøii, apoi regim cu senzor
Funcøionare comandatå de senzor
Iluminat continuu: comutabil (4 ore.) Condiøie:
întrerupåtor racordat în reøeaua de alimentare
Grad de protecøie: IP 44 (protecøie împotriva stropilor de apå)
Domeniu de temperaturå: - 20° C – + 50° C
Declaraøie de conformitate
Produsul îndeplineµte cerinøele stabilite prin directiva privi-
toare la tensiunea joaså
2006/95 CE
µi directiva privitoare
la compatibilitatea electromagneticå
2004/108 CE
.
4
3
2
1
- 76 -
Iluminat continuu
1) Activarea iluminatului continuu:
Întrerupåtorul se activeazå µi se dezactiveazå de douå ori.
Lampa este activatå pentru un interval de 4 ore în regimul
de iluminat continuu (LED-ul roµu activat în spatele lentilei).
Ulterior revine automat în regimul de operare cu ajutorul
senzorului (LED-ul roµu dezactivat).
2) Dezactivarea iluminatului continuu:
Întrerupåtorul se activeazå µi se dezactiveazå o singurå
datå. Lampa se va stinge, respectiv va trece în regimul de
funcøionare cu ajutorul senzorului.
Important:
Acøionarea repetatå a întrerupåtorului trebuie efectuatå în
succesiune rapidå (în limita a 0,5 – 1 sec.).
În cazul montårii unui întrerupåtor de reøea la nivelul reøelei
de alimentare cu energie electricå, suplimentar faøå de sim-
pla activare µi dezactivare sunt posibile urmåtoarele funcøii:
Operarea cu ajutorul senzorului
1) Activarea luminii
(în cazul în care lampa este DEZACTIVATÅ):
Întrerupatorul se activeazå µi se dezactiveazå o sigurå datå.
Lumina råmâne activatå pentru intervalul de timp selectat.
2) Dezactivarea luminii (în cazul în care lampa este
ACTIVATÅ):
Întrerupåtorul se dezactiveazå µi se activeazå o singurå datå.
Lampa se va stinge, respectiv va trece în regimul de opera-
re cu ajutorul senzorului.
Indicaøie!
min.
5 minute