Whirlpool AKP 288/JA Manualul utilizatorului

Tip
Manualul utilizatorului

Acest manual este potrivit și pentru

Manual de utilizare şi întreţinere
(Aplicaţi aici eticheta de la garanţie)
RO2
Aceste instrucţiuni sunt de asemenea disponibile pe site-ul web: www.whirlpool.eu
SIGURANŢA DUMNEAVOASTRĂ ŞI A CELORLALTE PERSOANE ESTE FOARTE IMPORTANTĂ
În acest manual şi pe aparat există avertizări importante referitoare la siguranţă, care trebuie citite şi respectate întotdeauna.
Acesta este simbolul de pericol, referitor la siguranţă, care vă avertizează în ceea ce priveşte riscurile potenţiale pentru utilizatori şi pentru celelalte persoane.
Toate avertizările referitoare la siguranţă sunt precedate de simbolul pentru pericol şi de următorii termeni:
PERICOL
Indică o situaţie periculoasă care, dacă nu este evitată, va cauza vătămări grave.
AVERTISMENT
Indică o situaţie periculoasă care, dacă nu este evitată, ar putea cauza leziuni grave.
Toate avertizările privind siguranţa oferă detalii specifice despre riscul potenţial existent şi indică
modalităţi de a reduce riscul de rănire, de deteriorare şi de electrocutare, care pot rezulta în urma
utilizării necorespunzătoare a aparatului. Respectaţi cu stricteţe următoarele instrucţiuni:
- Păstraţi aceste instrucţiuni la îndemână pentru a le consulta şi pe viitor.
- Folosiţi mănuşi de protecţie când efectuaţi toate operaţiunile de despachetare şi instalare.
- Manevrarea şi instalarea aparatului trebuie să fie efectuate de două sau mai multe persoane.
- Aparatul trebuie să fie deconectat de la reţeaua electrică înainte de a se efectua orice operaţie
de instalare.
- Instalarea şi întreţinerea trebuie să fie efectuate de către un tehnician calificat, în conformitate
cu instrucţiunile producătorului şi cu normele locale privind siguranţa. Nu reparaţi şi nu
înlocuiţi nicio componentă a aparatului, cu excepţia cazului în care acest lucru este indicat în
mod expres în manualul de utilizare.
- Înlocuirea cablului de alimentare trebuie să fie efectuată de către un electrician calificat.
Contactaţi un centru de service autorizat.
- Împământarea aparatului este obligatorie prin lege.
- Cablul de alimentare trebuie să fie suficient de lung pentru a putea conecta aparatul la reţeaua
de alimentare cu energie electrică, după ce a fost încastrat în mobilă.
- Pentru ca instalarea să fie în conformitate cu normele de siguranţă în vigoare, este necesar un
întrerupător omnipolar cu o distanţă de minim 3 mm între contacte.
- Nu folosiţi prelungitoare sau adaptoare multiple pentru prize.
- Nu racordaţi aparatul la o priză care poate fi acţionată printr-o telecomandă sau printr-un
temporizator.
- Nu trageţi de cablul de alimentare.
- După finalizarea instalării, componentele electrice nu trebuie să mai fie accesibile pentru utilizator.
- Dacă suprafaţa plitei cu inducţie este crăpată, nu utilizaţi plita şi opriţi aparatul pentru a evita
posibilitatea electrocutării (numai la modelele cu inducţie).
- Nu atingeţi aparatul dacă aveţi părţi ale corpului umede şi nu-l utilizaţi când sunteţi desculţi.
- Aparatul este destinat în exclusivitate uzului casnic, pentru prepararea alimentelor. Orice altă
utilizare este interzisă (de ex.: pentru încălzirea încăperilor). Producătorul nu îşi asumă
răspunderea pentru vătămările corporale suferite de persoane sau animale, respectiv pentru
daunele asupra bunurilor, rezultate din nerespectarea recomandărilor şi măsurilor de precauţie
menţionate mai sus.
- Aparatul şi părţile sale accesibile se înfierbântă în timpul utilizării. Trebuie evitată atingerea
INSTRUCŢIUNI IMPORTANTE PRIVIND SIGURANŢA
RO3
rezistenţelor. Copiii foarte mici (0-3 ani) şi copiii mici (3-8 ani) nu trebuie lăsaţi să se apropie de
aparat, cu excepţia cazurilor în care sunt supravegheaţi în permanenţă.
- Copiii cu vârsta de 8 ani şi peste şi persoanele cu capacităţi fizice, senzoriale sau mintale reduse
sau fără experienţă şi cunoştinţe pot folosi acest aparat doar dacă sunt supravegheate sau au
fost instruite cu privire la utilizarea în siguranţă a aparatului şi înţeleg riscurile implicate. Copiii
nu trebuie lăsaţi să se joace cu aparatul. Curăţarea şi întreţinerea nu trebuie să fie efectuate de
către copii fără a fi supravegheaţi.
- În timpul utilizării şi după aceea, nu atingeţi rezistenţele sau suprafeţele interne ale aparatului,
deoarece acestea pot provoca arsuri.
Aveţi grijă ca aparatul să nu intre în contact cu lavete sau cu alte materiale inflamabile până
când nu s-au răcit complet toate componentele acestuia.
- Când aţi terminat de gătit aveţi grijă ca, înainte de a umbla în cuptor, să deschideţi uşa
aparatului astfel încât să lăsaţi aerul fierbinte sau aburii să iasă treptat din acesta. Când uşa
aparatului este închisă, aerul fierbinte este evacuat prin deschiderea de deasupra panoului de
comandă. Nu blocaţi deschiderile de ventilare.
- Folosiţi mănuşi de protecţie pentru a scoate tăvile şi accesoriile, având grijă să nu atingeţi
rezistenţele.
- Nu amplasaţi materiale inflamabile în aparat sau în apropierea acestuia: ar putea izbucni un
incendiu dacă aparatul este pus în funcţiune accidental.
- Nu încălziţi şi nu preparaţi în aparat alimente care se află în borcane sau în recipiente sigilate.
Presiunea care se dezvoltă în interior poate determina explozia borcanului, deteriorând aparatul.
- Nu utilizaţi recipiente fabricate din materiale sintetice.
- Uleiurile şi grăsimile supraîncălzite se aprind uşor. Supravegheaţi întotdeauna procesul de
preparare a alimentelor care conţin cantităţi mari de grăsime şi ulei.
- Nu lăsaţi niciodată aparatul nesupravegheat în timpul deshidratării alimentelor.
- Dacă folosiţi băuturi alcoolice când gătiţi (de ex., rom, coniac, vin); reţineţi că alcoolul se
evaporă la temperaturi ridicate. Prin urmare, există riscul ca vaporii emanaţi de alcool să ia foc
atunci când vin în contact cu rezistenţa electrică.
- Grăsimile şi uleiurile supraîncălzite se aprind uşor. Fiţi întotdeauna atenţi când preparaţi
alimente bogate în grăsimi, ulei sau alcool (de exemplu rom, coniac, vin).
- Nu folosiţi niciodată aparate de curăţare cu aburi.
- Nu atingeţi cuptorul în timpul ciclului de piroliză. Nu lăsaţi copiii să se apropie de cuptor în
timpul ciclului de piroliză. Dacă în interiorul cuptorului s-au scurs cantităţi mari de resturi de
mâncare, acestea trebuie înlăturate înainte de pornirea ciclului de curăţare (doar pentru
cuptoarele dotate cu funcţie de piroliză).
- În timpul şi după finalizarea ciclului de piroliză, animalele de companie trebuie ţinute la
distanţă de zona în care se află aparatul (numai în cazul cuptoarelor cu funcţie de piroliză).
- Folosiţi exclusiv sonda de temperatură recomandată pentru acest cuptor.
- Nu utilizaţi substanţe abrazive de curăţare sau răzuitoare metalice ascuţite pentru a curăţa
geamul uşii cuptorului; acestea pot zgâria suprafaţa, ceea ce poate duce la spargerea sticlei.
- Înainte de a înlocui becul, asiguraţi-vă că aparatul este oprit, pentru a evita posibilitatea
electrocutării.
- Nu utilizaţi folie de aluminiu pentru a acoperi alimentele din vasul de gătit (numai în cazul
cuptoarelor pentru care sunt furnizate vase de gătit).
RO4
Eliminarea aparatelor electrocasnice uzate
Acest aparat este fabricat cu materiale reciclabile sau reutilizabile. Eliminaţi-l în conformitate cu normele locale referitoare la eliminarea deşeurilor. Înainte de a-l elimina,
tăiaţi cablul de alimentare.
Pentru informaţii suplimentare referitoare la tratarea, valorificarea şi reciclarea aparatelor electrocasnice, contactaţi autorităţile locale competente, serviciul de colectare a
deşeurilor menajere sau magazinul de unde aţi achiziţionat aparatul.
INSTALAREA
După despachetarea aparatului, asiguraţi-vă că acesta nu a fost deteriorat în timpul transportului şi că uşa cuptorului se închide corect. Dacă apar probleme, contactaţi dealerul sau
cel mai apropiat serviciu de asistenţă tehnică post-vânzare. Pentru a evita deteriorarea, scoateţi cuptorul de pe suportul său de polistiren doar în momentul instalării.
Efectuarea operaţiilor de instalare de către copii este interzisă. Nu lăsaţi copiii să se apropie de aparat în timpul instalării. Nu lăsaţi ambalajele (saci din plastic, bucăţi de polistiren
etc.) la îndemâna copiilor, în timpul şi după instalarea aparatului.
PREGĂTIREA MOBILEI PENTRU ÎNCASTRARE
Mobilierul aflat în contact cu cuptorul trebuie să fie rezistent la căldură (min. 90 °C).
Executaţi toate operaţiunile de decupare a mobilei înainte de a introduce cuptorul în locaş şi înlăturaţi cu grijă toate aşchiile de lemn şi rumeguşul.
După instalare, partea inferioară a cuptorului nu trebuie să mai fie accesibilă.
Pentru corecta funcţionare a aparatului, nu obstrucţionaţi deschiderea minimă dintre blatul de lucru şi marginea superioară a cuptorului.
CONECTAREA LA REŢEAUA DE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ
Asiguraţi-vă că tensiunea electrică indicată pe plăcuţa cu datele tehnice ale aparatului corespunde cu tensiunea reţelei electrice. Plăcuţa cu datele tehnice se află pe marginea
frontală a cuptorului (este vizibilă când uşa este deschisă).
Înlocuirea cablului de alimentare (tip H05 RR-F 3 x 1,5 mm2) trebuie să fie efectuată numai de un electrician calificat. Contactaţi un centru de service autorizat.
RECOMANDĂRI GENERALE
Înainte de utilizare:
Scoateţi elementele de protecţie din carton, peliculele de protecţie şi etichetele adezive de pe accesorii.
Scoateţi accesoriile din cuptor şi încălziţi-l la 200 °C timp de aproximativ o oră, pentru a elimina mirosul şi fumul provenite de la materialele izolatoare şi de la unsoarea
protectoare.
În timpul utilizării:
Nu amplasaţi obiecte grele pe uşă, deoarece o pot deteriora.
Nu vă sprijiniţi pe uşă şi nu atârnaţi nimic de mânerul acesteia.
Nu acoperiţi interiorul cuptorului cu folie de aluminiu.
Nu turnaţi apă în interiorul unui cuptor încins; stratul de email ar putea suferi deteriorări.
Nu târâţi niciodată oale sau tăvi pe fundul cuptorului, deoarece se poate deteriora stratul de email.
Asiguraţi-vă că firele electrice ale altor aparate nu ating părţile fierbinţi ale cuptorului şi nu se pot prinde în uşa acestuia.
Nu expuneţi cuptorul la agenţi atmosferici.
RECOMANDĂRI PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
Eliminarea ambalajului
Materialul ambalajului este reciclabil 100% şi este marcat cu simbolul de reciclare ( ). Prin urmare, diferitele componente ale ambalajului nu trebuie eliminate la întâmplare,
, ci în conformitate cu normele stabilite de autorităţile locale.
Eliminarea produsului uzat
Acest aparat este marcat în conformitate cu Directiva Europeană 2012/19/UE, Deşeurile de echipamente electrice şi electronice (WEEE).
Asigurându-se că acest produs este eliminat în mod corect, utilizatorul contribuie la prevenirea potenţialelor consecinţe negative asupra mediului înconjurător şi sănătăţii,
consecinţe care ar putea fi cauzate de eliminarea necorespunzătoare a acestui produs.
Simbolul
de pe produs sau de pe documentele care îl însoţesc indică faptul că acest aparat nu trebuie eliminat ca deşeu menajer, ci trebuie predat la
un centru de colectare corespunzător, pentru reciclarea echipamentelor electrice şi electronice.
Recomandări privind economisirea energiei
Preîncălziţi cuptorul numai dacă este specificat astfel în tabelul cu informaţii despre preparare sau în reţeta dumneavoastră.
Folosiţi forme de copt închise la culoare, lăcuite sau emailate, pentru că absorb căldura mai bine.
DECLARAŢIE PRIVIND PROIECTAREA ECOLOGICĂ
Acest aparat este în conformitate cu cerinţele de proiectare ecologică prevăzute de Regulamentele europene nr. 65/2014 şi nr. 66/2014. În conformitate cu standardul
european EN 60350-1.
RO5
GHIDUL DE REMEDIERE A DEFECŢIUNILOR
Cuptorul nu funcţionează:
Asiguraţi-vă că nu este întrerupt curentul electric, iar cuptorul este conectat la reţeaua electrică.
Opriţi şi reporniţi cuptorul, pentru a verifica dacă defecţiunea persistă.
Uşa nu se deschide:
Opriţi şi reporniţi cuptorul, pentru a verifica dacă defecţiunea persistă.
Important: în timpul procesului de autocurăţare, uşa cuptorului nu se deschide. Aşteptaţi până când aceasta se deblochează automat (consultaţi paragraful „Ciclul de
curăţare a cuptoarelor cu funcţie de piroliză”).
Dispozitivul electronic de programare nu funcţionează:
Dacă pe afişaj apare litera urmată de un număr, contactaţi cel mai apropiat serviciu de asistenţă tehnică post-vânzare. În acest caz, indicaţi numărul care urmează după
litera „ ”.
SERVICIUL DE ASISTENŢĂ TEHNICĂ POSTVÂNZARE
Înainte de a contacta serviciul de asistenţă tehnică post-vânzare:
1. Verificaţi dacă puteţi remedia chiar dumneavoastră problema, cu ajutorul recomandărilor din „Ghidul de remediere a defecţiunilor”.
2. Opriţi şi reporniţi aparatul, pentru a verifica dacă defecţiunea persistă.
Dacă defecţiunea persistă şi după efectuarea verificărilor menţionate, contactaţi cel mai apropiat serviciu de asistenţă tehnică post-vânzare.
Specificaţi întotdeauna:
o scurtă descriere a defecţiunii;
tipul şi modelul exact al cuptorului;
numărul de service (numărul care se găseşte după cuvântul „Service pe plăcuţa cu datele tehnice), aflat pe marginea din dreapta, în interiorul cuptorului (este vizibil când
uşa cuptorului este deschisă).
Numărul de service este indicat, de asemenea, în certificatul de garanţie;
adresa dumneavoastră completă;
numărul dumneavoastră de telefon.
Dacă sunt necesare orice fel de reparaţii, vă rugăm să contactaţi un serviciu de asistenţă tehnică post-vânzare autorizat (pentru a avea garanţia că se folosesc
piese de schimb originale şi că reparaţiile vor fi executate corect).
CURĂŢAREA
AVERTISMENT
Nu utilizaţi aparate de curăţat cu aburi.
Curăţaţi cuptorul numai când este rece.
Deconectaţi de la electricitate înainte de a efectua orice operaţie de întreţinere.
Exteriorul cuptorului
IMPORTANT: nu folosiţi detergenţi corozivi sau abrazivi. Dacă, în mod accidental, un asemenea produs intră în contact cu aparatul, curăţaţi-l imediat cu o
lavetă umedă din microfibre.
Curăţaţi cu o lavetă umedă din microfibră suprafeţele. Dacă sunt foarte murdare, adăugaţi în apă câteva picături de detergent pentru vase. Ştergeţi cu o lavetă uscată.
Interiorul cuptorului
IMPORTANT: nu folosiţi bureţi abrazivi sau de sârmă sau răzuitoare metalice. Cu timpul, utilizarea acestora poate duce la deteriorarea suprafeţelor emaila-
te şi a geamului uşii cuptorului.
După fiecare utilizare, lăsaţi cuptorul să se răcească, apoi curăţaţi-l, de preferat când încă este cald, pentru a înlătura murdăria depusă şi petele cauzate de resturile de
mâncare (de ex. alimente cu conţinut ridicat de zahăr).
Folosiţi detergenţi speciali pentru curăţarea cuptorului şi urmaţi cu stricteţe instrucţiunile producătorului.
Utilizaţi un detergent lichid adecvat pentru a curăţa geamul uşii. Uşa cuptorului poate fi scoasă pentru a facilita curăţarea (consultaţi ÎNTREŢINEREA).
Rezistenţa superioară a grillului (consultaţi ÎNTREŢINEREA) poate fi coborâtă (numai la anumite modele) pentru a se facilita curăţarea părţii superioare a cuptorului.
N.B.: când se gătesc alimente cu un conţinut ridicat de apă (de ex. pizza, legume etc.) şi cu o durată lungă de preparare, se poate forma condens pe interio-
rul uşii şi în jurul garniturii. După ce s-a răcit cuptorul, uscaţi interiorul uşii cu o lavetă sau cu un burete.
Accesoriile:
Puneţi accesoriile la înmuiat în apă cu detergent pentru vase, imediat după utilizare, manipulându-le cu mănuşi de bucătărie dacă sunt încă fierbinţi.
Resturile de mâncare pot fi îndepărtate uşor cu o perie sau cu un burete.
RO6
Curăţarea peretelui posterior şi a panourilor catalitice laterale ale cuptorului (dacă intră în dotare):
IMPORTANT: nu folosiţi detergenţi corozivi sau abrazivi, perii aspre, bureţi de sârmă sau sprayuri pentru cuptor, care ar putea deteriora suprafaţa
catalitică şi i-ar distruge proprietăţile de autocurăţare.
Porniţi cuptorul şi lăsaţi-l să funcţioneze gol la o temperatură de 200 °C timp de aproximativ o oră, cu funcţia de convecţie activată
Apoi, lăsaţi aparatul să se răcească, înainte de a îndepărta cu un burete resturile de alimente.
ÎNTREŢINEREA
Folosiţi mănuşi de protecţie.
Executaţi operaţiunile indicate doar după ce cuptorul s-a răcit.
Deconectaţi aparatul de la reţeaua de alimentare cu energie electrică.
SCOATEREA UŞII
Pentru a scoate uşa:
1. Deschideţi complet uşa.
2. Ridicaţi cele două dispozitive de oprire şi împingeţi-le în faţă până când se opresc (Fig. 1).
3. Închideţi uşa până la capăt (A), ridicaţi-o (B) şi rotiţi-o (C) până când se deblochează (D) (Fig. 2).
Pentru a monta la loc uşa:
1. Introduceţi balamalele în locaşurile lor.
2. Deschideţi complet uşa.
3. Coborâţi cele două dispozitive de oprire.
4. Închideţi uşa.
AVERTISMENT
DEPLASAREA REZISTENŢEI SUPERIOARE NUMAI LA ANUMITE MODELE
1. Scoateţi grătarele laterale de susţinere a accesoriilor (Fig. 3).
2. Trageţi rezistenţa puţin în faţă (Fig. 4) şi coborâţi-o (Fig. 5).
3. Pentru a pune la loc rezistenţa, ridicaţi-o, trageţi-o puţin către dumneavoastră, având grijă ca aceasta să se sprijine pe suporturile laterale.
Fig. 1 Fig. 2
Fig. 3 Fig. 4 Fig. 5
RO7
N.B.:
Folosiţi numai becuri cu incandescenţă de 25-40 W/230 V, tip E-14, T300°C sau becuri cu halogen de 20-40 W/230 V, tip G9, T300°C (în funcţie de model).
Becul folosit pentru acest aparat este proiectat special pentru aparate electrice şi nu este destinat iluminatului unei încăperi
(Regulamentul (CE) nr. 244/2009 al Comisiei).
Becurile sunt disponibile la serviciul nostru de asistenţă tehnică post-vânzare.
IMPORTANT:
Dacă folosiţi becuri cu halogen, nu le atingeţi cu mâinile neprotejate, deoarece amprentele digitale le pot deteriora.
Nu folosiţi cuptorul decât după ce capacul becului a fost pus la loc.
INSTRUCŢIUNI DE UTILIZARE A CUPTORULUI
PENTRU CONECTAREA LA REŢEAUA DE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ, CONSULTAŢI PARAGRAFUL PRIVIND INSTALAREA
1
11
5
2
4
7
8
10
9
6
3
1. Panoul de comandă
2. Rezistenţa superioară/grillul
3. Sistemul de răcire (dacă intră în dotare)
4. Plăcuţa cu date tehnice (nu trebuie înlăturată)
5. Becul
6. Sistemul de coacere tip convecţie (dacă intră în dotare)
7. Rotisorul (dacă intră în dotare)
8. Rezistenţa inferioară (nu este vizibilă)
9. Uşa
10. Poziţiile nivelurilor
11. Peretele posterior
N.B.:
La finalizarea procesului de coacere, după oprirea cuptorului, ventilatorul de răcire ar putea continua să funcţioneze pentru o perioadă de timp.
Produsul dvs. poate fi puţin diferit faţă de desen.
ÎNLOCUIREA BECULUI CUPTORULUI
Pentru a înlocui becul din spate (dacă intră în dotare):
1. Deconectaţi cuptorul de la reţeaua electrică.
2. Deşurubaţi capacul becului (Fig. 6), înlocuiţi becul (consultaţi nota privind tipul de bec) şi înşurubaţi la loc capacul becului (Fig. 7).
3. Conectaţi din nou aparatul la reţeaua electrică.
Fig. 6 Fig. 7
RO8
Fig. 1 Fig. 2 Fig. 3 Fig. 4
Fig. 5 Fig. 8
Fig. 7 Fig. 6
Fig. 9
6a
6b
ACCESORII COMPATIBILE
(pentru accesoriile furnizate împreună cu cuptorul, consultaţi fişa tehnică)
Tavă pentru scurgerea grăsimii (Fig. 1)
Pentru colectarea grăsimii sau bucăţilor de alimente atunci când este amplasată sub grătarul metalic sau pentru utilizarea ca tavă, pentru a prepara carne, pui, peşte
etc., cu sau fără legume. Pentru a evita împroşcarea cu grăsime sau fumul, turnaţi puţină apă în tava pentru scurgerea grăsimii.
Tavă de copt (Fig. 2)
Pentru a coace biscuiţi, torturi şi pizze.
Grătar metalic (Fig. 3)
Pentru prepararea la grătar a alimentelor sau ca suport pentru oale, forme pentru prăjituri şi alte vase de gătit. Poate fi amplasat pe orice nivel disponibil. Grătarul
metalic poate fi introdus cu partea concavă în sus sau în jos.
Panouri catalitice laterale (Fig. 4)
Aceste panouri sunt acoperite cu un strat de email microporos special, care absoarbe stropii de grăsime. Se recomandă să se efectueze un ciclu de curăţare automa
după gătirea unor alimente foarte grase (vezi CURĂŢAREA).
Rotisor (Fig. 5)
Folosiţi rotisorul aşa cum se indică în Fig. 9. De asemenea, pentru alte recomandări, consultaţi secţiunea „Utilizare recomandată şi sugestii”.
Set tavă şi grătar (Fig. 6)
Setul cuprinde un grătar metalic (6a) şi un recipient emailat (6b). Acest set trebuie aşezat pe grătarul metalic (3) şi utilizat cu funcţia Grill.
Filtru pentru grăsime (Fig. 7)
A se utiliza numai pentru prepararea alimentelor care au un conţinut foarte mare de grăsime. Fixaţi-l de peretele posterior al compartimentului cuptorului, în
dreptul ventilatorului. Poate fi spălat în maşina de spălat vase şi poate fi folosit cu funcţia de convecţie.
Grătare culisante (Fig. 8)
Acestea permit scoaterea pe jumătate a grătarelor metalice şi a tăvilor pentru scurgerea grăsimii, în timpul procesului de preparare. Sunt adecvate pentru toate
accesoriile, pot fi spălate în maşina de spălat vase.
Numărul de accesorii poate varia în funcţie de modelul achiziţionat.
ACCESORII NEINCLUSE
Alte accesorii pot fi achiziţionate separat de la serviciul de asistenţă tehnică post-vânzare.
RO9
DESCRIEREA PANOULUI DE COMANDĂ
Produsul dvs. poate să fie puţin diferit faţă de desen.
1. Butonul de selectare a funcţiei
2. Ceas analogic
3. Butonul termostatului
CUM SE UTILIZEAZĂ CUPTORUL
PORNIREA CUPTORULUI
Rotiţi butonul de selectare a funcţiilor până la funcţia dorită. Becul cuptorului se aprinde.
Rotiţi butonul termostatului în sens orar până la temperatura dorită. Ledul indicator roşu al termostatului se va aprinde; când se atinge temperatura dorită, se dezactivea-
ză. La finalizarea procesului de preparare, rotiţi butoanele la poziţia 0”.
CEAS ANALOGIC
Acest dispozitiv de programare electromecanic permite:
1. Vizualizarea orei curente. Pentru a regla ora, apăsaţi pe butonul (B) şi rotiţi-l în sens antiorar.
2. Programarea orei de începere cu maxim 12 ore înainte (de exemplu, dacă doriţi ca procesul de coacere să înceapă la ora 7.00 dimineaţa,
NU reglaţi ceasul la ora 8.00 seara deoarece cuptorul va porni la ora 8.00 dimineaţa).
3. Programarea duratei de coacere de la un minim de 5 minute la un maxim de 180 minute.
COACERE MANUALĂ
1. Rotiţi butonul (B) în sens anti-orar (fără a-l apăsa), până când apare pe fereastră simbolul .
2. Apăsaţi butonul (A) şi rotiţi-l în sens antiorar până când triunghiul (D) se poziţionează pe ora indicată de ceas (acul care indică ora). Când acesta ajunge în
poziţia corectă, se va auzi un declic.
3. Rotiţi butonul de selectare a funcţiilor pe simbolul funcţiei dorite. Becul cuptorului se aprinde.
4. Rotiţi butonul termostatului în sens orar până la temperatura dorită. Luminiţa indicatoare roşie a termostatului se va aprinde.
5. La finalizarea procesului de preparare, rotiţi selectoarele în poziţia OPRIT (0- •), deoarece în modul manual cuptorul NU se stinge în mod automat.
COACERE MANUALĂ CU PROGRAMAREA OREI DE ÎNCEPERE A COACERII
1. Rotiţi butonul (B) în sens anti-orar (fără a-l apăsa), până când apare în ferestruică simbolul .
2. Apăsaţi butonul (A) şi rotiţi-l în sens antiorar până când triunghiul (D) se poziţionează pe cadran în dreptul orei la care doriţi să înceapă coacerea (de ex. în cifre: 11.30).
3. Rotiţi butonul de selectare a funcţiilor pe simbolul funcţiei dorite.
4. Rotiţi butonul termostatului în sens orar până la temperatura dorită.
5. La finalizarea procesului de preparare, rotiţi selectoarele în poziţia OPRIT (0- •), deoarece în modul manual cuptorul NU se stinge în mod automat.
COACERE PROGRAMATĂ CU PROGRAMAREA OREI DE ÎNCEPERE ŞI A DURATEI DE COACERE
6. Rotiţi butonul (B) în sens antiorar (fără a-l apăsa), până când apare pe fereastra (C) durata de preparare (5 - 180 min.).
7. Apăsaţi butonul (A) şi rotiţi-l în sens antiorar până când triunghiul (D) se poziţionează pe cadran în dreptul orei la care doriţi să înceapă coacerea (de ex. în cifre: 11.30).
8. Rotiţi butonul de selectare a funcţiilor pe simbolul funcţiei dorite.
9. Rotiţi butonul termostatului în sens orar până la temperatura dorită.
10. La finalizarea duratei de preparare programate va fi emis un semnal acustic, iar cuptorul se va stinge automat. Pentru a dezactiva semnalul acustic, rotiţi butonul
(B) în sens antiorar (fără a-l apăsa), până când simbolul
apare pe fereastră.
11. La terminarea coacerii, dacă doriţi să prelungiţi durata de coacere programată anterior, urmaţi operaţiunile de programare indicate deasupra sau
urmaţi procedura de coacere manuală.
COACERE PROGRAMATĂ CU PROGRAMAREA DURATEI DE COACERE
1. Rotiţi butonul (B) în sens antiorar (fără a-l apăsa), până când apare pe fereastra (C) durata de preparare (5 - 180 min.).
2. Apăsaţi butonul (A) şi rotiţi-l în sens antiorar până când triunghiul (D) se poziţionează pe ora indicată de ceas (acul care indică ora). Când acesta ajunge în
poziţia corectă, se va auzi un declic.
3. Rotiţi butonul de selectare a funcţiilor pe simbolul funcţiei dorite. Becul cuptorului se aprinde.
4. Rotiţi butonul termostatului în sens orar până la temperatura dorită. Luminiţa indicatoare roşie a termostatului se va aprinde.
5. La finalizarea duratei de preparare programate va fi emis un semnal acustic, iar cuptorul se va stinge automat. Pentru a dezactiva semnalul acustic, rotiţi butonul (B)
în sens antiorar (fără a-l apăsa), până când simbolul apare pe fereastră.
6. La terminarea coacerii, dacă doriţi să prelungiţi durata de coacere programată anterior, urmaţi operaţiunile de programare indicate deasupra sau
urmaţi procedura de coacere manuală.
32
RO10
FUNCŢIE DESCRIERE
OPRIT Pentru a întrerupe prepararea şi a opri cuptorul.
BEC Pentru a aprinde becul cuptorului.
CONVENŢIONAL
Funcţie adecvată pentru a găti orice fel de mâncare, pe un singur nivel. Preîncălziţi cuptorul la temperatura
necesară şi introduceţi alimentele când se atinge temperatura setată. Se recomandă să se utilizeze al doilea
sau al treilea nivel pentru gătit. Această funcţie este adecvată şi pentru a găti alimente semipreparate
congelate; urmaţi instrucţiunile de pe ambalajul alimentelor.
COACERE CU CONVECŢIE
Pentru coacerea prăjiturilor cu umplutură lichidă (dulci sau sărate), pe un singur nivel. Această funcţie poate
fi utilizată şi pentru coacere pe două niveluri.
Schimbaţi poziţia tăvilor de copt pentru a obţine o coacere mai uniformă. Folosiţi nivelul 2 dacă gătiţi pe
un singur nivel şi nivelurile 2 şi 4 dacă gătiţi pe două niveluri. Preîncălziţi cuptorul înainte de a introduce
alimentele.
GRILL (GRĂTAR)
Pentru a frige antricoate, frigărui şi cârnaţi, pentru a gratina legume şi pentru a prăji pâine. Preîncălziţi
cuptorul timp de 3-5 min. În timpul ciclului de coacere, uşa cuptorului trebuie să rămână închisă. Când frigeţi
carne, vărsaţi puţină apă în tava pentru scurgerea grăsimii (aşezată pe primul nivel) pentru a reduce fumul şi
împroşcăturile cu grăsime. Se recomandă să întoarceţi carnea în timpul coacerii.
TURBOGRILL
Pentru a frige bucăţi mari de carne (rosbif şi alte tipuri de friptură). În timpul ciclului de coacere, uşa cuptoru-
lui trebuie să rămână închisă. Când frigeţi carne, vărsaţi puţină apă în tava pentru scurgerea grăsimii, aşezată
pe primul nivel. Astfel se vor reduce fumul şi împroşcarea cu grăsime. Întoarceţi carnea în timpul frigerii.
DECONGELARE
Această funcţie poate fi folosită pentru a grăbi dezgheţarea alimentelor la temperatura camerei. Alimentele
trebuie puse în cuptor în ambalajul lor, pentru a evita uscarea.
TURBOVENTILATOR
Pentru alimente cu o bază crocantă şi o parte superioară moale. Ideal pentru prepararea produselor cu
umplutură lichidă şi fără bază preparată termic anterior (de ex., tarte, prăjituri cu prune, prăjituri cu ricotta,
precum şi pizza cu multe ingrediente), pe un singur nivel. Se recomandă poziţionarea alimentelor pe nivelul
2. Preîncălziţi cuptorul înainte de a introduce alimentele.
Această funcţie este ideală, de asemenea, pentru alimentele congelate şi preambalate (de ex., pizza, chip-
suri, ştrudel, lasagna). Urmaţi instrucţiunile de pe ambalajul alimentelor.
AER FORŢAT
Pentru a găti simultan diferite tipuri de alimente care necesită aceeaşi temperatură de preparare (de ex.
peşte, legume, prăjituri) pe maximum două niveluri. Această funcţie permite prepararea alimentelor fără ca
mirosurile să treacă de la un aliment la altul. Se recomandă să utilizaţi nivelul 2 când gătiţi pe un singur nivel.
Pentru a găti pe două niveluri, se recomandă să utilizaţi nivelurile 1 şi 3 şi să preîncălziţi cuptorul.
ÎNCĂLZIRE INFERIOARĂ
Această funcţie poate fi utilizată pentru a finaliza coacerea plăcintelor cu umplutură sau pentru a îngroşa
supele. Folosiţi această funcţie pentru ultimele 10-15 minute de preparare.
TABELUL DE DESCRIERE A FUNCŢIILOR
RO11
Reţetă Funcţie Preîn-
călzire
Nivel (numă-
rat de jos în
sus)
Temp.
(°C)
Dura-
(min)
Accesorii
Torturi dospite
Da 2 160-180 35-55 Grătar metalic + formă de prăjituri
Biscuiţi / mini tarte
Da 3 170-180 15-40 Tavă de copt
Choux à la crème
Da 3 180 30-40 Tavă de copt
Vol-au-vent / Pateuri din aluat de foietaj
Da 3 180-200 20-30 Tavă de copt
Bezele
Da 3 90 120-130 Tavă de copt
Miel/Viţel/Vită/Porc
Da 2 190-200 90-110
Tavă pentru scurgerea grăsimii sau grătar
metalic + vas pirex
Pui/Iepure/Raţă
Da 2 190-200 65-85
Tavă pentru scurgerea grăsimii sau grătar
metalic + vas pirex
Curcan/Gâscă
Da 2 190-200 140-180
Tavă pentru scurgerea grăsimii sau grătar
metalic + vas pirex
Peşte la cuptor / în papiotă (file, întreg)
Da 2 180-200 50-60
Tavă pentru scurgerea grăsimii sau grătar
metalic + vas pirex
Lasagna/Paste făinoase la cuptor/Cannelloni/
Flanuri
Da 2 190-200 45-55 Grătar metalic + vas pirex
Pâine/Lipie
Da 2 190-230 15-50
Tavă pentru scurgerea grăsimii sau tavă
de copt
Pizza
Da 2 230-250 7-20
Tavă pentru scurgerea grăsimii sau tavă
de copt
Pâine prăjită
Da 4 200 2-5 Grătar metalic
Legume gratinate
Da 3 200 15-20 Grătar metalic + vas pirex
Fileuri şi bucăţi de peşte la grătar
Da 3 200 30-40 Grătar metalic + vas pirex
Cârnaţi / frigărui / coaste / hamburgeri
Da 4 200 30-50
Grătar + tavă pentru scurgerea grăsimii,
cu apă, pe primul nivel, întoarceţi la
jumătatea coacerii
Plăcinte umplute (plăcintă cu brânză, ştrudel,
plăcintă cu mere)
Da 1 180-200 50-60
Tavă pentru scurgerea grăsimii sau grătar
metalic + vas pirex
Plăcinte cu carne şi cartofi (plăcintă cu legume,
quiche lorraine)
Da 1 180-200 35-55 Grătar metalic + formă de prăjituri
Legume umplute (roşii, ardei, dovlecei, vinete)
Da 2 180-200 40-60 Grătar metalic + vas pirex
Plăcinte cu carne şi cartofi (plăcintă cu legume,
quiche lorraine)
Da 1 şi 3 180-190 45-55
Grătar + vas pirex, schimbaţi nivelurile la
jumătatea coacerii
Pizze / Lipie
Da 1 şi 3 230-250 12-30
Tavă de copt + tavă pentru scurgerea
grăsimii, schimbaţi nivelurile la jumătatea
coacerii
Friptură de pui
2 200 55-65
Grătar + tavă pentru scurgerea grăsimii, cu
apă, pe primul nivel
Cartofi copţi
3 200 45-55 Tavă pentru scurgerea grăsimii
Rosbif - puţin făcut
3 200 30-40
Grătar + tavă pentru scurgerea grăsimii, cu
apă, pe primul nivel
Pulpă de miel / but
- 3 200 55-70
Grătar metalic + tavă de colectare a
picăturilor
TABEL CU INFORMAŢII PRIVIND PREPARAREA
RO12
Reţetă Funcţie Preîn-
călzire
Nivel (numă-
rat de jos în
sus)
Temp.
(°C)
Dura-
(min)
Accesorii
Biscuiţi / mini tarte
- 1 şi 3 160-170 20-40
Nivel 3: tavă de copt
Nivel 1: tavă pentru scurgerea grăsimii
Choux à la crème
- 1 şi 3 180 35-45
Nivel 3: tavă de copt
Nivel 1: tavă pentru scurgerea grăsimii
Vol-au-vent / Pateuri din aluat de foietaj
- 1 şi 3 180-200 20-40
Nivel 3: tavă de copt
Nivel 1: tavă pentru scurgerea grăsimii
Lasagna şi carne
- 1 şi 3 200 50-100
Nivel 3: grătar metalic + vas pirex
Nivel 1: tavă pentru scurgerea grăsimii
Carne şi cartofi
- 1 şi 3 200 45-100
Nivel 3: grătar metalic + vas pirex
Nivel 1: tavă pentru scurgerea grăsimii
Peşte şi legume
- 1 şi 3 180 30-50
Nivel 3: grătar metalic + vas pirex
Nivel 1: tavă pentru scurgerea grăsimii
Bezele
- 1 şi 3 90 120-150
Nivel 3: grătar metalic + vas pirex
Nivel 1: tavă pentru scurgerea grăsimii
N.B.: duratele de preparare şi temperaturile indicate sunt corespunzătoare pentru aproximativ 4 porţii.
UTILIZARE RECOMANDATĂ ŞI SUGESTII
Citirea tabelului cu informaţii despre preparare
Tabelul indică funcţia optimă care trebuie utilizată pentru diferitele alimente care pot fi gătite pe unul sau mai multe niveluri în acelaşi timp. Durata de preparare
începe din momentul în care alimentele sunt introduse în cuptor, fără a se lua în calcul şi preîncălzirea (în cazurile în care este necesară). Temperaturile şi duratele
de preparare specificate au caracter pur orientativ şi depind de cantitatea de alimente şi de tipul de accesorii utilizate. La început, folosiţi cele mai mici valori reco-
mandate, apoi, dacă alimentele nu sunt gătite suficient, treceţi la valori mai mari. Se recomandă utilizarea accesoriilor din dotare şi, preferabil, a formelor metalice
pentru prăjituri şi tăvilor de copt de culoare închisă. De asemenea, puteţi folosi cratiţe şi accesorii Pyrex sau din ceramică, dar, în cazul acestora, duratele de preparare
vor fi puţin mai mari. Pentru a obţine cele mai bune rezultate, urmaţi recomandările din tabelul de coacere în ceea ce priveşte alegerea accesoriilor (din dotare) care
urmează a fi puse pe diferite niveluri. Când gătiţi alimente care conţin multă apă, preîncălziţi cuptorul.
Gătitul simultan a unor alimente diferite
Folosind funcţia "CONVECŢIE" (dacă există), puteţi găti alimente diferite, care necesită aceeaşi temperatură de coacere, în acelaşi timp (de exemplu: peşte şi legume),
pe niveluri diferite. Scoateţi alimentele care necesită o durată de preparare mai scurtă şi lăsaţi în cuptor alimentele care necesită un timp de preparare mai îndelun-
gat.
Deserturi
Gătiţi deserturi delicate cu funcţia Convenţional, numai pe un singur nivel. Folosiţi forme pentru prăjituri din metal, de culoare închisă, şi amplasaţi-le întot-
deauna pe grătarul metalic din dotare. Pentru a găti pe mai multe niveluri, selectaţi funcţia Aer forţat” şi puneţi formele pentru prăjituri în zigzag pe grătare,
pentru a favoriza circulaţia aerului fierbinte.
Pentru a verifica dacă o prăjitură dospită s-a copt, introduceţi o scobitoare din lemn în partea cea mai înaltă a prăjiturii. Dacă scobitoarea iese curată, prăjitura
este gata.
Dacă folosiţi forme pentru prăjituri antiaderente, nu ungeţi cu unt marginile, deoarece prăjitura ar putea să nu crească uniform pe margini.
Dacă prăjitura „se lasă” în timpul coacerii, setaţi o temperatură mai joasă data viitoare, încercând, de asemenea, să reduceţi cantitatea de lichid din aluat şi să-l
amestecaţi mai delicat.
Pentru prăjituri cu umpluturi umede (prăjitură cu brânză sau plăcinte cu fructe) folosiţi funcţia „CONVECŢIE” (dacă există). Dacă baza prăjiturii este prea umedă,
folosiţi un nivel inferior şi, înainte de a adăuga umplutura, presăraţi baza prăjiturii cu pesmet sau cu biscuiţi sfărâmaţi.
Meat (Carne)
Folosiţi orice fel de tavă de cuptor sau vas Pyrex, adecvate pentru mărimea bucăţii de carne pe care o veţi găti. Când preparaţi fripturi, adăugaţi supă de carne în
tavă, stropind carnea în timpul gătitului pentru a obţine un gust mai bun. Când friptura este gata, lăsaţi-o în cuptor încă 10-15 minute sau înveliţi-o în folie de
aluminiu.
Când doriţi să frigeţi carne pe grill, alegeţi bucăţi de carne cu grosime egală pentru a obţine o preparare uniformă. Bucăţile de carne foarte groase necesită du-
rate de preparare mai îndelungate. Pentru a evita arderea cărnii la exterior, îndepărtaţi-o de grill, poziţionând grătarul metalic la un nivel mai coborât. Întoarceţi
carnea după ce s-au scurs două treimi din durata de preparare.
Pentru a colecta zeama rezultată în urma preparării, se recomandă amplasarea tăvii pentru scurgerea grăsimii, umplută cu jumătate de litru de apă, direct sub grillul
pe care se află carnea. Completaţi cu apă când este necesar.
RO13
Rotisorul (numai la anumite modele)
Folosiţi acest accesoriu pentru a găti uniform bucăţi mari de carne şi de pui. Introduceţi carnea pe tija rotisorului, legând-o cu o sfoară, dacă este carne de pui, şi veri-
ficaţi să fie bine fixată înainte de a introduce tija în locaşul din peretele frontal al cuptorului şi de a o sprijini în suportul respectiv. Pentru a evita producerea de fum şi
pentru a strânge zeama, se recomandă să puneţi o tavă pentru scurgerea grăsimii, cu jumătate de litru de apă în ea, pe primul nivel. Tija rotisorului are un mâner din
plastic care trebuie scos înainte de începerea procesului de preparare şi care trebuie utilizat din nou după finalizarea acestui proces, pentru a putea scoate alimentele
din cuptor fără să vă ardeţi.
Pizza
Ungeţi puţin tăvile pentru ca blatul pizzei să fie crocant. Presăraţi mozzarella peste pizza după ce au trecut două treimi din durata de preparare.
Funcţia de dospire (există numai la anumite modele)
Se recomandă să acoperiţi întotdeauna cu o lavetă umedă aluatul înainte de a-l introduce în cuptor. Cu această funcţie, durata de dospire a aluatului se reduce cu
aproximativ o treime, în comparaţie cu dospirea la temperatura camerei (20-25 °C). Timpul de dospire pentru 1 kg de aluat pentru pizza este de aproximativ o oră.
400010877610
Marcă comercială înregistrată Whirlpool®/Marcă comercială TM a
Whirlpool, SUA
RO
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14

Whirlpool AKP 288/JA Manualul utilizatorului

Tip
Manualul utilizatorului
Acest manual este potrivit și pentru