Russell Hobbs 21310-56 Manual de utilizare

Categorie
Prăjitoare de pâine
Tip
Manual de utilizare
60
3 Citiţi instrucţiunile, păstraţi-le într-un loc sigur; dacă daţi aparatul altcuiva, nu uitaţi să daţi şi
instrucţiunile. Îndepărtaţi toate ambalajele înainte de folosire.
A PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectaţi măsurile de siguranţă de bază, inclusiv:
1 Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și
de către persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale
reduse sau lipsă de experienţă și cunoștinţe dacă sunt
supravegheaţi/instruiţi și înţeleg pericolele la care se supun.
•Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul.
•Curăţarea și utilizarea de către utilizator nu trebuie efectuate de
copii decât dacă aceștia au peste 8 ani și sunt supravegheaţi.
•Nu lăsaţi aparatul și cablul la îndena copiilor sub 8 ani.
h Suprafeţele aparatului se vor încinge.
1 Este interzisă operarea acestui aparat prin utilizarea unui
temporizator extern ori a unui sistem telecomandat.
2 Este posibil ca pâinea să se ardă. Nu folosiţi aparatul lângă sau
sub perdele sau alte materiale combustibile şi aveţi grijă cât timp
prăjitorul este fierbinte.
3 Scoati şi goli tava pentru firmituri.
4 Ştergeţi cu o cârpă umedă, uscaţi, apoi reezaţi-o în prăjitor.
5 În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către
fabricant, agentul de service sau orice altă persoană calificată,
pentru a evita accidentele.
L Nu introduceţi aparatul în lichid.
6 Nu prăjiţi sau reîncălziţi pâine „unsă cu unt, ruptă sau cu forme ciudate.
7 Dacă pâinea rămâne blocată, scoateţi prăjitorul din pâine, lăsaţi-l să se răcească şi scoateţi
pâinea.
8 Nu folosiţi aparatul în niciun alt scop decât cel descris în aceste instrucţiuni.
9 Nu operaţi aparatul dacă este stricat sau nu funcţionează corect.
exclusiv pentru uz casnic
U ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
• Reglaţi nivelul de prăjire la maxim Operaţi aparatul gol, pentru a încălzi noile elemente. S-ar
putea să miroasă puţin, însă nu vă îngrijoraţi. Asiguraţi-vă că începerea este bine ventilată.
Z MOD DE VEGHE
• Dacă nu atingeţi comenzile timp de 5 minute, luminile se vor stinge, pentru a economisi
electricitate.
• Pentru a reporni aparatul, atingeţi butonul f.
T PRĂJIREA PÂINII
1 Aşezaţi prăjitorul de pâine pe verticală, pe o suprafaţă stabilă, nivelată, termorezistentă.
2 gaţi întrerupătorul în priză.
3 Prima oară, aparatul va porni în modul normal, auto-controlat.
61
[
4 Se vor aprinde 4 lumini indicatoare pentru nivelul de prăjire.
5 Folosiţi butoanele de la oricare capăt al luminilor indicatoare de nivel de prăjire pentru a prăji
uşor % sau mai tare & prăjitorul.
6 Cu cât sunt aprinse mai multe lumini, cu atât pâinea va fi mai prăjită.
7 Puneţi pâinea în fanta pentru prăjire (grosime maximă 31mm).
8 Apăsaţi în jos complet mânerul.
, Nu se va bloca decât dacă prăjitorul este conectat la o sursă de curent.
9 Luminile indicatoare de nivel de prăjire vor cronometra:
10 Când este gata, pâinea va ieși.
$ EJECTARE
11 Pentru a opri prăjirea, apăsaţi butonul $.
C CLEȘTII
12 Scoateţi prăjitorul din priză înainte de a folosi cleștii.
13 Introduceţi cleștii pe verticală, pentru a evita deteriorarea elemenţilor.
14 Folosiţi cleștii doar pentru a extrage resturile mici din fantele pentru prăjire ale prăjitorului
dvs. de pâine Russell Hobbs.
f PÂINE CONGELATĂ
15 Настройте бутона за избор на степента на препичане на желаното ниво, поставете
замразената филия, спуснете ръчката и докоснете f.
16 Lumina f se va aprinde, iar timpul de prăjire se va modifica automat pentru a oferi acelaşi
nivel de prăjire pe care îl obţineţi cu pâinea necongelată.
m REÎNCĂLZIREA PÂINII PRĂJITE
17 Настройте бутона за избор на степента на препичане на желаното ниво, поставете
филията, спуснете ръчката, след което натиснете бутон m.
18 Becul m se va aprinde, iar pâinea va fi ușor încălzită.
19 Reîncălziţi doar pâine prăjită simplă, fără unt.
W ÎNCĂLZITOR CHIFLE
20 Nu folosiţi încălzitorul pentru chifle pentru a încălzi chifle congelate, unse cu unt, cu crustă,
îngheţate sau umplute.
21 Aşezaţi încălzitorul pentru chifle în partea superioară a prăjitorului, cu picioruşele în fantă.
22 Aşezaţi chiflele pe încălzitorul pentru chifle.
23 Setaţi nivelul de prăjire la 1, apoi coborâţi mânerul.
24 Înainte de a folosi prăjitorul în mod normal, scoateţi încălzitorul pentru chifle.
C ÎNGRIJIRE ŞI ÎNTREŢINERE
25 Scoateţi prăjitorul din priză şi lăsaţi-l să se răcească.
26 Prindeţi mânerul de partea panoului interior din sticlă şi scoateţi-l prin glisare din ghidaj.
27 Ştergeţi suprafeţele exterioare cu o cârpă umedă curată.
28 Puteţi spăla panoul interior din sticlă în raftul de sus a maşinii de spălat vase.
29 Când puneţi la loc panoul interior din sticlă, săgeata E trebuie să fie îndreptată înainte.
30 Glisaţi panoul interior din sticlă complet în ghidaj.
31 Aparatul va funcţiona doar dacă panoul interior din sticlă este introdus complet.
32 Doar mânerul E trebuie să fie ieşit în afară.
33 Puteţi spăla cleştii în coşul pentru tacâmuri al maşinii de spălat vase.
34 Aşezaţi-i la loc în spaţiul din partea stângă a aparatului.
instrucţiuni
schiţă
1 fantă pentru prăjire
2 levier
3 panou interior din sticlă
4 ghidaj
5 lumini indicatoare de nivel
de prăjire
6 cleștii
7 tavă pentru firmituri
8 încălzitor chifle
9 mâner
10 picioruş
62
35 Mediul extrem din interiorul maşinii de spălat vase poate afecta suprafeţele.
36 Va fi afectat doar aspectul acestora, nu va fi afectată funcţionarea aparatului.
W
PROTEJAREA MEDIULUI
Pentru a evita probleme de mediu şi sănătate cauzate substanţele periculoase din
aparatele electrice şi electronice, aparatele marcate cu acest simbol nu trebuie aruncate direct la
gunoi, ci trebuie recuperate, refolosite sau reciclate.
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20
  • Page 21 21
  • Page 22 22
  • Page 23 23
  • Page 24 24
  • Page 25 25
  • Page 26 26
  • Page 27 27
  • Page 28 28
  • Page 29 29
  • Page 30 30
  • Page 31 31
  • Page 32 32
  • Page 33 33
  • Page 34 34
  • Page 35 35
  • Page 36 36
  • Page 37 37
  • Page 38 38
  • Page 39 39
  • Page 40 40
  • Page 41 41
  • Page 42 42
  • Page 43 43
  • Page 44 44
  • Page 45 45
  • Page 46 46
  • Page 47 47
  • Page 48 48
  • Page 49 49
  • Page 50 50
  • Page 51 51
  • Page 52 52
  • Page 53 53
  • Page 54 54
  • Page 55 55
  • Page 56 56
  • Page 57 57
  • Page 58 58
  • Page 59 59
  • Page 60 60
  • Page 61 61
  • Page 62 62
  • Page 63 63
  • Page 64 64
  • Page 65 65
  • Page 66 66
  • Page 67 67
  • Page 68 68
  • Page 69 69
  • Page 70 70
  • Page 71 71
  • Page 72 72

Russell Hobbs 21310-56 Manual de utilizare

Categorie
Prăjitoare de pâine
Tip
Manual de utilizare