4
INSTRUCŢIUNI DE SIGURANŢĂ
IMPORTANT: TREBUIE CITITE
ŞI RESPECTATE
Înainte de a utiliza aparatul, citiţi
cu atenţie aceste instrucţiuni
privind siguranţa.
Păstraţi-le la îndemână pentru a
le consulta şi pe viitor.
Aceste instrucţiuni şi aparatul în
sine furnizează avertismente
importante privind siguranţa,
care trebuie respectate
întotdeauna.
Producătorul nu îşi asumă nicio
răspundere pentru
nerespectarea acestor
instrucţiuni de siguranţă, pentru
utilizarea necorespunzătoare a
aparatului sau pentru setarea
incorectă a butoanelor de
comandă.
AVERTISMENTE PRIVIND
SIGURANŢA
Copiii foarte mici (0-3 ani) şi mici
(3-8 ani) nu trebuie lăsaţi să se
apropie de aparat, cu excepţia
cazurilor în care sunt
supravegheaţi în permanenţă.
Copiii cu vârsta de peste 8 ani şi
persoanele cu capacităţi zice,
senzoriale sau mintale reduse
sau fără experienţă şi cunoştinţe
pot folosi acest aparat doar dacă
sunt supravegheate sau au fost
instruite cu privire la utilizarea în
siguranţă şi înţeleg riscurile
implicate. Copiii nu trebuie să se
joace cu aparatul. Curăţarea şi
întreţinerea nu trebuie să e
efectuate de către copii fără a
supravegheaţi.
UTILIZAREA PERMISĂ
Acest aparat este destinat
exclusiv uzului casnic, ind
interzisă utilizarea sa în scop
profesional.
Nu utilizaţi aparatul în aer liber.
Nu depozitaţi substanţe
explozive sau inamabile,
precum doze de aerosoli, nu
amplasaţi şi nu utilizaţi benzină
sau alte materiale inamabile în
interiorul sau în apropierea
aparatului: Dacă aparatul este
pus în funcţiune din greşeală, ar
putea lua foc.
ATENŢIE: Aparatul nu trebuie să
e pus în funcţiune prin
intermediul unui temporizator
extern sau al unui sistem de
comandă la distanţă separat.
Acest aparat este proiectat
pentru a utilizat în locuinţe,
precum şi în alte spaţii, cum ar :
- bucătării destinate personalului
din magazine, birouri şi alte
spaţii de lucru;
- ferme, hoteluri, moteluri şi în
alte spaţii de tip rezidenţial;
– unităţi care oferă cazare şi mic
dejun;
– se poate utiliza şi pentru
catering şi alte activităţi similare
non-retail.
Becul din interiorul aparatului
este proiectat special pentru
aparate de uz casnic şi nu este
destinat iluminatului unei
încăperi dintr-o locuinţă
(Regulamentul CE nr. 244/2009).
Aparatul este proiectat pentru a
funcţiona în încăperi în care
temperatura este cuprinsă în
următoarele intervale, în funcţie
de clasa climatică indicată pe
plăcuţa cu date tehnice. Este
posibil ca aparatul să nu
funcţioneze corespunzător dacă
este lăsat un timp îndelungat la
o temperatură situată în afara
intervalului specicat.
Temp. amb. clasă climatică. (°C)
SN între 10 şi 32
N între 16 şi 32
ST între 16 şi 38
T între 16 şi 43
Acest aparat nu conţine
clorouorocarburi (CFC).
Circuitul de răcire conţine agent
frigoric R600a (HC).
Aparatele cu izobutan (R600a):
izobutanul este un gaz natural
fără efecte nocive asupra
mediului înconjurător, dar este
inamabil.
De aceea, trebuie să vă asiguraţi
că tuburile circuitului de răcire
nu sunt deteriorate. Fiţi foarte
atenţi dacă există tuburi
deteriorate prin care se goleşte
circuitul de răcire.
AVERTIZARE: Nu deterioraţi
tuburile circuitului de răcire al
aparatului.
AVERTIZARE: Nu astupaţi
oriciile de ventilare ale mobilei
în care este încastrat aparatul.
AVERTIZARE: Nu utilizaţi alte
mijloace mecanice, electrice sau
chimice pentru a accelera
procesul de decongelare, în
afară de cele recomandate de
producător.
AVERTIZARE: Nu utilizaţi şi nu
introduceţi dispozitive electrice
în interiorul compartimentelor
aparatului, dacă acestea nu sunt
de tipul autorizat în mod expres
de producător.
AVERTIZARE: Dispozitivele de
produs gheaţă şi/sau
dozatoarele de apă care nu sunt
racordate direct la reţeaua de
alimentare cu apă trebuie să e
umplute doar cu apă potabilă
AVERTIZARE: Dispozitivele de
produs gheaţă şi/sau
dozatoarele de apă automate
trebuie să e conectate la o
sursă de alimentare exclusiv cu
apă potabilă, având presiunea
principală cuprinsă între 0,17 şi
0,81 MPa (între 1,7 şi 8,1 bari).
Nu înghiţiţi conţinutul (netoxic)
al acumulatorilor frigorici (la
anumite modele).
Nu mâncaţi cuburi de gheaţă
sau îngheţată imediat după
scoaterea acestora din
congelator, deoarece pot cauza
degerături.
La produsele proiectate să
utilizeze un ltru de aer instalat
în capacul ventilatorului, ltrul
trebuie să e întotdeauna
montat când frigiderul este în
funcţiune.
Nu depozitaţi în congelator
recipiente din sticlă umplute cu
lichide, deoarece se pot sparge.
Nu blocaţi cu produse
alimentare ventilatorul (dacă
intră în dotare).
După introducerea alimentelor,
vericaţi dacă uşile
compartimentelor se închid
RO
5
corespunzător, în special uşa
congelatorului.
Garnitura deteriorată trebuie să
e înlocuită cât mai curând
posibil.
Folosiţi compartimentul frigider
doar pentru păstrarea
alimentelor proaspete, iar
compartimentul congelator doar
pentru păstrarea alimentelor
congelate, congelarea
alimentelor proaspete şi
producerea cuburilor de gheaţă.
Evitaţi depozitarea alimentelor
neambalate în contact direct cu
suprafeţele interioare ale
compartimentelor frigider sau
congelator.
Aparatele pot prevăzute cu
compartimente speciale
(compartimentul pentru
alimente proaspete,
compartimentul „Zero grade”,...).
Dacă nu există menţiuni speciale
în broşura cu instrucţiuni a
produsului, aceste
compartimente pot scoase,
menţinându-se rezultate
echivalente.
C-pentan este utilizat ca agent
de expandare la fabricarea
spumei izolatoare şi este un gaz
inamabil.
INSTALAREA
Instalarea şi reparaţiile trebuie să
e efectuate de către un
tehnician calicat, în
conformitate cu instrucţiunile
fabricantului şi cu normele
locale referitoare la siguranţă.
Nu reparaţi şi nu înlocuiţi nicio
piesă a aparatului, dacă acest
lucru nu este indicat în mod
expres în manualul de utilizare.
Efectuarea operaţiilor de
instalare de către copii este
interzisă. Nu lăsaţi copiii în
apropierea aparatului în timpul
instalării. Nu lăsaţi ambalajele
(saci din plastic, bucăţi de
polistiren etc.) la îndemâna
copiilor în timpul instalării şi
după nalizarea acesteia.
Manevrarea şi instalarea
aparatului trebuie să e
efectuate de două sau mai multe
persoane. Folosiţi mănuşi de
protecţie pentru a despacheta şi
instala aparatul.
În timpul mutării aparatului,
aveţi grijă să nu deterioraţi
podeaua (de ex. parchetul).
Instalaţi aparatul pe o podea sau
un suport care îi poate susţine
greutatea şi într-un spaţiu
adecvat pentru dimensiunile şi
utilizarea sa.
După despachetarea aparatului,
asiguraţi-vă că acesta nu a fost
deteriorat în timpul
transportului. Dacă apar
probleme, contactaţi
distribuitorul sau cel mai
apropiat serviciu de asistenţă
tehnică post-vânzare.
Înainte de orice operaţie de
instalare, aparatul trebuie să e
deconectat de la reţeaua de
alimentare cu energie electrică.
În timpul instalării, aveţi grijă ca
aparatul să nu deterioreze cablul
de alimentare.
Pentru a asigura o ventilare
adecvată, lăsaţi un spaţiu liber
atât în părţile laterale ale
aparatului, cât şi deasupra
acestuia.
Amplasaţi aparatul la o distanţă
de 50 mm de perete, pentru a
evita contactul cu suprafeţe
erbinţi.
O distanţă mai mică va
determina creşterea consumului
de energie al produsului.
Activaţi aparatul numai atunci
când instalarea a fost nalizată.
Aşteptaţi cel puţin două ore
înainte de a pune în funcţiune
aparatul, pentru vă asigura că
circuitul de răcire atinge nivelul
maxim de ecienţă.
Asiguraţi-vă că aparatul nu este
amplasat lângă o sursă de
căldură.
AVERTISMENTE PRIVIND
ALIMENTAREA CU ENERGIE
ELECTRICĂ
Pentru ca instalarea să e
conformă cu normele de
siguranţă în vigoare, este
necesar un întrerupător
omnipolar cu o distanţă minimă
între contacte de 3 mm şi
aparatul trebuie să e
împământat.
Dacă ştecherul prevăzut nu este
adecvat pentru priza
dumneavoastră, contactaţi un
tehnician calicat.
Cablul de alimentare trebuie să
e sucient de lung pentru a
putea conecta aparatul la
reţeaua de alimentare cu
energie electrică, după ce a fost
încastrat în mobilă. Nu trageţi de
cablul de alimentare.
În cazul în care cablul de
alimentare este deteriorat,
înlocuiţi-l cu unul echivalent.
Înlocuirea cablului de alimentare
trebuie să e efectuată exclusiv
de către un tehnician calicat, în
conformitate cu instrucţiunile
producătorului şi cu normele de
siguranţă în vigoare.
Contactaţi un centru de service
autorizat.
La aparatele cu ştecher montat,
dacă ştecherul nu este potrivit
pentru priza dvs., contactaţi un
tehnician calicat.
Nu utilizaţi prelungitoare, prize
multiple sau adaptoare.
Nu puneţi în funcţiune acest
aparat dacă a fost deteriorat
cablul de alimentare sau
ştecherul, dacă nu funcţionează
corect, sau dacă a fost deteriorat
sau a căzut pe jos. Menţineţi
cablul la distanţă de suprafeţele
erbinţi.
După nalizarea instalării,
componentele electrice nu
trebuie să mai e accesibile
pentru utilizator.
Nu atingeţi aparatul când aveţi
părţi ale corpului umede şi nu-l
utilizaţi când sunteţi desculţi.
CURĂŢAREA ŞI
ÎNTREŢINEREA
Purtaţi mănuşi de protecţie în
timpul operaţiilor de curăţare şi
întreţinere.
Înainte de orice operaţie de
întreţinere, aparatul trebuie să
e deconectat de la reţeaua de
alimentare cu energie electrică.
Nu folosiţi niciodată aparate de