REGLAREA POZIŢIEI DE MINIM A ROBINETELOR
Pentru a fi siguri că poziţia de minim este corect reglată,
scoateţi butonul şi reglaţi şurubul de pe robinet, după cum
urmează:
• strângeţi şurubul pentru a reduce înălţimea flăcării (-)
• desfaceţi şurubul pentru a mări înălţimea flăcării (+)
Reglarea pentru minim trebuie efectuată cu robinetul în
poziţia de minim de gaz (flacără mică) .
• Nu este necesar să se regleze aerul primar al
arzătoarelor.
• Aprindeţi arzătoarele şi rotiţi butoanele de la poziţia de
maxim la poziţia de minim , pentru a verifica
stabilitatea flăcării.
La terminarea reglării, sigilaţi din nou, folosind ceară de
sigiliu sau un material echivalent.
CURĂŢAREA GENERALĂ
Pentru a menţine plita în condiţii cât mai bune, trebuie să o curăţaţi după fiecare folosire, îndepărtând eventualele resturi
de mâncare.
Înainte de a efectua orice operaţie de curăţare, deconectaţi plita de la reţeaua electrică şi aşteptaţi să se răcească.
CURĂŢAREA SUPRAFEŢEI PLITEI
• Părţile emailate şi sticla trebuie curăţate cu o soluţie de apă caldă şi detergent neutru.
• Suprafaţa din oţel inoxidabil se poate păta din cauza apei calcaroase sau a detergenţilor agresivi, dacă rămâne în
contact cu acestea prea mult timp. Se recomandă să se şteargă imediat eventualele lichide revărsate (apă, sos, cafea
etc.).
Spălaţi cu apă călduţă şi detergent neutru, clătiţi şi uscaţi cu grijă, folosind o cârpă moale sau o lavetă din piele. În
cazul resturilor dificil de îndepărtat, folosiţi exclusiv produse de curăţare speciale pentru oţel, disponibile în comerţi.
• Nu utilizaţi produse abrazive sau corozive, produse pe bază de clor sau bureţi de sârmă pentru vase.
• Nu utilizaţi aparate de curăţat cu abur.
• Nu utilizaţi produse inflamabile.
• Nu lăsaţi substanţe acide sau alcaline, cum ar fi oţet, muştar, sare, zahăr sau suc de lămâie, pe plită.
Dacă aveţi o plită IXELIUM, pentru curăţarea sa respectaţi următoarele instrucţiuni:
• Folosiţi o cârpă moale (de preferat din microfibră), umezită cu apă sau cu detergent pentru geamuri, de utilizare
zilnică.
• Nu folosiţi prosoape din hârtie de bucătărie, care ar putea lăsa pe plită urme de hârtie şi dâre.
CURĂŢAREA PIESELOR PLITEI
• Grătarele, calotele arzătoarelor şi arzătoarele pot fi scoase pentru a fi curăţate mai uşor.
• Spălaţi-le manual, cu apă caldă şi detergent neagresiv, curăţând cu grijă toate eventualele depuneri şi verificând ca
niciun orificiu al arzătorului să nu fie înfundat.
• Clătiţi şi uscaţi cu grijă.
• Puneţi la loc arzătoarele şi calotele arzătoarelor, în mod corect, în locaşurile respective.
• Când puneţi la loc grătarele, asiguraţi-vă că zona pentru oale este centrată pe arzător, iar picioruşele de la bază sunt
poziţionate corect în locaşurile corespunzătoare de pe suprafaţa plitei. În cazul unui singur grătar, asiguraţi-vă că se
poziţionează pe protuberanţa de pe calota arzătorului.
• Modelele echipate cu fişe pentru aprinderea electrică şi cu termocupluri de siguranţă necesită o curăţare atentă a
capătului fişei, pentru a asigura funcţionarea corectă. Verificaţi frecvent aceste piese şi, dacă este necesar, curăţaţi-le
cu o cârpă umedă. Eventualele resturi uscate de mâncare trebuie îndepărtate cu o scobitoare de lemn sau cu un ac.
Notă: pentru a evita deteriorarea dispozitivului electric de aprindere, nu-l folosiţi atunci când arzătoarele nu
sunt în locaşul lor.
GHIDUL DE DETECTARE A DEFECŢIUNILOR
Este posibil ca plita să nu funcţioneze sau să funcţioneze defectuos. Înainte de a contacta Serviciul de Asistenţă, vă rugăm
să consultaţi acest Ghid rapid pentru a stabili care este problema.
1. Arzătorul nu se aprinde sau flacăra nu e uniformă
Verificaţi următoarele:
• Să nu fie întreruptă alimentarea cu gaz sau electrică şi, mai ales, să nu fie închis robinetul de alimentare cu gaz.
• Butelia de gaz lichid să nu fie goală.
• Orificiile de ieşire pentru gaz ale arzătorului să nu fie înfundate.
• Capătul fişei să nu fie murdar.
• Toate piesele arzătorului să fie poziţionate corect.
• Să nu existe curenţi de aer în apropierea plitei.
2. Arzătorul nu rămâne aprins
Verificaţi următoarele:
• La aprinderea arzătorului, butonul să fie ţinut apăsat destul timp, astfel încât să se activeze dispozitivul de protecţie.
• Orificiile arzătorului să nu fie înfundate lângă termocuplu.
• Capătul termocuplului să nu fie murdar.
• Reglarea debitului minim de gaz să fie corectă (vezi paragraful respectiv).
3. Recipientele nu sunt stabile
Verificaţi următoarele:
• Fundul recipientului să fie perfect plat
• Recipientul să fie centrat pe arzător.
• Grătarele să nu fie schimbate între ele sau poziţionate incorect.
Dacă, după verificările de mai sus, plita prezintă încă defecţiunea respectivă, contactaţi cel mai apropiat Serviciu de
Asistenţă.
SERVICIUL DE ASISTENŢĂ TEHNICĂ
Înainte de a contacta centrul de asistenţă, asiguraţi-vă că puteţi da următoarele informaţii:
- tipul de defecţiune sau de problemă;
- modelul exact (indicat în Fişa produsului şi în Fişa de garanţie);
- numărul de asistenţă, care se află după cuvântul SERVICE, pe plăcuţa cu datele tehnice, situată sub plită, şi în Fişa de
garanţie;
- adresa dv. completă şi numărul de telefon.
Dacă sunt necesare orice fel de reparaţii, vă rugăm contactaţi un Centru de Asistenţă Tehnică autorizat dintre cele
indicate în fişa de garanţie.
Notă: nerespectarea acestor instrucţiuni poate compromite grav siguranţa şi calitatea produsului.
Piesele de schimb sunt garantate timp de 10 ani.
Producător:
Whirlpool Europe S.r.l.
Viale G. Borghi, 27
21025 Comerio (VA)
ITALY