RO121
Cum se citeşte tabelul de coacere
Tabelul indică funcţia cea mai indicată de utilizat pentru diferite alimente, care pot fi gătite pe unul sau mai multe niveluri în acelaşi timp. Durata de coacere începe din
momentul când alimentele sunt introduse în cuptor, fără a lua în calcul şi preîncălzirea (în cazurile în care este necesară). Temperaturile şi duratele de coacere au
caracter pur orientativ şi depind de cantitatea de alimente şi de tipul de accesorii utilizate. La început, folosiţi cele mai mici valori recomandate, apoi, dacă alimentele
nu sunt gătite suficient, treceţi la valori mai mari. Folosiţi accesoriile din dotare şi, de preferat, tăvi de prăjituri şi de copt din metal, de culoare închisă. De asemenea,
puteţi folosi cratiţe şi accesorii din pirex sau din piatră, dar reţineţi că durata de coacere se va prelungi puţin. Pentru a obţine cele mai bune rezultate, urmaţi
recomandările din tabelul de coacere, în ceea ce priveşte alegerea accesoriilor (din dotare) care urmează a fi puse pe diferitele niveluri. Când gătiţi alimente care conţin
multă apă, preîncălziţi cuptorul.
Gătitul unor alimente diferite în acelaşi timp
Folosind funcţia “COACERE CONVECŢIE” (dacă există), puteţi găti alimente diferite, care necesită aceeaşi temperatură de coacere, în acelaşi timp (de exemplu: peşte şi
legume), folosind niveluri diferite. Scoateţi alimentele care necesită o durată de coacere mai redusă şi lăsaţi în cuptor alimentele care necesită o durată de coacere mai
lungă.
Dulciuri
- Gătiţi deserturile delicate cu funcţia Convenţional, numai pe un singur nivel. Folosiţi tăvi de prăjituri din metal, de culoare închisă, şi puneţi-le întotdeauna pe
grătarul metalic furnizat. Pentru a găti pe mai multe niveluri, selectaţi funcţia Convecţie şi puneţi tăvile de prăjituri în zigzag pe grătare, pentru a favoriza
circulaţia optimă a aerului fierbinte.
- Pentru a verifica dacă o prăjitură dospită s-a copt, introduceţi o scobitoare din lemn în mijlocul prăjiturii. Dacă scobitoarea iese curată, prăjitura este gata.
- Dacă folosiţi tăvi de prăjituri antiaderente, nu ungeţi cu unt şi marginile, deoarece este posibil ca prăjitura să nu crească uniform pe margini.
- Dacă prăjitura “se lasă” în timpul coptului, setaţi o temperatură mai mică data viitoare, încercând, de asemenea, să reduceţi cantitatea de lichid din aluat şi să-l
amestecaţi mai delicat.
- Pentru prăjituri cu umpluturi umede (plăcinte cu brânză sau cu fructe) folosiţi funcţia “COACERE CONVECŢIE” (dacă există). Dacă baza prăjiturii este prea umedă,
coborâţi grătarul şi presăraţi baza prăjiturii cu pesmet sau cu biscuiţi sfărâmaţi înainte de a adăuga umplutura.
Carne
- Folosiţi orice fel de tavă de cuptor sau vas din pirex, adecvate pentru mărimea bucăţii de carne pe care o veţi găti. Pentru fripturi, este mai bine să se adauge nişte
supă de carne în tavă, stropind carnea în timpul gătitului, pentru un gust mai bun. Când friptura este gata, lăsaţi-o să se odihnească în cuptor încă 10-15 minute
sau înveliţi-o în folie de aluminiu.
- Când doriţi să frigeţi carne la grătar, alegeţi bucăţi de carne cu o grosime uniformă, pentru a obţine o preparare uniformă. Bucăţile foarte groase de carne necesită
durate de preparare mai lungi. Pentru a evita arderea cărnii la exterior, îndepărtaţi-o de grill, poziţionând grătarul pe un nivel mai coborât. Întoarceţi carnea după
ce au trecut două treimi din durata de coacere.
Pentru a strânge zeama, se recomandă să se pună tava pentru scurgerea grăsimii, cu jumătate de litru de apă în ea, direct sub grătarul pe care este pusă carnea.
Completaţi atunci când este necesar.
Rotisorul (numai la unele modele)
Folosiţi acest accesoriu pentru a găti uniform bucăţi mari de carne şi de pui. Introduceţi carnea pe axul rotisorului, legând-o cu o sfoară, dacă este carne de pui, şi
verificaţi să fie bine fixată înainte de a introduce rotisorul în locaşul din peretele frontal al peretelui şi de a-l sprijini în suportul respectiv. Pentru a evita producerea de
fum şi pentru a strânge zeama, se recomandă să puneţi o tavă pentru scurgerea grăsimii, cu jumătate de litru de apă în ea, pe primul nivel. Tija rotisorului are un mâner
de plastic, care trebuie scos înainte de a începe gătitul şi care trebuie folosit din nou după ce s-a terminat coacerea, pentru a scoate alimentele din cuptor fără să vă
ardeţi.
Pizza
Ungeţi puţin tăvile, pentru ca baza pizzei să fie crocantă. Presăraţi mozzarella peste pizza după ce au trecut două treimi din durata de coacere.
Funcţia de dospire (există numai la anumite modele)
Se recomandă să acoperiţi întotdeauna aluatul cu un şervet umed înainte de a-l introduce în cuptor. Cu această funcţie, durata de dospire a aluatului se reduce cu
aproximativ o treime, în comparaţie cu dospirea la temperatura camerei (20-25°C). Timpul de dospire pentru 1 kg de aluat pentru pizza este de aproximativ o oră.
RECOMANDĂRI DE UTILIZARE ŞI SUGESTII