Whirlpool BCB 8020 D AA Safety guide

Tip
Safety guide
INSTRUCŢIUNI DE SIGURANŢĂ
IMPORTANT: TREBUIE CITITE ŞI RESPECTATE
Înainte de a utiliza aparatul, citiţi aceste instrucţiuni
privind siguraa. Păstraţi-le la îndemână pentru a le
putea consulta şi pe viitor.
Aceste instrucţiuni şi aparatul în sine furnizează
avertismente importante privind siguranţa, care trebuie
respectate întotdeauna. Producătorul nu îşi asumă nicio
răspundere pentru nerespectarea acestor instrucţiuni de
siguranţă, pentru utilizarea necorespunzătoare a
aparatului sau pentru setarea incorectă a butoanelor de
comandă.
Nu lăsaţi aparatul la îndemâna copiilor foarte mici
(0-3 ani). Nu lăsaţi aparatul la îndemâna copiilor mici
(3-8 ani) decât dacă sunt supravegheaţi în permanenţă.
Copiii cu vârsta de peste 8 ani şi persoanele cu capacităţi
fizice, senzoriale sau mintale reduse sau fără experienţă şi
cunoştinţe pot folosi acest aparat doar dacă sunt
supravegheate sau au fost instruite cu privire la utilizarea
în siguranţă şi înţeleg riscurile implicate. Copiii nu trebuie
să se joace cu aparatul. Curăţarea şi întreţinerea nu trebuie
să fie efectuate de către copii fără a fi supravegheaţi.
UTILIZAREA PERMISĂ
ATENŢIE: Aparatul nu trebuie să fie pus în funcţiune
prin intermediul unui dispozitiv extern de întrerupere,
cum ar fi un temporizator, sau al unui sistem de coman
la distanţă separat.
Acest aparat este proiectat pentru a fi utilizat în
locuinţe, precum şi în alte spaţii, cum ar fi: bucătării
destinate personalului din magazine, birouri şi alte spaţii
de lucru; ferme; de către clienţii din hoteluri, moteluri,
unităţi de cazare de tip „bed and breakfast” şi alte spaţii
rezidenţiale.
Acest aparat nu este destinat utilizării în scop
profesional. Nu utilizaţi aparatul în aer liber.
Becul din interiorul aparatului este proiectat special
pentru aparate de uz casnic şi nu este destinat iluminatului
unei încăperi dintr-o locuinţă (Regulamentul CE nr.
244/2009).
Aparatul este proiectat pentru a funcţiona în încăperi
în care temperatura ambientală este cuprinsă în
următoarele limite, în funcţie de clasa climatică indica
pe plăcuţa cu date tehnice. Este posibil ca aparatul să nu
funcţioneze corespunzător dacă este lăsat un timp
îndelungat la o temperatură situată în afara intervalului
specificat.
Temp. amb. clasă climatică. (°C)
SN: Între 10 şi 32 °C, N: Între 16 şi 32 °C
ST: Între 16 şi 38 °C, T: Între 16 şi 43 °C
Acest aparat nu conţine clorofluorocarburi (CFC).
Circuitul de răcire conţine agent frigorific R600a (HC).
Aparatele cu izobutan (R600a): izobutanul este un gaz
natural fără efecte nocive asupra mediului înconjurător,
dar este inflamabil. De aceea, trebuie să vă asiguraţi că
tuburile circuitului de răcire nu sunt deteriorate, în special
la golirea circuitului de răcire.
AVERTISMENT: Nu deterioraţi tuburile circuitului de
răcire al aparatului.
AVERTISMENT: Nu astupaţi orificiile de ventilare ale
mobilei în care este încastrat aparatul.
AVERTISMENT: Nu utilizaţi alte mijloace mecanice,
electrice sau chimice pentru a accelera procesul de
decongelare, în afară de cele recomandate de producător.
AVERTISMENT: Nu utilizaţi şi nu introduceţi dispozitive
electrice în interiorul compartimentelor aparatului, dacă
acestea nu sunt de tipul autorizat în mod expres de
producător.
AVERTISMENT: dispozitivele de produs gheaţă şi/sau
dozatoarele de apă care nu sunt racordate direct la reţeaua
de alimentare cu apă trebuie să fie umplute doar cu apă
potabilă.
AVERTISMENT: Dispozitivele de produs gheă şi/sau
dozatoarele de apă automate trebuie să fie conectate la o
sursă de alimentare exclusiv cu apă potabilă, având o
presiune cuprinsă între 0,17 şi 0,81 MPa (între 1,7 şi 8,1 bari).
Nu depoziti substae explozive, cum ar fi doze de
aerosoli, nu amplasaţi şi nu utilizaţi benzină sau alte
materiale inflamabile în interiorul sau în apropierea
aparatului.
Nu înghiţiţi conţinutul (netoxic) al acumulatorilor
frigorifici (din dotarea anumitor modele). Nu mâncaţi
cuburi de gheaţă sau îngheţată imediat după scoaterea
acestora din congelator, deoarece pot cauza degerături.
La produsele proiectate să utilizeze un filtru de aer
instalat în capacul ventilatorului, filtrul trebuie fie
întotdeauna montat când frigiderul este în funcţiune.
Nu depozitaţi în congelator recipiente din stic
umplute cu lichide, deoarece se pot sparge.
Nu bloci ventilatorul (dacă intră în dotare) cu produse
alimentare. După introducerea alimentelor, verificaţi dacă
uşile compartimentelor se închid corespunzător, în special
uşa congelatorului.
Garniturile deteriorate trebuie să fie înlocuite cât mai
curând posibil.
Folosiţi compartimentul frigider doar pentru păstrarea
alimentelor proaspete, iar compartimentul congelator
doar pentru păstrarea alimentelor congelate, congelarea
alimentelor proaspete şi producerea cuburilor de gheaţă.
Evitaţi depozitarea alimentelor neambalate în contact
direct cu suprafeţele interioare ale compartimentelor
frigider sau congelator.
Aparatele pot fi prevăzute cu compartimente speciale
(compartimentul pentru alimente proaspete,
compartimentul „Zero grade” etc.). Dacă nu există
menţiuni speciale în broşura cu instrucţiuni a produsului,
aceste compartimente pot fi scoase, menţinându-se
rezultate echivalente.
C-pentanul este utilizat ca agent de expandare la
fabricarea spumei izolatoare şi este un gaz inflamabil.
INSTALAREA
Manevrarea şi instalarea aparatului trebuie fie
efectuate de două sau mai multe persoane - risc de rănire.
Folosiţi mănuşi de protecţie la despachetare şi instalare -
risc de tăiere.
RO
Instalarea, inclusiv racordarea la reţeaua de alimentare
cu apă (dacă este necesară) şi la reaua de alimentare cu
energie electrică, precum şi reparaţiile trebuie efectuate
de un tehnician calificat. Nu repari şi nu înlocui nicio
componentă a aparatului, cu excepţia cazului în care
acest lucru este indicat în mod expres în manualul de
utilizare. Nu lăsaţi copiii în apropierea zonei de instalare.
După despachetarea aparatului, asiguraţi-vă acesta nu
a fost deteriorat în timpul transportului. Dacă apar
probleme, contactaţi distribuitorul sau cel mai apropiat
serviciu de asistenţă tehnică post-vânzare. Odată instalat
aparatul, deşeurile de ambalaje (bucăţi de plastic,
polistiren etc.) nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor - risc
de asfixiere. Înainte de orice operaţie de instalare, aparatul
trebuie să fie deconectat de la reţeaua de alimentare cu
energie electrică - risc de electrocutare. În timpul instalării,
aveţi grijă ca aparatul să nu deterioreze cablul de
alimentare - risc de incendiu sau de electrocutare. Activaţi
aparatul numai atunci când instalarea a fost finalizată.
În timpul mutării aparatului, aveţi grijă să nu deteriori
podeaua (de exemplu, parchetul). Instali aparatul pe o
podea sau un suport care îi poate susţine greutatea şi
într-un spaţiu adecvat pentru dimensiunile şi utilizarea sa.
Asiguraţi-vă că aparatul nu este amplasat lângă o sursă
de căldură şi că cele patru picioruşe sunt stabile şi se
sprijină pe podea, reglându-le după cum este necesar, şi
asiguraţi-vă că aparatul este perfect orizontal, folosind o
nivelă cu bulă de aer. Aşteptaţi cel puţin două ore înainte
de a pune în funcţiune aparatul, pentru vă asigura că
circuitul de răcire atinge nivelul maxim de eficienţă.
AVERTISMENT: Pentru a evita riscurile datorate
instabilităţii, aparatul trebuie poziţionat sau fixat în
conformitate cu instrucţiunile producătorului. Este
interzis să așezaţi frigiderul astfel încât furtunul metalic al
aragazului, conductele metalice de alimentare cu gaz sau
apă sau cablurile electrice să intre în contact cu peretele
din spate al frigiderului (bobina condensatorului).
Toate dimensiunile și distanţele necesare pentru
instalarea aparatului pot fi găsite în manualul cu
instrucţiuni de instalare.
AVERTISMENTE PRIVIND ALIMENTAREA CU ENERGIE
ELECTRICĂ
Aparatul trebuie să poată fi deconectat de la reţeaua
electrică fie prin scoaterea ştecherului din priză (dacă
ştecherul este accesibil), fie prin intermediul unui
întrerupător multipolar situat în amonte de priză, în
conformitate cu normele privind cablurile electrice, și
trebuie fie împământat în conformitate cu standardele
naţionale privind siguranţa electrică.
Nu utilizaţi prelungitoare, prize multiple sau adaptoare.
După finalizarea instalării, componentele electrice nu
trebuie să mai fie accesibile pentru utilizator. Nu utilizaţi
aparatul dacă aveţi părţi ale corpului umede sau când
sunteţi descui. Nu puneţi în funcţiune acest aparat da
are cablul de alimentare sau ştecherul deteriorat, dacă nu
funcţionează corespunzător sau dacă a fost deteriorat
sau a căzut pe jos.
În cazul în care cablul de alimentare este deteriorat,
acesta trebuie să fie înlocuit cu unul identic de către
producător, agentul său de service sau alte persoane
calificate, pentru a evita orice pericol - risc de electrocutare.
CURĂŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA
AVERTISMENT: Asiguraţi-vă că aparatul este oprit și
deconectat de la sursa de alimentare înainte de a efectua
orice operaţie de întreţinere; nu folosiţi niciodată aparate
de curăţare cu aburi - risc de electrocutare.
Nu utilizaţi agenţi de cuţare abrazivi sau duri, cum ar
fi sprayuri pentru geamuri, substanţe abrazive de
curăţare, lichide inflamabile, ceară pentru curăţare,
detergenţi concentraţi, înălbitori sau agenţi de curăţare
care conţin petrol pe piesele din plastic, în interiorul
aparatului sau pe garniturile uşii. Nu folosiţi prosoape de
rtie, bureţi abrazivi sau alte dispozitive de curăţare
dure.
ELIMINAREA AMBALAJULUI
Ambalajul este reciclabil în proporţie de 100% şi este marcat cu simbolul reciclării
.
Prin urmare, diferitele părţi ale ambalajului trebuie eliminate în mod
corespunzător şi în conformitate cu normele stabilite de autorităţile locale
privind eliminarea deşeurilor.
ELIMINAREA APARATELOR ELECTROCASNICE
Acest aparat este fabricat cu materiale reciclabile sau reutilizabile. Eliminaţi-l
în conformitate cu normele locale referitoare la eliminarea deşeurilor. Pentru
informaţii suplimentare referitoare la tratarea, valorificarea şi reciclarea aparatelor
electrocasnice, contactaţi autorităţile locale competente, serviciul de colectare
a deşeurilor menajere sau magazinul de unde aţi achiziţionat aparatul. Acest
aparat este marcat în conformitate cu Directiva europeană 2012/19/UE privind
deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE). Asigurându-vă că
acest produs este eliminat în mod corect, contribuiţi la prevenirea consecinţelor
negative asupra mediului înconjurător şi sănătăţii persoanelor.
Simbolul
de pe produs sau de pe documentele care îl însoţesc indică faptul
că acest aparat nu trebuie eliminat ca deşeu menajer, ci trebuie predat la un
centru de colectare corespunzător, pentru reciclarea echipamentelor electrice şi
electronice.
RECOMANDĂRI PENTRU ECONOMISIREA ENERGIEI
Pentru a asigura o ventilare adecvată, urmaţi instrucţiunile de instalare. O
ventilare insuficientă în spatele aparatului creşte consumul de energie şi scade
eficienţa de răcire.
Deschiderea frecventă a uşii poate cauza o creştere a consumului de energie.
Temperatura interioară a aparatului şi consumul de energie pot fi afectate şi
de temperatura ambientală, precum şi de amplasarea aparatului. La setarea
temperaturii, trebuie să se ţină cont de aceşti factori.
Reduceţi cât mai mult posibil deschiderea uşii.
Pentru a dezgheţa alimentele congelate, introduceţi-le în frigider. Temperatura
scăzută a produselor congelate va contribui la răcirea celorlalte alimente din
frigider. Permiteţi răcirea alimentelor şi a băuturilor înainte de a le introduce în
frigider.
Poziţia rafturilor din frigider nu afectează consumul de energie. Alimentele
trebuie amplasate pe rafturi astfel încât să se asigure circularea corespunzătoare
a aerului (alimentele nu ar trebui să intre în contact unele cu celelalte şi nici cu
peretele din spate al frigiderului).
Puteţi mări capacitatea de depozitare a alimentelor congelate prin scoaterea
sertarelor şi a raftului Stop Frost, dacă există în dotare.
Nu vă faceţi griji cu privire la zgomotele provenind de la compresor, care sunt
descrise ca fiind zgomote normale în Ghidul de referinţă rapidă al produsului.
400010921395
  • Page 1 1
  • Page 2 2

Whirlpool BCB 8020 D AA Safety guide

Tip
Safety guide