Whirlpool ACM 1032/BA Manualul utilizatorului

Tip
Manualul utilizatorului
Descărcaţi manualul cu instrucţiuni complet de pe
site-ul http: // docs. whirlpool . eu sau sunaţi la numărul
indicat pe certicatul de garanţie.
Înainte de a utiliza aparatul, citi aceste instrucţiuni
privind siguranţa. Păstri-le la îndemână pentru a le
putea consulta şi pe viitor.
Aceste instrucţiuni şi aparatul în sine furnizează
avertismente importante privind siguranţa, care
trebuie respectate întotdeauna. Producătorul nu îşi
asumă nicio răspundere pentru nerespectarea
acestor instrucţiuni de siguranţă, pentru utilizarea
necorespunzătoare a aparatului sau pentru setarea
incorectă a butoanelor de comandă.
Nu lăsaţi aparatul la îndemâna copiilor foarte mici
(0-3ani). Nu lăsaţi aparatul la îndemâna copiilor mici
(3-8 ani) decât dacă sunt supraveghei în
permanenţă. Copiii cu vârsta de peste 8 ani şi
persoanele cu capaciţi zice, senzoriale sau mintale
reduse sau fără experienţă şi cunoştinţe pot folosi
acest aparat doar dacă sunt supravegheate sau au
fost instruite cu privire la utilizarea în siguranţă şi
înţeleg riscurile implicate. Copiii nu trebuie să se joace
cu aparatul. Curăţarea şi întreţinerea nu trebuie e
efectuate de către copii fără a  supravegheaţi.
AVERTISMENT: Aparatul şi părţile sale accesibile
se înerbântă în timpul utilizării. Trebuie evitată
atingerea rezistenţelor. Copiii cu vârste mai mici de
8ani nu trebuie lăsaţi să se apropie de aparat, cu
excepţia cazurilor în care sunt supravegheaţi în
permanenţă.
AVERTISMENT: Dacă suprafața plitei este crăpa,
nu folosiți aparatul- risc de electrocutare.
AVERTISMENT: Pericol de incendiu: nu depozitaţi
articole pe suprafeţele de gătit.
ATENŢIE: Procesul de preparare trebuie să e
supravegheat. Un proces de preparare care durează
puţin trebuie să e supravegheat în permanenţă.
AVERTISMENT: Prepararea la plită cu gsime sau
ulei poate  periculoasă - risc de incendiu. Nu
încercaţi NICIODATĂ să stingeţi un incendiu folosind
apă: opriţi aparatul şi apoi acoperi ara, de
exemplu, cu un capac sau cu o pătură ignifugă.
Nu utilizaţi plita ca suprafaţă de lucru sau suport.
Nu amplasaţi articole vestimentare sau alte materiale
inamabile lângă aparat până când nu s-au răcit
complet toate componentele acestuia - pericol de
incendiu.
Obiectele metalice precum cuţite, furculiţe,
linguri şi capace nu trebuie aşezate pe suprafaţa
plitei, deoarece pot deveni erbinţi.
După utilizare, opriţi plita folosind butonul de
comandă şi nu vă bazaţi pe detectorul de vase de gătit.
UTILIZAREA PERMISĂ
ATENŢIE: aparatul nu trebuie să e pus în
funcţiune prin intermediul unui comutator extern,
precum un temporizator, sau al unui sistem de
comandă la distanţă separat.
Acest aparat este proiectat pentru a  utilizat în
locuie, precum şi în alte spaţii, cum ar : bucării
destinate personalului din magazine, birouri şi alte
spaţii de lucru; ferme; de către clienţii din hoteluri,
moteluri, unităţi de cazare de tip „bed and breakfast”
şi alte spaţii rezidenţiale.
Nu este permisă nicio altă utilizare (de ex.,
încălzirea încăperilor).
Acest aparat nu este destinat utilizării în scop
profesional. Nu utilizaţi aparatul afară.
INSTALARE
Manevrarea şi instalarea aparatului trebuie să e
efectuate de două sau mai multe persoane - risc de
rănire. Folosiţi mănuşi de protecţie la despachetare
şi instalare - risc de tăiere.
Instalarea, inclusiv racordarea la reţeaua de
alimentare cu apă (dacă este necesară) şi la reţeaua
de alimentare cu energie electrică, precum şi
reparaţiile trebuie efectuate de un tehnician calicat.
Nu reparaţi şi nu înlocuiţi nicio componentă a
aparatului, cu exceia cazului în care acest lucru este
indicat în mod expres în manualul de utilizare. Nu
lăsaţi copiii în apropierea zonei de instalare. După
despachetarea aparatului, asiguraţi-vă că acesta nu a
fost deteriorat în timpul transportului. Dacă apar
probleme, contactaţi distribuitorul sau cel mai
apropiat serviciu de asistenţă tehnică post-vânzare.
Odată instalat aparatul, deşeurile de ambalaje (bucăţi
de plastic, polistiren etc.) nu trebuie lăsate la îndemâna
copiilor - risc de asxiere. Înainte de orice operaţie de
instalare, aparatul trebuie să e deconectat de la
reţeaua de alimentare cu energie electrică - risc de
electrocutare. În timpul instalării, aveţi grijă ca aparatul
să nu deterioreze cablul de alimentare - risc de
incendiu sau de electrocutare. Activaţi aparatul numai
atunci când instalarea a fost nalizată.
Efectuați toate operațiile de tăiere a dulapului
înainte de montarea aparatului şi îndepărtați toate
aşchiile de lemn şi rumeguşul.
În cazul în care aparatul nu este montat deasupra
unui cuptor, trebuie să e instalat un panou
despărțitor (neinclus în dotarea aparatului) în
compartimentul de sub acesta.
AVERTISMENTE PRIVIND ALIMENTAREA CU
ENERGIE ELECTRICĂ
Aparatul trebuie să poată  deconectat de la
reţeaua electrică e prin scoaterea ştecherului din
priză (dacă ştecherul este accesibil), e prin intermediul
INSTRUCIUNI PRIVIND
SIGURANA
IMPORTANT: TREBUIE CITITE ȘI
RESPECTATE
RO
unui întrerupător multipolar situat în amonte de
priză, în conformitate cu normele privind cablurile
electrice, şi trebuie să e împământat în conformitate
cu standardele naţionale privind siguranţa electrică.
Nu utilizaţi prelungitoare, prize multiple sau
adaptoare. După nalizarea instalării, componentele
electrice nu trebuie să mai e accesibile pentru
utilizator. Nu utilizaţi aparatul dacă aveţi părţi ale
corpului umede sau când sunti desculţi. Nu puneţi
în funcţiune acest aparat dacă are cablul de
alimentare sau ştecherul deteriorat, dacă nu
funcţionează corespunzător sau dacă a fost
deteriorat sau a căzut pe jos.
În cazul în care cablul de alimentare este
deteriorat, acesta trebuie să e înlocuit cu unul
identic de către producător, agentul său de service
sau alte persoane calicate, pentru a evita orice
pericol sau risc de electrocutare.
CURĂAREA ȘI ÎNTREINEREA
AVERTISMENT: Asiguri-vă că aparatul este oprit
şi deconectat de la sursa de alimentare înainte de a
efectua orice operație de întreținere; nu folosiţi
niciodată aparate de cuţare cu aburi - risc de
electrocutare.
Nu utilizaţi produse abrazive sau corozive, produse
pe bază de clor sau buri de sârmă pentru vase.
ELIMINAREA AMBALAJULUI
Ambalajul este reciclabil în proporţie de 100% şi este marcat cu simbolul
reciclării .
Prin urmare, diferitele părţi ale ambalajului nu trebuie aruncate la
întâmplare, ci trebuie eliminate în conformitate cu normele stabilite de
autorităţile locale.
ELIMINAREA APARATELOR ELECTROCASNICE
Acest aparat este fabricat cu materiale reciclabile sau reutilizabile.
Eliminaţi-l în conformitate cu normele locale referitoare la eliminarea
deşeurilor. Pentru informaţii suplimentare referitoare la tratarea,
valoricarea şi reciclarea aparatelor electrocasnice, contactaţi autorităţile
locale competente, serviciul de colectare a deşeurilor menajere sau
magazinul de unde aţi achiziţionat aparatul. Acest aparat este marcat
în conformitate cu Directiva europeană 2012/19/UE privind deşeurile de
echipamente electrice şi electronice (DEEE).
Asigurându-vă că acest produs este eliminat în mod corect, contribuiţi
la prevenirea consecinţelor negative asupra mediului înconjurător şi
sănătăţii persoanelor.
Simbolul de pe produs sau de pe documentele care îl însoţesc indică
faptul că acest aparat nu trebuie eliminat ca deşeu menajer, ci trebuie
predat la un centru de colectare corespunzător, pentru reciclarea
echipamentelor electrice şi electronice.
RECOMANDĂRI PRIVIND ECONOMISIREA
ENERGIEI
Protați din plin de căldura reziduală a plăcii erbinți prin oprirea
aparatului cu câteva minute înainte de a termina prepararea.
Baza oalei sau a cratiței trebuie să acopere placa erbinte în întregime; un
recipient care este mai mic decât placa erbinte va duce la irosirea energiei.
Acoperiți oalele şi cratițele cu capace etanşe în timpul preparării şi folosiți cât mai
puțină apă. Prepararea fără capac va creşte foarte mult consumul de energie.
Utilizaţi numai oale şi cratiţe cu baza plată.
DECLARAIE DE CONFORMITATE
Acest aparat respectă cerinţele de proiectare ecologică prevăzute de
Regulamentul european nr. 66/2014, în conformitate cu standardul
european EN60350-2.
INSTALLAZIONE
RO
• Plita trebuie montată pe un blat de lucru cu o adâncime cuprinsă între 30
mm și 60 mm.
• Instalai un panou despăritor sub plită.
• Partea inferioară a produsului nu trebuie să mai e accesibilă după instalare.
• În cazul instalării unui cuptor sub plită, nu mai introducei panoul despăritor.
• Distanța dintre partea inferioară a aparatului şi panoul despărțitor trebuie să
respecte dimensiunile indicate în gură.
• Pentru corecta funcţionare a produsului, nu blocați deschiderea minimă dintre suprafața de lucru şi latura superioară a blatului mobilei (min.5 mm).
• În cazul instalării unui cuptor sub plită, asigurați-vă că acesta este prevăzut cu sistem de răcire.
• Pentru dimensiunile de încorporare şi instalare, consultați imaginea din acest paragraf.
• Trebuie menținută o distanţă minimă între plită şi hota de deasupra acesteia. Vă rugăm să consultați manualul de utilizare a hotei pentru informaţii
suplimentare.
• Nu instalai plita în apropierea unei mașini de spălat vase sau a unei mașini de spălat rufe, pentru ca circuitele electronice să nu vină în
contact cu vaporii sau umiditatea și să se deterioreze.
• Pentru scoaterea plitei, utilizați o şurubelniță (nu este furnizată) şi acționați asupra arcurilor perimetrale din partea inferioară a produsului.
AMPLASAREA PLITEI
Montați garnitura furnizată pentru plită după ce ați curățat suprafața acesteia. După efectuarea conexiunii la rețeaua de alimentare cu energie
electrică (consultați capitolul „Conectarea la rețeaua de alimentare cu energie electrică”), poziționați ecare clemă de xare în canalele aferente din
părțile laterale ale plitei, după cum este indicat în imagine. Apoi, împingeți plita în interiorul porțiunii decupate şi asigurați-vă că sticla este plană şi
paralelă cu blatul de lucru. Clemele de xare sunt proiectate pentru ecare tip de material al blaturilor de lucru (lemn, marmură etc.).
4x
21
3
DIMENSIUNI ȘI DISTANE DE RESPECTAT
Min. 40 cm
L
Min. 5 cm
Min.10 cm
i
Min. 5 mm
483 mm
742 mm
30 mm
+1
0
770 mm
510 mm
54 mm
R = Min. 6,5 mm
Max. 8 mm
490 mm
750 mm
0
+2
0
+2
Min. 50 mm
6-7 cm
min. 20 mm
min. 5 mm
57
75
80
CONECTAREA LA REEAUA DE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ
Conexiunea electrică trebuie efectuată înainte de a conecta aparatul la alimentarea cu electricitate.
Instalarea trebuie efectuată de personal calicat care cunoaşte reglementările în vigoare referitoare la instalare şi siguranţă. În special, instalația
trebuie efectuată în conformitate cu normele companiei locale de furnizare a energiei electrice.
Asigurați-vă că tensiunea indicată pe plăcuța cu date tehnice, situată la baza aparatului, corespunde cu tensiunea din locuinţa unde va  instalat aparatul.
Împământarea aparatului este obligatorie prin lege: utilizați numai conductori (inclusiv conductorul pentru împământare) de dimensiuni corespunzătoare.
Producătorul nu îşi asumă răspunderea pentru vătămările corporale suferite de persoane sau animale, respectiv pentru daunele asupra bunurilor,
cauzate de nerespectarea indicațiilor din acest capitol.
CONECTAREA LA BLOCUL DE CONEXIUNI
negru/maro
galben/verde
albastru/gri
ATENIE: cablul de alimentare trebuie să e sucient de lung pentru a permite scoaterea plitei din blatul de lucru şi trebuie poziţionat astfel încât
să se evite deteriorarea sau supraîncălzirea cauzată de contactul cu baza aparatului.
• Scoateți capacul blocului de conexiuni (A) deşurubând şurubul şi introduceți capacul în balamaua (B) a blocului de conexiuni.
• Introduceți cablul de alimentare în clemă şi conectaţi rele la blocul de conexiuni aşa cum se indică în schema de conexiuni situată lângă blocul de
conexiuni.
• Fixați cablul de alimentare cu ajutorul clemei.
• Închideți capacul (C) şi xați-l pe blocul de conexiuni înşurubând şurubul scos anterior.
La ecare conectare la reţea, plita efectuează automat o vericare timp de câteva secunde.
380-415V 3N~
380-415V 2N~
220-240V ~
AU şi GB
220-240V 3~
NUMAI PENTRU BELGIA
albastru
albastru (gri)
}
negru
maro
galben/verde
negru
maro
}
}
albastru
albastru (gri)
galben/verde
}
negru
maro
albastru
albastru (gri)
galben/verde
negru
maro
galben/verde
albastru
albastru (gri)
230V bifazat 2N~
NUMAI PENTRU HOLLAND
DESCRIEREA PRODUSULUI
210 mm
145 mm
180 mm
180 mm
PRIMA UTILIZARE
ACCESORII
OALE ȘI TII
Folosiți numai oale şi tigăi din material feromagnetic
care sunt adecvate pentru utilizarea pe plite cu inducție.
Pentru a stabili dacă o oală este adecvată, vericați
simbolul (de obicei, acesta se aă pe partea
inferioară). Puteți utiliza un magnet pentru a verica
dacă oalele sunt magnetice.
DIAMETRE RECOMANDATE PENTRU BAZA OALELOR
Înainte de a porni plita, amplasai oala pe zona de gătit dorită.
Pentru rezultate optime, diametrul bazei oalei trebuie să se potrivească cu
dimensiunea plitei.
IMPORTANT: dacă oalele nu sunt de dimensiunile corecte, zonele
de gătit nu pornesc.
DIAMETRU cm MAX cm MINcm
14,5 14,5 10
18 18 12
21 21 15
24 24 15
26 26 17
28 28 17
30 30 17
LEGĂTURĂ/CONEXIUNE 39-18 12
NUOK
Pentru a determina dimensiunea cratiței, vă rugăm să măsurați baza
cratiței şi să consultați tabelul cu lățimile recomandate pentru bazele
cratițelor, pentru o utilizare optimă şi o stabilire corectă a dimensiunilor
cratițelor. Fiecare zonă de gătit are o limită minimă de detectare a
cratițelor, care variază în funcţie de materialul din care este realizată
cratița utilizată. Prin urmare, trebuie să utilizați zona de gătit care are
diametrul cel mai potrivit pentru cratița dumneavoastră.
POZIIILE RECOMANDATE ALE OALELOR
Dacă utilizați două oale simultan, aşezați-le conform imaginilor de mai
jos pentru a obţine performanțe maxime:
IMPORTANT: Pentru a evita deteriorarea permanentă a plitei:
• nu utilizați vase a căror parte inferioară nu este plată;
• nu utilizați vase metalice cu partea inferioară emailată;
• nu aşezați oale/cratițe erbinți pe panoul de comandă.
PANOUL DE COMANDĂ
pasul 1
Pornit/Oprit Timer
pasul 1
Gestionarea puterii pasul 2 şi 4
GESTIONAREA PUTERII
Datorită funcției “Gestionarea puterii, utilizatorul are posibilitatea de a seta
puterea maximă la care poate ajunge plita, în funcţie de exigențele sale.
Această reglare poate  efectuată în orice moment şi este menținută până
la modicarea succesivă.
Setând puterea maximă dorită, plita va regla automat repartizarea pe
diferitele zone de gătit, garantând că acest prag nu va  depăşit niciodată,
cu avantajul de a putea controla toate zonele simultan, dar fără probleme
de suprasarcină.
4 niveluri de putere maximă sunt disponibile şi apar pe aşaj: 2,5 kW – 4,0 kW
– 6,0 kW – 7,2 kW (7,2 kW reprezintă puterea maximă a plitei).
În momentul cumpărării, plita este setată la puterea maximă.
Pentru a seta nivelul de putere a plitei:
După ce conectaţi aparatul la priza electrică, este posibil să setați nivelul
de putere dorit în primele 60 de secunde, urmând paşii de mai jos:
• Apăsați circa 3 secunde pe ambele butoane Gestionarea puterii “−”
(pasul 1).
• Apăsați pe butonul Gestionarea puterii (pasul 2) pentru a conrma
pasul anterior. Pe aşaj apare .
• Apăsați pentru a seta nivelul dorit dintre opțiunile disponibile.
Becul se aprinde împreună cu indicatoarele de uz aferente zonelor de
gătit.
• Apăsați pe butonul Gestionarea puterii (pasul 4) pentru a conrma
pasul anterior. Pe aşaj apare nivelul setat, care clipeşte circa 2 secunde;
după care, plita emite un semnal sonor şi se opreşte; acum, este
pregătită pentru utilizare.
În cazul în care se produce o eroare în timpul setării puterii, apare simbolul
în mijloc, asociat cu un semnal acustic continuu, timp de aproximativ
5 secunde. În acest caz, repetați procedura de congurare de la început.
Dacă eroarea se produce din nou, contactați Serviciul de Asistenţă.
În timpul utilizării normale, când se atinge nivelul de putere maximă
disponibil, dacă utilizatorul încearcă să-l mărească, nivelul pentru zona
utilizată în mod curent clipeşte de două ori, emițând un semnal acustic.
Dacă este necesară o putere superioară pe zona respectivă, trebuie să se
reducă manual nivelul de putere pentru una sau mai multe zone de gătit
deja active.
RO
UTILIZAREA ZILNICĂ
PORNIREA/OPRIREA PLITEI
Pentru a porni plita țineți apăsată timp de aprox. 2 secunde tasta ,
până când se luminează aşajele zonelor de gătit. Pentru a o opri, apăsați
pe aceeaşi tastă până când se sting aşajele. Toate zonele de gătit sunt
dezactivate.
Dacă plita a fost deja utilizată, indicatorul de căldură reziduală “H
rămâne activ până la răcirea zonelor de gătit.
Dacă, în interval de 10 secunde după pornirea plitei, nu se selectează
nicio funcţie, plita se dezactivează automat.
ACTIVAREA ȘI REGLAREA ZONELOR DE GĂTIT
Poziționați oala pe zona de gătit, porniți
plita, activați zona de gătit dorită
apăsând pe butonul de comandă „+” -
valoarea „0” se va aşa. Puteți selecta
nivelul de putere dorit, de la min. 0 la
max. 9 sau la funcția booster „P, da
este disponibilă. Pentru a mări nivelul de
putere, apăsați pe butonul „+. Pentru a
micşora nivelul de putere, apăsați pe butonul „−”.
DEZACTIVAREA ZONELOR DE GĂTIT
Pentru a dezactiva zona de gătit, apăsați pe butoanele corespunzătoare
+” şi „
” şi mențineți apăsat timp de 3 secunde.
Zona de gătit se dezactivează şi, dacă este încă erbinte, pe aşajul
zonei apare litera „H”.
BLOCAREA PANOULUI DE COMANDĂ
Funcția blochează comenzile pentru a împiedica activarea accidentală
a plitei. Pentru a activa blocarea panoului de comandă, porniți plita şi
apăsați trei secunde pe butonul corespunzător funcției Blocare; un semnal
acustic şi indicatorul luminos de lângă simbolul sub formă de lacăt indică
activarea. Panoul de comandă este blocat, cu excepţia funcției de oprire.
Pentru a dezactiva blocarea comenzilor repetați procedura de activare.
Punctulețul luminos se stinge, iar plita este din nou activă.
Prezența apei, lichidele revărsate din oale sau obiectele de orice tip
puse pe tasta de sub simbol pot provoca activarea sau dezactivarea
accidentală a blocării panoului de comandă.
TIMERUL
Timerul poate  utilizat pentru a seta durata de coacere, pentru un
maximum de 99 minute (1 oră şi 39 minute), pentru toate zonele de gătit.
Alegeți zona de gătit la care doriți să folosiți cronometrul, apăsați pe
tasta
Timer
; activarea funcției este indicată printr-un semnal acustic. Pe aşaj se
vede „00”, iar indicatorul led se aprinde. Se poate reduce sau mări valoarea
pentru timer ţinând apăsate tastele „+” şi „−” ale glisorului.
După ce a trecut intervalul de timp setat, se emite un semnal acustic,
iar zona de gătit se opreşte automat. Pentru a dezactiva timerul, țineți
apăsată tasta Timer cel puţin 3 secunde.
Pentru a seta timerul pentru altă zonă, repetați punctele de mai sus.
Afişajul indicatorului de putere
Indicarea zonei de gătit selectate
Poziţia zonei de gătit
Aşajul timerului arată întotdeauna timerul pentru zona selectată sau
timerul cel mai scurt.
Pentru a modica sau a dezactiva timerul, apăsați pe butonul de selectare
a zonei de gătit pentru timerul respectiv.
INDICATOR DE CĂLDURĂ REZIDUALĂ
Plita este dotată cu un indicator al căldurii reziduale pentru ecare zonă
de gătit. Acest indicator semnalează care sunt zonele de gătit care au încă
o temperatură ridicată.
Dacă pe aşaj apare , zona de gătit încă mai este caldă. Dacă zona prezintă
această semnalare, se poate menţine caldă mâncarea sau se poate topi
untul, de exemplu.
Când zona de gătit se răceşte, aşajul se stinge.
INDICATOR PENTRU OALĂ AȘEZATĂ INCORECT SAU PENTRU
ABSENA OALEI
Dacă oala nu este compatibilă cu plita dv. cu inducție, dacă este incorect
poziționată sau dacă nu este de dimensiunile adecvate, pe aşaj apare
indicația „oală absentă” ( ). În aceste situaţii se recomandă să repoziționați
oala pe suprafața plitei până când găsiți poziția de funcţionare. Dacă în
interval de 60 secunde nu este detectată nicio oală, plita se opreşte.
FUNCIA FIERBERE RAPIDĂ BOOSTER
Funcția este prezentă doar la unele zone de gătit şi permite exploatarea
la maxim a puterii plitei (de exemplu pentru a aduce rapid apa la punctul
de erbere).
Pentru a activa funcția, apăsați pe tasta „+” până când pe aşaj apare „P.
După 5 minute de utilizare a funcției Booster, aparatul setează automat
zona la nivelul 9.
ZONĂ DE LEGĂTURĂ/CONEXIUNE
Această funcţie este destinată oalelor de dimensiuni mari care nu se
potrivesc pe zona simplă, de ex., peşte, oală mare pentru carne.
Pentru a activa ZONA DE LEGĂTURĂ/CONEXIUNE, vă rugăm să apăsați
simultan butoanele „+” şi „−”, după cum este indicat în imaginea de mai jos.
ACTIVAREA/DEZACTIVAREA SEMNALULUI SONOR
După pornirea plitei, apăsați şi mențineți apăsat simultan butonul
„−”
aferent primei zone de gătit şi butonul extern din partea dreaptă,
minim cinci secunde (conform ilustrației de mai jos).
5 Sec
TABEL NIVELURI DE PUTERE
NIVELUL DE PUTERE TIPUL DE PREPARARE
Utilizarea nivelului
(indicaia poate  modicată în funcie de experienă și de obiceiurile de a
ti)
Putere max.
Boost Încălzire rapidă
Ideală pentru a ridica rapid temperatura alimentelor, până la o erbere rapidă,
în cazul apei, sau pentru încălzirea rapidă a lichidelor de la gătit.
9 - 7
Prăjire - erbere
Ideală pentru a rumeni, a începe prepararea, a prăji produse congelate, a erbe
rapid.
Putere ridicată
Rumenire - prăjire - erbere -
frigere la grătar
Ideală pentru a rumeni, a menţine erberea, a găti şi a frige la grătar (pentru un
interval scurt de timp, 5 - 10 minute).
7 - 5
Rumenire - preparare -
înăbuşire - prăjire - frigere
la grătar
Ideală pentru a rumeni, a menţine erberea lentă, a găti şi a frige la grătar
(pentru o durată medie, 10 - 20 minute), pentru a preîncălzi accesoriile.
Putere medie
Preparare - înăbuşire -
prăjire - frigere la grătar
Ideală pentru a înăbuşi, a menţine erberea delicată, a găti şi a frige la grătar
(durată lungă).
4 -3
Preparare - clocotire -
îngroşare - condimentarea
pastelor făinoase
Ideală pentru preparate cu durată lungă de coacere (orez, sosuri, fripturi, peşte)
cu lichide (de ex. apă, vin, supă, lapte), condimentarea pastelor făinoase.
Ideală pentru preparate cu durată lungă de coacere (volume mai mici de un
litru: orez, sosuri, fripturi, peşte) cu lichide (de ex. apă, vin, supă, lapte).
Putere scăzută 2 - 1
Topire - decongelare
- menținere la cald -
condimentarea pilafului
Ideală pentru a înmuia untul, pentru a topi delicat ciocolata, pentru a
decongela produse de mici dimensiuni şi a menține la cald alimentele după
terminarea gătitului (de ex. sosuri, ghiveciuri, ciorbe).
Ideală pentru a menţine la cald mâncarea după terminarea gătitului, pentru a
condimenta rizoto şi a menţine la cald platourile care vor  servite la masă (cu
un accesoriu adecvat pentru inducție).
OFF (Oprit)
Putere
zero
Suprafaţă de sprijin
Plita în poziţie de stand-by sau oprită (este posibil să existe căldură reziduală
la terminarea gătitului, semnalată cu „H”).
NO: În cazul preparatelor cu durată scurtă de coacere, care necesită o distribuire perfectă a căldurii (de exemplu clătite), pe zona dublă cu
diametrul de 28 cm (dacă există) se recomandă să se utilizeze recipiente care să nu depăşească 24 cm diametru. Pentru coacerea delicată (de
exemplu topirea ciocolatei sau a untului) se recomandă să se utilizeze zonele simple, cu diametru mai mic.
ÎNTREINEREA ȘI CURĂAREA
Deconectai aparatul de la reeaua electrică.
• Nu utilizați aparate de curățat cu aburi.
• Nu utilizați bureți abrazivi sau din sârmă deoarece aceştia pot
deteriora suprafață din sticlă.
• După ecare utilizare, curățați plita (după ce s-a răcit) pentru a
elimina depunerile şi petele cauzate de resturile de mâncare.
• Zahărul şi alimentele cu un conţinut ridicat de zaharuri deteriorează
plita şi trebuie să e îndepărtate imediat.
• Sarea, zahărul şi nisipul pot zgâria suprafață de sticlă.
• Folosiți o lavetă moale, hârtie absorbantă pentru bucătărie sau
produse speciale pentru curățarea plitei (respectați instrucțiunile
producătorului).
• Pătrunderea lichidului în zonele de gătit poate provoca deplasarea
sau vibrarea vaselor de gătit.
• Uscați temeinic plita după ce o curățați.
Dacă pe suprafața din sticlă apare sigla iXelium™, înseamnă că plita a
fost tratată cu tehnologia iXelium™, un nisaj exclusiv de la Whirlpool
care asigură rezultate de curățare perfecte şi menţine suprafața plitei
strălucitoare pentru mai mult timp.
Pentru a curăa plitele iXelium™, urmai recomandările de mai jos:
• Folosiți o lavetă moale (preferabil din microbre), umezită cu apă
sau cu detergent universal pentru suprafeţe din sticlă.
• Pentru rezultate optime, lăsați o lavetă umedă pe suprafața din sticlă
a plitei timp de câteva minute.
RO
400011305580
COD DE EROARE DESCRIERE CAUZE POSIBILE ELIMINAREA ERORII
C81, C82
Panoul de comandă se dezactivează
din cauza temperaturii prea ridicate.
Temperatura internă a pieselor
electronice este prea ridicată.
teptați ca plita să se răcească
înainte de a o folosi din nou.
C83
Pe panoul de comandă apare codul
de eroare „plită oprită” din cauza
unei probleme la circuitul electronic.
Plita a fost alimentată cu supratensiune.
Plita poate  utilizată în continuare,
dar luați legătura cu Serviciul de
Asistență Tehnică.
C85
Plita nu poate transfera energie la
recipientul de gătit.
Oala nu este adecvată pentru plita cu
induc
ț
ie.
Folosiți o altă oală pentru plita cu
inducție.
F02 sau F04 sau C84
Tensiunea de conectare este incorec
sau există o problemă la alimentarea
de la rețea.
Senzorul detectează o discrepanţă între
tensiunea aparatului şi tensiunea din
rețea.
Deconectați plita de la rețea şi
controlați conexiunea electrică.
F01, F05, F06, F07, F10, F12,
F25, F33, F34, F36, F37, F46,
F47, F48, F49, F58, F61, F62,
F63, F72, F74, F77
Deconectați plita de la rețeaua electrică.
teptați câteva secunde, apoi reconectați-o.
Dacă problema persistă, contactați Serviciul de Asistență Tehnică şi comunicați codul de eroare.
În timpul funcționarii normale, plitele cu inducție pot emite diverse
sunete, precum şuierat sau scârțâit. De apt, aceste zgomote provin de la
accesoriile pentru gătit şi sunt legate de caracteristicile părților inferioare
ale cratițelor (de exemplu, atunci când părțile inferioare sunt realizate din
straturi diferite de material sau sunt neregulate).
Aceste zgomote pot varia în funcţie de tipul de accesorii pentru gătit
folosite şi de cant.
SUNETE EMISE ÎN TIMPUL FUNCIONĂRII
REMEDIEREA DEFECIUNILOR
Dacă plita nu funcționează corect, înainte de a apela la Serviciul de
asistenţă tehnică, consultați Ghidul de remediere a defecțiunilor pentru
a stabili care este problema.
• Citiți şi respectați instrucțiunile din secțiunea „Utilizarea zilnică”.
• Controlați să nu e întreruptă alimentarea cu electricitate.
• Uscați bine plita după curățarea acesteia.
• Dacă, atunci când porniți plita, pe aşaj apar coduri alfanumerice,
procedați conform tabelului următor.
• După ce ați utilizat plita, dacă nu reuşiți s-o opriți, deconectați-o de
la rețeaua electrică.
Dacă problema persistă şi după vericările de mai sus, luați legătura cu cel
mai apropiat Serviciu de asistenţă tehnică.
SERVICIUL DE ASISTENĂ TEHNICĂ POSTVÂNZARE
Pentru a benecia de servicii complete de asistenţă, vă rugăm să vă
înregistrați produsul pe www .whirlpool. eu/ register .
ÎNAINTE DE A CONTACTA SERVICIUL DE ASISTENĂ TEHNICĂ
POSTVÂNZARE:
1. Încercați să rezolvați singuri problema, cu ajutorul recomandărilor
din GHIDUL DE REMEDIERE A DEFECIUNILOR.
2. Opriți şi puneți din nou în funcțiune aparatul pentru a verica dacă
defecțiunea persistă.
DACĂ PROBLEMA PERSISTĂ CHIAR ȘI DUPĂ CONTROALELE
MENIONATE, CONTACTAI CEL MAI APROPIAT SERVICIU DE
ASISTENĂ TEHNICĂ POST-VÂNZARE.
Pentru asistenţă, sunați la numărul de telefon specicat pe certicatul de
garanţie sau urmați instrucțiunile de pe site-ul web www .whirlpool. eu.
Atunci când contactați serviciul de asistenţă tehnică post-vânzare,
specicați întotdeauna:
• o scurtă descriere a defecțiunii;
• tipul şi modelul exact al aparatului;
XXXXXXXXXXXXXXX
XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
Made in X
Type: XXXMod.: XXX
01
XXXX XXX XXXXXXX XXXX XXXXX
XXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
• numărul de service (numărul care se găseşte după cuvântul „Service”
de pe plăcuța cu date tehnice). Numărul de service este indicat, de
asemenea, în certicatul de garanţie;
• adresa dumneavoastră completă;
• numărul dumneavoastră de telefon
Dacă sunt necesare orice fel de reparaţii, vă rugăm să contactați un
serviciu de asistenţă tehnică post-vânzare autorizat (pentru a avea
garanția că se folosesc piese de schimb originale şi că reparațiile vor 
executate corect).
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8

Whirlpool ACM 1032/BA Manualul utilizatorului

Tip
Manualul utilizatorului