Wacker Neuson DPU110Lekc970 Manual de utilizare

Tip
Manual de utilizare
Instrucțiuni pentru configurarea
utilajului
Placa vibratoare
DPU
80, 90, 110
Tipul DPU
Document 5100018593
Ediția 11.2019
Versiunea 05
Limba ro
2 100_0000_0001.fm
Copyright © 2019 Wacker Neuson Produktion GmbH & Co. KG
Printed in Germany
Toate drepturile, mai ales cele referitoare la proprietatea intelectuală internaţională, dreptul la
multiplicare şi distribuţie sunt rezervate.
Acest material tipărit trebuie utilizat de destinatar numai în scopul prevăzut. Este interzisă multiplicarea
sau traducerea parţială sau integrală, fără un acord prealabil scris.
Retipărirea sau traducerea, chiar şi numai parţială, poate fi efectuată numai cu acordul scris al
Wacker Neuson Produktion GmbH & Co. KG.
Orice încălcare a prevederilor legale, în special cele referitoare la protecţia drepturilor de autor este
urmărită civil şi penal.
Wacker Neuson Produktion GmbH & Co. KG lucrează în permanenţă la îmbunătăţirea produselor sale
în cadrul procesului de dezvoltare tehnică. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne rezervăm
dreptul de a modifica ilustraţiile şi descrierile acestei documentaţii, fără să poată să fie derivat din
aceasta un drept de a modifica maşina deja livrată.
Ne rezervăm dreptul la erori.
Maşina de pe copertă poa
te prezenta echipări speciale (opţionale).
Producător
Wacker Neuson Produktion GmbH & Co. KG
Wackerstraße 6
D-85084 Reichertshofen
www.wackerneuson.com
Tel.: +4984533403200
E-Mail: service-LE@wackerneuson.com
Manual original de utilizare
Cuprins
5100018593IVZ.fm 3
1Prefață ....................................................................................................................................4
2 Introducere .............................................................................................................................5
2.1 Explicitarea simbolurilor............................................................................................................... 5
2.2 Persoana de contact Wacker Neuson......................................................................................... 5
3 Operarea meniului de configurare .......................................................................................6
3.1 Accesarea meniului de configurare ............................................................................................. 6
3.2 Modificarea PIN-ului de activare.................................................................................................. 7
3.3 Setare timp comutare (în regim cu mâner).................................................................................. 8
3.4 Setarea limbii............................................................................................................................... 8
3.5 Setrea senzorului de suprasarcină .............................................................................................. 9
3.6 Activarea Compamatic............................................................................................................... 10
3.7 Parametri hidraulici.................................................................................................................... 10
3.8 Modificarea PIN-ului de configurare .......................................................................................... 11
3.9 Părăsirea meniului de configurare............................................................................................. 11
4 Remedierea defecțiunilor ....................................................................................................12
4.1 Tabelul de defecțiuni.................................................................................................................. 12
5 Date PIN ................................................................................................................................13
Certificat DIN EN ISO 9001 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .31
Inhalt
1Prefață
4 100_0000_0018.fm
1 Prefață
Acest manual descrie setările posibile și operarea meniului de configurare în displayul utilajului. În plus,
acest manual conține din fabrică datele de PIN configurate pentru acest utilaj.
Acest manual a fost conceput exclusiv pentru exploatatorul și nu pentru operatorul utilajului. Acest
manual se va păstra într-un loc protejat de accesul neautorizat.
Acest manual este o completare la manualul de utilizare și conține doar indicații privind operarea
meniului de configurare.
În plus, respectați și indicațiile din manualul de utilizare al utilajului.
2 Introducere
100_0000_0019.fm 5
2 Introducere
2.1 Explicitarea simbolurilor
Aceste instrucțiuni cuprind instrucțiuni de securitate evidențiate în mod deosebit, din categoriile:
PERICOL, AVERTIZARE, PRECAUȚIE și INDICAȚIE.
Înainte de toate lucrările la și cu această mașină, este necesar să fi citit și înţeles toate indicațiile și
instrucțiunile de securitate. Toate indicațiile și instrucțiunile de securitate din aceste instrucțiuni de
utilizare trebuie să fie transmise și personalului de întreținere, întreținerea generală și transport.
2.2 Persoana de contact Wacker Neuson
Persoana de contact Wacker Neuson este, în funcție de țară, un service Wacker Neuson, o filială
Wacker Neuson sau o reprezentanță comercială Wacker Neuson.
Pe internet la www.wackerneuson.com.
Adresa producătorului se află la începutul acestor instrucţiuni.
PERICOL
Această combinație de simbol și cuvânt-cheie indică o situație periculoasă, care duce la
deces sau vătămări grave, dacă nu este evitată.
AVERTIZARE
Această combinație de simbol și cuvânt-cheie indică o situație periculoasă, care poate
duce la deces sau vătămări grave, dacă nu este evitată.
PRECAUȚIE
Această combinație de simbol și cuvânt-cheie indică o situație potențial periculoasă, care
poate duce la vătămări ușoare și deteriorări ale
mașinii, dacă nu este evitată.
INDICAȚIE
Informații în completare.
3 Operarea meniului de configurare
6 100_0202_op_0013.fm
3 Operarea meniului de configurare
Utilajul dispune de un sistem pentru configurare, cu care se pot efectua setări la utilaj și se pot adapta
la cerințele exploatatorului:
Posibilități de setare în meniul de configurare
În meniul de configurare de pe afişaj pot fi efectuate următoarele setări ale maşinii:
Modificare/activarea/dezactivarea PIN-ului de activare.
Setarea timpului de deconectare al maşinii.
Selectarea limbii afişajului (germană, engleză, franceză, spaniolă...).
Setarea reacţiei maşinii la suprasarcină (senzor de suprasarcină).
Setarea opțiunii Compamatic.
Setarea parametrilor hidraulici/a forţei centrifuge.
Modificarea PIN-ului de setup.
Elementele de operare
Cu butonul pornire/oprire de pe utilaj se poate comuta de la un punct de meniu la altul și de la o poziție
la alta.
Cu butonul de setare se poate modifica valoarea unei poziții.
3.1 Accesarea meniului de configurare
1. Activaţi maşina.
2. Țineți apăsat simultan butonul de pornire/oprire și butonul de setare de pe utilaj timp de minim 3
secunde.
INDICAȚIE
La setul de cuplare (= funcționare cu set de cuplare), senzorul de suprasarcină nu poate
fi reglat. Valoarea 0 este setată.
Nr. Denumirea Nr. Denumirea
1 Display - meniu configurare 3 Butonul de setare (negru)
2 Comutator de pornire/oprire (roşu)
PRECAUȚIE
Modificarea accidentală a setărilor.
Dacă se părăsește meniul de configurare, setările modificate se salvează.
Dacă s-au modificat accidental setări, și acestea nu trebuie salvate, opriți utilajul cu
întrerupătrul de urgență.
INDICAȚIE
Accesul la meniul de configurare este protejat cu PIN-ul de configurare.
1
2
3
3 Operarea meniului de configurare
100_0202_op_0013.fm 7
3. Pe display apare următorul text:
4. După cca. 2 secunde apare următorul text pe display:
5. Dacă apare următorul text pe display, introduceți PIN-ul de configurare cu butonul de setare și apoi
apăsați butonul de pornire/oprire de pe utilaj.
Cu butonul de setare, introduceți valoarea primei poziții.
Cu butonul pornire/oprire, comutați în poziția următoare.
Introduceți PIN-ul complet.
6. Dacă după introducerea cu succes a PIN-ului de configurare apare următorul text pe display, apăsați
butonul pornire/oprire de pe utilaj.
În meniul de configurare:
Aici se pot modifuca setările sau se poate naviga prin meniul de configurare cu butonul pornire/oprire de
pe utilaj, pentru a verifica setările.
3.2 Modificarea PIN-ului de activare
Se poate stabili un PIN de activare, prin care să se protejeze utilajul de accesul neautorizat. După
activarea utilajului, operatorul trebuie să introducă PIN-ul de activare.
1. Apăsaţi comutatorul de pornire/oprire de pe maşină de atâtea ori, până când pe display apare
următorul text.
Valoarea PIN configurare
8946 Introducere PIN configurare activată (setare din fabrică)
0001 până la
9999
Posibile combinații de PIN de configurare
INDICAȚIE
Dacă PIN-ul de configurare a fost introdus greșit, apare un mesaj de eroare pe display. În
acest caz apăsați butonul pornire/oprire pentru a introduce din nou.
Țineți tasta apăsată
și așteptați...
Setare
Meniu
PIN configurare
Introduceți PIN-ul
Introduceți PIN-ul
0000
PIN activare
0
000
3 Operarea meniului de configurare
8 100_0202_op_0013.fm
2. PIN-ul de activare poate fi modificat.
Cu butonul de setare, introduceți valoarea primei poziții.
Cu butonul pornire/oprire, comutați în poziția următoare.
Introduceți PIN-ul complet.
3. Repetați PIN-ul de activare.
4. Urmează o confirmare că PIN-ul de activare a fost modificat.
3.3 Setare timp comutare (în regim cu mâner)
Se poate selecta o durată de timp după care utilajul se dezactivează automat, dacă nu se mai primește
nicio comandă de la telecomandă sau motorul este oprit.
1. Apăsaţi comutatorul de pornire/oprire de pe maşină de atâtea ori, până când în display apare
următorul text:
2. Timpul de oprire poate fi setat:
Cu butonul de setare, introduceți valoarea primei poziții.
3.4 Setarea limbii
Limba display-ului poate fi setată.
1. Apăsaţi comutatorul de pornire/oprire de pe maşină de atâtea ori, până când în display apare
următorul text:
Valoarea PIN activare
0000 Introducerea PIN-ului de activare dezactivată (setare din fabrică)
0001 până la
9999
Posibile combinații de PIN de activare
INDICAȚIE
La setul de cuplare (= funcționare cu set de cuplare), timpul de oprire nu poate fi reglat.
Valoarea 4 este setată.
Valoare
a
Timp oprire
0,25 0,25 h (setare din fabrică la utilajele cu mâner)
1 1 h (setare din fabrică la utilajele cu telecomandă)
22 h
33 h
44 h
Timp oprire
1 h
Selectare limbă
0=DE
3 Operarea meniului de configurare
100_0202_op_0013.fm 9
2. Lima poate fi setată:
Cu butonul de setare, introduceți valoarea primei poziții.
3.5 Setrea senzorului de suprasarcină
Senzorul de suprasarcină al utilajului recunoaște momentul în care utilajul este utilizat pe sol tare ce nu
mai poate fi compactat. Pentru protejarea utilajului se poate seta cum să reacționeze utilajul la
suprasarcină.
1. Apăsaţi comutatorul de pornire/oprire de pe maşină de atâtea ori, până când în display apare
următorul text:
2. Reacția utilajului la suprasarcină poate fi setată.
Cu butonul de setare, introduceți valoarea primei poziții.
Valoare
a
Limba
0DE germană (setare din fabrică pentru utilaje UE)
1 EN engleză (setare din fabrică pentru utilaje SUA)
2 FR franceză
3 ES spaniolă
4 EN (UK) engleză UK
5 SV suedeză
6 FI finlandeză
7 NO norvegiană
8 DA daneză
9 NL olandeză
10 PL poloneză
11 CS cehă
12 RU rusă
INDICAȚIE
Versiunea software poate fi citită în meniul de diagnoză, vezi manualul de utilizare al utilajului din
capitolul Componente și elemente de operare.
Senzor de suprasarci-
nă
3 Operarea meniului de configurare
10 100_0202_op_0013.fm
3.5.1 Versiune software 10
3.5.2 Versiune software 11
3.6 Activarea Compamatic
1. Apăsaţi comutatorul de pornire/oprire de pe maşină de atâtea ori, până când în display apare
următorul text:
3.7 Parametri hidraulici
Următoarele puncte de meniu au o setare din fabrică și ar trebui modificate doar de service-ul
Wacker Neuson persoanei de contact.
Valoare
a
Senzor de suprasarcină
0Unitățile de recepție/lămpile de control de pe mâner clipesc rapid roșu. După mai mult de 10 secunde
de suprasarcină are loc o înregistrare în memoria de erori (cod eroare 13). În ciuda suprasarcinii,
este posibilă utilizarea utilajului.
1 (Setare din fabrică)
Unitățile de recepție/lămpile de control de pe mâner clipesc rapid roșu. Nu are loc nicio înregistrare în
memoria de erori a utilajului. La suprasarcină, utilajul reduce automat capacitatea de compactare.
2Unitățile de recepție/lămpile de control de pe mâner clipesc rapid roșu. După mai mult de 6 secunde
de suprasarcină are loc o înregistrare în memoria de erori (cod eroare 12). După mai mult de 6
secunde de suprasarcină, motorul este oprit.
3Unitățile de recepție/lămpile de control de pe mâner clipesc rapid roșu. Nu are loc nicio înregistrare în
memoria de erori a utilajului. Utilajul comută automat în caz de suprasarcină pe regim lent (motor la
ralanti) și reduce capacitatea de compactare.
Valoare
a
Senzor de suprasarcină
0Unitățile de recepție/lămpile de control de pe mâner clipesc rapid roșu. După mai mult de 10 secunde
de suprasarcină are loc o înregistrare în memoria de erori (cod eroare 13). În ciuda suprasarcinii,
este posibilă utilizarea utilajului.
1Unitățile de recepție/lămpile de control de pe mâner clipesc rapid roșu. Nu are loc nicio înregistrare în
memoria de erori a utilajului. La suprasarcină, utilajul reduce automat capacitatea de compactare.
2Unitățile de recepție/lămpile de control de pe mâner clipesc rapid roșu. După mai mult de 6 secunde
de suprasarcină are loc o înregistrare în memoria de erori (cod eroare 12). După mai mult de 6
secunde de suprasarcină, motorul este oprit.
3 (Setare din fabrică)
Unitățile de recepție/lămpile de control de pe mâner clipesc rapid roșu. Nu are loc nicio înregistrare în
memoria de erori a utilajului. Utilajul comută automat în caz de suprasarcină pe regim lent (motor la
ralanti) și reduce capacitatea de compactare.
Valoare
a
Compamatic
0 dezactivat
1activat
Compamatic
0
3 Operarea meniului de configurare
100_0202_op_0013.fm 11
Maşini cu mâner
Parametri hidraulici:
L: 100%, H: 100%.
Maşini telecomandate.
Parametri hidraulici T:
Toate valorile pe 0.
Parametri hidraulici Z:
Toate valorile pe 0.
3.8 Modificarea PIN-ului de configurare
PIN-ul de configurare protejează accesul la meniul de configurare.
PIN-ul de configurare presetat din fabrică poate fi modificat.
1. Apăsaţi comutatorul de pornire/oprire de pe maşină de atâtea ori, până când pe display apare
următorul text.
Cu butonul de setare, introduceți valoarea primei poziții.
Cu butonul pornire/oprire, comutați în poziția următoare.
Introduceți PIN-ul complet.
2. Repetați PIN-ul de activare.
3. Urmează o confirmare că PIN-ul de activare a fost modificat.
3.9 Părăsirea meniului de configurare
1. Apăsaţi comutatorul de pornire/oprire de pe maşină timp de 3 secunde.
2. Dezactivaţi maşina.
INDICAȚIE
Nu dezactivați niciodată PIN-ul de configurare, pentru că altfel meniul de configurare nu
este protejat de modificări neautorizate.
Valoarea PIN configurare
8946 Setare din fabrică
0000 PIN configurare dezactivat
0001 până la
9999
Posibile combinații de PIN de configurare
INDICAȚIE
La ărăsirea meniului de configurare se salvează automat setările modificate.
Pentru ca setările modificate să intre în vigoare, utilajul trebuie dezactivat și apoi reactivat.
PIN configurare
8946
4 Remedierea defecțiunilor
12 100_0202_ts_0012.fm
4 Remedierea defecțiunilor
4.1 Tabelul de defecțiuni
PERICOL
Pericol de moarte cauzat de remedierea defecțiunilor în regie proprie.
În cazul în care apar deteriorări ale mașinii care nu sunt descrise în acest manual,
contactați producătorul. Nu remediați defecțiunile în regie proprie.
Deranjament Cauza posibilă Remediu
Meniul de configurare nu poate fi
apelat.
Utilajul nu a fost activat. Activați utilajul și așteptați ca
displayul să afișeze orele de
funcționare.
Butonul de pornire/oprire și butonul
de setare de pe utilaj nu a fost
apăsat suficient de mult.
Țineți apăsat simultan butonul de
pornire/oprire și butonul de setare
de pe utilaj timp de 3 secunde.
5 Date PIN
100_0202_ot_0006.fm 13
5 Date PIN
Tabelul următor conține datele de PIN configurate din fabrică.
Notați-vă datele PIN modificate în tabelul următor:
Seria
PIN PIN configurare Modificat de Data
0000
(interogare PIN
dezactivată)
8946 Setare din fabrică
INDICAȚIE
Dacă ați uitat PIN-ul, utilajul poate fi deblocat și cu PIN-ul de configurare.
Dacă s-a uitat și PIN-ul și PIN-ul de configurare, atunci deblocarea utilajului nu mai este
posibilă - în acest caz contactați service-ul Wacker Neuson persoanei de contact.
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16

Wacker Neuson DPU110Lekc970 Manual de utilizare

Tip
Manual de utilizare