Sony HDR-CX160E Manualul proprietarului

Tip
Manualul proprietarului

Acest manual este potrivit și pentru

2
RO
Citiţi mai întâi aceste
informaţii
Înainte de a utiliza dispozitivul, citiţi cu
atenţie acest manual şi păstraţi-l pentru a fi
consultat ulterior.
AVERTIZARE
În vederea reducerii riscului de foc sau
de incendii, nu expuneţi aparatul la
ploaie sau umezeală.
Nu expuneţi bateriile la căldură
excesivă, precum lumina solară, focul
sau surse asemănătoare.
ATENŢIONARE
Acumulator
În cazul în care acumulatorul nu este
mânuit corect, acesta poate exploda, poate
declanșa un incendiu sau poate cauza arsuri
de natură chimică. Reţineţi următoarele
atenţionări.
Nu îl dezasamblaţi.
Nu zdrobiţi și nu supuneţi acumulatorul la
șocuri sau interacţiuni violente, cum ar fi
lovirea, lăsarea să cadă sau călcarea pe el.
Nu scurtcircuitaţi contactele acumulatorului și
nu lăsaţi obiecte din metal să intre în contact
cu acestea.
Nu expuneţi acumulatorul la temperatură
înaltă de peste 60 °C, cum ar fi în bătaia directă
a razelor solare sau într-o mașină parcată în
soare.
Nu îl incineraţi și nu îl aruncaţi în foc.
Nu manevraţi baterii cu litiu-ion deteriorate sau
care prezintă scurgeri.
Încărcaţi acumulatorul numai utilizând un
încărcător original Sony sau un dispozitiv care
poate încărca acumulatorul.
Ţineţi acumulatorul departe de accesul copiilor
mici.
Menţineţi acumulatorul uscat.
Înlocuiţi-l numai cu un tip identic sau
echivalent, recomandat de Sony.
Dezafectaţi acumulatorii uzaţi întotdeauna după
cum se specifică în instrucţiuni.
Înlocuiţi bateria numai cu o baterie de tipul
specificat. În caz contrar, se pot produce
incendii sau leziuni personale.
Adaptorul de reţea
Când folosiţi adaptorul de reţea, nu-l plasaţi
într-un spaţiu îngust, cum ar fi între un
perete și un obiect de mobilier.
Folosiţi o priză apropiată (priză de
perete) când utilizaţi adaptorul de reţea.
Decuplaţi imediat adaptorul de reţea
de la priză (priza de perete) dacă apare
vreo disfuncţionalitate în timpul folosirii
camerei video.
Chiar dacă aveţi camera oprită, sursa de
alimentare cu curent alternativ (de reţea)
este activă atâta timp cât adaptorul de reţea
este conectat la priză (priza de perete).
Notă despre cablul de alimentare
Cablul de alimentare a fost conceput special
pentru această cameră digitală şi nu trebuie
utilizat cu alte echipamente electrice.
Notă pentru clienţii din ţările care aplică
Directivele UE
Producătorul acestui produs este Sony
Corporation, 1-7-1 Konan Minato-ku
Tokyo, 108-0075 Japonia. Reprezentantul
autorizat pentru EMC și siguranţa
produsului este Sony Deutschland GmbH,
Hedelfinger Strasse 61, 70327 Stuttgart,
Germania. Pentru orice probleme de
service sau garanţie, vă rugăm să consultaţi
adresele indicate în documentele separate
de service sau de garanţie.
ATENŢIE
Câmpurile electromagnetice la anumite
frecvenţe pot influenţa imaginea și sunetul
acestei unităţi.
Acest produs a fost testat și s-a stabilit că
respectă limitele indicate în Directiva EMC
pentru utilizarea cablurilor de conectare
mai scurte de 3 metri.
3
RO
RO
Notă
Dacă electricitatea statică sau
electromagnetismul determină sistarea la
jumătate a transferului de date (nereușită),
reporniţi aplicaţia sau deconectaţi și
conectaţi din nou cablul (USB etc.).
Dezafectarea echipamentelor
electrice și electronice vechi
(Se
aplică pentru ţările membre
ale Uniunii Europene si pentru
alte ţări europene cu sisteme de
colectare separată)
Acest simbol aplicat pe produs sau pe
ambalajul acestuia, indică faptul că acest
produs nu trebuie tratat ca pe un deșeu
menajer. El trebuie predat punctelor de
reciclare a echipamentelor electrice și
electronice. Asigurându-vă că acest produs
este dezafectat în mod corect, veţi ajuta la
prevenirea posibilelor consecinţe negative
asupra mediului și ă sănătăţii umane,
dacă produsul ar fi fost dezafectat în mod
necorespunzător. Reciclarea materialelor
va ajuta la conservarea resurselor naturale.
Pentru mai multe detalii legate de reciclarea
acestui produs, vă rugăm să contactaţi
primăria din orașul dumneavoastră,
serviciul de salubritate local sau magazinul
de unde aţi cumpărat produsul.
Dezafectarea bateriilor uzate
(aplicabil în Uniunea Europeană
și alte ţări europene cu sisteme
de colectare separate)
Acest simbol marcat pe baterie sau pe
ambalaj indică faptul că bateria acestui
produs nu trebuie considerată reziduu
menajer.
Pe anumite tipuri de baterii, acestui simbol
i se pot asocia simbolurile anumitor
substanţe chimice. Simbolurile pentru
mercur (Hg) sau plumb (Pb) sunt adăugate,
daca bateria conţine mai mult de 0,0005%
mercur sau 0,004% plumb.
Asigurându-vă că aceste baterii sunt
eliminate corect, veţi ajuta la prevenirea
consecinţelor negative pentru mediu
și pentru sănătatea umană, care, în
caz contrar, pot fi provocate de către
manipularea și eliminarea greșită a acestor
baterii. Reciclarea acestor materiale va ajuta
la conservarea resurselor naturale.
În cazul produselor care pentru siguranţa,
performanţa sau integritatea datelor
necesită o conexiune permanentă cu bateria
încorporată, aceasta trebuie înlocuită
numai de către personalul specializat din
centrele de service.
Pentru a vă asigura că bateriile vor
fi dezafectate corespunzător, predaţi
produsulul la sfârșitul duratei de
funcţionare la centrele de colectare pentru
deșeuri electrice și electronice.
Pentru celelalte tipuri de baterii, vă rugăm
să consultaţi secţiunea în care este explicat
modul neprimejdios de îndepărtare a
bateriei din produs. Predaţi bateria uza
la un centru de colectare și reciclare a
bateriilor.
Pentru mai multe detalii referitoare la
reciclarea acestui produs sau a bateriei,
vă rugăm să contactaţi primaria, serviciul
de preluare a deșeurilor sau magazinul de
unde aţi achiziţionat produsul.
4
RO
Elemente furnizate
Cifrele din ( ) reprezintă numărul de
articole furnizate.
Adaptor de c.a. (1)
Cablu de alimentare (1)
Cablu A/V de semnal pe componente
(1)
Cablu de conectare A/V (1)
Cablu de conexiune USB (1)
Folosiţi acest cablu când cablul USB încorporat
al camerei video (pag. 11) este prea scurt pentru
conectare.
Acumulator reîncărcabil NP-FV50 (1)
CD-ROM „Handycam” Application
Software (1) (pag. 35)
„PMB” (software, inclusiv „PMB Help”)
Manual „Handycam” (PDF)
Ghid de acţionare” (Acest manual) (1)
Această cameră video digitală are o aplicaţie
software încorporată, numită „PMB Portable
(pag
. 38).
Consultaţi pagina 18 cu privire la cartela de
memorie pe care o puteţi folosi împreună cu
această cameră video.
Utilizarea camerei video
Nu ţineţi camera video de următoarele
componente şi de capacele mufelor.
Ecran LCD Acumulator
Cablu USB încorporat
Camera video nu este rezistentă la praf, la stropi
sau la apă. Consultaţi „Măsuri de precauţie
(pag
. 64).
Elementele de meniu, ecranul LCD şi
obiectivul
Elementele de meniu marcate cu gri nu sunt
disponibile în condiţiile curente de înregistrare
sau redare.
Ecranul LCD este produs cu ajutorul unei
tehnologii extrem de precise, astfel că peste
99,99% dintre pixeli sunt funcţionali. Cu
toate acestea, este posibil ca pe ecranul LCD
să apară în mod constant nişte puncte mici
negre şi/sau luminoase (de culoare albă, roşie,
albastră sau verde). Aceste puncte reprezintă
rezultatul normal al procesului de fabricaţie şi
nu afectează în niciun fel înregistrarea.
Expunerea îndelungată la soare a ecranului LCD
sau a lentilelor poate provoca disfuncţionalităţi.
Nu îndreptaţi camera spre soare.
Procedând astfel, aceasta ar putea funcţiona
necorespunzător. Înregistraţi imagini ale
soarelui numai în condiţii de luminozitate
scăzută, cum ar fi în amurg.
Puncte negre
Puncte albe, roşii, albastre sau verzi
5
RO
Despre setarea limbii
Afişajele de pe ecran în diverse limbi sunt
utilizate pentru ilustrarea procedurilor de
funcţionare. Dacă este necesar, înainte de
utilizarea camerei video, schimbaţi limba afişată
p
e ecra
n (pag. 16).
Despre înregistrare
Pentru o funcţionare stabilă a cartelei de
memorie, se recomandă să formataţi cartela
de memorie cu camera video, înainte de prima
utilizare. La formatarea cartelei de memorie vor
fi şterse toate datele stocate pe cartelă, iar datele
vor fi irecuperabile. Salvaţi datele importante pe
calculator, etc.
Înainte de a începe înregistrarea, verificaţi
funcţia de înregistrare pentru a vă asigura
că imaginile şi sunetul sunt înregistrate fă
probleme.
Nu se acordă despăgubiri pentru conţinutul
înregistrărilor, chiar dacă înregistrarea sau
redarea nu este posibilă din cauza unei
defecţiuni a camerei video, a suportului de
stocare etc.
Sistemele TV color sunt diferite în funcţie de
ţară/regiune. Pentru a vedea înregistrările pe
televizor, aveţi nevoie de un televizor în sistem
PAL.
Programele de televiziune, filmele, casetele
video şi alte materiale pot fi protejate de
drepturile de autor. Înregistrarea neautorizată
a unor astfel de materiale poate să contravină
legilor drepturilor de autor.
Folosiţi camera video conform reglementărilor
locale.
Note despre redare
Este posibil să nu puteţi reda în mod normal
imagini înregistrate cu camera video pe alte
dispozitive. Este posibil să nu puteţi reda
în mod normal imagini înregistrate cu alte
dispozitive pe camera video.
Filmele cu o calitate a imaginii de definiţie
standard (STD) înregistrate pe cartele de
memorie SD nu pot fi redate cu echipamente
AV ale altor producători.
Suporturi DVD înregistrate cu o calitate
a imaginii HD (înaltă definiţie)
Suporturile DVD înregistrate cu o calitate a
imaginii de înaltă definiţie (HD) pot fi redate cu
dispozitive compatibile cu standardul AVCHD.
Nu puteţi reda discuri înregistrate cu o calitate
a imaginii de înaltă definiţie (HD) cu DVD
playere/recordere deoarece nu sunt compatibile
cu formatul AVCHD. Dacă introduceţi un
disc înregistrat cu formatul AVCHD (calitate a
imaginii de înaltă definiţie (HD) într-un DVD
player/recorder, este posibil să nu mai puteţi
scoate discul.
Salvarea tuturor datelor de imagine
înregistrate
Pentru a evita pierderea datelor de imagine,
salvaţi periodic toate imaginile înregistrate pe
un suport extern. Pentru a salva imagini pe
computer, consultaţi pagina 33, iar pentru a
salva imagini pe suporturi externe, consultaţi
pagina 41.
Tipul de discuri sau suporturi pe care pot fi
salvate imaginile depinde de opţiunea [Mod
REC
] selectată când au fost înregistrate
imaginile. Filmele înregistrate cu [Calitate
50p] pot fi salvate pe suporturi externe
(pag. 43). Filmele înregistrate cu [Calitate
maximă] pot fi salvate pe suporturi externe sau
pe discuri Blu-ray.
Note cu privire la acumulator/adaptor
de c.a.
După oprirea camerei video, aveţi grijă să
scoateţi acumulatorul sau adaptorul de c.a.
Deconectaţi adaptorul de c.a. de la camera
video ţinând în mână atât camera video, cât şi
conectorul de c.c.
6
RO
Notă privind temperatura camerei
video/acumulatorului
Atunci când temperatura camerei video sau a
acumulatorului devine deosebit de ridicată sau
deosebit de scăzută, este posibil să nu puteţi
înregistra sau reda pe camera video; aceasta se
datorează funcţiilor de protecţie ale camerei
video care se activează în astfel de situaţii. În
acest caz, apare un indicator pe ecranul LCD.
Când camera video este conectată la
un computer sau accesorii
Nu încercaţi să formataţi suportul de
înregistrare al camerei video cu ajutorul
computerului. Procedând astfel, camera video
poate să nu funcţioneze corect.
Atunci când conectaţi camera video la un
alt dispozitiv cu ajutorul unor cabluri de
legătură, aveţi grijă să introduceţi corect mufa
de conectare. Dacă introduceţi forţat mufa în
terminal, veţi deteriora terminalul şi pot apărea
defecţiuni ale camerei video.
Când camera video este conectată la alte
dispozitive printr-o conexiune USB, iar
alimentarea camerei este pornită, nu închideţi
panoul LCD. În caz contrar, se pot pierde datele
de imagine.
Dacă nu puteţi înregistra/reda imagini,
efectuaţi procedura [Format]
Dacă înregistraţi/ştergeţi imagini în mod
repetat pe o perioadă lungă de timp, se
produce o fragmentare a datelor pe suportul
de înregistrare. Imaginile nu pot fi salvate
sau înregistrate. În acest caz, salvaţi mai întâi
imaginile pe un tip de suport extern şi apoi
efectuaţi [Format] atingând
(MENU)
[Setare] [
(Setări suport)] [Format]
suportul dorit (HDR-CX160E/CX180E)
.
Observaţii despre accesoriile opţionale
Recomandăm folosirea unor accesorii Sony
originale.
Este posibil ca în anumite ţări/regiuni să nu fie
disponibile accesoriile originale Sony.
Despre acest manual, ilustraţii şi afişaje
de pe ecran
Imaginile folosite ca exemplu în acest manual
în scopul ilustrării sunt realizate cu o cameră
foto digitală, de aceea pot fi diferite de imaginile
şi indicatorii de ecran care apar pe camera
dvs. video. Iar ilustraţiile camerei video şi a
indicaţiilor de pe ecran sunt exagerate sau
simplificate pentru o înţelegere mai clară.
În acest manual, memoria internă (HDR-
CX160E/CX180E) şi cartela de memorie sunt
numite „suporturi de înregistrare.
În acest manual, discul DVD înregistrat cu o
calitate a imaginii de înaltă definiţie (HD) este
numit disc de înregistrare AVCHD.
Designul şi specificaţiile camerei video şi ale
accesoriilor pot fi modificate fără preaviz.
Verificaţi numele modelului camerei
dvs. video
Numele modelului este prezentat în acest
manual când există diferenţe de specificaţii
între modele. Verificaţi numele modelului de pe
partea inferioară a camerei dvs. video.
Principalele diferenţe de specificaţii ale acestei
serii sunt următoarele.
Suport de
înregistrare
Capacitatea
suportului
intern de
înregistrare
HDR-CX130E
Cartelă de
memorie
HDR-CX160E Memorie
internă +
cartelă de
memorie
16 GB
HDR-CX180E 32 GB
7
RO
Observaţii despre folosire
Nu efectuaţi niciuna dintre următoarele acţiuni.
În caz contrar, suportul de înregistrare poate fi
deteriorat, imaginile înregistrate pot fi imposibil
de redat, se pot pierde sau pot apărea alte
defecţiuni.
scoaterea cartelei de memorie când ledul de
acces (p
ag
. 19) este aprins sau clipeşte
scoaterea acumulatorului sau a adaptorului de
c.a. din camera video sau supunerea camerei
la şocuri mecanice sau vibraţii când ledurile
(Film)/ (Foto) (pag. 21) sau ledul de
acces (pag. 19) sunt aprinse sau clipesc
Când folosiţi o curea de umăr (se vinde
separat), nu izbiţi camera video de obiecte.
8
RO
Cuprins
Citiţi mai întâi aceste informaţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
Pregătirea
Pasul 1: Încărcarea acumulatorului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Încărcarea acumulatorului în străinătate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
Pasul 2: Pornirea camerei şi setarea datei şi a orei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Schimbarea setării pentru limbă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Pasul 3: Pregătirea suportului de înregistrare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
Pentru a verifica setările suportului de înregistrare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
Copierea filmelor şi a fotografiilor (HDR-CX160E/CX180E) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
Înregistrare/Redare
Înregistrare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
Selectarea modului de înregistrare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Redarea cu camera video . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Efectuarea unei redări cu evidenţiere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
Redarea imaginilor pe un televizor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
Operaţiuni avansate
Ştergerea filmelor şi a fotografiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
Salvarea filmelor şi a fotografiilor cu ajutorul unui
computer
Funcţii utile disponibile dacă conectaţi camera video la un computer ............... 33
Pregătirea unui computer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
Când folosiţi un Macintosh .......................................................... 34
Pornirea aplicaţiei PMB (Picture Motion Browser) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
Încărcarea imaginilor într-un serviciu de reţea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
9
Cuprins
RO
Salvarea imaginilor cu un dispozitiv extern
Selectarea unei metode pentru salvarea imaginilor cu un dispozitiv extern . . . . . . . . 41
Salvarea imaginilor cu un dispozitiv extern de stocare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Crearea unui disc cu ajutorul unui DVD writer, DVDirect Express . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
Crearea unui disc cu o calitate a imaginii de înaltă definiţie (HD) cu un
DVD writer etc., diferit de DVDirect Express . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50
Crearea unui disc cu o calitate a imaginii de definiţie standard (STD)
cu ajutorul unui recorder etc. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
Particularizarea camerei video
Utilizarea meniurilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
Obţinerea informaţiilor detaliate din Manual „Handycam . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
Informaţii suplimentare
Depanare ...................................................................................... 59
Durată de înregistrare filme/număr de fotografii ce poate fi înregistrat . . . . . . . . . . . . . . 61
Măsuri de precauţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
Specificaţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
Consultare rapidă
Indicatori de ecran . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
Componente şi butoane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
Index . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
10
RO
Pregătirea
Pasul 1: Încărcarea acumulatorului
Puteţi încărca acumulatorul „InfoLITHIUM” (seria V) după ce l-aţi montat în camera video.
Note
Nu puteţi monta un alt acumulator „InfoLITHIUM” în camera video decât unul din seria V.
1
Opriţi camera video prin închiderea ecranului LCD.
2
Montaţi acumulatorul glisându-l în direcţia indicată de săgeată până când
acesta face clic.
3
Conectaţi adaptorul de c.a. şi cablul de alimentare la camera video şi la
sursa de c.a..
Ledul CHG (încărcare) se aprinde şi începe încărcarea. Ledul CHG (încărcare) se stinge
atunci când acumulatorul este complet încărcat.
4
Atunci când bateria este încărcată, deconectaţi adaptorul de c.a. de la
mufa DC IN a camerei video.
Acumulator
Led CHG (încărcare)
Mufă DC IN
La sursa de c.a.
Adaptor de c.a.
Conector de c.c.
Cablu de alimentare
Aliniaţi semnul de pe conectorul
de c.c. cu cel de pe mufa DC IN.
11
RO
Pregătirea
Pentru a încărca acumulatorul cu ajutorul computerului
Această metodă este utilă când nu este disponibil adaptorul de c.a.
Opriţi camera video şi montaţi acumulatorul în camera video.
Co
nectaţi camera video la un computer pornit, folosind cablul USB încorporat.
Când acumulatorul este complet încărcat, deconectaţi camera video de la computer
(pag. 36).
Note
Nu este asigurată funcţionarea cu toate computerele.
Dacă veţi conecta camera video la un laptop care nu este conectat la o sursă de alimentare, acumulatorul
laptopului se va descărca. Nu lăsaţi camera video astfel conectată la un computer.
Nu este garantată încărcarea cu un computer asamblat sau modificat personal sau printr-un hub USB.
Camera video poate să nu funcţioneze corect, în funcţie de dispozitivul USB folosit cu computerul.
Sugestii
Puteţi încărca acumulatorul conectând cablul USB încorporat la o sursă de c.a., folosind un încărcător
USB/adaptor de c.a. AC-U501AD/AC-U50AG (se vinde separat). Nu puteţi folosi un dispozitiv de
alimentare portabil Sony CP-AH2R sau CP-AL (se vinde separat) pentru încărcarea camerei video.
Este posibil ca încărcătorul USB/adaptorul de c.a. să nu fie disponibil în anumite ţări/regiuni.
Ledul CHG (încărcare) poate să nu se aprindă dacă acumulatorul este descărcat. În acest caz, încărcaţi
acumulatorul folosind adaptorul de c.a. furnizat.
La sursa de c.a.
12
RO
Durata de încărcare
Durata aproximativă (min.) necesară atunci când încărcaţi complet un acumulator complet
descărcat.
Acumulator
Durată de încărcare
Adaptor de c.a.
Cablu USB încorporat
*
NP-FV50 (furnizat) 155 315
NP-FV70 195 600
NP-FV100 390 1050
Duratele de încărcare prezentate în tabel au fost stabilite la încărcarea camerei video la o temperatură de
25
C. Se recomandă să încărcaţi acumulatorul la un interval de temperatură între 10 C şi 30 C.
* Duratele de încărcare sunt calculate fără utilizarea cablu de conexiune USB.
Sugestii
Consultaţi pagina 61 pentru durata de înregistrare şi redare.
Atunci când camera video este pornită, puteţi verifica autonomia aproximativă a acumulatorului cu
ajutorul indicatorului din colţul din dreapta sus al ecranului LCD.
Pentru a scoate acumulatorul
Închideţi ecranul LCD. Glisaţi pârghia de decuplare BATT (acumulator) () şi scoateţi
acumulatorul ().
Pentru a utiliza o sursă de c.a. ca sursă de alimentare
Conectaţi în acelaşi mod ca şi la „Pasul 1: Încărcarea acumulatorului”(pag. 10). Chiar dacă
acumulatorul este montat, acesta nu este descărcat.
13
RO
Pregătirea
Note despre acumulator
Atunci când scoateţi acumulatorul sau decuplaţi adaptorul de c.a., închideţi camera video şi asiguraţi-vă
că ledurile
(Film)/ (Foto) (pag. 21) şi ledul de acces (pag. 19) sunt stinse.
Ledul CHG (încărcare) clipeşte în timpul încărcării în următoarele condiţii:
Acumulatorul nu este montat corect.
Acumulatorul este deteriorat.
Temperatura acumulatorului este scăzută.
Scoateţi acumulatorul din camera video şi puneţi-l într-un loc cald.
Temperatura acumulatorului este ridicată.
Scoateţi acumulatorul din camera video şi puneţi-l într-un loc răcoros.
Nu vă recomandăm să utilizaţi modelul NP-FV30 împreună cu camera video, deoarece acesta permite
durate reduse de înregistrare şi de redare.
În setarea implicită, alimentarea se opreşte automat dacă nu utilizaţi camera video timp de aproximativ 5
minute, pentru a economisi energia bateriei ([Oprire automată]).
Note despre adaptorul de c.a.
Utilizaţi o sursă de c.a. apropiată atunci când utilizaţi adaptorul de c.a. Deconectaţi imediat adaptorul de
c.a. de la sursa de c.a. dacă apare o defecţiune în timpul utilizării camerei video.
Nu utilizaţi adaptorul de c.a. într-un spaţiu îngust, cum ar fi între un perete şi un obiect de mobilier.
Nu scurtcircuitaţi conectorul de c.c. al adaptorului de c.a. sau borna acumulatorului cu obiecte metalice.
Acest lucru poate cauza defecţiuni.
Încărcarea acumulatorului în străinătate
Puteţi încărca acumulatorul în orice ţară/regiune utilizând adaptorul de c.a. furnizat
împreună cu camera video, la o tensiune între 100 V - 240 V, 50 Hz/60 Hz de c.a.
Nu folosiţi un transformator electric de tensiune.
14
RO
Pasul 2: Pornirea camerei şi setarea datei şi a orei
1
Deschideţi ecranul LCD al camerei dvs. video.
Camera video este pornită.
Pentru a porni camera video atunci când ecranul LCD este deschis, apăsaţi pe POWER.
2
Selectaţi limba dorită, apoi atingeţi [Urm.].
3
Selectaţi zona geografică dorită cu
/ , apoi atingeţi [Urm.].
Pentru a regla din nou data şi ora, atingeţi (MENU) [Setare] [ (Setări ceas)]
[Setare dată şi oră] [Dată şi oră]. Dacă un element nu este pe ecran, atingeţi
/ până
ce acesta apare.
Led MODE
Buton POWER
Atingeţi butonul de pe
ecranul LCD
15
RO
Pregătirea
4
Setaţi [Ora de vară], apoi atingeţi [Urm.].
Dacă setaţi [Ora de vară] la [Activat], ceasul este dat cu 1 oră înainte.
5
Selectaţi formatul datei, apoi atingeţi [Urm.].
6
Selectaţi data şi ora, atingeţi
/ pentru a seta valoarea, apoi atingeţi
[Urm.]
.
Ceasul porneşte.
Note
Data şi ora nu apar în timpul înregistrării, dar sunt înregistrate automat pe suportul de înregistrare şi pot
fi afişate în timpul redării. Pentru a afişa data şi ora, atingeţi
(MENU) [Setare] [ (Setări
redare)] [Cod de date] [Data/Ora]
.
Puteţi opri sunetele bip de funcţionare apăsând pe
(MENU) [Setare] [ (Setări generale)]
[Bip] [Dezactivat]
.
Dacă butonul pe care l-aţi atins nu răspunde corect, calibraţi ecranul tactil.
16
RO
Pentru a opri alimentarea
Închideţi ecranul LCD.
Ledul
(Film) clipeşte pentru câteva secunde, iar camera video este oprită.
Sugestii
De asemenea, puteţi opri camera video apăsând pe POWER.
Când [Pornit de LCD] este setat la [Dezactivat], opriţi camera video apăsând POWER.
Schimbarea setării pentru limbă
Puteţi schimba afişajele de pe ecran pentru a vizualiza mesajele într-o anumită limbă.
Atingeţi
(MENU) [Setare] [ (Setări generale)] [Language Setting] o
limbă dorită
.
17
RO
Pregătirea
Pasul 3: Pregătirea suportului de înregistrare
Suporturile de înregistrare care pot fi utilizate diferă în funcţie de modelul camerei video.
Următoarele simboluri sunt afişate pe ecranul camerei video.
HDR-CX130E
Cartelă de memorie
HDR-CX160E/CX180E
*
Memorie internă Cartelă de memorie
* În setarea implicită, atât filmele, cât şi fotografiile sunt înregistrate pe acest suport de înregistrare. Puteţi
efectua operaţii de înregistrare, redare şi editare pe suportul selectat.
Sugestii
Consultaţi pagina 62 pentru durata de înregistrare a filmelor.
Consultaţi pagina 63 pentru numărul de fotografii ce poate fi înregistrat.
Selectarea suporturilor de înregistrare (HDR-CX160E/CX180E)
Atingeţi (MENU) [Setare] [ (Setări suport)] [Selectare
suport].
Apare ecranul [Selectare suport].
Atingeţi suportul de înregistrare dorit, apoi atingeţi .
Atât filmele, cât şi fotografiile sunt înregistrate pe suportul selectat.
Pentru a verifica setările suportului de înregistrare
Atât în modul de înregistrare a filmelor, cât şi în modul de înregistrare a fotografiilor,
simbolul suportului de înregistrare selectat este afişat în colţul din dreapta sus a ecranului.
Simbolul afişat poate diferi în funcţie de model.
Simbolul suportului de
înregistrare
18
RO
Introducerea unei cartele de memorie
Note
Setaţi suportul de înregistrare pe [Cartelă memorie] pentru a înregistra filme şi/sau fotografii pe o cartelă
de memorie (HDR-CX160E/CX180E).
Tipuri de cartele de memorie ce pot fi folosite cu camera dvs. video
SD Clasă de viteză Descrise în acest
manual
„Memory Stick PRO
Duo” (Mark2)
„Memory Stick PRO
Duo
„Memory Stick PRO-
HG Duo
SD cartelă de memorie
Class 4 sau mai rapid SD cartelă
SDHC cartelă de
memorie
SDXC cartelă de
memorie
Nu este asigurată funcţionarea cu toate cartelele de memorie.
Cartele „Memory Stick PRO Duo, jumătate din dimensiunea „Memory Stick” sau cartele SD de
dimensiune standard pot fi folosite cu această cameră video.
Nu lipiţi etichete sau alte obiecte adezive pe cartela de memorie sau pe adaptorul cartelei de memorie.
Acest lucru poate cauza defecţiuni.
Cartelele „Memory Stick PRO Duo” de până la 32 GB şi cartelele SD de până la 64 GB au fost verificate şi
funcţionează cu camera dvs. video.
Note
O cartelă MultiMediaCard nu poate fi folosită cu această cameră video.
Filmele înregistrate pe cartele de memorie SDXC nu pot fi importate sau redate pe computere sau
dispozitive AV care nu suportă sistemul de fişiere exFAT* prin conectarea camerei video la aceste
dispozitive cu un cablu USB. Verificaţi în prealabil dacă echipamentul de conectare suportă sistemul
exFAT. Dacă veţi conecta un echipament care nu suportă sistemul exFAT şi apare ecranul de formatare,
nu efectuaţi formatarea. Toate datele înregistrate se vor pierde.
* exFAT este un sistem de fişiere folosit pentru cartelele de memorie SDXC.
19
RO
Pregătirea
Deschideţi capacul şi introduceţi cartela de memorie cu colţul tăiat în
direcţia ilustrată, până auziţi un clic.
Închideţi capacul după ce aţi introdus cartela de memorie.
Apare ecranul [Pregătire fişier bază de date imagine. Aşteptaţi.] dacă introduceţi o cartelă
nouă de memorie. Aşteptaţi să dispară ecranul.
Închideţi capacul.
Note
Dacă este afişat [Crearea unui nou Fişier de bază de date de imagini a eşuat. Este posibil să nu fie suficient
spaţiu liber.], formataţi cartela de memorie.
Verificaţi sensul cartelei de memorie. Dacă introduceţi forţat cartela de memorie în sensul greşit, cartela
de memorie, fanta pentru cartela de memorie sau imaginile înregistrate pot fi deteriorate.
Nu deschideţi capacul în timpul înregistrării.
Atunci când introduceţi sau scoateţi cartela de memorie, aveţi grijă ca aceasta să nu sară şi să cadă.
Pentru a scoate cartela de memorie
Deschideţi capacul şi împingeţi uşor cartela de memorie înăuntru dintr-o mișcare.
Copierea filmelor şi a fotografiilor (HDR-CX160E/CX180E)
Puteţi copia filme şi fotografii de pe suportul intern de înregistrare pe cartela de memorie.
Atingeţi
(MENU) [Editare/Copiere] [Copiază], apoi urmaţi instrucţiunile ce
apar pe ecran.
Led de acces
Observaţi direcţia colţului tăiat.
20
RO
Înregistrare/Redare
Înregistrare
În setarea implicită, filmele şi fotografiile sunt înregistrate pe următoarele suporturi. Filmele
sunt înregistrate cu o calitate a imaginii de înaltă definiţie (HD).
HDR-CX130E: Cartelă de memorie
HDR-CX160E/CX180E: Suport intern de înregistrare
Sugestii
Pentru a schimba suportul de înregistrare, consultaţi pagina 17 (HDR-CX160E/CX180E).
1
Fixaţi cureaua de susţinere.
2
Deschideţi ecranul LCD al camerei dvs. video.
Camera dvs. video este pornită şi capacul obiectivului este deschis.
21
RO
Înregistrare/Redare
Înregistrarea filmelor
Apăsaţi pe MODE pentru a aprinde ledul (Film).
Apăsaţi pe START/STOP pentru a începe înregistrarea.
Pentru a opri înregistrarea, apăsaţi pe START/STOP din nou.
Pentru a afişa din nou elemente pe ecranul LCD
Atingeţi oriunde pe ecran, cu excepţia butoanelor de pe ecranul LCD, ca să puteţi folosi
elementele. Puteţi schimba setările folosind meniul [Setare afişaj].
Buton MODE
(Film): În timpul înregistrării unui film
(Foto): În timpul înregistrării unei fotografii
[STBY] [ÎNREG.]
Buton START/STOP
după
aproximativ
4 secunde
  • Page 1 1
  • Page 2 2
  • Page 3 3
  • Page 4 4
  • Page 5 5
  • Page 6 6
  • Page 7 7
  • Page 8 8
  • Page 9 9
  • Page 10 10
  • Page 11 11
  • Page 12 12
  • Page 13 13
  • Page 14 14
  • Page 15 15
  • Page 16 16
  • Page 17 17
  • Page 18 18
  • Page 19 19
  • Page 20 20
  • Page 21 21
  • Page 22 22
  • Page 23 23
  • Page 24 24
  • Page 25 25
  • Page 26 26
  • Page 27 27
  • Page 28 28
  • Page 29 29
  • Page 30 30
  • Page 31 31
  • Page 32 32
  • Page 33 33
  • Page 34 34
  • Page 35 35
  • Page 36 36
  • Page 37 37
  • Page 38 38
  • Page 39 39
  • Page 40 40
  • Page 41 41
  • Page 42 42
  • Page 43 43
  • Page 44 44
  • Page 45 45
  • Page 46 46
  • Page 47 47
  • Page 48 48
  • Page 49 49
  • Page 50 50
  • Page 51 51
  • Page 52 52
  • Page 53 53
  • Page 54 54
  • Page 55 55
  • Page 56 56
  • Page 57 57
  • Page 58 58
  • Page 59 59
  • Page 60 60
  • Page 61 61
  • Page 62 62
  • Page 63 63
  • Page 64 64
  • Page 65 65
  • Page 66 66
  • Page 67 67
  • Page 68 68
  • Page 69 69
  • Page 70 70
  • Page 71 71
  • Page 72 72
  • Page 73 73
  • Page 74 74
  • Page 75 75
  • Page 76 76
  • Page 77 77
  • Page 78 78
  • Page 79 79
  • Page 80 80
  • Page 81 81
  • Page 82 82
  • Page 83 83
  • Page 84 84
  • Page 85 85
  • Page 86 86
  • Page 87 87
  • Page 88 88
  • Page 89 89
  • Page 90 90
  • Page 91 91
  • Page 92 92
  • Page 93 93
  • Page 94 94
  • Page 95 95
  • Page 96 96
  • Page 97 97
  • Page 98 98
  • Page 99 99
  • Page 100 100
  • Page 101 101
  • Page 102 102
  • Page 103 103
  • Page 104 104
  • Page 105 105
  • Page 106 106
  • Page 107 107
  • Page 108 108
  • Page 109 109
  • Page 110 110
  • Page 111 111
  • Page 112 112
  • Page 113 113
  • Page 114 114
  • Page 115 115
  • Page 116 116
  • Page 117 117
  • Page 118 118
  • Page 119 119
  • Page 120 120
  • Page 121 121
  • Page 122 122
  • Page 123 123
  • Page 124 124
  • Page 125 125
  • Page 126 126
  • Page 127 127
  • Page 128 128
  • Page 129 129
  • Page 130 130
  • Page 131 131
  • Page 132 132
  • Page 133 133
  • Page 134 134
  • Page 135 135
  • Page 136 136
  • Page 137 137
  • Page 138 138
  • Page 139 139
  • Page 140 140
  • Page 141 141
  • Page 142 142
  • Page 143 143
  • Page 144 144
  • Page 145 145
  • Page 146 146
  • Page 147 147
  • Page 148 148
  • Page 149 149
  • Page 150 150
  • Page 151 151
  • Page 152 152
  • Page 153 153
  • Page 154 154
  • Page 155 155
  • Page 156 156
  • Page 157 157
  • Page 158 158
  • Page 159 159
  • Page 160 160
  • Page 161 161
  • Page 162 162
  • Page 163 163
  • Page 164 164
  • Page 165 165
  • Page 166 166
  • Page 167 167
  • Page 168 168
  • Page 169 169
  • Page 170 170
  • Page 171 171
  • Page 172 172
  • Page 173 173
  • Page 174 174
  • Page 175 175
  • Page 176 176
  • Page 177 177
  • Page 178 178
  • Page 179 179
  • Page 180 180
  • Page 181 181
  • Page 182 182
  • Page 183 183
  • Page 184 184
  • Page 185 185
  • Page 186 186
  • Page 187 187
  • Page 188 188
  • Page 189 189
  • Page 190 190
  • Page 191 191
  • Page 192 192
  • Page 193 193
  • Page 194 194
  • Page 195 195
  • Page 196 196
  • Page 197 197
  • Page 198 198
  • Page 199 199
  • Page 200 200
  • Page 201 201
  • Page 202 202
  • Page 203 203
  • Page 204 204
  • Page 205 205
  • Page 206 206
  • Page 207 207
  • Page 208 208
  • Page 209 209
  • Page 210 210
  • Page 211 211
  • Page 212 212
  • Page 213 213
  • Page 214 214
  • Page 215 215
  • Page 216 216
  • Page 217 217
  • Page 218 218
  • Page 219 219
  • Page 220 220
  • Page 221 221
  • Page 222 222
  • Page 223 223
  • Page 224 224
  • Page 225 225
  • Page 226 226
  • Page 227 227
  • Page 228 228
  • Page 229 229
  • Page 230 230
  • Page 231 231
  • Page 232 232
  • Page 233 233
  • Page 234 234
  • Page 235 235
  • Page 236 236
  • Page 237 237
  • Page 238 238
  • Page 239 239
  • Page 240 240
  • Page 241 241
  • Page 242 242
  • Page 243 243
  • Page 244 244
  • Page 245 245
  • Page 246 246
  • Page 247 247
  • Page 248 248
  • Page 249 249
  • Page 250 250
  • Page 251 251
  • Page 252 252
  • Page 253 253
  • Page 254 254
  • Page 255 255
  • Page 256 256
  • Page 257 257
  • Page 258 258
  • Page 259 259
  • Page 260 260
  • Page 261 261
  • Page 262 262
  • Page 263 263
  • Page 264 264
  • Page 265 265
  • Page 266 266
  • Page 267 267
  • Page 268 268
  • Page 269 269
  • Page 270 270
  • Page 271 271
  • Page 272 272
  • Page 273 273
  • Page 274 274
  • Page 275 275
  • Page 276 276
  • Page 277 277
  • Page 278 278
  • Page 279 279
  • Page 280 280
  • Page 281 281
  • Page 282 282

Sony HDR-CX160E Manualul proprietarului

Tip
Manualul proprietarului
Acest manual este potrivit și pentru