42
Citiţi instrucţiunile, păstraţi-le într-un loc sigur; dacă daţi aparatul altcuiva, nu uitaţi să daţi şi
instrucţiunile. Îndepărtaţi toate ambalajele înainte de folosire.
A PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectaţi măsurile de siguranţă de bază, inclusiv:
1 Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și
de către persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale
reduse sau lipsă de experienţă și cunoștinţe dacă sunt
supravegheaţi/instruiţi și înţeleg pericolele la care se supun. Copiii
nu trebuie să se joace cu aparatul. Curăţarea și utilizarea de către
utilizator nu trebuie efectuate de copii decât dacă aceștia au
peste 8 ani și sunt supravegheaţi. Nu lăsaţi aparatul și cablul la
îndemâna copiilor sub 8 ani.
2 Nu conectaţi aparatul prin intermediul unui sistem cu
temporizator sau cu comandă de la distanţă.
3 Este posibil ca pâinea să se ardă. Nu folosiţi aparatul lângă sau
sub materiale inflamabile (spre ex., perdele).
¬ Suprafeţele aparatului se vor încinge.
4 Scoateţi şi goliţi tava pentru firmituri. Ştergeţi cu o cârpă umedă,
uscaţi, apoi reaşezaţi-o în prăjitor.
5 În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către
fabricant, agentul de service sau orice altă persoană calificată,
pentru a evita accidentele.
` Nu introduceţi aparatul în lichid.
6 Nu prăjiţi sau reîncălziţi pâine „unsă cu unt“, ruptă sau cu forme ciudate.
7 Dacă pâinea rămâne blocată, scoateţi prăjitorul din pâine, lăsaţi-l să se răcească şi scoateţi
pâinea.
8 Nu folosiţi aparatul în niciun alt scop decât cel descris în aceste instrucţiuni.
9 Nu operaţi aparatul dacă este stricat sau nu funcţionează corect.
exclusiv pentru uz casnic
U ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
•Reglaţi nivelul de prăjire la maxim (7) Operaţi aparatul gol, pentru a încălzi noile elemente.
S-ar putea să miroasă puţin, însă nu vă îngrijoraţi. Asiguraţi-vă că începerea este bine
ventilată.
•Aparatul pentru încălzirea chiflelor este livrat pliat. Înainte de folosire, rotiţi picioruşul înspre
exterior 45°, înspre mânere.
T PRĂJIREA PÂINII
1 Aşezaţi prăjitorul de pâine pe verticală, pe o suprafaţă stabilă, nivelată, termorezistentă.
2 Băgaţi întrerupătorul în priză.
3 Comutaţi butonul de comandă de prăjire la nivelul necesar (1 = mic, 7 = mare).
4 Puneţi pâinea în fanta pentru prăjire (grosime maximă 25mm).
5 Apăsaţi în jos complet mânerul.