LG LGT375 Manual de utilizare

Categorie
Telefoane mobile
Tip
Manual de utilizare
Instalarea cartelei SIM
nd abonaţi la o rea de telefonie celula, vi se
ofe o cartelă SIM pentru conectare, care conţine
detaliile abonamentului dvs., precum codul PIN, alte
servicii opţionale disponibile şi multe altele.
Important!
Cartela SIM şi contactele din aceasta pot fi avariate
foarte uşor dacă acea cartelă este zgâriată sau
îndoită, astfel încât este bine să fiţi atent când
inseraţi, manevraţi sau scoati cartela. Păstraţi
toate cartelele SIM într-un loc unde copiii mici nu
pot ajunge.
Ilustraţii
Închideţi întotdeauna telefonul şi deconectaţi
încărcătorul înainte de a scoate bateria.
1 Scoateţi carcasa spate.
2 Ridicaţi bateria pentru a o scoate.
3 Introduceţi cartela SIM.
4 Introduceţi bateria.
5 Ataşaţi carcasa spate.
6 Încărcaţi bateria.
SIM1
SIM2
SIM2
SIM1
1
SIM1
SIM2
SIM2
SIM1
2
SIM1
SIM2
SIM2
SIM1
3
SIM1
SIM2
SIM2
SIM1
4
SIM1
SIM2
SIM2
SIM1
5
6
LG-T375 Ghidul utilizatorului
Română
Componentele telefonului
Derularea
Trageţi dintr-o margine în alta pentru derulare. Pe
unele ecrane, cum ar fi lista de jurnale, puteţi să
derulaţi în sus sau în jos.
Apeluri
Efectuarea unui apel
1 Atingeţi pentru a deschide tastatura.
2 Introduceţi numărul utilizând tastatura.
Atingeţi pentru a iniţia apelul.
NOTĂ: Pentru a efectua un apel de pe
SIM2, atingeţi semnul săgeată înainte de pe
pictograma
.
SFAT! Pentru a introduce + pentru efectuarea
unui apel internaţional, apăsaţi şi menţineţi
apăsată tasta „0”.
Apăsaţi tasta Pornire pentru a bloca ecranul tactil şi
a preveni efectuarea unui apel din greşeală.
Efectuarea unui apel din Contacte
1 În ecranul de start atingeţi pentru a deschide
Contacte.
2 Atingeţi caseta câmpului de căutare din partea
superioară a ecranului şi introduceţi primele
câteva litere ale contactului pe care doriţi să-l
apelaţi utilizând tastatura.
3 Din lista filtrată, atingeţi pictograma Apel de
lângă contactul pe care doriţi să-l apelaţi. Apelul
va utiliza numărul implicit dacă există mai multe
numere pentru contactul respectiv.
4 Alternativ, puteţi să atingeţi numele contactului
şi să selectaţi numărul de utilizat, dacă exis
mai multe numere pentru contactul respectiv. De
asemenea, puteţi să atingeţi pentru a iniţia
apelul la numărul implicit.
NOTĂ:
Apel simulat - Apelul simulat imită un apel
primit real. Apăsaţi #*#’ pe tastatura de apelare
pentru a vă autoapela. Aceasta nu implică
niciun cost.
Acceptarea şi respingerea unui apel
Când sună telefonul, apăsaţi tasta pentru a
răspunde.
Pentru a dezactiva soneria, atingeţi fila Silenţios
de pe ecranul de alertă. Această opţiune este utilă
dacă aţi uitat să schimbaţi profilul în Silenţios pe
durata unei întâlniri. Atingeţi fila Respingere pentru a
respinge un apel primit pe ecranul de alertă.
Contacte
Căutarea unui contact
1 Atingeţi Contacte.
2 Va apărea o listă de contacte. Prin tastarea primei
litere a numelui unui contact în câmpul Căutare
accesaţi zona alfabetică corespunzătoare din listă.
Adăugarea unui contact nou
1 Atingeţi Contacte şi Adăugare.
2 Alegeţi dacă salvaţi contactul în Memoria internă,
SIM1 sau SIM2.
3 Introduceţi prenumele şi numele de familie.
4 Puteţi introduce până la cinci numere diferite
pentru fiecare contact.
5 Adăugaţi o adresă de e-mail. Puteţi să introduceţi
maxim două adrese de e-mail diferite pentru
fiecare contact.
6 Alocaţi contactul la unul sau mai multe grupuri.
7 Atingeţi Salvare pentru a salva contactul.
Mesagerie
Telefonul LG-T375 combină mesajele SMS şi MMS
într-un meniu uşor de utilizat şi intuitiv.
Trimiterea unui mesaj
1 Atingeţi Mesaje în meniu şi apoi atingeţi Scriere
mesaj pentru a începe compunerea unui mesaj
nou.
2 Atingeţi Inserare pentru a adăuga o imagine, un
videoclip, un sunet, un şablon etc.
3 Atingi Către din partea superioară a ecranului
pentru a introduce destinatarii, apoi introduci
numărul sau atingeţi pentru a selecta un contact.
Puti chiar adăugaţi mai multe contacte.
4 La sfârşit, atingeţi .
Instalarea unui card de memorie
Scoateţi carcasa spate a telefonului. Împingeţi cardul
de memorie în interior, cu zona de contact aurie
aşezată cu faţa în jos. Pentru a scoate cardul de
memorie, trageţi-l uşor afară.
Notă: Cardul de memorie este un accesoriu
opţional.
NOTĂ: Senzor de proximitate
Atunci când primiţi şi efectuaţi apeluri, senzorul
de proximitate dezactivează automat lumina
de fundal şi blochează tastatura tactilă, prin
perceperea apropierii telefonului de ureche.
Acest lucru prelungeşte durata de viaţă a
bateriei şi vă împiedică să activaţi neintenţionat
ecranul tactil pe durata apelurilor.
NOTĂ: Sortare SMS - Mesajele primite pot fi
sortate cu opţiunea de sortare oferită pentru un
acces facil la mesaje. (Dată, Expeditor, Citit şi
Necitit)
Setări e-mail
Atingeţi E-mail de pe ecranul 2.
Dacă nu este configurat contul de e-mail, porniţi
expertul de configurare e-mail şi finalizaţi-l. Puteţi
verifica şi edita setările şi de asemenea puteţi
verifica setările suplimentare care au fost completate
automat când aţi creat contul.
Cameră
Fotografierea rapidă
1 Atingeţi meniul Came.
2 nd camera a focalizat pe subiectul dvs., atingeţi
din partea centru-dreapta a ecranului pentru
a realiza fotografia.
SFAT:
Pentru a comuta la modul came
sau la modul video, glisaţi în sus/în jos
pictograma pentru cameră sau video în
partea centru-dreapta a vizorului.
După realizarea unei fotografii
Fotografia realizată va fi afişată pe ecran.
Sunt disponibile opţiunile următoare.
Atingeţi .
Încărcare - Atingeţi pentru a încărca fotografia.
Trimiteţi prin - Atingeţi pentru a trimite fotografia ca
Mesaj, E-mail sau prin Bluetooth.
Setare ca - Atingeţi pentru a seta ca Fundal pentru
ecranul de start, Fundal la blocarea ecranului,
Imagine contact.
Editare - Atingeţi pentru a edita fotografia.
Atingeţi pentru a şterge imaginea.
Atingeţi pentru a realiza imediat altă fotografie.
Atingeţi pentru a vizualiza o galerie cu
fotografiile salvate.
Utilizarea setărilor avansate
Din vizor atingeţi pentru a deschide toate
opţiunile de setări avansate.
După selectarea opţiunii, atingeţi butonul OK.
Camera video
Realizarea unui videoclip rapid
Pentru a comuta la modul cameră sau la modul
video, deplasaţi în sus/în jos pictograma pentru
cameră sau video în partea centru-dreapta a
vizorului.
1 Ţinând telefonul în poziţie orizontală, direcţionaţi
obiectivul către subiectul videoclipului.
2 Apăsaţi punctul roşu .
3 REC va apărea în partea inferioară a vizorului,
iar cronometrul din partea inferioară va afişa
durata videoclipului.
4 Pentru a întrerupe videoclipul, atingeţi şi reluaţi
selectând .
5 Atingeţi de pe ecran pentru a opri înregistrarea
video.
După realizarea unui videoclip
O imagine statică reprezentând videoclipul efectuat
va apărea pe ecran. Numele videoclipului este afişat
în partea de jos a ecranului.
Sunt disponibile opţiunile următoare.
Atingeţi pentru a reda videoclipul.
Atingeţi pentru
Trimiteţi prin - Pentru a trimite videoclipul ca Mesaj,
E-mail sau prin Bluetooth.
Atingeţi pentru a şterge videoclipul pe care
tocmai l-aţi realizat şi confirmaţi atingând Da.
Vizorul va apărea din nou.
Atingeţi pentru a înregistra imediat alt videoclip.
Înregistrarea video curentă va fi salvată.
Atingeţi pentru a vizualiza o galerie cu
videoclipuri şi fotografii salvate.
Utilizarea setărilor avansate
Din vizor atingeţi pentru a deschide toate
opţiunile de setări avansate. Puteţi modifica setarea
camerei video, iar după selectarea opţiunii atingeţi
butonul OK.
Muzică
Pentru a accesa playerul muzical, atingeţi Muzică.
De aici puteţi accesa mai multe foldere:
Redate recent - Puteţi asculta melodiile redate
recent.
Toate melodiile - Conţine melodiile pe care le aveţi
pe telefon, cu excepţia muzicii implicite preîncărcate.
Artişti - Căutaţi prin colecţia de muzică după
numele artistului.
Albume - Căutaţi prin colecţia de muzică după
numele albumului.
Genuri - Căutaţi prin colecţia de muzică după
genuri muzicale.
Liste de redare - Conţine toate listele de redare pe
care le-aţi creat.
Redare aleatorie - Redă melodiile în ordine aleatorie.
Gestionare fişiere
Puteţi stoca fişiere multimedia în memoria
telefonului dvs. pentru a accesa uşor toate imaginile,
sunetele, videoclipurile, documentele şi alte tipuri de
conţinut. De asemenea, puteţi salva fişierele pe un
card de memorie. Utilizarea unui card de memorie
vă permite să eliberaţi spaţiu în memoria telefonului
dvs.
Atingând Personale puteţi deschide o listă cu
directoarele în care sunt stocate toate fişierele
multimedia.
Aplicaţie
Adăugarea unui eveniment în calendar
1 Atingeţi Calendar.
2 Selectaţi data la care doriţi să adăugaţi
evenimentul.
3 Atingeţi Adau.
Setarea alarmei
1 Atingeţi Alarme.
2 Atingeţi Adau, apoi puteţi seta şi salva alarmele
în acest meniu. Atingeţi tastele numerice pentru a
introduce numere.
Web
Opţiunea Navigator vă oferă o lume a jocurilor
rapidă şi plină de culoare, muzică, ştiri, sport,
divertisment şi multe altele, direct pe telefonul
mobil. Oriunde aţi fi şi în orice aţi fi.
Accesarea web
1 Atingeţi Navigator.
2 Pentru a accesa direct pagina de start a
navigatorului, selectaţi Da. După ce pagina este
încărcată, apăsaţi butonul de setări din colţul din
dreapta sus pentru mai multe opţiuni.
NOTE: La conectarea la aceste servicii
şi descărcarea de conţinut, veţi fi taxat
suplimentar. Verificaţi tarifele cu furnizorul dvs.
de reţea.
Setarea SIM-ului dublu
Puteţi vedea două pictograme pentru semnalul
de reţea în partea stângă sus a ecranului când
introduceţi două cartele SIM.
Pentru a selecta sau comuta Cartela SIM, apăsaţi
Meniu şi selectaţi Setări Dual SIM.
Setări
Modificarea setărilor telefonului
Aveţi libertatea de a adapta telefonul LG-T375 în
funcţie de preferinţele dvs.
Din ecranul de start, selectaţi şi atingeţi Setări
apoi derulaţi la Setări dispozitiv.
Detector antifurt mobil - Atunci când este
furat telefonul, acesta trimite SMS la numerele
configurate de către adevăratul proprietar. Pentru a
activa caracteristica ATMT, va trebui să activaţi ATMT
şi să configuraţi setările ATMT cu Nume proprietar
şi Numere alternative. Codul ATMT implicit este
„0000”.
Reportofon
Utilizaţi reportofonul pentru a înregistra memento-
uri vocale sau alte fişiere audio.
Utilizarea calculatorului
1 Atingeţi Calculator.
2 Atingeţi tastele numerice pentru a introduce
numere.
Transformarea unei unităţi de măsură
1 Atingeţi Convertor de unităţi.
2 Alegeţi dacă vreţi să convertiţi Valută, Zonă,
Lungime, Greutate, Temperatură, Volum sau Viteză.
3 Apoi selectaţi unitatea şi introduceţi valoarea pe
care doriţi să o convertiţi.
PC Suite
Vă puteţi sincroniza calculatorul cu telefonul, pentru
a vă asigura că toate detaliile şi datele importante
corespund. De asemenea, puteţi efectua şi copii de
siguranţă ale fişierelor, pentru a avea garanţia că nu
pierdeţi datele.
Instalarea aplicaţiei „LG PC
Suite IV” pentru PC
Aplicaţia „LG PC Suite IV” pentru PC poate fi
descărcată de pe pagina Web a LG.
1 Accesaţi www.lg.com şi selectaţi ţara dvs.
2 Accesaţi Asistenţă > Asistenţă telefon mobil >
Selectaţi modelul (LG-T375).
3 Faceţi clic pe Sincronizare PC din Descărcare,
apoi faceţi clic pe Descărcare Sincronizare PC
WINDOWS pentru a descărca aplicaţia „LG PC
Suite IV” pentru PC.
Instalarea On-Screen Phone
pe PC
Descărcaţi caracteristica OSP de la www.lg.com
> Asistenţă > Asistenţă Telefon mobil > Selectaţi
modelul (LG-T375) > OSP.
NOTĂ: Pentru a trimite un mesaj de pe
SIM2, atingeţi semnul săgeată înainte de pe
pictograma
.
AVERTISMENT: Dacă adăugaţi o imagine,
un videoclip, sunet, o planşă nouă etc. la un
SMS, acesta va fi convertit automat în MMS şi
veţi fi taxat în consecinţă.
SFAT: Utilizatorul poate copia un text selectat de
la orice editor şi îl poate lipi în orice alt editor.
Ex: accesaţi Editorul de mesaje, introduceţi
text. Acum selectaţi textul pe care doriţi să îl
copiaţi derulând deasupra textului. Acum plasaţi
cursorul într-un punct unde doriţi să lipiţi textul.
Accesaţi Opţiune şi faceţi clic pe Lipire, astfel
încât textul copiat să fie lipit.
NOTĂ: Mesaj spam - Puteţi bloca mesajele
nedorite furnizând numere sau cuvinte spam.
Acele mesaje vor fi stocare în directorul Spam.
Introducerea textului
Puteţi alege metoda de introducere apăsând şi
Met. introd.
Atingeţi pentru a activa modul T9. Această
pictogramă este afişată doar când alegeţi Tastatură
ca metodă de introducere. Atingeţi pentru
a comuta între numere, simboluri şi introducere
de text. Utilizaţi tasta Shift pentru a comuta între
scrierea cu majuscule şi minuscule.
NOTĂ: Puteţi trimite SMS mai multor contacte
odată. Utilizatorul poate selecta/deselecta toate
contactele pentru a trimite mesajul. Doar 20
de contacte pot fi marcate şi, dacă utilizatorul
selectează Selectare totală, doar primele 20 de
contacte vor fi marcate.
Pentru a trimite SMS-ul unui anumit grup de
contacte, selectaţi Opţiunea Grup şi selectaţi un
anumit grup.
NOTĂ: Mesaj de refuz - În timpul unei alerte
pentru un apel primit, poate fi trimis un mesaj
presetat ca SMS făcând clic pe Mesaj de refuz.
Anumite informaţii din acest manual pot fi diferite faţă de telefonul dvs., în
funcţie de software-ul telefonului sau de operator.
P/N: MFL67481622(1.1)
Utilizarea ecranului tactil
Sfaturi de utilizare a ecranului tactil
Pentru a selecta un element, atingeţi centrul
pictogramei.
Nu apăsaţi prea tare. Ecranul tactil este destul
de sensibil pentru a selecta la o atingere uşoară,
fermă.
Utilizaţi vârful degetului pentru a atinge opţiunea
dorită. Aveţi grijă să nu atingeţi alte taste.
Atunci când telefonul LG-T375 nu este utilizat,
revine la ecranul de blocare.
Controlul ecranului tactil
Comenzile de pe ecranul tactil al telefonului
LG-T375 se modifică în mod dinamic, în funcţie de
sarcinile pe care le efectuaţi.
Deschiderea aplicaţiilor
Pentru deschiderea oricărei aplicaţii, este suficient
să atingeţi pictograma corespunzătoare aplicaţiei
respective.
Instalarea cartelei SIM şi a acumulatorului Instalarea cartelei SIM şi a
acumulatorului
www.lg.com
Wi-Fi
(WLAN)
Acest echipament poate fi folosit în toate ţările
europene.
WLAN poate fi utilizată în UE fără restricţii în
interior, dar nu poate fi utilizată în exterior în Franţa,
Rusia şi Ucraina.
Senzor de proximitate
Difuzor
Tasta Apelare
Efectuează apeluri
către un număr de
telefon şi răspunde la
apelurile primite.
Tasta Înapoi
Reveniţi la ecranul
precedent.
Tasta de terminare
Permite încheierea
sau respingerea unui
apel.
Reveniţi la ecranul
inactiv din meniu.
Componentele telefonului
Taste de volum
Când este activ ecranul de start:
Volumul tonului de apel şi tonului la
atingere.
În timpul unui apel: Volumul
difuzorului.
Tastă reducere volum: Apăsaţi şi
menţineţi pentru a activa/dezactiva
modul Silenţios.
Conectorul pentru "Mâini libere"
sau căşti stereo
Tasta pornire/blocare
Apăsare scurtă pentru activare/
dezactivare ecran.
Apăsare lungă pentru pornire/
oprire.
Avertisment: Nu acoperi senzorul de
proximitate al ecranului LCD cu folie protectoare.
Acest lucru poate cauza defectarea senzorului.
Actualizarea software-ului
Actualizare Software telefon
Programul de actualizare al software-ului telefonului
mobil LG de pe Internet
Pentru informaţii suplimentare privind utilizarea
acestei funcţii, vă rugăm să vizitaţi http://update.
lgmobile.com sau http://www.lg.com/common/
index.jsp selectaţi ţara şi limbaAsistenţă.
Această caracteristică vă permite să realizaţi comod
actualizarea firmware a telefonului cu cea mai
nouă versiune de pe Internet, fără a fi necesar să
vizitaţi un centru de service. Deoarece programul
de actualizare firmware a telefonului mobil necesită
întreaga atenţie a utilizatorului pe durata procesului
de actualizare, asiguraţi-vă că aţi urmărit toate
instrucţiunile şi notele care apar pentru fiecare pas,
înainte de a continua. Reţineţi că deconectarea
cablului de date USB sau a bateriei în timpul
procesului de upgrade poate produce avarierea
gravă a telefonului dvs. mobil.
Instrucţiuni pentru utilizarea
sigură şi eficientă
Citiţi aceste instrucţiuni simple de utilizare.
Nerespectarea acestor instrucţiuni de utilizare poate
fi periculoasă sau ilegală.
Expunerea la radiofrecvenţe
Informaţii privind expunerea la radiofrecvenţe şi
Rata de absorbţie specifică (SAR)
Telefonul mobil LG-T375 a fost creat astfel încât să
respecte cerinţele de securitate aplicabile privind
expunerea la unde radio. Aceste cerinţe au la bază
instrucţiuni ştiinţifice, care includ marje de siguranţă,
menite să garanteze siguranţa tuturor utilizatorilor,
indiferent de vârsta şi de starea de sănătate a
acestora.
Instrucţiunile privind expunerea la undele radio
utilizează o unitate de măsură cunoscută sub
numele de “rată de absorbţie specifică” sau SAR.
Testele SAR sunt efectuate utilizând metode
standardizate, cu telefonul transmiţând la cel mai
ridicat nivel de putere, în toate benzile de frecvenţă
utilizate.
NOTĂ: Detector antifurt mobil -
(
> Setări > Setări dispozitiv > Securitate
> Detector antifurt mobil). Atunci când este
furat telefonul, acesta trimite SMS la numerele
predefinite configurate de către adevăratul
proprietar.
SMS-ul ATMT va conţine informaţii despre
numărul IMEI al telefonului furat, numele
proprietarului şi numărul de telefon al
persoanei care utilizează telefonul respectiv.
Setări serviciu SOS
Serviciul SOS - Acesta activează modul SOS.
După activare, dacă apăsaţi tasta de volum de 4
ori cu ecranul blocat, mesajul SOS este trimis iar
telefonul rămâne în modul SOS.
Într-o situaţie de urgenţă, mesajul SOS va fi trimis la
destinatarii alocaţi şi apelurile primite de la aceştia
vor fi acceptate automat. Toate sunetele de notificare
vor fi dezactivate. Pentru a părăsi modul SOS,
apăsaţi tasta de terminare din ecranul de start.
Modificarea setărilor de conectivitate
Setările de conectivitate au fost deja setate de către
operatorul de reţea, astfel încât să puteţi utiliza
telefonul imediat. Pentru a schimba setările, utilizaţi
Meniu > Setări > Conectivitate.
Trimiterea şi primirea fişierelor
utilizând tehnologia Bluetooth
Pentru a expedia un fişier:
1 Deschideţi fişierul pe care doriţi să-l expediaţi.
De obicei acest fişier este un fişier cu fotografii,
videoclipuri sau muzică.
2 Alegeţi Trimiteţi prin. Alegeţi Bluetooth.
3 Dacă aţi împerecheat deja dispozitivul Bluetooth,
telefonul LG-T375 nu va mai căuta automat alte
dispozitive Bluetooth. În caz contrar, telefonul
LG-T375 va căuta în raza sa de acţiune alte
dispozitive Bluetooth activate.
4 Alegeţi dispozitivul la care doriţi să trimiteţi fişierul.
5 Fişierul dvs. va fi expediat.
Pentru a recepţiona un fişier:
1 Pentru a recepţiona fişiere, Bluetooth trebuie să fie
PORNIT şi Vizibil. Pentru informaţii suplimentare,
consultaţi Setări Bluetooth.
2 Va apărea un mesaj prin care vi se solicită să
acceptaţi fişierul de la expeditor. Atingeţi Da
pentru a recepţiona fişierul.
3 Veţi vedea unde a fost salvat fişierul. Pentru fişiere
de imagine, puteţi alege Viz. pentru fişiere. În
mod obişnuit, fişierele vor fi salvate în directorul
corespunzător din Personale.
SFAT!
1 Când folosiţi căşti Bluetooth, profilele A2DP
şi AVRCP nu sunt acceptate în timp ce
redaţi clipuri video. Ceea ce înseamnă că nu
veţi asculta sunet video dacă utilizaţi căştile
Bluetooth.
2 Funcţia de transfer a fişierelor Bluetooth va fi
blocată când rulează anumite aplicaţii. (Apel
vocal, Cameră, Music Player, UMS/PCSync)
Wi-Fi
Manager Wireless vă permite să administraţi
conexiunile de Internet ale funcţiei Wi-Fi a
telefonului (o reţea wireless). Acesta permite
conectarea telefonului la reţelele wireless locale sau
accesarea wireless a Internetului. Wi-Fi este mai
rapidă şi are o rază de acţiune mai mare decât
tehnologia wireless Bluetooth. Permite trimiterea
rapidă a mesajelor prin e-mail şi navigarea pe
Internet.
NOTĂ: Telefonul LG-T375 este compatibil cu
protocoalele de securitate WEP şi WPA/WPA2-PSK.
Dacă furnizorul de servicii Wi-Fi sau administratorul
de reţea stabileşte o tehnologie de criptare pentru
a asigura securitatea reţelei, completaţi cheia din
fereastra de confirmare. Dacă tehnologia de criptare
nu este stabilită, această fereastră de confirmare nu
va fi afişată.
Puteţi obţine cheia de la furnizorul de servicii Wi-Fi
sau administratorul reţelei.
Deşi pot exista diferenţe între nivelurile SAR ale
diferitelor modele de telefoane LG, vă asigurăm
toate modelele sunt concepute pentru a respecta
toate instrucţiunile privitoare la expunerea la unde
radio.
Limita SAR recomandată de Comisia
Internaţională pentru Protecţia împotriva Radiaţiilor
Neionizante (ICNIRP) este de 2 W/kg calculată ca
valoare medie pe 10 g de ţesut.
Cea mai ridicată valoare SAR pentru acest model
de telefon testată de DASY4 pentru utilizarea în
apropierea urechii este de 0,698 W/kg (10 g)
şi pentru purtarea pe corp este de 0,789 W/kg
(10 g).
Acest dispozitiv respectă normele de expunere RF
când este utilizat fie în poziţie normală, la ureche,
fie poziţionat o distanţă de cel puţin 1,5 cm faţă
de corp. Când se utilizează un toc, o clemă de
curea sau un suport pentru utilizare pe corp, acest
accesoriu nu trebuie să conţină metale şi trebuie
să poziţioneze produsul la o distanţă de cel puţin
1,5 cm faţă de corp. Pentru a transmite fişiere
de date sau mesaje, acest dispozitiv necesită
o conexiune de reţea bună. În anumite cazuri,
transmisia fişierelor de date sau a mesajelor poate
întârzia până la apariţia unei astfel de conexiuni
disponibile. Asiguraţi-vă că sunt respectate
instrucţiunile referitoare la distanţa de separare de
mai sus până la finalizarea transmisiei.
Îngrijirea şi întreţinerea
produsului
AVERTISMENT: Utilizaţi numai baterii,
încărcătoare şi accesorii aprobate pentru
utilizarea cu acest model de telefon. Utilizarea
altor tipuri poate anula certificatul de garanţie al
telefonului şi poate fi periculoasă.
Nu dezasamblaţi această unitate. Dacă sunt
necesare reparaţii, duceţi aparatul la o unitate de
service calificat.
Reparaţiile în garanţie, la alegerea LG, pot
include piese sau plăci de schimb care sunt noi
sau recondiţionate, cu condiţia ca acestea să
aibă aceeaşi funcţionalitate ca piesele care sunt
înlocuite.
Utilizarea eficientă a telefonului
Dispozitive electronice
Toate telefoanele mobile pot genera interferenţe, ce
pot afecta funcţionarea altor aparate.
Nu utilizaţi telefonul mobil în apropierea
echipamentelor medicale,ră a solicita permisiunea.
Eviti să aşezaţi telefonul peste stimulatoarele
cardiace, de exemplu în buzunarul de la piept.
Anumite aparate auditive pot fi afectate de
funcţionarea telefoanelor mobile.
Interferenţe minore pot afecta funcţionarea
televizoarelor, radiourilor, computerelor etc.
Siguranţa la volan
Consultaţi legislaţia şi reglementările pentru
utilizarea telefonului mobil la volan.
Nu utilizaţi un telefon care trebuie ţinut în mână
atunci când conduceţi.
Acordaţi şofatului atenţie maximă.
Ieşiţi de pe şosea şi parcaţi înainte de a apela sau
a răspunde la un apel telefonic, în cazul în care
circumstanţele necesită acest lucru.
Energia frecvenţelor radio poate afecta anumite
sisteme electronice din vehiculul dvs. motorizat,
cum ar fi sistemul audio sau echipamentele de
siguranţă.
Dacă vehiculul este echipat cu airbaguri, nu
blocaţi, cu aparate instalate sau cu aparate wireless
portabile, locul în care acestea sunt amplasate.
Acesta poate determina nefuncţionarea airbagului
sau poate provoca vătămări grave datorită
performanţelor reduse.
Dacă ascultaţi muzică pe stradă, asiguraţi-vă că
volumul este reglat la un nivel rezonabil care să vă
permită să auziţi ceea ce se întâmplă în jur. Acest
lucru este neapărat necesar atunci când traversaţi
strada.
Evitarea afectării auzului
Pentru a evita afectarea auzului, nu ascultaţi
la volum ridicat pentru perioade îndelungate
de timp.
Auzul vă poate fi afectat dacă vă expuneţi perioade
lungi de timp la sunete puternice. De aceea, vă
recomandăm să nu porniţi şi să nu opriţi telefonul în
apropierea urechii. De asemenea, vă recomandăm
Nu ţineţi telefonul în apropierea echipamentelor
electrice, cum ar fi televizorul, radioul sau
computerul.
Aparatul nu trebuie ţinut lângă surse de căldură,
cum ar fi radiatoarele sau echipamentele de gătit.
Nu scăpaţi telefonul din mână.
Nu supuneţi aparatul la vibraţii mecanice sau
şocuri.
Închideţi telefonul in orice zonă unde există
reguli specifice. De exemplu, nu folosiţi telefonul
în spitale deoarece poate afecta echipamentele
medicale din zonă.
Nu manevraţi telefonul dacă aveţi mâinile ude, în
timp ce telefonul se încarcă. Poate cauza un şoc
electric care ar putea afecta serios telefonul.
Nu încărcaţi telefonul în apropierea materialelor
inflamabile, deoarece telefonul se poate încinge şi
poate crea pericol de incendiu.
Folosiţi o lavetă uscată pentru a curăţa exteriorul
aparatului (nu utilizaţi solvenţi cum ar fi benzen,
diluant sau alcool).
Nu încărcaţi telefonul când se află pe un material
moale.
Telefonul trebuie încărcat într-un spaţiu bine
ventilat.
Nu supuneţi aparatul la fum excesiv sau la praf.
Nu ţineţi telefonul în apropierea cardurilor de credit
sau a cartelelor magnetice de transport, deoarece
acesta poate afecta informaţiile stocate pe benzile
magnetice ale acestora.
Nu atingeţi ecranul cu un obiect ascuţit deoarece
acesta poate deteriora telefonul.
Nu expuneţi telefonul la lichide şi umezeală.
Accesoriile precum căştile trebuie utilizate cu grijă.
Nu atingeţi antena inutil.
Nu utilizaţi, nu atingeţi şi nu încercaţi să eliminaţi
sau să reparaţi geamul spart, ciobit sau crăpat.
Deteriorarea afişajului din sticlă din cauza abuzului
sau a utilizării greşite nu este acoperită de garanţie.
Telefonul dvs. este un dispozitiv electronic care
generează căldură în timpul funcţionării normale.
Contactul direct, extrem de îndelungat cu pielea,
în absenţa unei ventilări adecvate, poate provoca
disconfort sau arsuri minore. Prin urmare,
manevraţi cu grijă telefonul în timpul întrebuinţării
sau imediat după întrebuinţare.
să setaţi volumul muzicii ascultate şi pe cel al
apelurilor la un nivel rezonabil.
Atunci când utilizaţi căştile, reduceţi volumul dacă
nu puteţi auzi persoanele care vorbesc lângă dvs.
sau dacă persoana care stă lângă dvs. poate auzi
ceea ce ascultaţi.
NOTĂ: Presiunea acustică excesivă din cauza
căştilor şi a căştilor stereo poate cauza pierderea
auzului.
Zone cu explozii controlate
Nu utilizaţi telefonul în timpul detonării materialelor
explozive. Respectaţi restricţiile şi eventualele
reglementări sau reguli care se aplică în astfel de
locuri.
Medii cu potenţial explozibil
Nu utilizaţi telefonul în punctele de alimentare cu
combustibili.
Nu utilizaţi telefonul în apropierea combustibililor
sau a altor substanţe chimice.
Nu transportaţi şi nu depozitaţi gaz, lichide
inflamabile sau explozibili în compartimentul
vehiculului unde se află telefonul mobil şi
accesoriile acestuia.
În aeronave
Dispozitivele fără fir pot provoca interferenţe în
aeronave.
Închideţi telefonul mobil înainte de îmbarcarea
într-o aeronavă.
Nu utilizaţi telefonul în aeronavă fără a avea
permisiunea echipajului.
Copiii
Păstraţi telefonul la loc sigur, astfel încât să nu fie
la îndemâna copiilor. Aparatul conţine componente
de mici dimensiuni care pot fi detaşate şi înghiţite,
putând cauza accidente prin sufocare.
Apeluri de urgenţă
Este posibil ca apelurile de urgenţă să nu fie
disponibile în toate reţelele de telefonie mobilă.
Accesorii
Există diverse accesorii pentru telefonul
dumneavoastră mobil. Puteţi selecta aceste opţiuni
în funcţie de necesităţile personale de comunicare.
Încărcător Baterie
Ghidul utilizatorului
LG-T375
NOTĂ
Utilizaţi întotdeauna accesorii LG originale.
Încălcarea acestor dispoziţii duce la anularea
garanţiei.
Accesoriile pot varia în funcţie de regiune.
Date tehnice
Temperatura ambiantă de funcţionare
Max.: +50 °C (descărcare), +45 °C (încărcare)
Min.: -10°C
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE
Prin prezenta, LG Electronics declară că acest
produs LG-T375 este conform cu cerinţele
esenţiale şi alte prevederi relevante ale
Directivei 1999/5/EC. O copie a Declaraţiei de
conformitate poate fi găsi la http://www.lg.com/
global/support/cedoc/RetrieveProductCeDOC.jsp
Birou de contact pentru conformitatea acestui
produs:
LG Electronics Inc.
EU Representative, Krijgsman 1,
1186 DM Amstelveen, The Netherlands
De aceea, nu trebuie să depindeţi niciodată numai
de telefon pentru efectuarea apelurilor de urgenţă.
Consultaţi furnizorul de servicii local.
Informaţii despre baterie şi
întreţinerea acesteia
Bateria nu trebuie să se descarce complet înainte
de reîncărcare. Spre deosebire de alte baterii,
nu există un efect de memorie care ar putea
compromite performanţa bateriei.
Folosiţi doar baterii şi încărcătoare LG.
Încărcătoarele LG sunt create pentru a maximiza
durata de viaţă a bateriei.
Nu dezasamblaţi şi nu scurtcircuitaţi bateria.
Păstraţi curate contactele metalice ale bateriei.
Înlocuiţi bateria atunci când nu mai este
performantă. Bateria poate fi reîncărcată de sute
de ori înainte de a necesita schimbarea.
Reîncărcaţi bateria dacă nu a fost utilizată de mult
timp, pentru a maximiza durata de folosire.
Nu expuneţi încărcătorul bateriei direct razelor
solare sau nu-l utilizaţi în condiţii de umiditate
ridicată, precum în baie.
Nu lăsaţi bateria în locuri fierbinţi sau reci,
deoarece acest lucru poate reduce performanţele
acesteia.
Dacă bateria este înlocuită cu un tip de baterie
incorect, există risc de explozie.
Colectaţi bateriile uzate conform indicaţiilor
producătorului. Reciclaţi-le, dacă este posibil. Nu le
eliminaţi ca gunoi menajer.
Dacă trebuie să înlocuiţi bateria, deplasaţi-vă la cel
mai apropiat punct de service sau dealer autorizat
LG Electronics pentru asistenţă.
Deconectaţi întotdeauna încărcătorul din priză
după ce telefonul este încărcat complet pentru a
economisi consumul inutil de energie.
Durata efectivă de funcţionare a bateriei depinde
de configuraţia reţelei, setările produsului, modul
de utilizare, baterie şi condiţiile de mediu.
Asiguraţi-vă că bateria nu intră în contact cu
obiecte cu margini ascuţite, precum dinţii
animalelor sau unghiile. Acest lucru ar putea cauza
un incendiu.
Casarea aparatelor dvs. vechi
1 Atunci când simbolul unui coş de gunoi
marcat cu o cruce este ataşat unui produs,
înseamnă că produsul respectă Directiva
Europeană 2002/96/EC.
2 Toate echipamentele electrice şi electronice
nu trebuie aruncate utilizând fluxul deşeurilor
menajere, ci depozitate la puncte de
colectare, instituite de către autorităţile locale
sau guvernamentale.
3 Casarea corectă a aparatelor dvs. vechi va
ajuta la prevenirea potenţialelor consecinţe
negative asupra mediului înconjurător şi a
sănătăţii populaţiei.
4 Pentru informaţii suplimentare despre casarea
vechiului aparat, contactaţi consiliul local,
serviciile de salubrizare sau magazinul de
unde aţi achiziţionat produsul.
Casarea bateriilor uzate/acumulatorilor uzaţi
1 Când simbolul unui coş de gunoi tăiat cu un X
este ataşat bateriilor/acumulatorilor produsului
dvs., înseamnă că acestea/aceştia fac obiectul
Directivei Europene 2006/66/EC.
2 Acest simbol poate fi combinat cu simboluri
chimice pentru mercur (Hg), cadmiu (Cd) sau
plumb (Pb) în cazul în care bateria conţine peste
0,0005 % mercur, 0,002 % cadmiu sau 0,004
% plumb.
3 Toate bateriile/toţi acumulatorii trebuie
colectate/colectaţi separat de deşeurile
menajere, prin intermediul unor unităţi de
colectare desemnate de către guvern sau de
către autorităţile locale.
4 Casarea corectă a bateriilor/acumulatorilor dvs.
vechi va contribui la împiedicarea potenţialelor
consecinţe negative pentru mediu, sănătatea
animală şi cea umană.
5 Pentru informaţii suplimentare privind eliminarea
bateriilor/acumulatorilor dvs. vechi, vă rugăm
contactaţi consiliul local, serviciile de salubrizare
sau magazinul de unde aţi achiziţionat produsul.
Installing the SIM Card
When you subscribe to a cellular network, you are
provided with a plug-in SIM card loaded with your
subscription details, such as your PIN, any optional
services available and many others.
Important!
The plug-in SIM card and its contacts can be easily
damaged by scratches or bending, so be careful
when handling, inserting or removing the card. Keep
all SIM cards out of the reach of small children.
Illustrations
Always switch the device off and disconnect the
charger before removing the battery.
1 Remove the back cover.
2 Lift battery away.
3 Insert the SIM card.
4 Insert the battery pack.
5 Attach the back cover.
6 Charge the battery.
SIM1
SIM2
SIM2
SIM1
1
SIM1
SIM2
SIM2
SIM1
2
SIM1
SIM2
SIM2
SIM1
3
SIM1
SIM2
SIM2
SIM1
4
SIM1
SIM2
SIM2
SIM1
5 6
Installing the SIM card and the handset battery
Phone Components
Volume keys
When the screen is at the Home
screen: Ring tone and touch tone
volume.
During a call: Earpiece volume.
Down volume key: Press and hold to
activate/ deactivate Silent mode.
Handsfree or Stereo earphone
connector
Power/Lock key
Short press to turn on/off the
screen.
Long press for power on/off.
NOTE: Proximity sensor
When receiving and making calls, the proximity
sensor automatically turns the backlight off and
locks the touch screen by sensing when the
phone is near your ear. This extends battery life
and prevents you from unintentionally activating
the touch screen during calls.
Warning: Do not cover the LCD proximity sensor
with protective film. This could cause the sensor
to malfunction.
Proximity sensor
Earpiece
Call key
Dials a phone number
and answers incoming
calls.
Back key
Go back to a previous
screen.
End key
• End or reject a call.
Come back to idle
screen from menu.
  • Page 1 1
  • Page 2 2

LG LGT375 Manual de utilizare

Categorie
Telefoane mobile
Tip
Manual de utilizare