60
Citiţi instrucţiunile, păstraţi-le într-un loc sigur; dacă daţi aparatul altcuiva, nu uitaţi să daţi şi
instrucţiunile. Îndepărtaţi toate ambalajele înainte de folosire.
A PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectaţi măsurile de siguranţă de bază, inclusiv:
1 Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și
de către persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale
reduse sau lipsă de experienţă și cunoștinţe dacă sunt
supravegheaţi/instruiţi și înţeleg pericolele la care se supun. Copiii
nu trebuie să se joace cu aparatul. Curăţarea și utilizarea de către
utilizator nu trebuie efectuate de copii decât dacă aceștia au
peste 8 ani și sunt supravegheaţi. Nu lăsaţi aparatul și cablul la
îndemâna copiilor sub 8 ani.
2 Nu conectaţi aparatul prin intermediul unui sistem cu
temporizator sau cu comandă de la distanţă.
¬ Suprafeţele aparatului se vor încinge.
3 În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către
fabricant, agentul de service sau orice altă persoană calificată,
pentru a evita accidentele.
H Nu introduceţi aparatul în lichid.
4 Nu folosiţi aparatul lângă sau sub materiale inflamabile (spre ex., perdele).
5 Aşezaţi aparatul pe o suprafaţă stabilă, nivelată, termorezistentă.
6 Desfaceţi complet cablul din compartiment înainte de a conecta grătarul la sursa de curent.
7 Nu împachetaţi mâncarea în folie de plastic, pungi din polietilenă sau folie de aluminiu.
Riscaţi să deterioraţi grătarul şi să produceţi un incendiu.
8 Nu folosiţi aparatul decât pentru gătit alimente.
9 Nu operaţi aparatul dacă este stricat sau nu funcţionează corect.
exclusiv pentru uz casnic
U ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
Ştergeţi grătarul cu o cârpă umedă.
C PLAT SAU ÎNCLINAT
1 Puteţi ridica clapa, pentru a înclina grătarul și grăbi scurgerea grăsimii în tava pentru stropi,
pentru a preveni căderea mâncării în partea din faţă a grătarului.
2 Carne la grătar, burgeri, orice aliment fără grăsime, pe grătarul înclinat.
3 Sanvișuri prăjite, panini, alimente cu ingrediente lichide precum brânza topită, pe grătarul
plat.
C PREPARARE
4 Aşezaţi tava pentru stropi, în centru, în faţa grătarului, pentru a putea colecta orice lichid
scurs.
5 Deschideţi grătarul, ştergeţi plăcile grătarului cu puţin ulei de gătit sau unt, apoi închideţi-l.
, Nu folosiţi produse cu conţinut redus de grăsime –ar putea lua foc pe grătar.